Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 09 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași – Secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/45/2023/a2 s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de partea civilă A privind luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatei B.
Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Iași a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. x/P/2023 emis la 28.11.2023 a fost trimisă în judecată inculpata B pentru săvârșirea infracțiunii de divulgarea secretului profesional, prevăzută de art. 227 alin. (1) C. pen., constând în aceea că inculpata, în calitate de apărător ales al persoanei vătămate A, în dosarul penal nr. x/P/2019 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, a luat la cunoștință și a deținut mai multe înscrisuri ce țin de viața privată a persoanei vătămate A, înscrisuri pe care, cu scopul de a se răzbuna, la finalul lunii februarie 2023, le-a trimis în formă scanată numitului C, cu scopul de a o denigra pe aceasta.
Curtea a constatat că în cursul urmăririi penale persoana vătămată A a declarat cu ocazia audierii sale că se constituie parte civilă în cauză, iar ulterior trimiterii inculpatei în judecată, anterior începerii cercetării judecătorești, persona vătămată A a formulat o cerere de constituire parte civilă cu suma de 200.000 euro cu titlu de daune morale, pentru ca la termenul de judecată din data de 02.12.2024 să solicite luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatei până la concurența sumei cerute cu titlu de daune morale.
În dezacord cu susținerile apărătorului ales al persoanei vătămate, în sensul în care nu s-au arătat împrejurările din care reiese necesitatea de a evita ascunderea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor sale, fără a exista niciun indiciu sau mijloc de probă conform căruia ar intenționa să ascundă sau să sustragă respectivele bunuri de la urmărire, Curtea a constatat că, deși textul de lege prevede în mod expres acest lucru, aceasta nu înseamnă că organul care înființează măsura asiguratorie trebuie să facă dovada că se pregătește o astfel de operațiune cu privire la bunurile respective, aceste condiții fiind subînțelese.
În opinia Curții, s-a arătat că din probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv a probelor administrate în mod nemijlocit în fața instanței de judecată până la acest moment (și nu a unor articole de presă, astfel cum a invocat partea civilă), nu rezultă un astfel de pericol.
Din perspectiva finalității măsurilor asigurătorii, cu referire la prezenta cauză, Curtea a reținut că aceasta este reprezentată de repararea pagubei produse prin infracțiune și se ia asupra bunurilor inculpatului ori ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei or, având în vedere stadiul incipient al cauzei, aflat la acest moment în cursul cercetării judecătorești, nefinalizată încă (a fost audiată persoana vătămată și un singur martor din lucrări, urmând ca instanța de judecată să mai audieze încă patru martori din lucrări, precum și doi martori propuși de partea civilă pe latura civilă a cauzei, o parte din probe fiind prorogate în ceea ce privește încuviințarea lor), s-a apreciat că nu se poate discuta la acest moment procesual de o valoare probabilă a pagubei, de o întindere a acesteia.
Faptul că persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu o anumită sumă de bani cu titlu de daune morale, în opinia Curții nu echivalează cu stabilirea prejudiciului până la concurența căruia instanța ar putea institui o eventuală indisponibilizare a bunurilor inculpatei.
Curtea a considerat că luarea acestor măsuri asigurătorii solicitate de către persoana vătămată constituită parte civilă apare ca nefiind oportună la acest moment procesual și din perspectiva naturii juridice a prejudiciului invocat.
Mai mult, a considerat și că luarea măsurilor asigurătorii trebuie să fie guvernată de principiile proporționalității și necesității, necesitatea urmând a se raporta la cauza și finalitatea măsurilor asigurătorii, iar proporționalitatea presupunând ca organul care a dispus înființarea măsurii să facă și aprecieri cu privire la valoarea bunului raportată la valoarea prejudiciului.
Făcând referire și la aspectele statuate în cuprinsul Deciziei nr. 19 din 16 octombrie 2017 a Î.C.C.J. (R.I.L. – M.Of. nr. 953 din 4 decembrie 2017), la art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât la art. 53 alin. (2) din Constituția României, Curtea a arătat că ingerința autorității publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor trebuie să mențină un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului, că trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul propus printr-o măsură aplicată de stat, inclusiv masurile care privează o persoană de proprietatea sa.
Astfel, aplicând aceste principii la cauza de față, Curtea a apreciat că luarea măsurilor asiguratorii în prezenta cauză, pe de o parte, nu este necesară, cauza aflându-se într-un stadiu incipient al cercetării judecătorești, stadiu în care nu s-au administrat probe din care să rezulte un pericol real de înstrăinare, de ascundere a bunurilor inculpatei sau de diminuarea patrimoniului.
Pe de altă parte, s-a apreciat că nu este îndeplinită nici condiția proporționalității, în condițiile în care nu se poate estima la acest moment o întindere a prejudiciului, o valoare probabilă a pagubei, simpla solicitare a persoanei vătămate a unei sume de bani cu titlu de daune morale nefiind suficientă la acest moment procesual să valideze o indisponibilizare, chiar și parțială a bunurilor inculpatei.
Împotriva acestei încheieri, partea civilă A a formulat contestație.
În esență, partea civilă a criticat încheierea atacată pentru netemeinicie, fără a arăta care ar fi motivele pentru care a considerat netemeinică încheierea pronunțată de Curtea de Apel Iași.
La termenul de judecată din data de 18.02.2024 procurorul a invocat excepția inadmisibilității căii de atac declarată de partea civilă.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând admisibilitatea căii de atac formulată de contestatorea A, constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 250 ind.1 alin. (1) C. proc. pen. „împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanța de judecată sau de instanța de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune, după caz, la judecătorul de cameră preliminară, instanța de judecată sau instanța de apel care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, după caz, judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară, respectiv instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.”
Din economia textului de lege anterior menționat rezultă că posibilitatea atacării încheierii privind măsurile asigurătorii într-o jurisdicție superioară a fost expres prevăzută în cuprinsul art. 250 ind.1 C. proc. pen., dar numai pentru situațiile în care se dispune luarea măsurii, nu și în ipoteza respingerii cererii de luare a măsurii sau de ridicare formulată de procuror sau partea interesată.
În consecință, caracterul de strictă interpretare și aplicare a normei de procedură analizate exclude aplicarea ei la situațiile neprevăzute de legiuitor, precum cea în care judecătorul opinează că nu se impune luarea măsurii asigurătorii, ceea ce atrage inadmisibilitatea cenzurării acestei categorii de măsuri pe calea contestației exercitate în baza exclusivă a art. 250 ind.1 C. proc. pen.
În cauza de față, prin încheierea din data de 09 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași – Secția penală și pentru cauze cu minori, nu s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii față de inculpată, ci s-a respins cererea părții civile de luare a măsurii de această natură, or, o atare dispoziție a instanței de fond nu se circumscrie situațiilor în care legiuitorul a recunoscut dreptul la exercitarea unei căi de atac separate, astfel că prezenta contestație este inadmisibilă.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordine de drept.
Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de partea civilă A împotriva încheierii penale din data de 09.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/45/2023/a2.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de partea civilă A împotriva încheierii penale din data de 09.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/45/2023/a2.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2025.