Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin sentința civilă nr. 251/30.04.2024, Tribunalul Caraș-Severin a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A SRL .
A respins excepția prescripției dreptului de a emite Notificarea de reziliere.
A admis acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul B, în contradictoriu cu pârâta A S.R.L.
A constatat că la data formulării cererii de chemare în judecată contractul de lucrări nr. x/24.09.2021 nu a încetat prin rezilierea unilaterală dispusă prin Notificarea nr. 318/05.09.2023.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-pârâtă A S.R.L., solicitând instanței de apel ca, în temeiul dispozițiilor art. 480 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 466 C. proc. civ. și dispozițiile Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, prin hotărârea ce se va pronunța, să se admită apelul declarat, să se anuleze/desființeze hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică, iar în rejudecare, să se admită excepția lipsei calității procesuale pasive a A S.R.L., să se respingă cererea introductivă, să se respingă cererea de constatare a unei stări de fapt și, în consecință, să constate faptul că Notificarea de reziliere emisă de A S.R.L. este una validă și și-a produs efectele juridice, în temeiul dispozițiilor contractuale, raportat la dispozițiile Acordului de asociere încheiat între părți; cu cheltuieli de judecată.
2. Soluția instanței de fond
Prin decizia nr. 40 din 5 august 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția lipsei calității de apelant.
A fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă A S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 251/30.04.2024, pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin în dosar nr. x/115/2023, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul B.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs apelanta-pârâtă, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.
4. Apărările intimatei
Intimata UAT Municipiul B a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar anularea acestuia sau respingerea ca nefondat.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității căii de atac exercitate în cauză, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege(...).”
Astfel, căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, nici părțile și nici instanța de judecată neputând deroga de la textele de lege pentru exercițiul unei căi de atac.
Prin urmare, persoana interesată poate formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit a căilor de atac.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.
Înalta Curte reține că, în prezenta speță, s-a solicitat să se constate că rezilierea unilaterală a Contractului de lucrări publice nr. x din 24.09.2021, dispusă de pârâtă prin Notificarea nr. 318/05.09.2023 este, în principal, prescrisă, iar pe fond neîntemeiată; să se constate că, la data formulării cererii de chemare în judecată, Contractul de lucrări publice nr. x din 24.09.2021 nu a încetat prin rezilierea unilaterală dispusă prin Notificarea nr. 318/05.09.2023.
Așadar, în cauza pendinte, sunt incidente prevederile Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, care la art. 1 alin. (2) stipulează că acest act normativ „se aplică și cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și celor privind executarea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor”.
De asemenea, Înalta Curte mai reține că, pentru astfel de cauze, legiuitorul a prevăzut expres în cuprinsul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 că: „Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor și cererilor privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și al celor privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor administrative poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Apelul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă și este soluționat de urgență și cu precădere într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței.”
În timp ce la alin. (3 ind. 1) a prevăzut că: „Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor care privesc documentele constatatoare emise de către autoritatea/entitatea contractantă, referitoare la executarea contractului, poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare. Recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă. Instanța ierarhic superioară soluționează recursul de urgență și cu precădere într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței”.
Din textele legale invocate, rezultă că legea a reglementat, după caz, calea de atac a apelului sau a recursului, însă nicăieri în cuprinsul legii sau în notele de fundamentare ale actelor de modificare, nu rezultă intenția legiuitorului de a institui trei grade de jurisdicție, împrejurare care ar contraveni scopului declarat al modificării legislative operate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, respectiv cel al „adoptării unor măsuri urgente pentru perfecționarea și flexibilizarea sistemului achizițiilor publice”, „luând în considerare faptul că pentru asigurarea atingerii obiectivelor și a atragerii fondurilor europene este necesară aprobarea unor măsuri legislative care să conducă la implementarea mai rapidă a proiectelor de investiții”.
Din prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, rezultă voința legiuitorului ca în materia contenciosului administrativ să se asigure judecarea proceselor cu celeritate, acesta fiind un principiu unanim recunoscut care guvernează desfășurarea litigiilor aflate în sfera de competență a instanțelor de contencios administrativ, recursul apărând ca fiind calea de atac adecvată scopului indicat de legiuitor, fiind instituit astfel dublul grad de jurisdicție, fond și recurs.
Această abordare a fost consacrată și prin Decizia nr. 17/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, privind „interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale privind calea de atac a apelului în materia contenciosului administrativ”, precum și printr-o serie de decizii ale Curții Constituționale, prin Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014 reținându-se că: „[...] în materia contenciosului administrativ, hotărârile pronunțate în primă instanță nu pot fi atacate cu apel, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind aceea a recursului. Norma specială cuprinsă în art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a rămas aplicabilă și după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, situație reglementată expres în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012”;
De asemenea, prin Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 a Curții Constituționale s-a statuat că în materia contenciosului administrativ, „spre deosebire de dreptul comun unde hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu apel cu toate consecințele care decurg din aceasta, [...] potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, legiuitorul a optat pentru menținerea căii de atac a recursului, și nu pentru înlocuirea acesteia cu calea de atac a apelului”.
Reține Înalta Curte că prin norme speciale, cum sunt cele reglementate prin art. 55 din Legea nr. 101/2016, se pot introduce proceduri derogatorii de la Legea nr. 554/2004, anumite ipoteze implicând instituirea, și în materia contenciosului administrativ, a unui control devolutiv prin intermediul căii de atac a apelului, însă același principiu juridic - Specialia generalibus derogant - implică și faptul că norma specială este de strictă interpretare, astfel că, în absența reglementării exprese a triplului grad de jurisdicție (apel și recurs) în ceea ce privește hotărârile prevăzute de art. 51 și, respectiv, 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, rezultă caracterul definitiv al acestora din urmă și, implicit, inadmisibilitatea căii de atac formulate.
Mai reține Înalta Curte că dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. teza finală, stabilesc faptul că: „(...) De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”, totodată și dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit cărora: „sunt hotărâri definitive (...) 4. Hotărârile date în apel fără drept de recurs”.
Prin urmare, fiind pronunțată în faza apelului, într-un litigiu dintre cele la care se referă art. 53 din Legea nr. 101/2016, decizia civilă nr. 40 din 5 august 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal este o hotărâre definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului, deoarece aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală, coroborat cu art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că prin dispozitivul deciziei atacate este indicată calea de atac a recursului, în termen de 15 zile de la comunicare, nu este de natură să dea dreptul la exercitarea acesteia, hotărârea judecătorească fiind supusă principiului legalității, aceasta neputând, prin ea însăși, nici să suprime și nici să dea naștere unor căi de atac neprevăzute de lege.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta A S.R.L. împotriva deciziei nr. 40 din 5 august 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta A S.R.L. împotriva deciziei nr. 40 din 5 august 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 22 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.