Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 49/2024 pronunțată la data de 19.07.2024 în dosarul x/294/2023, Judecătoria Săliște, în baza art. 396 alin. 1, 2 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A, la 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 91 alin.1 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 10 luni închisoare pe perioada unui termen de supraveghere de 2 ani, potrivit dispozițiilor art. 92 C. pen.
În temeiul art. 93 alin.1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Sibiu, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b C. pen., a impus condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Sibiu sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. od penal raportat la art. 404 alin. od procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei X, jud. Sibiu. sau în cadrul Primăriei Orașului Săliște, jud. Sibiu, pe o durată de 60 de zile lucrătoare.
În temeiul art. 404 alin. od procedură penală, a pus în vedere inculpatului consecința nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere, a neexecutării obligațiilor impuse ori stabilite de lege și ale săvârșirii de noi infracțiuni, respectiv revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei închisorii potrivit art. 96 alin. (1) și od penal.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 269 lei reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală.
Împotriva sentinței penale nr. 49/2024 pronunțate de Judecătoria Săliște în dosarul nr. x/294/2023, inculpatul A a formulat apel.
Prin decizia penală nr. 782/2024 din data de 19 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția penală, în dosarul nr. x/294/2023, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de inculpatul A împotriva sentinței penale nr. 49/2024, pronunțată de Judecătoria Săliște la data de 19.07.2024, pe care o menținut-o.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în apel.
Împotriva deciziei din apel, nr. 782/2024 din data de 19 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, a formulat recurs în casație inculpatul A, prin avocat ales B, la data de 16.12.2024, prin poștă, (fila 10 dosar recurs), în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.
În esență, prin cererea de recurs în casație formulată inculpatul A, prin apărător, a solicitat în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., admiterea în principiu a prezentei caii extraordinare de atac întemeiată pe cazul de casare prevăzut la art. 438 alin. (1) pct.12 C. proc. pen., iar pe fond după stabilirea termenului, citarea părților și reanalizarea probatoriului. Prin decizia ce se va pronunța a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii penale atacate și în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (2) lit. a indice 2 C. proc. pen., pronunțarea unei decizii penale raportat la efectele art. 375 indice 2 C. proc. pen. coroborat cu prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. - procedura recunoașterii vinovăției.
S-a arătat în cererea de recurs în casație faptul că instanța de fond nu a menționat de procedura recunoașterii vinovăției nici în sensul admiterii nici în sensul respingerii, când în încheierea din data de 23.04.2024 din dosarul nr.x/294/2023, inculpatul a uzat de procedura recunoașterii vinovăției fiind de acord cu această procedură simplificată și reprezentantul Ministerului Public.
A menționat apărarea că inculpatul are domiciliul în comuna X nr.(...), județul Sibiu, iar instanța de fond l-a obligat sa presteze o muncă în folosul comunității și la Primăria X județul Sibiu sau în cadrul Primăriei orașului Săliște pe durata a 60 de zile; instanța de apel a considerat că neconsemnarea de către instanța de fond a faptului că s-a uzat de procedura de recunoaștere a vinovăției este o eroare de fapt a instanței de fond, evitând să consemneze încălcările efectelor art. 403 C.p.p.;
A arătat că, în fapt, în data de 10.09.2022 inculpatul a condus un automobil, organul judiciar constatând că nivelul alcoolemiei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de către legiuitor la art. 336 alin. (1) C.p. În instanță, după finalizarea camerei preliminare, la primul termen de judecată, inculpatul a uzat de procedura recunoașterii vinovăției în fața instanței de judecată.
A menționat că în încheierea din 23.04.2024 din dosarul nr.x/294/2023 această poziție a fost consemnată, fiind de acord și reprezentantul Parchetului cu amânarea aplicării pedepsei, instanța de fond nu a consemnat despre efectele recunoașterii vinovăției, rezumându-se la o judecată fără efectele procedurii simplificate.
În esență, s-a arătat că nereținerea procedurii simplificate este o eroare vădită a instanțelor de fond și apel, fără a motiva de ce aplicarea efectelor art. 396 pct.4 C.p.p nu sunt aplicabile în cauză; nemulțumirea inculpatului constă și în neaplicarea art. 83 C.p.; efectele art. 375 indice 2 C.p.p. au fost omise de către instanța de judecată; nu s-au aplicat efectele amânării aplicării pedepsei; rezumându-se instanța de apel că, efectele procedurii au fost aplicate de instanța de fond; „partea finală a art. 336 alin. (1) C.p. în afara intervalului de 1-5 ani mai conține și aplicarea unei amenzi, astfel sancțiunea aplicată nu este în limitele avute în vedere de către legiuitor, nu s-au aplicat efectele procedurii a recunoașterii a vinovăției și ca rezultat motivul de recurs este cel arătat de către legiuitor la art. 438 pct.12 C.p.p.”
S-a mai făcut referire la caracterizarea existentă la dosar la care se adaugă comportamentul inculpatului; numărul de circumstanțe atenuante raportat la cele învederate de către legiuitor sunt dovedite; au fost omise efectele art. 75 C.p. prin care legiuitorul impune reducerea pedepsei cu 1/3; din punctul de vedere al apărării judecata a fost în procedură nesimplificată.
În concluzie, pentru motivele expuse în cererea de recurs în casație, inculpatul A, prin apărător, a solicitat admiterea prezentei căi extraordinare de atac în conformitate cu prevederile art. 449 C.p.p., raportat la efectele art. 374 și următoarele din C.p.p, art. 83 C.p. și aplicarea art. 275 alin. (4) pct.3 C.p.p privind cheltuielile judiciare avansate de stat.
Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către procuror, conform dovezii de comunicare aflată la dosar.
La dosar nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casație.
După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casație a fost înaintat instanței supreme și a fost înregistrat la data de 17.01.2025, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 04.02.2025, dată până la care, de asemenea, a fost depus raportul asupra recursului în casație.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A, constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:
În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care a promovat recursul în casație (lit. d).
Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.
Așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.
Examinând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia recurată - nr. 782/2024 din data de 19 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, iar calea de atac a fost exercitată de către inculpat, fiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 alin. (1) și art. 436 alin. (1) lit. b C. proc. pen.
De asemenea, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A, prin avocat, a fost declarată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.
Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație din perspectiva respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a, b), c) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părții; hotărârea care se atacă; cazul de casare și motivarea; respectiv semnătura celui care a exercitat calea de atac.
În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen., se constată că inculpatul A a indicat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”), în esență, cu argumentarea că instanța de fond nu a menționat de procedura recunoașterii vinovăției, apreciind apărarea că nereținerea procedurii simplificate este o eroare vădită a instanțelor de fond și apel; s-a mai criticat faptul că nu s-au aplicat efectele amânării aplicării pedepsei, menționându-se în motivele de recurs în casație că nemulțumirea inculpatului constă și în neaplicarea art. 83 C.p. și totodată, s-a criticat faptul că au fost omise efectele art. 75 C.p. prin care legiuitorul impune reducerea pedepsei cu 1/3, referindu-se la caracterizarea existentă la dosar la care se adaugă comportamentul inculpatului; numărul de circumstanțe atenuante raportat la cele învederate de către legiuitor sunt dovedite, etc.
Prioritar, referitor la această condiție de admisibilitate, se impune a se menționa că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.
Din modalitatea de reglementare a recursului în casație, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. doar acele nelegalități care afectează limitele și natura sancțiunii penale aplicate (pedepse principale, complementare, accesorii și măsuri educative), neputând fi examinate pe această cale alte aspecte de nelegalitate ce nu au fost avute în vedere de legiuitor, cum nu poate fi cenzurată nici temeinicia reținerii criteriilor, stărilor și circumstanțelor de individualizare a pedepsei. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, fără a putea reevalua chestiunile de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reținerii existenței infracțiunii și calificării ei juridice ori au justificat factual aplicarea legii penale numai sub aspectul tratamentului sancționator.
Astfel, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat, în mod constant, că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permit instanței de recurs în casație să cenzureze reținerea sau nereținerea, prin hotărârea definitivă de condamnare, a unei cauze de reducere a pedepsei sau a circumstanțelor atenuante/agravante, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză (deciziile nr. 15/RC din 13 ianuarie 2017, nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017, nr. 215/RC din 26 mai 2017, nr. 158/RC din 02 mai 2019, nr. 483/RC din 13 decembrie 2019, nr. 238/RC din 22 iulie 2020, nr. 256/RC din 30 iulie 2020, nr. 277/RC din 10 septembrie 2020, nr. 393/RC din 29 octombrie 2020, nr. 425/RC și nr. 426/RC din 13 noiembrie 2020, nr. 64/RC din 12 februarie 2021, nr. 103/RC din 05 martie 2021, nr. 111/RC din 11 martie 2021, nr. 173/RC din 21 aprilie 2021, nr. 8/RC din 18 ianuarie 2022 și nr. 114/RC din 10 martie 2022, încheierile nr. 317/RC din 12 septembrie 2017, nr. 2/RC din 07 ianuarie 2020, nr. 383/RC din 13 septembrie 2022 și nr. 326/RC din 30 mai 2023).
Având în vedere aceste considerații, se observă că aspectele susținute de recurentul inculpat A prin prezenta cerere de recurs în casație, vizează de fapt modalitatea de individualizare și executare a pedepsei aplicate în cauză în sensul că nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen. pentru a se dispune amânarea aplicării pedepsei, fiind de asemenea criticată neaplicarea circumstanțelor atenuante, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă, aspecte care însă nu se circumscriu motivului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.], care, așa cum s-a arătat anterior, vizează doar aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În concret, în cauză, rezultă din sentința instanței de fond, nr. 49/19.07.2024 a Judecătoriei Săliște, definitivă prin decizia din apel recurată în cauză, nr. 782/19.11.2024 a Curții de Apel Alba Iulia, contrar celor susținute de apărarea inculpatului prin recursul în casație de față, că prin încheierea de la termenul din 23.04.2024 prima instanță a încuviințat solicitarea inculpatului și a dispus judecarea cauzei în procedura simplificată, potrivit prevederilor art. 375 C. proc. pen. (fila 24 dosar fond), iar în cuprinsul hotărârii pronunțate în cauză, s-a reținut în favoarea inculpatului cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, (filele 4, 5 hot. fond) menționându-se în hotărâre faptul că vor fi avute în vedere limitele de pedeapsă cu închisoarea de la 8 luni la 3 ani și 4 luni (pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea dedusă judecații, art. 336 alin. (1) C. pen., fiind închisoarea de la 1 la 5 ani), astfel că pedeapsa aplicată în cauză, de 10 luni închisoare, se situează evident în limitele de pedeapsă anterior menționate.
Totodată, în speță, potrivit încadrării juridice stabilite cu titlu definitiv în cauză, din cuprinsul deciziei atacate se constată că în ceea ce îl privește pe inculpatul A în cauză nu au fost reținute în favoarea acestuia circumstanțe atenuate, așa cum solicită inculpatul, iar în concret în procesul de individualizare a pedepsei aplicate în cauză, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. . pen.
Față de cele reținute, se constată că în realitate A nu contestă aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, în raport cu limitele de pedeapsă stabilite pentru infracțiunea reținută în cauză și urmare a cauzei de reducere reținute în ceea ce îl privește, ci a formulat critici pe aspectul individualizării pedepsei aplicate, întrucât în opinia apărării inculpatului instanțele de fond și apel trebuiau să reducă limitele de pedeapsă cu o treime prin aplicarea circumstanțelor atenuante judiciare, conform art. 76 alin. (1) C. pen.
Or, chestiunile vizând individualizarea pedepsei, încadrarea juridică sau aplicarea circumstanțelor atenuante judiciare de către instanța de fond sau cea de apel, cu consecința modificării pedepsei stabilite, excedează cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât reprezintă o chestiune de apreciere a instanțelor de fond și apel, fiind atributul exclusiv al acestor instanțe, astfel de aspecte nemaiputând constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casație, fiind exclusă o reindividualizare a pedepselor în actuala procedură.
Deopotrivă, și referirea inculpatului, prin apărător, la modalitatea de executare stabilită de instanța de fond, respectiv că nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei, excedează cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., reindividualizarea modalității de executare neputând face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și apel.
Revenind la verificarea îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege în conținutul art. 440 C. proc. pen., în raport de cele reținute anterior, Înalta Curte constată că, în condițiile în care, motivele invocate de inculpatul A, așa cum au fost formulate, nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile legale în materie, în cauză, este îndeplinită doar formal cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen. coroborat cu art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este cazul în speță. În acest condiții, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen.
Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere și practica conturată a instanței supreme prin care s-a apreciat că, indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege fără ca argumentele aduse în susținere să se subsumeze cazului de casare invocat, nu este suficientă pentru constatarea admisibilității cererii de recurs în casație.
În concluzie, față de cele reținute, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs în casație formulată de inculpatul A nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 440 alin. (2) C. proc. pen., nefiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c rap. la art. 438 C. proc. pen., astfel că, Înalta Curte va constata inadmisibilitatea cererii.
Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 440 alin. (2) Cod de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 782/2024 din data de 19 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.
Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 782/2024 din data de 19 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția penală, în dosarul nr. x/294/2023.
Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 februarie 2025.