Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de persoana condamnată A împotriva deciziei nr. 219/A din data de 27 iunie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, în dosarul nr. x/54/2023, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 84 din data de 24 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosar nr. x/54/2023, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind cererea de transfer într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A, și, în consecință s-a recunoscut sentința nr. Ks 26 Js 7950/95 AK 1/97 S, pronunțată de Tribunalul Tubingen la data de 16.05.1997, rămasă definitivă la 20.11.1997, prin care cetățeanul român A, deținut într-un penitenciar din Germania, a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor, tâlhărie calificată în concurs cu vătămare corporală gravă, incendiere cu intenție, tentativă la tâlhărie calificată în concurs cu vătămare corporală și cinci infracțiuni de furt (in total 11 infracțiuni), prev. de art. 211 223, 223a, 249, 250 alin. (1) cifra 1, 2, 242, 243 alin. (1) cifra 1, 308 alin. (1) alternativa 1, 22, 23, 25 alin. (2), 52, 53 și 54 C. pen. german, care au corespondent în legislația română în infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 alin. (1) lit. a și f) C. pen. cu aplicarea art. 6 C. pen., infracțiunea de tentativa la tâlhărie calificată, prev. de art. 32 C. pen. rap la art. 233 alin. (1) lit. d și f) C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a și art. 6 C. pen., infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) lit. b, d) C. pen. cu aplicarea art. 6 C. pen., infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) lit. b, d) C. pen. cu aplicarea art. 6 C. pen., infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) lit. b, d) C. pen. și art. 2 lit. b cu aplicarea art. 6 C. pen., infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) lit. b, d) și e) C. pen. cu aplicarea art. 6 C. pen., infracțiunea de distrugere prin incendiere prev. de art. 253 alin. (1) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 6 C. pen., infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) lit. b, d) C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a și art. 6 C. pen., infracțiunea de tentativă la tâlhărie calificată prev. de art. 32 rap la art. 233 alin. (1) lit. a, c), f) C. pen. cu aplicarea art. 6 C. pen. și prev. de art. 32 rap la art. 188 alin. (1) lit. a, d), h) C. pen. cu aplicarea art. 6 C. pen., în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 166 alin. (8) lit. b din Legea nr. 302/2004 rep. s-a adaptat pedeapsa detențiunii pe viată aplicată condamnatului – persoană transferabilă, potrivit legii penale române pentru infracțiuni similare, stabilind o pedeapsă rezultantă de 29 de ani, 6 luni și 20 de zile închisoare, maximul special din legislația română.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate A în vederea continuării executării pedepsei de 29 de ani, 6 luni și 20 de zile închisoare într-un penitenciar din România.
S-a dedus din pedeapsă perioada executată de 5920 de zile până la data de 07.11.2022 și în continuare la zi.
S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate în această procedură au rămas în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru persoana transferabilă a rămas în sarcina statului și a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel persoana condamnată A.
Prin decizia penală nr. 219/A din 27 iunie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr. 84 din 24 mai 2023 a Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/54/2023.
A fost obligat apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1046 lei, a rămas în sarcina statului și s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva deciziei penale nr. 219/A din 27 iunie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, în dosar nr. x/54/2023 a formulat cerere de recurs în casație persoana condamnată A, la data de 25 noiembrie 2024 ( prin poștă), înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 27 noiembrie 2024 .
În cuprinsul cererii de recurs în casație recurentul a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia ,,s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Recurentul a arătat că instanța de fond, Curtea de Apel Craiova, a stabilit o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, prin adăugarea în mod greșit a sporului prev. de art. 39 alin. (1) lit. b C. pen. ca o consecință a unei aplicări/interpretări greșite a Legii nr. 302/2004, în special a dispozițiilor art. 166 alin. (8) lit. b din legea menționată.
Recurentul a făcut referire la Decizia nr. 154/A/23.08.2022 pronuntată de Î.C.C.J. – Secția penală, în care s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (8) lit. b din Legea nr. 302/2004, instanța națională (..) are posibilitatea de a adapta pedeapsa rezultantă aplicată în cazul unui concurs de infracțiuni, doar în situația în care aceasta depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, nu și de a adapta fiecare pedeapsa aplicată pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite de persoana condamnată, urmată de contopirea acestor pedepse potrivit art. 39 alin. (1) lit. b C. pen. român.
Având în vedere jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul a arătat că indiferent de legea penală română mai favorabilă la care trebuie făcută raportarea în procedura de recunoaștere a hotărârii străine, s-a făcut o interpretare și aplicare greșită a Legii nr. 302/2004, carență care are drept consecință stabilirea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
De asemenea, ca o nelegalitate distinctă, s-a arătat că, instanța de fond a reținut că numitul A a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea a 11 infracțiuni, deși prin sentința autorităților judiciare străine se face referire doar la 10 infracțiuni, din care, pentru nouă infracțiuni s-au aplicat pedepse cu închisoarea, iar pentru ultima s-a aplicat pedeapsa detențiunii pe viață.
Totodată, în situația în care nu s-ar avea în vedere jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție indicată, s-a arătat că instanța de fond a calculat în mod eronat sporul de pedeapsa aplicat în urma contopirii potrivit art. 39 alin. (1) lit. b din noul C. pen. român. Astfel, s-a precizat că sporul de pedeapsă ce trebuia aplicat era de 3 ani și 6 luni, care rezultă din calcularea unei treimi din totalul celor nouă pedepse stabilite, respectiv 1/3 din 25 ani și 2 luni (302 luni). Astfel, pedeapsa rezultantă ce trebuia aplicată era de 28 ani și 3 luni.
Recurentul a mai arătat că, instanța națională, procedând la adaptarea pedepselor aplicate de autoritățile judiciare străine, nu poate reindividualiza pedepsele aplicate, iar în cazul unui concurs de infracțiuni, nu poate adapta fiecare pedeapsă în parte, iar apoi să aplice dispozițiile art. 39 C. pen. Astfel, pedeapsa unică aplicată de statul german, detențiunea pe viață, corespunde unei infracțiuni anume, respectiv tentativă la infracțiunea de omor, infracțiunea care în legislația română are prevăzut un maxim de 20 de ani.
S-a mai arătat că la data de 07.02.2025 au fost executate 7.015 zile, rămânând de executat 285 zile, iar pedeapsa urmând a fi considerată executată la data de 10 decembrie 2025.
Având în vedere aspectele invocate, s-a arătat că la data de 02.07.2022 persoana condamnată executase mai mult de fracția de ¾ din pedeapsa care trebuia stabilită de instanța de fond în procedura prev. de Legea nr. 302/2004, astfel că a fost ilegal privat de posibilitatea de a dobândi vocația la liberare condiționată. Pe de altă parte, în cazul neremedierii nelegalității invocate, recurentul a arătat că va executa mai multe zile de închisoare, fără a exista un suport legal al respectivului cuantum al pedepsei.
Pentru considerentele expuse în cuprinsul cererii de recurs în casație, recurentul A a solicitat admiterea în principiu a acesteia, arătând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 434 – art. 438 C. proc. pen., iar în temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen. a solicitat suspendarea în parte a hotărârii atacate și în consecință punerea sa în libertate pentru toată perioadă în care se va judeca recursul în casație.
Pe fond, a solicitat desființarea hotărârii atacate și în consecință trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel în vederea aplicării unei pedepse maxime de 20 de ani și deducerii perioadei executate în străinătate până la data de 07.11.2022 (de 5920 zile), a perioadei executate în străinătate din data de 07.02.2022 până la data transferării în România, precum și a perioadei executate ulterior în România. Totodată a solicitat ca în temeiul art. 448 alin. (4) C. proc. pen., în caz de admitere a recursului în casație să se dispună și asupra stării de libertate a recurentului, fie prin punerea în libertate a acestuia, fie prin dispunerea măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, sub nr. x/1/2025.
A fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, care a arătat că motivele invocate se circumscriu doar formal cazului de recurs în casație.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate recurentul persoana condamnată A împotriva deciziei nr. 219/A din data de 27 iunie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, în dosarul nr. x/54/2023, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., cu titlul marginal „Admiterea în principiu”, dacă cererea de recurs în casație nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 C. proc. pen. (referitoare la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 C. proc. pen.
Potrivit 434 alin. (1) C. proc. pen., recursul în casație poate fi exercitat numai împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel sau de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, iar conform alin. (2) al aceluiași art., nu pot fi atacate cu recurs în casație:
a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;
b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;
c) hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor;
d) hotărârile pronunțate în materia reabilitării;
e) soluțiile pronunțate cu privire la infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”
Astfel, recurentul a formulat cerere de recurs în casație împotriva unei decizii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în baza Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, în cadrul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești de condamnare pronunțată de o instanță dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv de Tribunalul Tubingen din Germania.
Se reține că, potrivit art. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu denumirea marginală „Definirea unor termeni și expresii”, lit. m definește statul de executare ca fiind statul căruia i-a fost sau urmează să-i fie transmisă o hotărâre judecătorească în vederea recunoașterii și executării acesteia. De asemenea, la lit. d se arată că autoritatea judiciară este reprezentată, în România, de instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea, iar în statul solicitant – de autoritățile care au această calitate conform declarațiilor formulate în instrumentele internaționale aplicabile.
Totodată, potrivit art. 162 din Legea nr. 302/2004 hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român.
Prin urmare, decizia penală atacată este o hotărâre pronunțată în materia executării pedepselor, reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, și, ca atare, nu poate fi atacată cu recurs în casație, întrucât intră sub incidența art. 434 alin. (2) lit. c C. proc. pen.
Constatarea anterior menționată face inutilă verificarea celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) C. proc. pen.
Deși suficientă constatarea neîndeplinirii dispozițiilor art. 434 C. proc. pen. pentru stabilirea inadmisibilității cererii de recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție notează că din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 156 raportat la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 304/2002, rezultă fără echivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativa căilor de atac îndreptate împotriva fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce țin exclusiv de executarea acesteia după transfer. Aceasta întrucât, așa cum în procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competență de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne adaptându-se atunci când este cazul la normele interne, cu atât mai mult aceluiași stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în procedura recursului în casație, prerogative suplimentare de repunere în discuție a legalității soluției. Astfel, deși formal calea extraordinară de atac este îndreptată împotriva deciziei pronunțate în procedura recunoașterii, criticile recurentului fie vizează legalitatea și temeinicia hotărârii de condamnare, chestiuni ce nu se circumscriu problematicii vizând adaptarea pedepsei, singura modificare permisă în cursul procedurii respective.
Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că a fost învestită cu soluționarea unui recurs în casație împotriva unei decizii pronunțate în materia executării pedepselor, or, această cale de atac este rezervată deciziilor pronunțate în apel, iar recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților, recursul în casație fiind, ca atare, inadmisibil.
În ceea ce privește cererea recurentului de suspendare a executării hotărârii atacate, formulată în temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi analizată întrucât cererea de recurs în casație este inadmisibilă. Suspendarea executării hotărârii este un efect accesoriu al admiterii în principiu a cererii de recurs în casație, iar în lipsa acestei condiții, cererea devine lipsită de obiect.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurent nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., o va respinge ca inadmisibilă.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va fi obligat recurentul condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de persoana condamnată A împotriva deciziei nr. 219/A din data de 27 iunie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, în dosarul nr. x/54/2023.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 aprilie 2025.