Deliberând asupra admisibilității cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A și B împotriva deciziei penale nr. 988/P din data de 31 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/118/2023, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 48 din data de 09.02.2024 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr. x/118/2023, s-au dispus următoarele, printre altele:
În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc in formă continuată, la pedeapsa de 6 ani închisoare si 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. s-a dispus interzicerea drepturilor prevazute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
Pedeapsa principala urmează a se executa în regim de detenție conform art. 60 din Codul pena.
În baza art. 72 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată durata reținerii si arestării preventive începand cu data de 5.07.2023 la zi.
În baza art. 399 C. proc. pen. în referire la art. 208 C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive, față de inculpatul B, pe o durata de 60 de zile.
În baza art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul A, la pedeapsa de 5 ani închisoare si 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executarii pedepsei principale.
Pedeapsa principală urmează a se executa în regim de detenție conform art. 60 C. pen.
În baza art. 72 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată durata reținerii începand cu 13.07.2023 si până la data de 14.07.2023, a arestarii preventive începand cu data de 18.07.2023 si până la data de 1.11.2023 și a arestului la domiciliu începand cu data de 1.11.2023 la zi.
În baza art. 399 C. proc. pen. în referire la art. 208 C. proc. pen. a fost menținută masura preventivă a arestului la domiciliu, față de inculpatul A, pe o durata de 60 de zile.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpații A, (...) și B la intrarea in penitenciar, după rămânerea definitivă a prezentei, a probelor biologice in vederea introducerii profilului genetic in S.N.D.G.J.”
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații B, C și A.
Prin decizia penală nr. 988/P din 31 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/118/2023, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de inculpații B și C împotriva sentinței penale nr. 48/09.02.2024 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr. x/118/2023.
A fost desființată în parte sentința penală atacată și, rejudecând:
Au fost reținute în favoarea inculpaților B și C dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, și pe cale de consecință:
A fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului B de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art.396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002.
(...)
S-a menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 72 C. pen. s-a dedus în continuare din pedeapsa principală aplicată inculpatului B durata arestului preventiv de la data de 09.02.2024 la zi.
(...)
În baza art. 421 pct. 1 lit. b C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului A durata arestului la domiciliu de la data de 09.02.2024 la zi.
În baza art. 272 C. proc. pen., s-a dispus avansarea sumei de câte 240 lei fiecare cu titlu de onorariu parțial cuvenit apărătorilor din oficiu - av. D, av. E și av. F, din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului G.
În temeiul disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A la plata sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat pentru soluționarea apelului său.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., celelalte cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva deciziei penale nr. 988/P din 31 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/118/2023 au declarat recurs în casație inculpații B la data de 04.11.2024 (fila 2-3 dosar rc) și inculpatul A la data de 02.12.2024 (fila 10-14, dosar rc), prin apărător ales.
Cererile de recurs în casație au fost comunicate părților și Ministerului Public.
Nu au fost depuse concluzii scrise.
Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 12.02.2025.
Prin cererea de recurs în casație formulată, recurentul inculpat A a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în ceea ce privește infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000, arătând că înțelege să supună instanței efectuarea unei analize principiale a modalității în care a fost formată convingerea instanțelor de fond și apel, prin raportare la art. 103 alin. (2) C. proc. pen.
În opinia sa, se impune a se analiza dacă instanțele de fond si apel au procedat corect la aplicarea standardului impus de textul legal anterior menționat si dacă a fost respectat standardul probator ,,dincolo de orice îndoiala rezonabilă”, analiză care trebuie făcută de la descrierea acțiunilor, inacțiunilor inculpatului efectuată în partea expozitivă a actului de sesizare a instanței, și nu de la cea cuprinsă la secțiunea ,,în drept”.
În esență, apărarea a susținut că inculpatul nu a fost depistat în flagrant efectuând operațiuni cu droguri, și nici nu au fost găsite astfel de substanțe la domiciliul său.
În opinia apărării, în realitate, conținutul faptic al acuzației, actele materiale dovedite în mod cert și, de altfel, necontestate vreodată de inculpat, sunt următoarele:
La data de 23.06.2023 se afla în localitatea Eforie Nord;
A fost contactat telefonic de numitul B;
S-a întâlnit cu acesta și cu C și s-au deplasat împreuna cu încă o persoana de sex bărbătesc în localitatea Ciocârlia unde A a rămas la domiciliul său;
Nu a mai părăsit domiciliul și nu s-a reîntâlnit cu vreo altă persoană în acea zi.
A susținut că aceste aspecte rezultă în mod obiectiv din interceptarea convorbirii telefonice purtate în ziua de 23.06.2023 între A și B, precum și din procesul-verbal întocmit la data de 03.07.2023 (fila 92 dosar u.p.).
În opinia apărării, cele două instanțe au efectuat o analiză trunchiată a probatoriului administrat în cauză, trunchiere ce vizează tocmai aspecte esențiale, care, dacă ar fi fost avute în vedere, ar fi condus la concluzia că prezumția sa de nevinovăție nu poate fi răsturnata.
A arătat că analiza instanței de fond în ceea ce privește situația sa începe la pag. 23 din sentință, iar cea a instanței de apel la pag. 33 din decizie. Ambele analize sunt în sensul în care, în esență, este preluată din rechizitoriu cronologia faptelor reținute în sarcina inculpatului fiind indusă ideea ca furnizorul de droguri din ziua de 23.06.2023 nu poate fi decât inculpatul A, acesta fiind singurul cu care ceilalți doi s-ar fi întâlnit înainte de vânzarea către colaboratorul cu altă identitate.
Însă, potrivit procesului-verbal aflat la fila 92 dosar u.p., în realitate, cronologia evenimentelor din 23.06.2023 este alta decât cea reținuta în actul de sesizare, sentință și decizie, după cum urmează:
La ora 14:15, B se întâlnește cu colaboratorul, iar C și H se duc la un magazin din zonă;
La 14:55, cei trei ajung în localitatea Valu lui Traian, unde merg în două locații (aspect ce lipsește din cele doua hotărâri):
La 15:20, cei trei ajung în localitatea Ciocârlia unde schimbă mașina cu care se deplasau (aspect ce lipsește din hotărâri):
La 15:43, toți trei ajung în localitatea Valu lui Traian unde H și B coboară din autoturism și intra într-un imobil (aspect ce lipsește din hotărâri):
La 15:46, B si C pleacă spre localitatea Eforie Nord;
În intervalul 16:02-17:10, cei doi s-au întâlnit cu inculpatul A, s-au deplasat în localitatea Ciocârlia, iar acesta din urmă a intrat în domiciliul său, fără a se mai întâlni și cu ceilalți doi;
La 17:28, B si C pleacă împreuna către localitatea Valu lui Traian unde se întâlnesc cu numitul H cu care se deplasează la domiciliul acestuia din urmă (aspect ce lipsește din hotărâri):
La 18:07, B si C au intrat pe un drum de pădure din apropierea localității Valu lui Traian unde au rămas o vreme (aspect ce lipsește din hotărâri), iar apoi s-au deplasat și întâlnit cu colaboratorul căruia i-au predat 6,6 gr cocaină din cele 10 gr comandate de acesta.
Astfel, din modalitatea în care instanțele prezintă în motivare probele, ar reieși că imediat după ce B si C iau legătura cu colaboratorul, aceștia îl contactează pe inculpatul A, se întâlnesc cu el si imediat după predau o cantitate de droguri.
Dacă aceasta este realitatea și aceștia nu interacționau cu nicio altă persoană, era rezonabil a se concluziona că furnizorul era inculpatul A.
Însă, realitatea obiectivă este cu totul alta, în condițiile în care imediat după ce B și C se întâlnesc cu colaboratorul, aceștia merg într-o altă localitate decât era acesta, se întâlnesc cu o persoană care are legături cu substanțe interzise (la domiciliul numitului H fiind găsite droguri cu ocazia percheziției), iar după ce se întâlnesc cu A, cei doi nu merg direct la colaborator, ci revin în Valu lui Traian unde poposesc în mai multe locații.
Astfel că, în opinia apărării, acțiunile/inacțiunile reținute în sarcina inculpatului A nu întregesc latura obiectivă a infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000.
Toată construcția juridică a actului de sesizare și a hotărârilor se bazează pe analiza pornită din perspectiva și punctul de vedere al acțiunilor numitului B si C, fără a se face vreo analiză din perspectiva lui A.
Astfel, la data de 23.06.2023, acesta este contactat de B, care îi spune „vreau să vorbesc și eu urgent cu tine”, A replicând "păi daca vrei... dă o fugă până aici"(n.n. ca să vorbim).
Atât instanța de fond, cât și cea de apel rețin că sensul expresiei „păi dacă vrei...” este „păi dacă vrei droguri”, fără a exista niciun fundament în acest sens.
Cei trei s-au întâlnit, aspect obiectiv, s-au deplasat în Ciocârli, unde A a intrat în domiciliul său și nu a mai ieșit.
Așadar, convorbirea telefonică și deplasarea la domiciliu nu pot întregi latura obiectivă a unei infracțiuni, mai ales că infracțiunea de care este acuzat inculpatul are un element material bine definit.
A mai susținut apărarea că nu a fost aplicat un standard unitar în ceea ce privește stabilirea vinovăției inculpatului A, nefiind respectate disp. art. 103 alin. (2) C. proc. pen.
Pe de altă parte, ceilalți doi inculpați au efectuat multiple alte tranzacții cu droguri, la cererea si chiar la îndemnul colaboratorului cu identitate protejată, care, în mod constant a solicitat cantități de droguri pe care cei doi nu le puteau furniza.
Având în vedere aceste aspecte, se poate accepta că, poate, cei doi au încercat sa procure droguri de la A, însă nu au reușit să facă acest lucru, în final furnizând către colaborator o cantitate mai mică decât cea cerută.
De altfel, având în vedere că activitatea de urmărire penală și de supraveghere a început în luna ianuarie 2023, iar inculpatul A apare „pe radarul” organelor de cercetare penală numai în ziua de 23.06.2023, presupunerea rezonabilă este că acesta nu a fost în realitate furnizorul celor doi.
Concluzia este una rezonabilă, în contextul în care, cei doi niciodată anterior nu l-au căutat pentru a cumpăra de la el substanțe interzise, iar cu ocazia primei audieri nu l-au menționat ca furnizor.
Cu ocazia celei de-a doua audieri, cei doi l-au indicat pe A ca fiind furnizor, însă au oferit informații diferite cu privire la momentul la care ar fi primit drogurile, unul menționând că în mașină, în drum spre Ciocârlia, iar cel de-al doilea că ar fi revenit la domiciliul acestuia în aceeași zi, aspect contrazis obiectiv de procesul-verbal de supraveghere.
În opinia apărării, nu se poate reține că a fost atins standardul probator necesar a înlătura un dubiu rezonabil, context în care a apreciat că se impune admiterea recursului in casație, casarea hotărârii recurate si pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul disp. art. 16 lit. b teza I C. proc. pen.
Prin cererea de recurs în casație formulată, recurentul inculpat B a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
A apreciat că decizia instanței de apel este netemeinică și nelegală, întrucât la data săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiune prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 era închisoarea de la 5 la 15 ani. La judecata în fond a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată, instanța reducând limitele de pedeapsă cu 1/3, astfel încât, în opinia inculpatului, noile limite de pedeapsă au devenit 3 ani și 4 luni și 10 ani.
Or, cum instanța de fond s-a orientat asupra unei pedepse de 6 ani, rezultă că s-a orientat la o pedeapsă cu 1 an peste jumătatea maximului de pedeapsă.
Instanța de apel a admis apelul declarat de inculpat și a reținut în favoarea sa beneficiul prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002, care are drept consecință reducerea cu ½ a limitelor de pedeapsă. Astfel, în opinia recurentului-inculpat, noile limite de pedeapsă, după aplicarea succesivă a art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., au devenit 1 an și 8 luni (minimul) și 5 ani (maximul).
În concluzie, recurentul-inculpat a susținut că deși instanța de fond a optat pentru o pedeapsă cu 1 an peste jumătatea maximului de pedeapsă, instanța de apel deși a admis calea de atac promovată de inculpat, i-a aplicat pedeapsa maximă. În opinia sa, pedeapsa maximă la care ar fi trebuit să fie condamnat era de 3 ani și jumătate, respectiv 1 an peste jumătatea maximului prevăzut de lege după cele două reduceri succesive.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A și B împotriva deciziei penale 988/P din 31 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/118/2023, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit Codului de procedură penală, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.
Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat esențiale pentru pronunțarea unei soluții de condamnare (tipicitatea, răspunderea penală, legalitatea sancțiunii).
Conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., instanța dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen., care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casație, termenul de declarare a recursului în casație, părțile ce pot formula recurs în casație, motivarea recursului în casație, precum și cazurile în care se poate face recurs în casație. Potrivit alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 instanța o respinge, prin încheiere definitivă.
Analizând îndeplinirea condițiilor mai sus enumerate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Referitor la cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A
Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.
Cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen., precum și cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a, b) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatului care a exercitat calea extraordinară de atac (A), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 988/P din 31 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/118/2023), precum și semnătura apărătorului ales al inculpatului.
Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație, în ceea ce privește condiția cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen., se constată că recurentul a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Cu prioritate, se notează că, sintagma „faptă care nu este prevăzută de legea penală” vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
În atare condiții, se observă că, deși pe calea recursului în casație promovat, recurentul inculpat A a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., esența motivelor sale constă în negarea bazei factuale, reținute cu caracter definitiv de instanța de apel sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000, arătând că înțelege să supună instanței efectuarea unei analize principiale a modalității în care a fost formată convingerea instanțelor de fond și apel, prin raportare la art. 103 alin. (2) C. proc. pen.
În opinia sa, se impune a se analiza dacă instanțele de fond si apel au procedat corect la aplicarea standardului impus de textul legal anterior menționat si dacă a fost respectat standardul probator ,,dincolo de orice îndoiala rezonabilă”, analiză care trebuie făcută de la descrierea acțiunilor, inacțiunilor inculpatului efectuată în partea expozitivă a actului de sesizare a instanței, și nu de la cea cuprinsă la secțiunea ,,în drept”.
Ca atare, prin criticile formulate, recurentul încearcă să acrediteze ideea că nu a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care a fost condamnat (solicitând achitarea în temeiul art. 16 lit. b teza I C. proc. pen.), tinzând, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute prin decizia instanței de apel, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casație, care, potrivit art. 433 C. proc. pen., se limitează exclusiv și în condițiile prevăzute de lege, la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Înalta Curte subliniază că, pe calea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate proceda la reinterpretarea materialului probator aflat la dosar cu consecința stabilirii unei alte baze factuale, care să conducă la achitarea inculpatului pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000, așa cum a solicitat recurentul, evaluarea materialului probator fiind un atribut ce aparține exclusiv instanței de fond și, respectiv, instanței de apel.
Așadar, întrucât motivele prezentate de recurent nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat expres prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) din același cod, cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen. nu este îndeplinită.
Așadar, admisibilitatea recursului în casație nu presupune doar îndeplinirea unei condiții formale a indicării unuia dintre cazurile prevăzute de lege, dacă nu este îndeplinită și condiția ca dezvoltarea motivului de recurs în casație să susțină măcar aparent criticile pe care legiuitorul le-a considerat a fi posibil să fie examinate în cadrul acestei căi extraordinare de atac.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 988/P din data de 31 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/118/2023.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul A la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Referitor la cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B
Se constată că recursul în casație a fost promovat, în termen legal, de către inculpatul B, personal. Totodată, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză, fiindu-i admis.
De asemenea, cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a, b) și d) C. proc. pen., întrucât cuprinde numele și prenumele recurentului B, hotărârea care se atacă, cererea fiind semnată.
În ceea ce privește condiția cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen., se constată că recurentul a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), susținând că deși instanța de fond a optat pentru o pedeapsă cu 1 an peste jumătatea maximului de pedeapsă, instanța de apel deși a admis calea de atac promovată de inculpat, i-a aplicat pedeapsa maximă. În opinia sa, pedeapsa maximă la care ar fi trebuit să fie condamnat era de 3 ani și jumătate, respectiv 1 an peste jumătatea maximului prevăzut de lege după cele două reduceri succesive.
Se observă însă că recurentul-inculpat B a transmis la dosar o cerere de retragere a recursului în casație la data de 21.01.2025, neatestată de locul de deținere, cerere pe care a reiterat-o la data de 12.02.2025 (fiind transmisă prin e-mail), de această dată atestată de locul de deținere, Penitenciarul I (filele 12,13 dosar ICCJ).
Potrivit dispozițiilor art. 436 alin. (3) C. proc. pen. ,,până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, părțile și procurorul își pot retrage recursul în casație declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de recurs.”
Având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 436 alin. (3) C. proc. pen., inculpatul B transmițând la dosar o cerere de retragere a recursului în casație atestată de administrația locului de deținere, urmează să se ia act de retragerea recursului în casație formulat de inculpatul B împotriva deciziei penale nr. 988/P din 31 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/118/2023.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul B la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 988/P din data de 31 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/118/2023.
Ia act de retragerea cererii de recurs în casație formulate de inculpatul B împotriva aceleiași decizii.
Obligă inculpatul A la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă inculpatul B la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2025.