Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei:
1. Obiectul cauzei:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 10.02.2023 sub nr. de dosar x/99/2023, reclamanții A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, Q, R, S, T, U, V, W, X, Y, Z, AA, AB, AC, AD au chemat în judecată pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Pitești, Tribunalul București, Tribunalul Cluj, Tribunalul Argeș, Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Galați, Tribunalul Prahova, Tribunalul Brașov, Tribunalul Brăila, Tribunalul Ialomița, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București prin Prim-Procuror, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Parchetelor Militare, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila prin Prim Procuror, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș prin Prim Procuror, cu citarea obligatorie, potrivit art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la compensarea în bani a câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar/an, aferent perioadei lucrate de fiecare dintre reclamanți în cadrul Instanțelor, parchetelor și Consiliului Superior al Magistraturii sus menționate, aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatorii, începând cu data scadenței sumelor datorate și până la data plății efective, respectiv și pe viitor.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență.
Prin încheierea din 02.11.2023, pronunțată în dosarul nr. x/99/2023 de Tribunalul Iași, instanța a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de încuviințare a intervenției principale formulate de AE în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Tribunalul București, Tribunalul Constanța, Școala Națională de Grefieri; în temeiul art.520 alin. (4) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății cauzei privind pe reclamanta A și toți pârâții, până la soluționarea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la o chestiune de drept în dosarul nr. x/99/2022, aflat pe rolul Curții de Apel Iași, sesizare judecată în dosarul nr. x/1/2023 al instanței supreme; a disjuns cererile formulate de toți ceilalți reclamanți și a dispus formarea de dosare separate, câte unul pentru fiecare reclamant, pe rolul aceluiași complet, cu termen la data de 12.01.2024, ora 12:00, pentru când se vor cita părțile cu mențiunea că se va discuta excepția necompetenței teritoriale absolute a instanței, prin raportare la domiciliul fiecărui reclamant în parte.
Prin sentința civilă nr.8/12.01.2024 Tribunalul Iași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, pentru reclamanta D, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art.269 alin. (2) din Legea 53/2003 privind C. muncii.
Prin sentința civilă nr.2833 din data de 19.09.2024 Tribunalul Argeș – Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta D și pe pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție București, Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, Tribunalul București, Tribunalul Cluj și Tribunalul Argeș, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Argeș a reținut incidența art. 127 alin. (2) și 2 ind. 1 C. proc. civ. și faptul că reclamanta a ales să sesizeze Tribunalul Iași, instanță care nu se află în circumscripția unei curți învecinate cu Curtea de Apel Pitești
Curtea a concluzionat astfel că cererea este de competența Tribunalului Dâmbovița, instanță care se află în circumscripția unei curți învecinate cu Curtea de Apel Pitești.
Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul Dâmbovița Secția I civilă a pronunțat sentința civilă nr.121 din data de 22.01.2025 prin care a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta D și pe pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție București, Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, Tribunalul București, Tribunalul Cluj și Tribunalul Argeș, în favoarea Tribunalului Iași.
În motivare s-a reținut că, în condițiile în care la primul termen de judecată din data de 02.11.2023 Tribunalul Iași nu a procedat la prorogarea discutării competenței cererii introductive și a soluționat și o cerere de intervenție principală, respectiv a dispus suspendarea cauzei cu privire la o reclamantă, Tribunalul Iași a depășit momentul procesual la care putea invoca excepția necompetenței teritoriale, indicând în acest sens considerentele din paragrafele 65 și 66 ale Deciziei nr.31/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 133 pct.2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.
În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată.
Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competența de soluționare a cauzei între Tribunalul Iași, Tribunalul Argeș și Tribunalul Dâmbovița, prima instanță reținând că sunt aplicabile dispozițiile de ordine publică cuprinse în art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în timp ce Tribunalul Argeș a stabilit competența de soluționare a pricinii în favoarea unei instanțe care se află în circumscripția unei curți învecinate cu Curtea de Apel Pitești, iar tribunalul Dâmbovița a reținut incidente în cauză dispozițiile Deciziei nr.31/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect pretenții salariale, formulată de mai multe persoane, care, la data înregistrării acțiunii, aveau calitatea de personal contractual și judecători, detașați în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturi de muncă aparține tribunalului în circumscripția căruia reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă. În cazul cererilor formulate de mai mulți reclamanți, alin. 3 al aceluiași art. instituie excepția conform căreia, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.
Față de dispozițiile art. 59 C. proc. civ., se constată că pretențiile formulate de reclamanți în dosarul inițial nr. x/99/2023 sunt similare, aceștia având calitatea de personal contractual și judecători, detașați în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și expunând aceleași motive de fapt și de drept în justificarea obiectului, astfel că este îndeplinită condiția existenței unei strânse legături între drepturile și obligațiile părților.
Instanța supremă are în vedere faptul că unul dintre reclamanții din dosarul nr. x/99/2023, respectiv reclamanta A are domiciliul în circumscripția Tribunalului Iași, instanță mai întâi sesizată. Luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă și consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, de la soluționarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la instanța reținută a fi cea învecinată curții de apel în a cărei rază de activitate se află instanța pârâtă, respectiv Tribunalul Argeș.
Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.
Invocarea excepției necompetenței teritoriale ulterior acestui moment nu mai este posibilă, competența fiind câștigată definitiv de instanța la care a fost introdusă cererea, prin efectul unei prorogării legale de competență rezultată din interpretarea art. 130 și art. 131 C. proc. civ., o interpretare diferită lipsind de conținut aceste texte legale.
Aceeași concluzie derivă și din statuările Înaltei Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii din decizia 31/2019, în care s-a reținut expres că „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.”
Deși, de principiu, această dezlegare vizează competența materială procesuală a instanțelor, față de dispozițiile art. 130 C. proc. civ., efectele ei se răsfrâng și în planul competenței teritoriale.
În speță, reclamanții au învestit Tribunalul Iași cu un litigiu asimilat proceselor de muncă îndreptat împotriva pârâților indicați în dosarul x/99/2023.
La primul termen de judecată din 02.11.2023, această instanță a dispus mai multe măsuri, printre care și disjungerea cererilor formulate de toți reclamanții ce nu aveau menționat domiciliul pe raza teritorială a Tribunalului Iași, iar chestiunea competenței teritoriale din perspectiva dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. a fost efectiv invocată abia la termenul de judecată, 12.01.2024.
Față de această împrejurare, Înalta Curte constată că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată cu nerespectarea art. 131 alin. (1) rap. la art. 130 alin. 2 C. proc. civ., neregularitate procedurală ce a determinat consolidarea competenței în favoarea instanței inițial învestite, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din același Cod și a operării unei prorogări legale de competență sui-generis.
Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași – Secția I civilă, ca instanță inițial sesizată, de la domiciliul unuia dintre reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași – Secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2025.