Şedinţa publică din data de 13 martie 2025
Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 4/PI din data de 16 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 597 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 238/PI/05.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2022, rămasă definitivă la data de 11.11.2022, prin neapelare, dispunându-se obligarea contestatorului la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin contestaţia la executare înregistrată, la data de 06.12.2024, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. x/2024, condamnatul A. a solicitat anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis pe numele său, deducerea perioadei executate până în prezent, atât în România cât şi în Italia, şi emiterea unui nou mandat de executare pentru o pedeapsa de 8 ani, 8 luni şi 13 zile închisoare.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, în condiţiile în care, dintre cele 7 sentinţe pronunţate de autorităţile statului italian, care cumulau, în total, o pedepsă de 10 ani, 11 luni şi 13 zile, autorităţile judiciare române au recunoscut doar 4 sentinţe, iar restul de 3 sentinţe nerecunoscute cumulau o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni închisoare, este evident că instanţa naţională a stabilit, în mod eronat, că trebuie să execute o pedeapsă de 9 ani şi 9 luni închisoare, în realitate, pedeapsa de executat fiind de 8 ani, 8 luni şi 13 zile închisoare.
În acest sens, a arătat că din pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa nr. 3523/2016 pronunţată la data de 18.10.2016 în dosar nr. x/2016 RGNR, nr. 4814/2015 al Curţii de Apel din Veneţia, a executat 1 an şi 17 zile începând cu data de 03.05.2017 şi până la data de 19.05.2018, când s-a sustras de la măsura arestului la domiciliu (aspect recunoscut şi de Curtea de Apel Timişoara prin sentinţa penală nr. 153/A din 03.06.2024). Prin urmare, din totalul pedepsei de 2 ani şi 9 luni închisoare a rămas un rest de 1 an, 8 luni şi 13 zile, care, adunat cu pedeapsa cumulată de 6 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin celelalte 3 sentinţe recunoscute de statul român, conduce la o pedeapsă de executat de 8 ani, 8 luni şi 13 zile închisoare. Tocmai de aceea apreciază că în mandatul de executare a pedepsei s-a strecurat o eroare de calcul, astfel că se impune remedierea acesteia.
Astfel învestită, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că prin sentinţa penală nr. 238/PI/05.10.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022, rămasă definitivă la data de 11.11.2022, prin neapelare, Curtea de Apel Timişoara a admis, în parte, cererea formulată de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Portdenone (Italia), dispunând recunoaşterea următoarelor sentinţe penale pronunţate de autorităţile judiciare italiene faţă de A.: sentinţa penală nr. 3523/2016, pronunţată la data de 18.10.2016 în dosarul nr. x/2016 - R.G.N.R., nr. 4814/2015 al Curţii de Apel din Veneţia, secţia a II-a Penală, în reformarea sentinţei nr. 666/2016 a Tribunalului din Treviso, din data de 31.03.2016, rămasă definitivă la data de 20.02.2018, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă; sentinţa penală nr. 463/2016, pronunţată la data de 01.06.2016 în dosarul nr. x/2014 R.G.N.R., 3246/2015 R.G.GIP. al Tribunalului din Pordenone, confirmată prin sentinţa penală nr. 879/2017 din data de 02.03.2017 a Curţii de Apel din Veneţia, rămasă definitivă la data de 16.11.2018, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea a 22 de infracţiunii; sentinţa penală nr. 422/2019, pronunţată la data de 18.02.2019 în dosarul nr. x/2017 R.G.DIB., nr. 1622/2012 R.G.N.R. al Tribunalului din Udine, rămasă definitivă la data de 04.06.2019, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat; sentinţa penală nr. 697/2018, pronunţată la data de 25.07.2018 în dosarul nr. x R.G.N.R., nr. 14/18 R.G.Trib. al Tribunalului Ordinar din Pordenone, confirmată prin sentinţa nr. 88/2020 din data de 20.01.2020 a Curţii de Apel din Trieste, rămasă definitivă la data de 07.09.2020, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare.
Ca urmare, a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării restului de pedeapsă de 9 ani şi 9 luni închisoare din totalul pedepsei de 11 ani, 11 luni închisoare + 1 lună de arest şi deducerea din pedeapsă a perioadei executate din data de 14.11.2018 la zi.
Prin aceeaşi hotărâre, Curtea de Apel Timişoara a respins cererea autorităţilor judiciare din Italia privind recunoaşterea şi executarea în România a următoarelor sentinţe pronunţate faţă de A.: nr. 167/2018, pronunţată la data de 21.02.2018 în dosarul nr. x/2016 R.G.N.R.; nr. 44/2018 R.G. Trib. al Tribunalului Ordinar din Pordenone, rămasă definitivă la data de 21.09.2018 (sentinţa 2 din certificat), prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "evadare"; nr. 51/2020, pronunţată la data de 21.01.2020 în dosarul nr. x R.G.N.R.; nr. 17/20 R.G.Trib. al Tribunalului Ordinar din Pordenone, rămasă definitivă la data de 27.05.2020 (sentinţa 6 din certificat), prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "evadare"; nr. 673/2018, pronunţată la data de 19.07.2018 în dosarul nr. x/2015 R.G.N.R.; nr. 138/2018 R.G.Trib. al Tribunalului Ordinar din Pordenone, rămasă definitivă la data de 10.10.2018 (sentinţa 3 din certificat), prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 1 lună de arest pentru săvârşirea infracţiunii de "deţinere de arme albe proprii, fără declararea lor anterioară".
Pentru a pronunţa această soluţie, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 doar cu privire la cele patru sentinţe recunoscute, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că prin decizia de executare a pedepselor concurente emisă de Procuratura Republicii de la lângă Tribunalul Ordinar Pordenone s-a stabilit că A. a fost condamnat definitiv la executarea unei pedepse de 3943 zile (10 ani, 10 luni şi 13 zile închisoare + 1 lună de arest) închisoare din totalul pedepsei de 11 ani, 11 luni închisoare + 1 lună de arest, a cărei executare a început la data de 14.11.2018 şi din care a executat 898 de zile (2 ani, 5 luni şi 28 zile) închisoare, conform calculului efectuat la data de 11.05.2021, aceasta urmând a fi finalizată la data de 26.10.2029.
Notând însă că pedeapsa rezultantă de 10 ani, 10 luni şi 13 zile închisoare + 1 lună de arest stabilită de autorităţile judiciare italiene depăşeşte totalul pedepselor aplicate prin sentinţele recunoscute pentru infracţiunile concurente, instanţa, în temeiul art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, a adaptat-o, reducând-o (prin operaţiunea de contopire pe criteriul cumulului aritmetic), la 9 ani şi 9 luni închisoare (compusă din totalul pedepselor recunoscute de 6 ani, 2 ani şi 9 luni şi două pedepse de 6 luni).
Totodată, prima instanţă a constatat că persoana condamnată A. a mai formulat o cerere având ca obiect contestaţie la executare, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Timişoara, soluţionat prin sentinţa penală nr. 153/A din 03.06.2024, în cuprinsul căreia s-au reţinut următoarele:
"La solicitarea instanţei, s-au comunicat de către Procuratura Republicii de la lângă Tribunalul Ordinar Pordenone, decizia de executare a pedepselor şi ordinul de încarcerare emis de această instituţie la data de 13.10.2022 precum şi certificatul privind executarea pedepselor emis de Procuratura Republicii de la lângă Tribunalul Ordinar Treviso, având nr. 488/2018.
Din cuprinsul deciziei de executare de pedepse concurente cu mandat de încarcerare emisă de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Pordenone la data de 20.01.2021, având numărul de referinţă SIEP 25/2021, aflată la filele x verso-31 în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Timişoara, rezultă că au fost deduse următoarele perioade de arest executate de contestator în Italia, ca măsuri preventive sau pedepse astfel:
- din sentinţa de condamnare din 08.10.2014 emisă de Judecătorul de Instrucţie de la Tribunalul din Pordenone, irevocabilă la data de 08.11.2014, în baza căreia contestatorul a fost condamnat la 1 an, 6 luni închisoare şi 800 euro amendă:
- de la 03.07.2015 la 19.11.2015-"perioadă considerată calculabilă în legătură cu dosarul nr. x/2014 SIEP al acestei procuraturi"
- de la 20.11.2015 la 13.05.2016 -"perioada de executare a pedepsei în legătură cu dosarul nr. x/2014 SIEP al acestei procuraturi"
- din sentinţa de condamnare din 28.09.2015 emisă de Tribunalul din Treviso, irevocabilă la data de 16.05.2016, în baza căreia a fost condamnat la 20 zile închisoare şi 100 euro amendă:
- de la 14.05.2016 la 02.06.2016 -"perioadă considerată calculabilă în legătură cu dosarul nr. x/2014 SIEP al Procuraturii Republicii din Treviso"
- din sentinţa de condamnare din 21.02.2018 emisă de Tribunalul din Pordenone, irevocabilă la data de 30.03.2018, în baza căreia a fost condamnat la 11 luni închisoare şi 1.100 euro amendă:
- de la 03.06.2016 la 01.05.2017 -"perioadă considerată calculabilă în legătură cu dosarul nr. x/2018 SIEP al acestei procuraturi"
Potrivit aceleiaşi decizii, dosar dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Timişoara, contestatorul s-a aflat în arest la domiciliu din data de 03.05.2017 până în data de 19.05.2018, o durată de 1 an şi 17 zile, până în momentul evadării, iar despre această perioadă se menţionează că poate fi atribuită sentinţei nr. 3523/2016 pronunţată de Curtea de Apel Venezia la data de 18.10.2016, reprezentând o "perioadă preexecutată".
Astfel la fila x verso, în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Timişoara în care s-a pronunţat hotărârea de recunoaştere a sentinţelor de condamnare din Italia şi a fost adaptată pedeapsa rezultantă, paragraful 3 din decizia de executare de pedepse concurente cu mandat de încarcerare emisă de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Pordenone la data de 20.01.2021, rezultă la modul evident din precizarea "Deduse perioadele pre-executate pentru un total de 1 an şi 17 zile" că perioada invocată de contestator a fost dedusă din pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 11 luni de autorităţile italiene, rezultând că restul de pedeapsă rămas de executat a fost de 10 ani 10 luni şi 13 zile."
Deopotrivă, a reţinut că sentinţa penală anterior menţionată a rămas definitivă prin respingerea contestaţiei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia penală nr. 611 din 18.09.2024, în cuprinsul căreia s-a reţinut, în esenţă, că solicitarea condamnatului de a-i fi dedusă perioada executată din 03.05.2017 până la 19.05.2018 este neîntemeiată întrucât aceasta a fost deja dedusă din pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 11 luni închisoare.
În contextul acestor reţineri, prima instanţă a concluzionat că, pe lângă faptul că motivele invocate în contestaţie au fost deja analizate anterior, existând, prin urmare, autoritate de lucru judecat, condamnatul mai invocă şi o "eroare de calcul matematic" a instanţei care a recunoscut hotărârile pronunţate de autorităţile italiene, deşi nu a contestat sentinţa de recunoaştere, aceasta dobândind putere de lucru judecat.
****
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie condamnatul A., solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, remedierea erorii strecurate în calculul pedepsei rezultante stabilite ca urmare a recunoaşterii parţiale a hotărârilor de condamnare emise de autorităţile judiciare italiene pe numele său, dispusă prin sentinţa penală nr. 238/PI/05.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2022.
În acest sens a arătat că, în condiţiile în care pedeapsa rezultantă stabilită de autorităţile judiciare italiene prin raportare la toate cele 7 hotărâri de condamnare străine este de 10 ani, 11 luni şi 13 zile închisoare, ca efect al recunoaşterii doar a 4 dintre acestea, pedeapsa de executat este de 8 ani, 8 luni şi 13 zile, cuantum rezultat din scăderea din pedeapsa cumulată sus-menţionată (10 ani, 11 luni şi 13 zile închisoare) a duratei totale a pedepselor stabilite prin cele 3 hotărâri de condamnare nerecunoscute, care este de 2 ani şi 3 luni.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 10 februarie 2025, sub nr. x/2024.
La termenul fixat în cauză, 13 martie 2025, apărătorul desemnat din oficiu a susţinut fidel criticile formulate în scris de către contestatorul condamnat, concluziile acestuia, ca şi cele ale reprezentantului Ministerului Public, fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.
Evaluând contestaţia de faţă prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, în considerarea următoarelor argumente:
Prin cererea ce face obiectul prezentei cauzei, formulată la data de 6 decembrie 2024, contestatorul A. a invocat, ca impediment la executare, calculul matematic greşit al pedepsei de 9 ani şi 9 luni închisoare (în executarea căreia se află), susţinând că, aceasta fiind rezultatul recunoaşterii doar a 4 dintre cele 7 hotărâri de condamnare a căror recunoaştere au solicitat-o autorităţile judiciare italiene, cuantumul ei este egal cu diferenţa dintre pedeapsa rezultantă executabilă de 10 ani, 11 luni şi 13 zile închisoare (stabilită de autorităţile judiciare italiene prin raportare la toate cele 7 hotărâri de condamnare străine) şi durata totală de 2 ani şi 3 luni închisoare rezultată din cumularea pedepselor aplicate prin cele 3 hotărâri de condamnare nerecunoscute, adică de 8 ani, 8 luni şi 13 zile.
A mai arătat că, de altfel, la acelaşi cuantum se ajunge şi prin cumularea restului de 1 an, 8 luni şi 13 zile [rămas din pedeapsa de 2 ani şi 9 luni (aplicată prin sentinţa penală recunoscută nr. 3523/2016, pronunţată la data de 18.10.2016 în dosarul nr. x/2016 - R.G.N.R., nr. 4814/2015 al Curţii de Apel din Veneţia), ca urmare a executării unei perioade de 1 an şi 17 zile, aspect recunoscut atât de autorităţile italiene, cât şi de Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa penală nr. 238/PI/05.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2022 (rămasă definitivă la data de 11.11.2022, prin neapelare)] la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare rezultată din cumularea aritmetică a celorlalte 3 hotărâri de condamnare recunoscute.
Învestită cu soluţionarea acestei cereri, prima instanţă s-a limitat la o analiză pur formală a contestaţiei la executare formulate de condamnatul A., neprocedând la o evaluare concretă şi efectivă a argumentelor faptice pe care se sprijină aceasta şi nici a cazului prev. de art. 598 alin. (1) C. proc. pen. care ar putea fi incident în cauză.
Astfel, chemată a evalua, în cadrul prevăzut de art. 598 C. proc. pen., cererea prin care condamnatul A. a invocat, în concret, calculul matematic greşit al cuantumului pedepsei în executarea căreia se află, prima instanţă şi-a limitat demersul analitic la trecerea în revistă a hotărârii de recunoaştere (parţială) prin care a fost aplicată pedeapsa şi a unora dintre argumentele care au stat la baza acesteia, respectiv a considerentelor pentru care a fost respinsă contestaţia la executare anterioară, prin care condamnatul a invocat nededucerea, din pedeapsa rezultantă stabilită în procedura recunoaşterii, a perioadei de 1 an şi 17 zile executate în staul italian în perioada 03.05.2017 -19.05.2018, după care a concluzionat că demersul judiciar al contestatorului este nefondat, întrucât motivele invocate în susţinerea acestuia "au fost analizate anterior de instanţa de judecată, existând autoritate de lucru judecat", iar referitor la "eroarea de calcul matematic" operează puterea de lucru judecat a hotărârii de recunoaştere.
Altfel spus, învestită cu cererea condamnatului A. anterior prezentată, în primul rând, prima instanţă nu a examinat critic argumentele faptice concrete invocate în susţinerea acesteia, întrucât, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, a reţinut ca motiv principal şi determinant al contestaţiei la executare - omisiunea deducerii, din pedeapsa de executat aplicată contestatorului în procedura recunoaşterii, a perioadei de 1 an şi 17 zile executată în Italia - aspect neinvocat, însă, în cuprinsul cererii de faţă, iar doar ca argument subsidiar şi în mod cu totul lapidar - şi eroarea de calcul matematic al pedepsei - efectiv invocată de către contestator în actuala procedură.
În consecinţă, prima instanţă nu a analizat în mod efectiv susţinerile contestatorului, respingând contestaţia la executare pentru argumente parţial străine de motivele concrete invocate în susţinerea ei şi, totodată, fără a face o minimă evaluare a împrejurării dacă, în contextul particular al speţei, raportat la documentele comunicate de autorităţile judiciare italiene în procedura de transfer, o eroare de calcul matematic al pedepsei de natura celei invocate de contestator (critică evident distinctă de cea invocată în susţinerea celei dintâi contestaţii la executare), ar putea constitui sau nu o nelămurire cu privire la executarea pedepsei aplicate de autorităţile italiene prin cele patru hotărâri recunoscute de autoritatea judiciară română, în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Împrejurarea că hotărârea de recunoaştere parţială prin care a fost stabilită pedeapsa de executat a rămas definitivă nu constituie un veritabil impediment în examinarea susţinerilor contestatorului, deoarece de esenţa contestaţiei la executare întemeiate pe cazul legal anterior menţionat este tocmai evaluarea acelor neclarităţi care afectează o hotărâre definitivă. Or, formal, pretinsa eroare de calcul cu privire la determinarea duratei pedepsei efectiv rămase de executat în urma recunoaşterii a doar patru dintre cele şapte hotărâri de condamnare străine - ca o consecinţă a scăderii greşite, din restul total de pedeapsă stabilit de autorităţile italiene, a duratei pedepselor ce nu au fost recunoscute de instanţa română - se poate circumscrie cazului de contestaţie la executare invocat de condamnat.
O astfel de abordare a cauzei de către prima instanţă - care nu a decelat cu exactitate temeiurile de fapt şi de drept ale contestaţiei la executare şi nu a statuat în mod critic asupra acestora - conferă examenului efectuat asupra cererii condamnatului A. un caracter pur formal, ceea ce afectează legalitatea soluţiei pronunţate în astfel de condiţii şi impune, cu necesitate, desfiinţarea ei şi rejudecarea cauzei.
Ca urmare, efectuarea verificărilor privind incidenţa sau nu în cauză a cazului de contestaţie la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. prin raportare la susţinerile concrete ale contestatorului şi toate datele şi informaţiile existente la dosar, dar şi exigenţele respectării principiului dublului grad de jurisdicţie în materie impun reluarea judecăţii în faţa primei instanţe, respectiv Curtea de Apel Timişoara.
Faţă de cele arătate, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen. şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 4/PI din data de 16 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Timişoara, urmând ca, în cursul rejudecării, prima instanţă să clarifice temeiurile faptice şi juridice ale contestaţiei la executare formulate şi să evalueze în concret efectele juridice ale aspectelor invocate de condamnat asupra pedepsei executabile.
Urmare soluţiei dispuse, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană condamnată, în cuantum de 360 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 4/PI din data de 16 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Desfiinţează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Timişoara.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană condamnată, în cuantum de 360 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 martie 2025.