Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A constată următoarele:
a. Prin sentința penală nr. 217 din 18 martie 2024 pronunțată de Judecătoria Rădăuți s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și 43 alin. (5) C. pen. (persoană vătămată/parte civilă fiind numitul B).
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa de 5 ani închisoare durata reținerii de 24 ore, începând din data de 08.11.2023, ora 19:25, până la data de 09.11.2023, ora 19:25, și a arestării preventive începând din data de 14.11.2023 și până la zi.
În baza art. 399 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea nr. 84 din data de 13 noiembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Suceava.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 25, art. 397 C. proc. pen., rap. la art. 1357 C. civ., s-a admis acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul să plătească părții civile B suma de 950 lei, reprezentând daune materiale.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 3500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 1000 lei din faza de urmărire penală, dispunându-se, totodată, ca suma de 680 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în faza de cameră preliminară, să fie avansată din fondurile Ministerului de Justiție.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A.
b. Prin decizia penală nr. 898 din 8 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A împotriva sentinței penale nr. 217 din 18 martie 2024 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, dispunându-se deducerea în continuare din pedeapsa aplicată a perioadei arestării preventive de la 18 martie 2024 la zi și obligarea apelantului la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
c. La data de 19 iulie 2024, inculpatul A a formulat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 898 din 8 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori.
După efectuarea comunicărilor prev. de art. 439 C. proc. pen., Curtea de Apel Suceava a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul Secției penale, la data de 23 august 2024, sub nr. x/285/2023, fiind repartizat aleatoriu completului Cx Filtru.
Prin referatul din aceeași dată, judecătorul de permanență a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 31 octombrie 2024.
În conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit și depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A, în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., care poartă titlul marginal „Admiterea în principiu”, dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
alin. (4) al aceluiași text de lege stabilește că, în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.
În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.
Cererea îndeplinește și condiția prevăzută de art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A, care a formulat și apel în cauză.
În fine, cererea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele și prenumele recurentului, unitatea de penitenciar în custodia căruia se află acesta și hotărârea care se atacă, deopotrivă, cererea fiind semnată de recurentul inculpat.
În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1), lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru constată că recurentul inculpat A și-a întemeiat demersul judiciar pe cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
În argumentarea acestuia, recurentul inculpat a arătat, în esență, următoarele:
Nici în cadrul urmăririi penale și nici al cercetării judecătorești nu s-a răspuns tuturor aspectelor aduse în discuție de apărare, necesare ca instanța să hotărască mai presus de orice îndoială că se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată. Practic, nesocotind aceste aspecte, instanța de fond i-a aplicat o pedeapsă de 5 ani închisoare, condamnându-l pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Astfel, din analiza actului de incriminare, precum și a materialului probator rezultă, fără îndoială, că a fost acuzat și cercetat pentru săvârșirea unei fapte de tâlhărie calificată comisă la data de 26/27.10.2023, victima fiind persoana vătămata B. Or, audiată în fata instanței de judecată și reaudiată la același termen de judecată, persoana vătămată a afirmat cu tărie ca fapta de tâlhărie a fost comisă la data de 08.11.2023.
Instanța de fond, la solicitarea apărătorului său, a insistat în lămurirea acestei inadvertențe referitoare la data comiterii faptei, însă persoana vătămată B a arătat că nu se află în eroare și că fapta de tâlhărie de care a fost acuzat a fost comisă, fără îndoială, la data de 08.11.2023. Or, nici instanța de fond și nici cea de apel nu au lămurit aceste aspecte esențiale.
Pentru aceste motive, recurentul inculpat a susținut că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală. Aceasta întrucât, dacă persoana vătămată a arătat că a fost tâlhărită la data de 08.11.2023, iar inculpatul a fost condamnat pentru o faptă comisă la 26/27.10.2023, se înțelege ca aceasta din urma nu a existat „în totalitatea ei”, astfel că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, nici sub aspectul laturii obiective și nici al subiectului infracțiunii.
Pentru argumentele prezentate, recurentul inculpat a solicitat admiterea in principiu a recursului în casație și, în baza art. 441 C. proc. pen., suspendarea executării pedepsei, iar pe fond - achitarea sa pentru infracțiunea de tâlhărie calificată.
Raportat la criteriile de exigență ale condiției de admisibilitate analizate, Înalta Curte, judecătorul de filtru constată că susținerile recurentului inculpat în actualul cadru procesual, care se circumscriu, în mod determinant, contestării datei săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată pentru care a fost condamnat definitiv și, prin aceasta, contestării existenței faptei ce i se impută în cauză, excedează sferei cazului de recurs în casație invocat.
Se reține în acest sens că, dat fiind imperativul includerii în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai a aspectelor de drept, cazul de recurs în casație prevăzut de art.438 alin.(1) pct.7 C. proc. pen. vizează exclusiv situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau în care instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.
Or, în actualul cadru procesual, recurentul inculpat A invocă doar aparent neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de tâlhărie calificată dedusă judecății.
În realitate, acesta contestă, în mod esențial, modalitatea de interpretare a probatoriului administrat și modul de valorificare, de către instanța de apel, a anumitor categorii de probe, în special, a declarațiilor persoanei vătămate B, prin aceasta tinzând la a supune cenzurii instanței de casație aspecte de temeinicie referitoare la însăși situația de fapt reținută cu titlu definitiv prin decizia atacată ori statuările instanței de apel asupra datei săvârșirii infracțiunii și, prin aceasta, chiar asupra existenței infracțiunii și a vinovăției sale.
Practic, recurentul inculpat A susține că, în pofida celor reținute cu titlu definitiv de instanțele de fond, raportat la declarațiile persoanei vătămate din fața primei instanțe sub aspectul datei comiterii faptei, probele administrate în cauză nu relevă cu certitudine activitatea infracțională pretinsă de acuzare și nici presupusa implicare a acestuia, motiv pentru care, interpretând, într-o manieră proprie, probatoriul cauzei, solicită instanței de recurs în casație ca, însușindu-și această optică, să constate că nu a săvârșit infracțiunea de tâlhărie calificată pentru care a fost condamnat.
Prin urmare, recurentul inculpat aduce în discuție chestiuni care țin exclusiv de aprecierea datelor concrete ale cauzei și a probatoriului administrat, nicidecum de verificarea întrunirii elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii sus-menționate.
Or, reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator sub aspectul existenței infracțiunii ce îi este imputată și a vinovăției lui în săvârșirea acesteia sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.
Calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.
Limitarea normativă a obiectului judecății în recurs în casație la situații de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel, și, implicit, cenzurarea stării de fapt reținute cu titlu definitiv de către instanța de apel ori concordanța acesteia cu probele administrate, deoarece recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, și nu faptic.
Pentru considerentele expuse, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 898 din data de 8 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori nu îndeplinește condiția de admisibilitate prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., o va respinge, ca inadmisibilă, soluție în contextul căreia nu va mai proceda la evaluarea cererii de suspendare a executării deciziei recurate, formulate de recurentul inculpat, aceasta fiind superfluă.
Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 898 din data de 8 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2024.