Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2024
Asupra contestaţiilor de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din data de 01 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024, în baza disp. art. 362 alin. (2) rap. la art. 208 alin. (4) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului A. , dispusă prin încheierea din data de 23.05.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2024, măsură pe care o menţine.
În baza art. 242 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată cererea inculpatului A., formulată prin apărător ales, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
Pentru a dispune astfel, verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, precum şi cererile acestuia de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă mai uşoară, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin rechizitorul nr. x din data de 10.07.2024, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, secţia de Combatere a Infracţiunilor de Terorism şi a Criminalităţii Informatice, înregistrat pe rolul instanţei la data de 10.07.2024 sub nr. x/2024, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului A., pentru comiterea infracţiunii de trădare, în formă continuată, faptă prev. de art. 394 C. pen. alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., precum şi disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar în vederea completării cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, faptă prev. de art. 342 C. pen.
În esenţă, în actul de sesizare a instanţei, în sarcina inculpatului A. s-a reţinut că, prin acte materiale repetate, dar în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în intervalul noiembrie 2022- aprilie 2024 a procedat la supravegherea unor obiective militare româneşti sau aparţinând N.A.T.O. amplasate în zona municipiului Tulcea, acţionând prin colectarea de informaţii cu caracter militar de interes pentru statul rus şi prin efectuarea de fotografii privind tehnica forţelor armate române/aliate şi deplasarea personalului şi a tehnicii de luptă în zona de graniţă a României cu Ucraina, pe care le-a transmis - inclusiv în timp real - în cuprinsul unor conversaţii prin mesaje tip text, purtate prin intermediul aplicaţiei B., la datele de 06.11.2022, 17.03.2024 şi 16.04.2024 (transmise către C., secretar III în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse în România) şi 30.03.2023, 11.06.2023 şi 15.10.2023 (transmise către D., viceconsul în cadrul secţiei Consulare a Federaţiei Ruse în România), astfel aducând atingere atât intereselor naţionale de securitate, cât şi ale unor parteneri N.A.T.O.
Prin ordonanţa din data de 22.05.2024 s-a dispus reţinerea inculpatului A., pe o durată de 24 ore, începând de la data de 23.05.2024, ora 00:55, până la data de 24.05.2024, ora 00:55.
La data de 23.05.2024, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului A., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23.05.2024 şi până la data de 21.06.2024, inclusiv.
Prin încheierea din data de 18.06.2024, Curtea de Apel Bucureşti a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului A., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 22.06.2024 şi până la data de 21.07.2024, inclusiv. .
Prin încheierea din data de 15.07.2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2024.1, s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul A..
Prin încheierea din data de 06.08.2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2024.2, s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul A., măsură ce urmează să expire de drept la data de 04.08.2024.
Prin încheierea din data de 28.08.2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2024, s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul A..
Prin încheierea din data de 24.09.2024, pronunţată de judecătorul din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2024, s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul A..
Prin încheierea din data de 01.11.2024, instanţa de fond, examinând actele şi lucrările dosarului, prin raportare la dispoziţiile menţionate, a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este legală şi temeinică, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă şi justifică în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, în raport de dispoziţiile legale incidente şi având în vedere situaţia de fapt expusă în actul de sesizare a instanţei şi probele administrate în faza de urmărire penală, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că şi la acest moment procesual se menţin temeiurile în baza cărora s-a dispus faţă de A. măsura arestului preventiv, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută în continuare, în raport de scopul măsurilor preventive, definit de dispoziţiile art. 202 alin. (1) C. proc. pen., prevederi care se coroborează şi cu disp. art. 223 alin. (2) C. proc. pen.
În esenţă, s-a constatat că în cauză, există suficiente probe, care conduc la suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată şi de asemenea s-a apreciat perspectiva criteriilor enunţate de art. 223 alin. (2) teza ultima C. proc. pen., luând în considerare şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale precum şi jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, faptul că, gravitatea faptei dobândeşte o valoare predominată pentru aprecierea stării de pericol pentru ordinea publică şi justifică menţinerea în arest preventiv a inculpatului, privarea de libertate a acestuia fiind necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, în raport de gravitatea faptelor presupus săvârşite, atât abstractă, rezultând din limitele de pedeapsă prevăzute de lege (pedeapsa de la 10 la 20 de ani) şi din natura valorilor sociale ocrotite prin incriminarea acestei fapte (relaţiile sociale care vizează securitatea naţională), cât şi concretă, decurgând din modalitatea de comitere a acesteia, anterior expusă.
S-a precizat că gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (trădare), raportat la materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu declaraţia acestuia de recunoaştere a faptei, demonstrează în continuare proporţionalitatea măsurii arestului preventiv, fiind totodată avute în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului.
S-a menţionat că din modul în care se presupune în mod rezonabil că s-au desfăşurat evenimentele rezultă un grad semnificativ de pericol social al inculpatului, sens în care s-a apreciat că interesul general prevalează interesului personal al inculpatului, întrucât "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate" (CEDO, Labita c. Italiei).
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că datele ce caracterizează persoana inculpatului, deşi aparent favorabile (integrat în societate, necunoscut cu antecedente penale, are venituri, o locuinţă în municipiul Ploieşti, iar din caracterizările depuse la dosar reiese faptul că se înţelege bine cu familia, este educat, iubitor de oameni, civilizat, respectuos, calm, harnic şi devotat) nu sunt suficiente pentru a determina lăsarea în libertate a inculpatului, cel puţin la acest moment procesual, nicio altă măsură preventivă neputând să înlăture starea de pericol pentru ordinea publică prezentată de inculpat. Astfel, s-a considerat că revocarea sau luarea unei alte măsuri mai puţin restrictive, astfel cum a solicitat apărarea, nu ar putea răspunde scopului măsurilor preventive, atâta vreme cât această măsură nu poate asigura supravegherea permanentă a conduitei inculpatului.
Prima instanţă a constatat totodată, în ceea ce priveşte durata măsurii preventive, faptul că, în cauză, nu s-a depăşit termenul rezonabil reglementat de art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale acesta arestat preventiv din data de 23.05.2024.
A concluzionat judecătorul fondului că măsura preventivă îşi păstrează caracterul necesar faţă de asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal şi proporţional faţă de gravitatea acuzaţiei aduse împotriva inculpatului şi susţinută de materialul probator administrat la momentul de faţă, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului, sens în care în baza disp. art. 362 alin. (2) rap. la art. 208 alin. (4) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului A., menţinând măsura preventivă şi totodată, în baza art. 242 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea inculpatului, formulată prin apărător ales, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
*******
Împotriva încheierii de şedinţă din data de 01.11.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală a formulat contestaţie inculpatul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12.11.2024, fiind stabilit termen de judecată la data de 19.11.2024.
Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen, contestatorul inculpat, prin apărător din oficiu, a solicitat în esenţă admiterea contestaţiei şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, solicitând a se avea în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv faptul că acesta are un domiciliu stabil în Tulcea, nu este cunoscut cu antecedente penale, a dat declaraţii ample în faţa anchetatorilor, îşi recunoaşte vinovăţia, uzând de procedura simplificată, nu impietează buna desfăşurare a procesului penal, considerând astfel că o măsură mai puţin restrictivă, respectiv măsura arestului la domiciliu, satisface exigenţele art. 202 din C. proc. pen.
Examinând contestaţia formulată de inculpatul A., Înalta Curte reţine următoarele:
Inculpatul A. a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul nr. x/2024 din data de 10.07.2024, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, secţia de Combatere a Infracţiunilor de Terorism şi a Criminalităţii Informatice, pentru comiterea infracţiunii de trădare, în formă continuată, faptă prev. de art. 394 C. pen. alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., prin aceleaşi rechizitoriu dispunându-se totodată, disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar în vederea completării cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, faptă prev. de art. 342 C. pen.
Prin actul de sesizare, în esenţă, în fapt, în sarcina inculpatului A. s-a reţinut că, prin acte materiale repetate, dar în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în intervalul noiembrie 2022 - aprilie 2024 a procedat la supravegherea unor obiective militare româneşti sau aparţinând N.A.T.O. amplasate în zona municipiului Tulcea, acţionând prin colectarea de informaţii cu caracter militar de interes pentru statul rus şi prin efectuarea de fotografii privind tehnica forţelor armate române/aliate şi deplasarea personalului şi a tehnicii de luptă în zona de graniţă a României cu Ucraina, pe care le-a transmis - inclusiv în timp real - în cuprinsul unor conversaţii prin mesaje tip text, purtate prin intermediul aplicaţiei B., la datele de 06.11.2022, 17.03.2024 şi 16.04.2024 (transmise către C., secretar III în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse în România) şi 30.03.2023, 11.06.2023 şi 15.10.2023 (transmise către D., viceconsul în cadrul secţiei Consulare a Federaţiei Ruse în România), astfel aducând atingere atât intereselor naţionale de securitate, cât şi ale unor parteneri N.A.T.O.
Sub aspectul măsurii preventive în discuţie, istoricul cauzei relevă faptul că inculpatul A. a fost reţinut începând de la data de 23.05.2024, prin ordonanţa procurorului pe o durată de 24 ore, iar la data de 23.05.2024, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului A., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23.05.2024 şi până la data de 21.06.2024, inclusiv, măsură ce a fost prelungită prin încheierea din data de 18.06.2024 şi de asemenea, prin încheierile din 15.07.2024, 06.08.2024, 28.08.2024, 24.09.2024 precum şi prin încheierea contestată în cauză, pronunţată la data de 01.12.2024, s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul A., fiind menţinută măsura arestului preventiv prin încheierile anterior menţionate.
Astfel, prin încheierea constată, pronunţată la data de 01.11.2024, Curtea de Apel Bucureşti, în etapa judecării pe fond a cauzei, a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive dispuse în cauză în privinţa inculpatului A., menţinând această măsură pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii atacate şi de asemenea, a fost respinsă cererea apărării de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, ca nefondată.
În acord cu cele reţinute de instanţa de fond prin încheierea contestată în cauză, analizând legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a arestului instituită în sarcina inculpatului A., Înalta Curte constată că la acest moment procesual nu au intervenit elemente noi de natură să modifice concluzia la care s-a ajuns la momentul luării măsurii preventive, din probele existente rezultând indicii temeinice ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este judecat, astfel cum se impune în art. 202 alin. (1) teza I din C. proc. pen.
Înalta Curte reaminteşte că potrivit art. 202 alin. (1) din C. proc. pen., "măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni."
Potrivit alin. (3) al art. 202 din C. proc. pen., "orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia".
Potrivit art. 242 alin. (2) din C. proc. pen. măsura preventivă se înlocuieşte cu o măsură preventivă mai uşoară dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) din C. proc. pen.
Din coroborarea acestor texte rezultă că înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură mai uşoară poate avea loc dacă scopul măsurilor preventive poate fi asigurat prin luarea măsurii preventive mai puţin restrictive.
Înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, aşa cum s-a solicitat în cauză, se dispune în situaţia în care temeiurile avute în vedere la luarea arestării preventive s-au schimbat, fiind îndeplinite dispoziţiile art. 218 din C. proc. pen. şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei, se constată că măsura este necesară şi suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. (1) din C. proc. pen.
Pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, instanţa de control judiciar, în acord cu prima instanţă, constată că din probele administrate în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul A. a săvârşit infracţiuni dintre cele prevăzute de art. 223 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de C. pen., acesta fiind cercetat în prezenta cauză pentru săvârşirea infracţiunii de trădare, în formă continuată, prev. de art. 394 alin. (1) lit. b) C. pen. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani şi de asemenea, în raport de gravitatea faptei deduse judecăţii, modul şi circumstanţele de comitere, impun în continuare privarea de libertate a acestuia, fiind totodată, în mod corect menţinută măsura preventivă a arestului şi respinsă cererea de înlocuire a acesteia cu o măsură preventivă mai uşoară.
Înalta Curte constată că în cauză materialul probator administrat până în prezent şi care a stat la baza soluţiei de trimitere în judecată a inculpatului A. nu relevă intervenţia unor elemente noi, care să pună în discuţie caracterul rezonabil al suspiciunii implicării lui în activităţile presupus ilicite ce fac obiectul judecăţii, suspiciune pe care s-a grefat luarea şi, ulterior, menţinerea măsurii preventive faţă de acesta.
Astfel, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, constată că în privinţa inculpatului A. există în cauză suficiente indicii temeinice relevate de probele dosarului care conduc la suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată, relevante în acest sens fiind procesele-verbale de investigaţii în mediul online, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, procesele-verbale de redare a aspectelor rezultate în urma punerii în executare a măsurii supravegherii video, audio şi prin fotografiere, procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare şi corporale, procesul-verbal de acces la sisteme informatice, procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor informatice, procesele-verbale de analiză a materialelor rezultate în urma percheziţiilor informatice, declaraţiile martorilor E. şi F., adresă-răspuns emisă de Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia Generală de Informaţii a Apărării şi declaraţiile inculpatului prin care a recunoscut săvârşirea faptei.
Totodată, în urma evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, se constată că privarea contestatorului inculpat de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, precum şi necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Înalta Curte reţine de asemenea că cerinţa proporţionalităţii măsurii preventive cu gravitatea acuzaţiilor aduse inculpatului A. este realizată şi în acest stadiu al procedurii, notând că, măsura preventivă a arestului sub imperiul căreia se află inculpatul se află, în mod evident, într-un raport de proporţionalitate cu gravitatea prezumată a faptei pentru care a fost trimis în judecată (pentru comiterea infracţiunii de trădare, în formă continuată, prev. de art. 394 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.), sens în care Înalta Curte apreciază că menţinerea acestei măsuri preventive garantează adecvat derularea în bune condiţii a procesului penal.
Pe de altă parte, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
De asemenea, Înalta Curte subliniază că timpul scurs de la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat (la data de 23.05.2024) nu este de natură a determina concluzia că nu mai sunt îndeplinite condiţiile menţinerii acestei măsuri, având în vedere, în ansamblu, atât evoluţia cercetării judecătoreşti, cauza aflându-se pe rolul instanţei de fond, cât şi necesitatea desfăşurării în condiţii normale a procesului penal, aspecte ce demonstrează caracterul legitim al măsurii preventive în discuţie, care, totodată, răspunde exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 5 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, durata arestării preventive (de 6 luni) nefiind excesivă prin raportare la elementele anterior menţionate.
Astfel, instanţa de control judiciar apreciază că nu a fost depăşit termenul rezonabil al măsurii arestării preventive, în condiţiile în care cauza se află în primă instanţă, privarea de libertate a inculpatului A. fiind aşadar necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal, precum şi pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, având în vedere, în principal, faptele grave de care este acuzat inculpatul din prezenta cauză, (trădarare în formă continuată).
Cel puţin în acest moment, continuarea privării de libertate se justifică, întrucât există indicii concrete, care demonstrează o cerinţă veritabilă de interes public, ce prevalează, în ciuda prezumţiei de nevinovăţie, asupra respectării libertăţii individuale. Gravitatea deosebită a acuzaţiilor aduse inculpatului şi reacţia societăţii la săvârşirea unor astfel de fapte justifică detenţia provizorie a acestuia.
În ceea ce priveşte susţinerea apărării în sensul că în timpul scurs de la momentul luării măsurii arestului preventiv inculpatul A. a conştientizat gravitatea faptei, a recunoscut acuzaţia şi a colaborat cu organele de cercetare, nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate pentru infracţiunea gravă cercetată cum este cea din prezenta cauză.
Deopotrivă, în ceea ce priveşte solicitarea apărării de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru a da posibilitatea inculpatului să fie alături de familie, Înalta Curte, în considerarea aspectelor anterior expuse, apreciază că, cel puţin la acest moment şi în raport de toate circumstanţele particulare ale cauzei, o altă măsură preventivă ar fi insuficientă pentru a înlătura starea de pericol pentru ordinea publică, buna desfăşurare a procesului penal impunând menţinerea în continuare a stării de arest.
Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, nu identifică vreun motiv întemeiat pentru înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă mai uşoară, ci apreciază că întregul material probator administrat, impune privarea de libertate, în continuare, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 202 din C. proc. pen.
De asemenea, se apreciază că nici circumstanţele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului A. (acesta menţionând că are un domiciliu stabil alături de viitoarea sa soţie, de fiul lor şi de mama sa, având o viaţă de familie stabilă, că nu are un trecut infracţional, a fost o persoană echilibrată în societate, subliniind faptul că regretă ceea ce s-a întâmplat, că a colaborat cu organele judiciare, că a recunoscut fapta, pe care o regretă, etc, solicitând astfel să i se dea posibilitatea de a fi alături de familie), nu sunt suficiente pentru a determina reconsiderarea necesităţii privării acestuia de libertate, ci în raport cu semnificaţia profund antisocială a faptelor deduse judecăţii, măsura arestării preventive apare ca fiind, încă, singura măsură care poate asigura un just echilibru între protejarea interesului public şi respectarea drepturilor individuale ale acuzatului.
Înalta Curte mai subliniază că se impune o reacţie fermă din partea organelor judiciare faţă de cei bănuiţi a fi autorii unor fapte cu un impact social negativ foarte puternic, intensificarea eforturilor de reprimare a acestui tip de infracţionalitate fiind necesară atât pentru prezervarea ordinii publice, cât şi pentru întărirea sentimentului de securitate şi a celui de încredere în organele abilitate cu cercetarea şi combaterea acestor fapte şi pentru descurajarea persoanelor tentate să comită fapte similare.
În acest sens, instanţa are în vedere că inculpatul A. este acuzat de fapte grave, de trădare, în cauză prin presupusa faptă ce face obiectul cercetărilor reţinându-se că acesta, în intervalul noiembrie 2022 - aprilie 2024, a procedat la supravegherea unor obiective militare româneşti sau aparţinând N.A.T.O., acţionând prin colectarea de informaţii cu caracter militar de interes pentru statul rus şi prin efectuarea de fotografii privind tehnica forţelor armate române/aliate şi deplasarea personalului şi a tehnicii de luptă în zona de graniţă a României cu Ucraina, pe care le-a transmis către C., secretar III în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse în România şi către către D., viceconsul în cadrul secţiei Consulare a Federaţiei Ruse în România, aducând atingere atât intereselor naţionale de securitate, cât şi ale unor parteneri N.A.T.O.
În ceea ce priveşte caracterul actual al pericolului pentru ordinea publică, Înalta Curte notează că, într-adevăr, odată cu trecerea timpului, ecoul faptelor antisociale se diminuează, cu toate acestea, în aprecierea instanţei ecoul social al acuzaţiilor subzistă din perspectiva sentimentului de neîncredere în instituţiile statului care este dator să reacţioneze, inclusiv prin menţinerea unei măsuri preventive dintre cele mai drastice cum este arestul preventiv faţă de persoane ce se prezumă a fi autorii unor fapte grave cum este cea din prezenta cauză.
În contextul celor prezentate, faţă de gravitatea acuzaţiilor penale, circumstanţele în care se presupune că s-au petrecut faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, constatând că legătura de cauzalitate între trimiterea acestuia în judecată şi detenţie nu s-a rupt o dată cu trecerea timpului, iar durata măsurii este rezonabilă.
Totodată, în raport de criteriile analizate anterior, se apreciază că o altă măsură preventivă, respectiv arestul la domiciliu aşa cum a solicitat contestatorul, nu este de natură a asigura atingerea scopurilor prevăzute de art. 202 din C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 01 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, acesta va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 01 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2024.