Deliberând asupra cauzei de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 4/P din data de 14 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, s-a admis sesizarea nr. x/II/5/2024 din data de 21.11.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta.
În baza art. 166 alin. (3) și alin. (6) lit. a raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, a recunoscut și a pus în executare pe teritoriul României sentința penală pronunțată de Tribunalul(Landesgericht) Korneuburg Austria la data de 09.08.2024, în dosarul nr. x Hv 66/24i (definitivă la data de 09.08.2024) prin care s-a dispus condamnarea inculpatului A la pedeapsa de 913 zile închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat și grav în cadrul unei organizații criminale, parțial prin efracție, prev. de art. 127 128 alin. (1) cifra 5, 129 alin. (1) cifra 1, 130 alin. (1) primul și al doilea caz și alin. (2) C. pen. austriac, faptă ce este incriminată și de legea penală română, respectiv în infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. d și alin. (2) lit. b C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 256 ind.1 din C.pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 ani la 10 ani și 6 luni).
În baza art. 166 alin. (12) în referire la art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, rep., a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii de 913 zile închisoare aplicată persoanei condamnate A prin hotărârea penală anterior menționată.
A dispus ca punerea în executare să se facă potrivit dispozițiilor C. proc. pen.
În baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată persoanei condamnate A perioada arestării preventive și durata executată în detenție de la data de 05.05.2024 la zi.
A dispus transferarea persoanei condamnate din unitatea penitenciară de pe teritoriul Austriei în care se află în prezent, într-un penitenciar de pe teritoriul României.
Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Constanța a reținut că hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român.
Potrivit art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, „(1) Instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) hotărârea este definitivă și executorie;
b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte,
c) persoana condamnată are cetățenie română;
d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;
e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.
(2) Hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent poate fi recunoscută și pusă în executare și atunci când persoana condamnată nu are cetățenie română, dar trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și nu va pierde dreptul de ședere permanentă în România. Consimțământul persoanei condamnate este obligatoriu”.
De asemenea, potrivit art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată,„ (1) O hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 167 atunci când:
a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții
b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României;
c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală;
d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române;
e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate;
f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei;
g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislația sa:
(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare; sau
(ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau
(iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și a fost încunoștințată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, și că, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.
(2) Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege.
(3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanțele specifice ale cauzei și după consultarea autorității competente a statului emitent, instanța poate refuza recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești transmise de statul emitent, dacă:
a) persoana este cercetată în România pentru aceeași faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;
b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 170 alin. (1)
Din examinarea certificatului emis conform art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008 și a documentelor comunicate de statul de condamnare, în aplicarea dispozițiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 6 paragraful 2 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, Curtea a constatat că prin sentința penală pronunțată de Landesgericht Korneuburg la data de 09.08.2024 – Austria în dosarul nr. x Hv 66/24i (definitivă la data de 09.08.2024) s-a dispus condamnarea inculpatului A la pedeapsa de 913 zile închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat și grav în cadrul unei organizații criminale, parțial prin efracție, prev. de art. 127 128 alin. (1) cifra 5, 129 alin. (1) cifra 1, 130 alin. (1) primul și al doilea caz și alin. (2) C. pen. austriac.
În cauză, s-a procedat la examinarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a și b din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 paragraful 1 lit. b și e din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, rezultând că hotărârea de condamnare este definitivă și executorie, iar faptele care au atras condamnarea numitului A au corespondent în legislația penală română, fiind incriminate și de legea penală română, respectiv în infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. d și alin. (2) lit. b C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 256 ind.1 din C.pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 ani la 10 ani și 6 luni).
În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzută de dispozițiile art. 167 alin. (1) lit. c din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea a reținut că persoana condamnată este cetățean român, iar din înscrisurile înaintate reiese că este de acord cu recunoașterea hotărârii străine pronunțată de autoritățile judiciare austriece și cu executarea pedepsei într-un penitenciar din România.
A mai reținut că din conținutul certificatului emis de autoritățile austriece reiese că persoana condamnată A a fost prezentă la procesul care a condus la pronunțarea hotărârii ce face obiectul prezentei cauze de recunoaștere, conform mențiunilor din certificatul de legislație.
De asemenea, din adresa emisă de autoritățile judiciare austriece și transmisă prin email, la data de 12.12.2024 a reieșit că persoana condamnată A a fost arestată preventiv din data de 05.05.2024, iar din data de 09.08.2024 execută pedeapsa aplicată de 913 zile de închisoare, pedeapsa fiind considerată executată integral la data de 04.11.2026.
În ceea ce privește natura și durata pedepsei aplicate persoanei condamnate A de către instanța străină, Curtea a constatat că acestea corespund cu natura și durata pedepselor prevăzute de legea penală română pentru infracțiunile similare celei reținute în sarcina condamnatului, potrivit legislației române și nu depășește limita maximă specială a pedepselor prevăzute de legea penală română pentru aceleași infracțiuni sau limita maximă generală prevăzută de legea română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicată în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, conform art. art. 166 alin. (8) lit. b din Legea nr. 302/2004 republicată.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal persoana condamnată A a formulat apel.
În esență, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, respingerea sesizării formulate de Parchet.
Analizând apelul formulat de persoana condamnată, atât potrivit susținerilor orale ale apărătorului, cât și în raport cu conținutul actelor și lucrărilor de la dosar, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Înalta Curte reține că transferarea persoanelor condamnate, deținute în alte state ale Uniunii europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, se face cu respectarea procedurii prevăzute de art. 165 și următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată.
Obiectul procedurii de față îl constituie, potrivit prevederilor art. 166 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, verificarea condițiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, referitoare la recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine de condamnare.
Conform prevederilor art. 167 alin. (1) lit. a, b, c, d si e din Legea nr. 302/2004 republicată, instanțele române recunosc și pun în executare hotărârile judecătorești de condamnare străine dacă sunt îndeplinite următoarele cerințe: hotărârea de condamnare este definitivă și executorie; fapta pentru care a intervenit condamnarea constituie infracțiune potrivit legii penale române iar autorul ei este sancționabil; persoana condamnată este cetățean român și este de acord să execute pedeapsa în România și nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată. În cazul condamnării pentru mai multe infracțiuni verificările menționate anterior se fac în mod distinct pentru fiecare infracțiune în parte.
În temeiul prevederilor art. 163 din Legea 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească de condamnare străină, aparținând unui alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, atunci când persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceeași faptă penală.
Aplicând aceste dispoziții legale prezentei cauze, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 167 din Legea nr. 302/2004.
Așadar, reține Înalta Curte că sentința penală pronunțată de Tribunalul(Landesgericht) Korneuburg Austria la data de 09.08.2024, în dosarul nr. x Hv 66/24i (definitivă la data de 09.08.2024) prin care s-a dispus condamnarea persoanei condamnate A la pedeapsa de 913 zile închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat și grav în cadrul unei organizații criminale, parțial prin efracție, prev. de art. 127 128 alin. (1) cifra 5, 129 alin. (1) cifra 1, 130 alin. (1) primul și al doilea caz și alin. (2) C. pen. austriac, a rămasă definitivă la data de 09.08.2024 și este executorie.
În ceea ce privește condiția dublei incriminări, instanța de control judiciar reține că și aceasta este îndeplinită, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate prin hotărârea de condamnare mai sus menționată au corespondent în legislația penală română, în sensul că întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. d și alin. (2) lit. b C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 256 ind.1 din C.pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 ani la 10 ani și 6 luni).
Cu ocazia recunoașterii hotărârii străine în ordinea juridică internă, s-a verificat și s-a constatat, în mod explicit, că pedepsele anterior menționate sunt compatibile cu legea penală română, atât ca natură, cât și ca durată, acestea putând fi aplicate condamnatului, ca atare, și în cazul în care ar fi fost judecat de către o instanță română, conform principiului personalității, astfel că nu există temei pentru adaptarea acelei pedepse.
Înalta Curte reține pe de o parte, că persoana transferabilă a fost de acord să fie transferată în România în vederea executării restului de pedeapsă.
De asemenea, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzut la art. 163 din Legea nr. 302/2004, apelantul nu a fost condamnat definitiv în România pentru aceleași fapte penale, răspunde penal, nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție, nu a intervenit prescripția executării pedepsei, amnistia sau grațierea, neconturându-se existența niciunui motiv de nerecunoaștere și neexecutare a sentinței pronunțate de Tribunalul(Landesgericht) Korneuburg Austria la data de 09.08.2024, în dosarul nr. x Hv 66/24i (definitivă la data de 09.08.2024).
Înalta Curte reține că prin sentința penală atacată s-a dedus din pedeapsa aplicată persoanei condamnate A perioada arestării preventive și durata executată în detenție de la data de 05.05.2024 la zi.
Pentru aceste considerente, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr. 4/P din data de 14 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie în dosarul nr.x/36/2024.
Va obliga apelantul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1163 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr. 4/P din data de 14 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie în dosarul nr.x/36/2024.
Obligă apelantul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1163 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 februarie 2025.