Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Civilă la data de 19.07.2021, sub nr. x/3/2021, reclamanta A S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B S.R.L., să se constate încetarea contractelor de vânzare-cumpărare energie electrică PCCB-NC nr. 83 din 31.03.2021 și 87 din 16.04.2021, prin rezilierea de drept, fără punerea în întârziere și fără intervenția instanței, în temeiul art. 26 alin. (1) lit. d coroborat cu art. 18 lit. b din contractul standard, din culpa exclusivă a pârâtei; obligarea pârâtei la plata sumei de 2.133.262 lei, reprezentând compensație ca urmare a rezilierii Contractelor litigioase, în baza art. 26 alin. (2) și (5) din Contractul-standard, conform facturilor fiscale nr. T19ET-0609/1.07.2021 și T19ET-0608/01.07.2021; obligarea pârâtei la plata dobânzilor penalizatoare calculate de la scadența facturilor fiscale nr. T19ET-0609/1.07.2021 și T19ET-0608/01.07.2021 până la data plății, conform art. 3 alin. (2 ind. 1) din O.G. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1569 din data de 28.06.2022, Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, astfel cum a fost modificată; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.133.262 lei cu titlu de compensație, precum și la plata dobânzii penalizatoare calculate asupra acestei sume, conform art. 3 alin. (2 ind. 1) din O.G. nr. 13/2011, de la data scadenței facturilor fiscale nr. T19ET-0609/01.07.2021 și T19ET-0608/01.07.2021 și până data plății debitului principal; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 25.245,36 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile, a declarat apel pârâta B S.R.L., soluționat de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă, prin decizia civilă nr. 475/2024 din 21 martie 2024, prin care a fost respins apelul, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta B S.R.L. solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta-pârâtă, după prezentarea situației litigioase, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În esență, consideră recurenta-pârâtă că instanța de apel a aplicat în mod eronat dispozițiile art. 1.550 alin. (2) și art. 1553 alin. (1) C. civ., dând întâietate notificării de reziliere transmise de intimată pentru neexecutarea culpabilă și activarea pactului comisoriu inserat în cuprinsul art. 26 alin. (1) lit. d din Contracte.
Învederează recurenta-pârâtă că în baza voinței părților s-a prevăzut contractual și pactul comisoriu de la art. 26 alin (1) lit b, aspect ignorat de instanța de apel.
Potrivit recurentei-pârâte, în aplicarea dispozițiilor art. 1550 alin. (2) și art. 1553 alin (1) C. civ., instanța de apel trebuia să observe faptul că pactul comisoriu menționat la art. 26 alin. (1) lit. d nu era eficace în condițiile în care, anterior, recurenta-pârâtă activase pactul comisoriu de la art. 26 alin. (1) lit. b.
Mai învederează că în mod eronat a apreciat instanța de apel că nu se impune analizarea culpei contractuale față de existența pactului comisoriu de la art. 26 alin. (1) lit. d, apreciind inaplicabilitatea anterioară a dispozițiilor art. 26 alin. (1) lit. b din contracte.
Deși legal citată, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare și nici alte apărări.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă la 28 mai 2024, sub nr. x/3/2021, iar prin rezoluția din 23 septembrie 2024 s-a fixat termen de judecată la 12 decembrie 2025.
La termenul de judecată fixat, Înalta Curte a dipus suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
La 20 ianuarie 2025, recurenta-pârâtă a depus cerere de repunere pe rol a recursului, solicitându-se judecata cauzei și în lipsa părților de la dezbateri, context în care s-a stabilit termen de judecată la data de 6 martie 2025.
Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 415 pct. 1 C. proc. civ., a admis cererea formulată de recurenta-pârâtă, a dispus repunerea cauzei pe rol și a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului invocate din oficiu.
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului, urmează a o admite și, în consecință, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Din examinarea recursului declarat de către recurenta-pârâtă, se constată că aceasta înțelege să conteste temeinicia, iar nu legalitatea deciziei instanței de apel.
Autoarea căii de atac încearcă să demonstreze în recurs că prevalează notificarea sa de reziliere efectuată în temeiul dispozițiilor contractuale prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. b. Or, aceste aspecte au fost stabilite de instanțele devolutive în urma evaluării probelor administrate în cauză.
Observă Înalta Curte că recurenta-pârâtă a semnalat într-un mod pur formal pretinsa aplicare greșită de către instanța de apel a dispozițiilor 1.550 alin. (2) și art. 1553 alin. (1) C. civ., întrucât în cuprinsul memoriului de recurs autoarea căii de atac a procedat la redarea dispozițiilor contractuale pe care le consideră relevante, la prezentarea situației de fapt și a motivelor pentru care consideră că prevalează notificarea sa de reziliere, pentru a se ajunge la o altă concluzie pe fondul cauzei, fără a explica, în concret, în ce mod normele de drept material invocate ar fi fost încălcate de către instanța de apel, atunci când aceasta a menținut soluția primei instanțe, prin respingerea apelului.
În realitate, recurenta-pârâtă este nemulțumită de modul în care instanța de apel a coroborat probele administrate și a stabilit situația de fapt, solicitând acordarea unei alte semnificații probatorii aspectelor de fapt în dovedirea culpei și prejudiciului invocat. Or, aceste argumente nu relevă motive de nelegalitate a hotărârii, ci doar de netemeinicie și nu se circumscriu căii extraordinare de atac a recursului, cale de atac nedevolutivă.
Pe cale de consecință, constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) din același cod, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B S.R.L., PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B S.R.L., PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR C, împotriva deciziei nr. 475/2024 din 21 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 martie 2025.