Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”, reține că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor – Secția a II-a Civilă la 22 ianuarie 2018, sub nr. x/111/2018, reclamanta A S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B S.R.L., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20.000 euro, cu titlu de reducere corespunzătoare a prețului vânzării, ca urmare a realizării parțiale a construcției ce face obiectul contractului de vânzare autentificat sub nr. 632 din 12 iunie 2014 și a sumei de 789.260 euro, reprezentând penalități datorate în temeiul clauzei penale prevăzută de același contract pentru nerealizarea parțială a construcției ce constituie obiectul contractului sus-menționat din culpa pârâtei; cu cheltuieli de judecată.
La primul termen de judecată din 8 iunie 2018, reclamanta și-a majorat cuantumul pretențiilor aferent primului capăt de cerere la suma de 250.000 lei.
Prin sentința nr.239/LP/2022 din 15 decembrie 2022, Tribunalul Bihor – Secția a II-a Civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă și cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta A S.R.L. a declarat apel.
Prin decizia nr. 148/2024-A din 20 iunie 2024, Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a Civilă a admis apelul, a schimbat hotărârea primei instanțe, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 789.260 euro, cu titlu de penalități de întârziere, a respins ca nefondate celelalte pretenții ale reclamantei și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 68.130,18 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă etapă procesuală și apel.
Împotriva acestei decizii, pârâta B S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei în parte, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și, după rejudecare, respingerea apelului intimatei-reclamante, cu cheltuieli de judecată.
La 10 octombrie 2024, intimata A S.R.L. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În acord cu dispozițiile art. 493 C. proc. civ., în cauză s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul căruia s-a reținut că motivele de recurs nu se încadrează în cazurile de nelegalitate invocate de autoarea căii de atac. Raportul a fost comunicat părților; numai recurenta și-a exprimat punctul de vedere la acesta.
Analizând chestiunea admisibilității în principiu a recursului prin prisma dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte, constituită în complet de filtru, reține următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (1) și ale art. 489 alin. (2) din același Cod, recursul este nul dacă nu este motivat în termenul legal sau dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Așadar, pentru a conduce la cenzurarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiția legală fiind aceea ca dezvoltarea criticilor să facă posibilă încadrarea lor în motivele de casare prevăzute de lege.
Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a susținut incidența în cauză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta este nemotivată și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Analiza memoriului de recurs impune însă concluzia că din cuprinsul lui nu se pot desprinde critici ce ar putea fi încadrate în motivele invocate, întrucât argumentele dezvoltate de recurentă în susținerea nelegalității hotărârii atacate sunt circumscrise contextului factual reținut de instanța de apel în baza probatoriului cauzei.
Prin criticile expuse, recurenta deduce verificării condițiile răspunderii contractuale, chestiuni care țin de circumstanțele factuale ale speței prin raportare la clauzele contractuale și la elementele probante, urmărind, în realitate, verificarea conformității situației de fapt reținute de instanța de prim-control judiciar cu dovezile administrate, și nu a hotărârii cu normele legale incidente.
Pretinsa încălcare a textelor de lege enunțate este formal invocată, în măsura în care susținerile recurentei vizează fondul cauzei, care, în această etapă procesuală și în maniera configurată de recurentă, scapă cenzurii instanței de recurs, a cărui control este limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Întreaga construcție a motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este fundamentată pe chestiuni de netemeinicie îndreptate asupra modalității în care instanța de apel a analizat și a apreciat raportul juridic obligațional dintre recurentă și intimată, precum și efectele acestuia.
Aceeași concluzie derivă și din analiza criticilor subsumate de recurentă ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nemotivarea hotărârii, așa cum a fost invocată, privește același context factual pretins stabilit greșit de instanța de prim control judiciar, recurenta nejustificând niciuna dintre ipotezele avute în vedere de legiuitor prin reglementarea acestui caz de nelegalitate.
Prin criticile formulate, recurenta nu a indică motivele pentru care decizia instanței de apel este nemotivată și relevă o aplicare greșită a legii la situația de fapt reținută de instanța de apel. Aceasta urmărește, în realitate, să provoace un control de fond, omițând însă că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție, nu și al treilea grad devolutiv, în actualul context legislativ, precum și faptul că recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, lipsită de orice valențe devolutive.
De aceea, susținerile recurentei nu pot fi încadrate în niciuna dintre situațiile de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Cum sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, situație incidentă și în cauză, Înalta Curte urmează a reține incidența sancțiunii de la art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) și art. 489 alin. (2), raportate la art. 175 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul în procedura reglementată de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B S.R.L. împotriva deciziei nr. 148/2024-A din 20 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A S.R.L.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2025.