High Court of Cassation and Justice

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1095 din data de 15.09.2023 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/3/2019, s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpaților A, C, D, E, F, G, B, H, I și J este legea în vigoare în perioada 04.04.2021 (data intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021) - 30.05.2022 (data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 71/2022).

S-a făcut aplicarea art. 5 C.pen. în privința tuturor infracțiunilor deduse judecății și pe cale de consecință:

I. În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f C.proc.pen., a încetat procesul penal față de inculpatul A sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (229 de acte materiale din perioada aprilie 2011 - octombrie 2014, corespunzător relației dintre S.C. K S.R.L. - CUI (...) cu S.C. L S.R.L. - CUI (...), respectiv cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III.1 din rechizitoriu), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f C.proc.pen. a încetat procesul penal față de inculpatul A, cu aceleași date de identificare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (33 de acte materiale din perioada iulie 2010 - octombrie 2014, corespunzător relației dintre S.C. N 2001 S.R.L. - CUI (...) cu S.C. L S.R.L. - CUI (...), respectiv cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III.3 din rechizitoriu), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f C.proc.pen., a încetat procesul penal față de inculpatul A, cu aceleași date de identificare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (6 acte materiale din perioada 31.07.2010-01.12.2010, corespunzător relației dintre S.C. O S.R.L. - CUI (...) cu S.C. L S.R.L. - CUI (...), punctul III.4 din rechizitoriu), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f C.proc.pen., a încetat procesul penal față de inculpatul A, cu aceleași date de identificare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (4 acte materiale din perioada septembrie - noiembrie 2011, corespunzător relației dintre S.C. P S.R.L. - CUI (...) cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III.5 din rechizitoriu), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f C.proc.pen., a încetat procesul penal față de inculpatul A, cu aceleași date de identificare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (206 acte materiale din perioada iulie 2010 - septembrie 2013, corespunzător relației dintre S.C. Q S.R.L.- CUI (...) cu S.C. L SRL - CUI (...), respectiv cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III.6 din rechizitoriu), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f C.proc.pen., a încetat procesul penal față de inculpatul A, cu aceleași date de identificare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la spălarea banilor, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 49 alin. (1) lit. a din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (51 de acte materiale din perioada 20.09.2011 - 31.07.2013, corespunzător transferurilor bancare din conturile S.C. Q SRL în conturile S.C. M S.R.L., punctul III.6 din rechizitoriu), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f C.proc.pen., a încetat procesul penal față de inculpatul A, cu aceleași date de identificare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (59 de acte materiale din perioada mai 2013 - decembrie 2013, corespunzător relației dintre S.C. R S.R.L. - CUI (...) cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III.7 din rechizitoriu), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f C.proc.pen., a încetat procesul penal față de inculpatul A, cu aceleași date de identificare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (115 acte materiale din perioada august 2012 - noiembrie 2013, corespunzător relației dintre S.C. S S.R.L. - CUI (...) cu S.C. M S.R.L.- CUI (...), punctul III.8 din rechizitoriu), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

A luat act că inculpatul A nu a solicitat continuarea procesului penal în privința infracțiunilor pentru care s-a împlinit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), 2 C.proc.pen., l-a condamnat pe inculpatul A, cu aceleași date de identificare, la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată (16 acte materiale din perioada martie 2011 - mai 2014, corespunzător relației dintre S.C. T S.R.L. - CUI (...) cu S.C. L S.R.L. - CUI (...), respectiv cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III.2 din rechizitoriu), ce se execută în regim de detenție.

În baza art. 67 alin. (2) C.pen. raportat la art. 66 alin. (3) C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b), g), k), n) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi asociat, administrator ori contabil în cadrul unei societăți comerciale, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica cu inculpații C și J ori de a se apropia de aceștia la o distanță mai mică de 100 de metri, pe o durată de 5 ani, ce se va executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c C.pen.

În baza art. 65 alin. (1) C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b), g), k), n) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi asociat, administrator ori contabil în cadrul unei societăți comerciale, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica cu inculpații C și J ori de a se apropia de aceștia la o distanță mai mică de 100 de metri, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) C.pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. a C.proc.pen., a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate prin prezenta durata reținerii și arestării preventive în cauză a inculpatului de la data de 09.09.2016 la 15.09.2016.

II. În baza art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2), (10) C.proc.pen., l-a condamnat pe inculpatul C la pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată (16 acte materiale din perioada martie 2011 - mai 2014, corespunzător relației dintre S.C. T S.R.L. - CUI (...) cu S.C. L S.R.L. - CUI (...), respectiv cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III.2 din rechizitoriu), ce se va executa în regim de detenție.

În baza art. 67 alin. (2) C.pen. raportat la art. 66 alin. (3) C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b), g), k), n) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi asociat ori administrator în cadrul unei societăți comerciale, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica cu inculpații A și J ori de a se apropia de aceștia la o distanță mai mică de 100 de metri, pe o durată de 5 (cinci) ani, ce se va executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c C.pen.

În baza art. 65 alin. (1) C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b), g), k), n) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi asociat ori administrator în cadrul unei societăți comerciale, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica cu inculpații A și J ori de a se apropia de aceștia la o distanță mai mică de 100 de metri, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) C.pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. a C.proc.pen., a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate prin prezenta durata reținerii și arestării preventive în cauză a inculpatului de la data de 09.09.2016 la 15.09.2016.(...)

VII. În baza art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2), (10) C.proc.pen., l-a condamnat pe inculpatul B la pedeapsa de 7 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată (834 de acte materiale din perioada iunie 2010-septembrie 2014, corespunzător relației dintre S.C. U S.R.L. - CUI (...) cu S.C. L S.R.L. - CUI (...), respectiv cu S.C. V S.R.L. - CUI (...) și cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III.9 din rechizitoriu).

În baza art. 67 alin. (2) C.pen. raportat la art. 66 alin. (3) C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b), g), k), n) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi asociat ori administrator în cadrul unei societăți comerciale, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica cu inculpatul J ori de a se apropia de acesta la o distanță mai mică de 100 de metri, pe o durată de 5 (cinci) ani.

În baza art. 65 alin. (1) C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b), g), k), n) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi asociat ori administrator în cadrul unei societăți comerciale, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica cu inculpatul J ori de a se apropia de acesta la o distanță mai mică de 100 de metri.

A constatat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentință este concurentă cu infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 390/22.02.2017, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr. x/3/2016, rămasă definitivă rămasă definitivă prin decizia penală nr. 900/09.06.2017 a Curții de Apel București (fiind aplicată pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C.pen. pe o durată de 3 ani, calculat conform art. 68 alin. (1) lit. b C.pen.).

În baza art. 97 alin. (1) C.pen., a anulat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată sentința penală nr. 390/22.02.2017, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr. x/3/2016, rămasă definitivă rămasă definitivă prin decizia penală nr. 900/09.06.2017 a Curții de Apel București.

În baza art. 97 alin. (1) C.pen. raportat la art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b, art. 40 alin. (1) C.pen., a contopit pedeapsa principală cu închisoarea stabilită în prezenta cauză cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 2 luni închisoare la care a adăugat un spor obligatoriu de 10 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b), g), k), n) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi asociat ori administrator în cadrul unei societăți comerciale, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica cu inculpatul J ori de a se apropia de acesta la o distanță mai mică de 100 de metri, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (4) C.pen., a scăzut din durata pedepsei complementare rezultante aplicate prin prezenta, partea de pedeapsă complementară executată (3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b) din perioada 09.06.2017-08.06.2020), urmând ca diferența rămasă (2 ani) să se execute în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c C.pen.

În baza art. 45 alin. (5) C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b), g), k), n) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi asociat ori administrator în cadrul unei societăți comerciale, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica cu inculpatul J ori de a se apropia de acesta la o distanță mai mică de 100 de metri, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) C.pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. a C.proc.pen. și art. 40 alin. (3) C.pen., a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate prin prezenta durata reținerii și arestării preventive în cauză a inculpatului de la data de 08.09.2016 la 04.12.2016, precum și durata reținerii și arestării preventive de la data de 27.05.2016 la 03.06.2016 (dosar nr. x/3/2016).

A menținut măsura de siguranță a confiscării de la inculpatul B a sumei de 10.000 lei, depusă la W Bank- Unitatea Știrbei Voda, conform recipisei de consemnare nr. 4241600/1 din data de 24.05.2016 (fila 129, dup x/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București) si chitanței nr. 80544439/1 din data de 24.05.2016 (fila 130, dup x/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București), sumă ce a făcut obiectul dării de mită, dispusă prin sentința penală nr. 390/22.02.2017, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr. x/3/2016, rămasă definitivă rămasă definitivă prin decizia penală nr. 900/09.06.2017 a Curții de Apel București.(...)

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, având sediul în str. (...), Sector 5, București, și pe cale consecință:

În baza art. 397 alin. (1) C.proc.pen., art. 19 art. 25 alin. (1) raportat la art. 1349 art. 1357 art. 1381 C. civ., a obligat în solidar inculpații A și J la plata către partea civilă a sumei de 287.670,76 lei (reprezentând prejudiciu principal rămas neachitat) la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii aferente prejudiciului principal (în valoare totală de 292.470,76 lei) calculate conform Codului de procedură fiscală, (corespunzător relației dintre S.C. K S.R.L. - CUI (...) cu S.C. L S.R.L. - CUI (...), respectiv cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III.1 din rechizitoriu).

În baza art. 397 alin. (1) C.proc.pen., art. 19 art. 25 alin. (1) raportat la art. 1349 art. 1357 art. 1381 C. civ., a obligat în solidar inculpații C, A și J la plata către partea civilă a sumei de 879.942,4 lei (reprezentând prejudiciu principal rămas neachitat) la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii aferente prejudiciului principal (în valoare totală de 1.219.099 lei) calculate conform Codului de procedură fiscală (corespunzător relației dintre S.C. T S.R.L. - CUI (...) cu S.C. L S.R.L. - CUI (...), respectiv cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III.2 din rechizitoriu).

În baza art. 397 alin. (1) C.proc.pen., art. 19 art. 25 alin. (1) raportat la art. 1349 art. 1357 art. 1381 C. civ., a obligat în solidar inculpații D, A și J la plata către partea civilă a obligațiilor fiscale accesorii aferente prejudiciului principal (în valoare totală de 301.952 lei) calculate conform Codului de procedură fiscală (corespunzător relației dintre S.C. N 2001 S.R.L. - CUI (...) cu S.C. L S.R.L. - CUI (...), respectiv cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III.3 din rechizitoriu).

În baza art. 397 alin. (1) C.proc.pen., art. 19 art. 25 alin. (1) raportat la art. 998 1003 C. civ. din 1864, a obligat în solidar inculpații A și J la plata către partea civilă a obligațiilor fiscale accesorii aferente prejudiciului principal (în valoare totală de 35.289 lei) calculate conform Codului de procedură fiscală (corespunzător relației dintre S.C. O S.R.L. - CUI (...) cu S.C. L S.R.L. - CUI (...), punctul III.4 din rechizitoriu).

În baza art. 397 alin. (1) C.proc.pen., art. 19 art. 25 alin. (1), raportat la art. 1349 art. 1357 art. 1381 C. civ., a obligat în solidar inculpații A și J la plata către partea civilă a obligațiilor fiscale accesorii aferente prejudiciului principal (în valoare totală de 80.936 lei) calculate conform Codului de procedură fiscală (corespunzător relației dintre S.C. P S.R.L. - CUI (...) cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III.5 din rechizitoriu).

În baza art. 397 alin. (1) C.proc.pen., art. 19 art. 25 alin. (1), raportat la art. 1349 art. 1357 art. 1381 C. civ., a obligat în solidar inculpații E, A și J la plata către partea civilă a sumei de 422.133 lei (reprezentând prejudiciu principal rămas neachitat) la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii aferente prejudiciului principal (în valoare totală de 430.133 lei) calculate conform Codului de procedură fiscală (corespunzător relației dintre S.C. Q S.R.L.- CUI (...) cu S.C. L SRL - CUI (...), respectiv cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III.6 din rechizitoriu).

În baza art. 397 alin. (1) C.proc.pen., art. 19 art. 25 alin. (1) raportat la art. 1349 art. 1357 art. 1381 C. civ., a obligat în solidar inculpații F, A și J la plata către partea civilă a obligațiilor fiscale accesorii aferente prejudiciului principal (în valoare totală de 301.952 lei) calculate conform Codului de procedură fiscală (corespunzător relației dintre S.C. R S.R.L. - CUI (...) cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III.7 din rechizitoriu).

În baza art. 397 alin. (1) C.proc.pen., art. 19 art. 25 alin. (1) raportat la art. 1349 art. 1357 art. 1381 C. civ., a obligat în solidar inculpații G, A și J la plata sumei de 97.896 lei (reprezentând prejudiciu principal rămas neachitat) la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii aferente prejudiciului principal (în valoare totală de 200.246 lei) calculate conform Codului de procedură fiscală (corespunzător relației dintre S.C. S S.R.L. - CUI (...) cu S.C. M S.R.L.- CUI (...), punctul III.8 din rechizitoriu).

În baza art. 397 alin. (1) C.proc.pen., art. 19 art. 25 alin. (1) raportat la art. 1349 art. 1357 art. 1381 C. civ., a obligat în solidar inculpații B și J la plata către partea civilă a sumei de 828.262 lei (reprezentând prejudiciu principal rămas neachitat) la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii aferente prejudiciului principal (în valoare totală de 1.195.260 lei) calculate conform Codului de procedură fiscală (corespunzător relației dintre S.C. U S.R.L. - CUI (...) cu S.C. L S.R.L. - CUI (...), respectiv cu S.C. V S.R.L. - CUI (...) și cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III.9 din rechizitoriu).

(...)

În baza art. 397 alin. (1) C.proc.pen., art. 19 art. 25 alin. (1) raportat la art. 1349 art. 1357 art. 1381 C. civ., a obligat inculpatul J la plata către partea civilă a obligațiilor fiscale accesorii aferente prejudiciului principal (în valoare totală de 174.035 lei) calculate conform Codului de procedură fiscală (corespunzător relației dintre S.C. X S.R.L. - CUI (...) cu S.C. L S.R.L. - CUI (...), respectiv cu S.C. V S.R.L. - CUI (...), punctul III.15 din rechizitoriu).

În baza art. 404 alin. (4) lit. c C.proc.pen. raportat la art. 249 C.proc.pen., a menținut măsurile sechestrului asigurător instituite prin ordonanța nr. x/P/2014 din data de 08.09.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București cu privire la toate bunurile mobile și imobile (construcții, terenuri, autoturisme, obiecte de valoare, sume aflate în conturi bancare etc.), - astfel cum au fost modificate prin încheierea pronunțată la data de 25.02.2022 în dosarul nr. x/3/2019/a2 - , aparținând inculpaților:

1. A, până la concurența sumei de 1.687.642,16 lei în vederea reparării prejudiciului cauzat bugetului de stat prin faptele de evaziune fiscală;

2. C, până la concurența sumei de 879.942,4 lei în vederea reparării prejudiciului cauzat bugetului de stat prin fapta de evaziune fiscală;(...)

4. B, până la concurența sumei de 828.262 lei în vederea reparării prejudiciului cauzat bugetului de stat prin faptele de „evaziune fiscală”;

A fost respinsă, ca nefondată, cererea privind confiscarea specială a sumelor reprezentând diferența dintre sumele reținute prin rechizitoriu ca formând obiectul procesului de „spălare” (sumele transferate) și sumele reținute ca reprezentând prejudiciile cauzate bugetului de stat ca urmare a săvârșirii faptelor de evaziune fiscală, astfel cum a fost precizată prin concluziile pe fondul cauzei.

În baza art. 404 alin. (4) lit. i C.proc.pen. raportat la art. 25 alin. (3) C.proc.pen. s-a dispus desființarea tuturor înscrisurilor reprezentând facturi fiscale, chitanțe de plată, contracte, devize/situații de lucrări/note de recepție ce nu atestă operațiuni reale, cuprinse în tabelele anexate rechizitoriului (anexele 1-14).

În baza art. 398 C.proc.pen. raportat la art. 272 C.proc.pen. și art. 274 alin. (1) teza I C.proc.pen., a obligat inculpatul A la plata sumei de 27.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 20.000 lei în faza de urmărire penală.

În baza art. 398 C.proc.pen. raportat la art. 272 C.proc.pen. și art. 274 alin. (1) teza I C.proc.pen., a obligat pe fiecare dintre inculpații C și B la plata sumei de 10.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 3.000 lei în sarcina fiecăruia în faza de urmărire penală.

În baza art. 398 C.proc.pen. raportat la art. 272 C.proc.pen. și art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de judecată aferente soluțiilor de încetare a procesului penal față de inculpații A și J, au rămas în sarcina statului.

În baza art. 10 alin. (2) raportat la art. 5 alin. (1) lit. c din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală încheiat între Ministerul Justiției (sub nr. 36390/17.06.2022), Ministerul Public (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. x/C/17.06.2022) și Uniunea Națională a Barourilor din România (sub nr. xAUT/17.06.2022) - aplicabil la data soluționării cauzei – a admis cererea de majorare a onorariului formulată de avocatul cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie (...) - fila 48 vol. I d.i., desemnat apărător din oficiu al inculpatului F și a dispus majorarea onorariului cuvenit acestuia la suma de 3.922 lei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu apărătorului desemnat apărător din oficiu al inculpatului F, astfel cum a fost avansat, a rămas în sarcina statului și s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului București.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii, o copie a dispozitivului acesteia s-a comunicat Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Împotriva sentinței penale nr. 1095/15.09.2023 a Tribunalului București – Secția I penală au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații B, A, C, J și H.

Prin decizia penală nr. 503/A din 30 aprilie 2024 a Curții de Apel București – Secția a II a penală, s-a respins cererea de reluare a dezbaterilor formulată de inculpatul A.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a C.proc.pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații B, A, C, J și H împotriva sentinței penale nr. 1095/15.09.2023 a Tribunalului București – Secția I penală.

S-a desființat în parte hotărârea apelată și, rejudecând, în baza art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., art. 75 alin. (2) lit. b C.pen., art. 76 alin. (1) C.pen. și art. 79 alin. (3) C.pen., a fost condamnat inculpatul A la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (14 acte materiale din perioada martie 2011 – februarie 2014, corespunzător relației dintre S.C. T S.R.L. - CUI (...) cu S.C. L S.R.L. - CUI (...), respectiv cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III.2 din rechizitoriu).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., art. 75 alin. (2) lit. b C.pen., art. 76 alin. (1) C.pen., art. 79 alin. (3) C.pen. și art. 396 alin. (10) C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul C la o pedeapsă principală de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată (14 acte materiale din perioada martie 2011 – februarie 2014, corespunzător relației dintre S.C. T S.R.L. - CUI (...) cu S.C. L S.R.L. - CUI (...), respectiv cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III. 2 din rechizitoriu).

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare aplicată inculpatului B prin hotărârea apelată în elementele sale componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., art. 75 alin. (2) lit. b C.pen., art. 76 alin. (1) C.pen., art. 79 alin. (3) C.pen. și art. 396 alin. (10) C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul B la o pedeapsă principală de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată (834 de acte materiale din perioada iunie 2010-septembrie 2014, corespunzător relației dintre S.C. U S.R.L. - CUI (...) cu S.C. L S.R.L. - CUI (...), respectiv cu S.C. V S.R.L. - CUI (...) și cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III.9 din rechizitoriu).

În baza art. 97 alin. (1) C.pen. raportat la art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b, art. 40 alin. (1) C.pen., s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 390/22.02.2017 a Tribunalului București – Secția I penală (definitivă prin decizia penală nr. 900/09.06.2017 a Curții de Apel București), pedeapsă pe care o contopește cu cea de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecății în prezenta cauză, astfel că, în final, i-a aplicat inculpatului B o pedeapsă principală rezultantă de 4 ani și 4 luni închisoare (compusă din pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă o treime din cealaltă pedeapsă: 3 ani și 6 luni + 1/3x2 ani și 6 luni).

A fost înlăturată dispoziția de încetare a procesului penal în ceea ce privește fapta descrisă la punctul III. 6 din rechizitoriu (206 acte materiale din perioada iulie 2010 - septembrie 2013, corespunzător relației dintre S.C. Q S.R.L.- CUI (...) cu S.C. L SRL - CUI (...), respectiv cu S.C. M S.R.L. - CUI (...)), soluție dispusă față de inculpatul A sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen.

A fost înlăturată dispoziția de obligare a inculpaților E, A și J, în solidar, la plata către partea civilă ANAF a sumei de 422.133 lei (reprezentând prejudiciu principal rămas neachitat) la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii aferente prejudiciului principal (în valoare totală de 430.133 lei) calculate conform Codului de procedură fiscală (corespunzător relației dintre S.C. Q S.R.L.- CUI (...) cu S.C. L SRL - CUI (...), respectiv cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III.6 din rechizitoriu).

A fost înlăturată dispoziția de desființare a înscrisurilor aferente faptelor descrise la pct. III.6 și III.10 din rechizitoriu.

S-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță în ceea ce privește fapta descrisă la pct. III. 6 din rechizitoriu, pentru care au fost trimiși în judecată inculpatul A sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., inculpatul E sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. și inculpatul J sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., precum și în ceea ce privește fapta descrisă la pct. III.10 din rechizitoriu, pentru care au fost trimiși în judecată inculpatul H sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. și inculpatul J sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate care nu contravin prevederilor deciziei.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b C.proc.pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații F și D împotriva sentinței penale nr. 1095/15.09.2023 a Tribunalului București – Secția I penală.

În baza art. 275 alin. (2) C.proc.pen., au fost obligați fiecare dintre inculpații F și D la plata sumei de 500 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în apel.

În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, inclusiv onorariul parțial cuvenit avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul J, a cărui delegație a încetat, onorariu pe care l-a stabilit la suma de 500 de lei, au rămas în sarcina statului.

Considerentele instanței de apel în ceea ce îi privește pe inculpații recurenți A C și B, cu relevanță față de motivele de recurs în casație formulate sunt:

Cu privire la apelul declarat de inculpatul A, în ceea ce privește ultima faptă pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și pentru care s-a dispus condamnarea acestuia în primă instanță, Curtea de apel a constatat că probele administrate în cauză, astfel cum au fost prezentate și analizate laborios de prima instanță, dovedesc dincolo de orice dubiu rezonabil că în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada martie 2011 - februarie 2014, în calitate de persoană împuternicită să întocmească documentele contabile și legale ale S.C. T S.R.L. - CUI (...), în baza înțelegerii avute cu inculpații J și C, inculpatul A l-a ajutat pe inculpatul C, administrator al societății T S.R.L., să se sustragă de la plata corectă a taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, prin înlesnirea înregistrării (evidențierea scriptică) în documentele contabile și legale ale S.C. T S.R.L. a unor operațiuni comerciale fictive, constând în achiziții nereale de bunuri și servicii în valoare totală de 3.748.613 lei de la S.C. L S.R.L. - CUI (...) (achiziții înregistrate prin 2 operațiuni în registrul jurnal al S.C. T S.R.L., în perioada 01.04.2011-30.09.2011 în valoare totală de 1.240.000 lei, evidențiate în jurnalele de achiziții și declarate în deconturile de TVA - declarații fiscale D 300), și S.C. M S.R.L. - CUI (...) (achiziții înregistrate prin 12 operațiuni în registrul jurnal al S.C. T S.R.L., în perioada 31.03.2011 - 28.02.2014, în valoare totală de 2.508.613 lei, evidențiate în jurnalele de achiziții și declarate în deconturile de TVA - declarații fiscale D300), în baza datelor de identificare ale S.C. L S.R.L. și S.C. M S.R.L. și a documentelor justificative fictive emise în numele celor două societăți, puse la dispoziție de inculpatul J, în scopul creșterii artificiale a cheltuielilor societății și, implicit, al diminuării bazei impozabile și TVA-ului datorat de societate, contribuind astfel la cauzarea unui prejudiciu bugetului de stat în cuantum total de 1.219.099 lei, din care 725.538 lei - TVA dedusă nelegal și 493.561 lei - impozit pe profit sustras de la plată, echivalentul a 280.187 euro (pct. III.2 rechizitoriu).

Instanța de apel a constatat că factura nr. 25568/03.05.2014, evidențiată în registrul jurnal al S.C. T S.R.L. și considerată de prima instanță ca fiind ultimul act material al infracțiunii continuate de evaziune fiscală, constituie în realitate o factură de stornare a facturii nr. 22566/30.04.2014. Sumele indicate în această din urmă factură (70.000 de lei bază impozabilă și 16.800 de lei TVA), se regăsesc ca atare, dar în valoare negativă, în factura din 3.05.2014 (– 70.000 de lei bază impozabilă și – 16.800 de lei TVA). O mențiune corespunzătoare se regăsește și în evidențele contabile ale S.C. M S.R.L. privind livrările în favoarea S.C. T S.R.L.

În atare condiții, Curtea de apel a constatat că factura din 3.05.2014 nu poate reprezenta un act material care să intre în componența infracțiunii continuate de evaziune fiscală și, mai mult decât atât, constituie și un act de desistare în raport cu actul material reprezentat de înregistrarea în contabilitate a facturii din 30.04.2014, care își pierde și ea astfel caracterul penal.

În consecință, ultimul act material al infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată este reprezentat de înregistrarea în registrul jurnal al societății a facturii nr. 1455/28.02.2014. Curtea de apel a constatat că acest act material intră în componența infracțiunii continuate de evaziune fiscală, din moment ce reprezintă înregistrarea în registrul jurnal a unei cheltuieli fictive în scopul diminuării obligațiilor fiscale (reducerea bazei impozabile și, respectiv, deducerea nelegală a TVA-ului aferent).

Instanța de apel a apreciat că fapta în discuție comisă de inculpatul A întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, în forma agravată prev. de art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen., astfel cum corect a reținut și prima instanță, cu singura diferență că, după cum s-a arătat anterior, s-a constatat că infracțiunea s-a epuizat la data de 28.02.2014.

Așadar, Curtea de apel a constatat că fapta inculpatului intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, astfel cum a fost acesta precizat în cuprinsul Hotărârii Lin, întrucât a fost comisă și prin fraudarea TVA-ului, iar prejudiciul cauzat bugetului de stat în ceea ce privește TVA-ul dedus nelegal se ridică la suma de 725.538 lei, echivalentul a 161.589 de euro prin raportare la cursul BNR leu/euro valabil pentru ziua de 28.02.2014 (4,49 lei/euro). Prin urmare, cuantumul TVA-ului fraudat depășește cu prisosință nivelul de 50.000 de euro prevăzut de art. 2 alin. (1) din Convenția PIF la care trimite Hotărârea Lin, astfel că fapta constituie o fraudă gravă împotriva intereselor financiare ale Uniunii, împrejurare în raport cu care Curtea a apreciat că se impune înlăturarea în privința ei standardul de protecție conferit de Decizia ÎCCJ nr. 67/2022 în ceea ce privește semnificația actelor de procedură efectuate în cauză anterior datei de 25 iunie 2018.

Sub acest aspect, instanța de apel a constatat că ultimul act de procedură referitor la fapta în discuție este constituit de ordonanța procurorului din 26.04.2018 prin care s-a prelungit măsura preventivă a controlului judiciar, printre alții chiar față de inculpatul A, ordonanță comunicată inculpatului la aceeași dată. Întrucât, în raport cu data epuizării infracțiunii, termenul de prescripție a răspunderii penale [care este de 10 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b C.pen.] nu se împlinise la data de 26.04.2018, de la acest moment a început să curgă, potrivit art. 155 alin. (2) C.pen., un nou termen de prescripție de 10 ani, care urmează să se împlinească la data de 25.04.2028.

Instanța de apel, în rejudecare, a decis aplicarea unei pedepse principale de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., art. 75 alin. (2) lit. b C.pen., art. 76 alin. (1) C.pen. și art. 79 alin. (3) C.pen. (punctul III.2 din rechizitoriu).

Cu privire la apelul declarat de inculpatul C, Curtea de apel a constatat că vizează exclusiv modul de soluționare a acțiunii penale. S-a reținut că inculpatul a recunoscut integral și necondiționat acuzația, judecata desfășurându-se în ceea ce îl privește în procedura simplificată a recunoașterii vinovăției. Curtea de apel a constatat că declarația de recunoaștere a inculpatului se coroborează cu celelalte probe administrate pe parcursul procesului penal în sensul dovedirii, dincolo de orice dubiu rezonabil, a existenței faptei deduse judecății (descrise la pct. III.2 din rechizitoriu), cu rezerva reținută și în cazul inculpatului A referitoare la momentul epuizării acesteia.

Astfel, s-a constatat că în perioada martie 2011 – februarie 2014, în calitate de administrator statutar al S.C. T S.R.L. - CUI (...), în baza unei rezoluții infracționale unice, a înregistrat în documentele contabile (registrul jurnal) și în documentele legale (jurnale de cumpărări, deconturi de TVA - declarații fiscale D300) ale societății și a declarat organelor fiscale operațiuni comerciale fictive, constând în achiziții nereale de bunuri și servicii în valoare totală de 3.748.613 lei de la S.C. L S.R.L. (achiziții înregistrate prin 2 operațiuni în registrul jurnal al S.C. T S.R.L., în perioada 01.04.2011-30.09.2011 în valoare totală de 1.240.000 lei, evidențiate în jurnalele de achiziții și declarate în deconturile de TVA - declarații fiscale D300) și S.C. M S.R.L. (achiziții înregistrate prin 12 operațiuni în registrul jurnal al S.C. T S.R.L., în perioada 31.03.2011 - 28.02.2014, în valoare totală de 2.508.613 lei, evidențiate în jurnalele de achiziții și declarate în deconturile de TVA - declarații fiscale D300), în scopul creșterii artificiale a cheltuielilor societății și, implicit, al diminuării bazei impozabile și TVA - ului datorat de societate, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum total de 1.219.099 lei, din care 725.538 lei - TVA dedusă nelegal și 493.561 lei - impozit pe profit sustras de la plată, echivalentul a 280.187 euro.

În raport cu această situație de fapt, Curtea de apel a constatat că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen.

Instanța de apel a reținut, pe de o parte, că și infracțiunea continuată de evaziune fiscală comisă de inculpatul C s-a epuizat la data de 28.02.2014, iar, pe de altă parte, că și aceasta intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, întrucât valoarea TVA-ului fraudat (161.589 de euro) este mai mare de pragul de 50.000 de euro la care face trimitere Hotărârea Lin. Prin urmare, și în cazul acestei fapte s-a întrerupt termenul de prescripție a răspunderii penale la data de 26.04.2018 (prin ordonanțele de prelungire a controlului judiciar emise de procuror, inclusiv cu privire la inculpatul C, căruia măsura i s-a comunicat în aceeași zi), astfel că de la data respectivă a început să curgă un nou termen de 10 ani prescripție a răspunderii penale, care se împlinește la data de 25.04.2028.

Așadar, în rejudecare, s-a aplicat pedeapsa principală de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., art. 75 alin. (2) lit. b C.pen., art. 76 alin. (1) C.pen., art. 79 alin. (3) C.pen. și 396 alin. (10) C.proc.pen. (punctul III.2 din rechizitoriu).

Cu privire la apelul declarat de inculpatul B, Curtea de apel a constatat că vizează exclusiv modul de soluționare a acțiunii penale. S-a reținut că inculpatul a recunoscut integral și necondiționat acuzația, judecata desfășurându-se în ceea ce îl privește în procedura simplificată a recunoașterii vinovăției.

Curtea de apel a constatat că declarația de recunoaștere a inculpatului se coroborează cu celelalte probe administrate pe parcursul procesului penal în sensul dovedirii, dincolo de orice dubiu rezonabil, a faptului că în perioada iunie 2010-septembrie 2014, în calitate de administrator statutar al S.C. U S.R.L. - CUI (...), în baza unei rezoluții infracționale unice, a înregistrat în documentele contabile și legale ale societății (registre jurnal, jurnale de cumpărări, deconturi de TVA) și a declarat organelor fiscale operațiuni comerciale fictive, constând în achiziții nereale de bunuri/servicii în valoare totală de 4.047.471,7 lei de la S.C. L S.R.L. (în perioada 02.06.2010 - 31.12.2012 în valoare totală de 1.506.425,7 lei), S.C. V S.R.L. (în perioada 01.08.2010 - 15.02.2013 în valoare totală de 883.872 lei) și SC M S.R.L. (în perioada 05.12.2012 - 29.09.2014 în valoare totală de 1.657.174 lei), în baza a 834 operațiuni de înregistrare, în scopul creșterii artificiale a cheltuielilor societății și, implicit, al diminuării bazei impozabile și TVA-ului datorat de societate, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum total de 1.195.260 lei, din care 781.561 lei - TVA dedusă nelegal și 413.699 lei - impozit pe profit sustras de la plată, echivalentul a 272.005,22 euro (faptă descrisă la pct. III.9 din rechizitoriu).

În raport cu această situație de fapt, Curtea de apel a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen.

Instanța de apel a constatat că din modul de redactare al alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 rezultă cu evidență că aceste dispoziții constituie o variantă agravată a infracțiunii de evaziune fiscală în raport cu forma tip prevăzută la alin. (1), determinată de cuantumul prejudiciului cauzat prin infracțiune (similară celei reglementate la art. 309 C.pen.), iar nu o simplă cauză de agravare a pedepsei cum susține inculpatul, astfel că limitele de pedeapsă aplicabile sunt de la 7 la 13 ani de închisoare. Prin urmare, termenul general de prescripție a răspunderii penale este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b C.pen., de 10 ani, astfel că nu s-a împlinit în raport cu data epuizării infracțiunii – luna septembrie a anului 2014 (această faptă intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, astfel că termenul de prescripție a răspunderii penale s-a întrerupt la data de 24.05.2018, când inculpatului B i-a fost prelungit de către procuror controlul judiciar printr-o ordonanță comunicată în aceeași zi).

Curtea de apel a constatat că prima instanță a procedat corect atunci când a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 390/22.02.2017 a Tribunalului București – Secția I penală (definitivă prin decizia penală nr. 900/09.06.2017 a Curții de Apel București), constatând că aceasta este concurentă cu pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecății.

Astfel, potrivit art. 97 alin. (1) C.pen., dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.

Instanța de apel a constatat că scopul reglementării cuprinse la art. 97 alin. (1) C.pen. este acela ca anularea suspendării executării pedepsei să poată interveni și atunci când condamnarea pentru infracțiunea care determină anularea suspendării se dispune după expirarea termenului de supraveghere, cu condiția ca această infracțiune să fi fost descoperită anterior acestui moment. Este evident din modul de redactare a textului legal că această din urmă condiție este cu prisosință îndeplinită și atunci când, precum în speță, infracțiunea care determină anularea a fost descoperită chiar înainte de condamnarea la pedeapsa cu suspendarea executării, iar procesul penal privind această infracțiune s-a desfășurat inclusiv „pe parcursul termenului de supraveghere”, în sensul art. 97 alin. (1) C.pen.

Prin urmare, reținând și că în mod corect a constatat prima instanță că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 390/22.02.2017 a Tribunalului București – Secția I penală (definitivă prin decizia penală nr. 900/09.06.2017 a Curții de Apel București), întrucât cele două infracțiuni au fost comise de inculpat înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, Curtea de apel a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 97 alin. (1) C.pen. raportat la art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b, art. 40 alin. (1) C.pen., în sensul anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate anterior și contopirii acesteia cu pedeapsa care va fi aplicată în apel pentru infracțiunea dedusă judecății. Pedepsele complementare și accesorii aplicate de prima instanță au fost menținute, nefăcând, de altfel, obiectul criticilor în apel.

Așadar, Curtea de apel a admis apelul declarat de inculpat, iar în rejudecare, a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare aplicată inculpatului prin hotărârea apelată în elementele sale componente, a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată în varianta agravată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., art. 75 alin. (2) lit. b C.pen., art. 76 alin. (1) C.pen., art. 79 alin. (3) C.pen. și art. 396 alin. (10) C.proc.pen. (pct. III.9 din rechizitoriu), anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 390/22.02.2017 a Tribunalului București – Secția I penală (definitivă prin decizia penală nr. 900/09.06.2017 a Curții de Apel București) și contopirea acestei pedepse cu cea de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru fapta dedusă judecății în prezenta cauză, astfel că, în final, s-a aplicat inculpatului B o pedeapsă principală rezultantă de 4 ani și 4 luni închisoare (compusă din pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă o treime din cealaltă pedeapsă: 3 ani și 6 luni + 1/3x2 ani și 6 luni).

Decizia penală nr. 503/A din 30 aprilie 2024 a Curții de Apel București – Secția a II a penală, a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la data de 08 mai 2024, Parchetului de pe lângă Tribunalul București la data de 10 mai 2024, inculpatului B la Penitenciarul Y la data de 27 iunie 2024, inculpatului A la data de 14 mai 2024 la Penitenciarul Z, inculpatului C la data de 14 mai 2024 la Penitenciaril Z.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel inculpatul B a formulat recurs în casație, prin avocat ales, la data de 07 iunie 2024, conform ștampilei plicului (fila 22 verso).

Inculpații A și C au formulat recurs în casație, prin avocat ales, la data de 31 mai 2024, conform ștampilei plicului (fila 62 verso).

Cererile de recurs în casație au fost comunicate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la data de 01 iulie 2024 și celorlalte părți din dosar.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală la data de 31 iulie 2024. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererilor de recurs în casație, în procedura prevăzută de art. 440 C.proc.pen., la data de 17 septembrie 2024.

Prin cererea formulată inculpatul B a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și, în temeiul dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 9, pct. 12 și alin. (2) C.proc.pen., rejudecarea cauzei și încetarea procesului penal în considerarea împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale determinată de aplicarea dispozițiilor art. 187 C.pen. sau, în subsidiar, stabilirea pedepsei pentru fapta prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 prin orientare către minimul, obținut ca urmare a aplicării succesive a efectelor circumstanțelor atenuante și apoi a cauzei de atenuare antrenate de aplicarea procedurii simplificate în conformitate; cu dispozițiile art. 396 alin. (10) C.proc.pen., în considerarea gravității concrete a faptei, reduse de factorii care au determinat adoptarea rezoluției infracționale și înlăturarea anulării pedepsei suspendate sub supraveghere prevăzute de dispozițiile art. 97 alin. (4) C.pen., câtă vreme pedeapsa de 2 ani și 6 luni cu închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală numărul 390 din 22.02.2017 a Tribunalului București -Secția l Penală se considera executată la momentul pronunțării condamnării, ca efect al împlinirii termenului de supraveghere.

Recurentul a considerat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 187 C.pen., atunci când a raportat termenele de prescripție a răspunderii penale la limitele de pedeapsă ale cauzei de majorare a pedepsei prevăzute de dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în loc să se raporteze la limitele de pedeapsă prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 [respectiv cele de 2 până la 8 ani, care impuneau incidența prescripției răspunderii penale în termenul de 8 ani prevăzut de dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. c C.pen.]. S-a susținut că termenul general de prescripție a răspunderii penale pentru faptele reținute în sarcina inculpatului B este de 8 ani, nu de 10 ani ales greșit de instanța de prin raportare la dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. b C.pen.

S-a susținut că în cauză termenul de prescripție a răspunderii penale a început să curgă de la data ultimului act material reținut în sarcina inculpatului, săvârșit în septembrie 2014, iar în această ipoteză, termenul general de prescripție s-ar fi scurs în întregime în cursul anului 2022, fie la finele lunii septembrie, fie la finele lunii noiembrie 2022 (dacă se ia în calcul o eventuală suspendare valabilă a cursului termenului de prescripție). Chiar și în ipoteza defavorabilă inculpatului în care s-ar raporta la data la care se încheie exercițiul fiscal (01.01.2015) și care presupune epuizarea efectelor faptei de evaziune, scurgerea termenului de prescripție s-ar epuiza la data de 01.01.2023, sau, cel mai târziu în 02.03.2023 (dacă se ia în calcul o eventuală suspendare valabilă a cursului termenului de prescripție prin Decretele emise de Președintele României pentru instituirea stării de urgenta în perioada pandemiei).

De asemenea, s-a criticat individualizarea pedepsei operată pe calea Deciziei recurate, atât din perspectiva evaluării gravității concrete a faptei și a periculozității inculpatului, cât și din perspectiva omisiunii de a reține în totalitate incidența circumstanțelor atenuante.

În final, recurentul a solicitat a se constata că atât instanța de fond cat și instanța de apel au aplicat în mod nelegal dispozițiile art. 97 alin. (1) C.pen. privind anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei precedente câtă vreme momentul „descoperirii faptei” este plasat anterior perioadei care permitea excepțional înlăturarea efectelor executării pedepsei, respectiv anterior debutului termenului de încercare stabilit pe calea Sentinței nr. 390/22.02.2017. Prin anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei precedată care fusese deja executată și adăugarea acestei pedepse la pedeapsa nou aplicată, face ca, nelegal, să se execute de două ori aceeași pedeapsa.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei nr. 503/A din 30.04.2024 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/3/2019, rejudecarea cauzei și încetarea procesului penal în considerarea împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale prevăzut de dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. c C.pen. a cărui incidență este determinată de aplicarea dispozițiilor art. 187 C.pen. sau, în subsidiar, orientarea pedepsei rezultante spre minimul posibil, ca efect al aplicării succesive a beneficiului procesual dobândit ca urmare a parcurgerii procedurii simplificate în conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. (10) C.proc.pen., a beneficiului dobândit ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 15 alin. (1) lit. a din Legea nr. 143/2000 dar și a efectului prevăzut de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 sau de depozițiile altor legi cu efecte similare ca urmare a incidenței în cauză a unei asemenea cauze speciale de atenuare a răspunderii penale.

Inculpații A și C, prin avocat ales, au solicitat admiterea în principiu a căii de atac, în baza art. 440 C.proc.pen. și, potrivit art. 441 C.proc.pen., suspendarea executării deciziei penale nr. 503/A din data de 30.04.2024 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II -a Penală în dosarul nr. x/3/2019 cu obligarea de a nu părăsi teritoriul U.A.T. Municipiul București decât cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată.

Pe fond, s-a solicitat admiterea recursului în casație și, în temeiul 448 alin. (1) pct. 2 teza primă C.proc.pen. coroborat cu art. 396 alin. (7) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b primă teza C.proc.pen., în principal achitarea inculpaților pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, respectiv pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., respectiv art. 9 alin. (10) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., iar în subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 teza a II a încetarea procesului penal cu privire la inculpații A și C.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 C.proc.pen., s-a solicitat respingerea acțiunii civile.

Recurenții au invocat incidența cazului de recurs în casație prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen.

Apărarea recurenților a susținut că instanța de apel de apel a reținut o situație de fapt diferită de cea prezentată în rechizitoriu și de prima instanță, arătând că, raportat la situația relațiilor profesionale dintre societatea T SRL pe de o parte și societatea M SRL, respectiv L S.R.L, pe de altă parte, în timpul urmăririi penale efectuate în aceasta cauză a fost dispusă la data de 13.07.2017 o expertiză judiciară în specialitatea contabilitate și fiscalitate în cadrul căreia s-a stabilit și un obiectiv raportat la aceste relații profesionale (obiectiv principal III). S-a arătat că prin raportare ia achizițiile provenite de la L S.R.L, obligația fiscală suplimentară constând în TVA, recalculată în cadrul lucrărilor expertizei, este de 240.000 lei, iar valoarea achitată de societatea T S.R.L. către bugetul de stat reprezentând obligații fiscale suplimentare cu titlul TVA este de 231.558 lei. Rezultă astfel o diferență neachitată în suma de 8.442 lei." (pagina nr.427 din raport expertiza vol. 1 D.U.P.)

În ceea ce privește relația profesională dintre societatea T S.R.L și societatea M S.R.L, la fila nr. 428 a aceluiași mijloc de probă, există un tabel analitic în care sunt prezentate facturile avute în vedere de către organele judiciare la stabilirea situației numărului de acte materiale ce au intrat în conținutul constitutiv al prezumtivei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, tabel care include și factura din data de 03.05.2014 care stornează factura cu valoare similară emisă la data de 30.04.2014 și care a generat considerentele instanței de control judiciar existente la fila nr. 299 din decizia recurată. Or, în același tabel sunt relevate și alte operațiuni de stornare a facturilor emise în perioada martie 2011 - mai 2014, independent de factura pe care instanța de apel a analizat-o și cu privire la care a reținut inexistența caracterului penal al acesteia, aspect care relevă temeinicia criticii formulate de recurenți în sensul că prin decizia recurată, hotărâre care confirmă/menține în parte sentința penală nr. 1095/15.09.2023 a Tribunalului București - Secția I penală, s-a dispus condamnarea inculpaților A și C pentru fapte cu privire la care legea prevede inexistența unui caracter penal al acestora. S-a menționat factura emisă în luna septembrie 2013 pentru o valoare negativă a TVA de 125.279 lei (28.091 euro), factură care anulează un număr de 2 facturi anterioare acesteia, documente emise în perioada 01.09.2013 - 31.10.2013. În mod similar, s-a arătat că există o factură de stornare și în luna septembrie 2012 pentru o valoare negativă a TVA-ului în sumă de 12.840 lei, echivalentul a 2.806 euro. Anularea acestor operațiuni urmată de achitarea sumelor reprezentând obligații fiscale suplimentare a fost realizată de către cei doi inculpați în calitatea pe care au deținut-o raportat la patrimoniul societății T SRL anterior sesizării organelor judiciare prin autodenunțul realizat la data de 04.09.2015 de către inculpatul J în calitatea sa, de administrator la societatea M S.R.L.

În opinia apărării inculpaților, independent de modalitatea în care instanța de judecată a apelului a analizat și soluționat problematica incidenței prescripției penale în această cauză, hotărârea recurată este nelegală în condițiile în care s-a reținut posibilitatea atragerii răspunderii penale pentru inculpații A și C pentru fapte similare celei cu privire la care aceeași instanță de control judiciar a reținut prin considerentele aceleiași hotărâri, că îi lipsește caracterul penal.

Din perspectiva acțiunii civile, s-a susținut că exercitarea acesteia s-a realizat de către reprezentanții Statului Român în condiții contrare celor impuse de prevederile art. 20 alin. (2) C.proc.pen. ceea ce determină, în opinia recurenților, sancțiunea inadmisibilității. Instanța de apel a respins aceste critici însă soluția de respingere este nemotivată în concret, considerent care creează o imposibilitate efectivă de a formula critici de nelegalitate.

Recurentul A, prin avocat ales, a susținut că, în speță, deși instanța de apel a reținut că, pentru unele acte materiale ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, starea de fapt nu conturează elementele specifice laturii obiective, a pronunțat condamnarea inculpatului în raport de toate actele materiale, deși a stabilit că facturile de stornare nu reprezintă acte materiale ale infracțiunii de evaziune fiscală.

Având în vedere aceste aspecte, a solicitat verificarea legalității hotărârii pronunțate prin prisma stării de fapt deja reținute, urmând a se constata că este aplicabil cazul de casare de la art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., întrucât, în raport de starea de fapt menținută, nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiective și subiective ale infracțiunii care se impută.

În ceea ce privește infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului A în raport de relația dintre societățile T SRL cu L SRL, respectiv cu M SRL, analizată la punctul III.2 din rechizitoriu, s-a reținut că în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada martie 2011 - mai 2014, în calitate de persoană împuternicită să întocmească documentele contabile și legale ale societății T SRL, în baza înțelegerii avute cu inculpații J și C, A l-a ajutat pe C, administrator al societății T SRL, să se sustragă de la plata corectă a taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, prin înlesnirea înregistrării (evidențierea scriptică) în documentele contabile și legale ale societății T SRL a unor operațiuni comerciale fictive, constând în achiziții nereale de bunuri și servicii în valoare totală de 3.748.613 lei de la L SRL (achiziții înregistrate prin 2 operațiuni în registrul jurnal al T SRL, în perioada 01.04.2011 - 30.09.2011 în valoare totală de 1.240.000 lei, evidențiate în jurnalele de achiziții și declarate în deconturile de TVA - declarații fiscale D 300) și M SRL (achiziții înregistrate prin 14 operațiuni în registrul jurnal al T SRL, în perioada 31.03.2011 - 03.05.2014, în valoare totală de 2.508.613 lei, evidențiate în jurnalele de achiziții și declarate în deconturile de TVA - declarații fiscale D300), în baza datelor de identificare ale L SRL și M SRL și a documentelor justificative fictive emise în numele celor două societăți, puse la dispoziție de inculpatul J, în scopul creșterii artificiale a cheltuielilor societății și, implicit, al diminuării bazei impozabile și TVA-ului datorat de societate, contribuind astfel la cauzarea unui prejudiciu bugetului de stat în cuantum total de 1.219.099 lei, din care 725.538 lei - TVA dedusă nelegal și 493.561 lei - impozit pe profit sustras de la plată, echivalentul a 280.187 euro.

S-a susținut că instanța de apel a validat poziția exprimată de acuzare și a reținut faptul că această stare de fapt întrunește atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, faptă prev. de art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (16 acte materiale), și a dispus condamnarea inculpatului A la o pedeapsă de 5 ani închisoare. S-a considerat că soluția dispusă este nelegală, impunându-se casarea hotărârii și constatarea faptului că actele materiale constând în facturile stornate nu constituie acte materiale specifice infracțiunii de evaziune fiscală. Raportat la acest aspect și în urma înlăturării actelor materiale care nu întrunesc condițiile pentru a fi considerate infracțiune, soluția corectă ar fi fost încetării procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale cu privire la această faptă. Aspectele nu presupun reinterpretarea probatoriului, din contră aceste aspecte rezultă din simpla lectură a raportului de expertiză. Mai mult, având în vedere că pentru o parte dintre facturile stornate, Curtea de apel a reținut că nu constituie acte materiale specifice infracțiunii de evaziune fiscala, aceeași soluție trebuie dispusă cu privire la fiecare factură stornată în cadrul relației comerciale dintre cele două societăți.

Acuzația referitoare la infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală în relația dintre societățile T SRL cu L SRL și cu M SRL a fost construită în mod artificial, prin alipirea relațiilor comerciale dintre trei societăți, cu scopul de a se reține, în sarcina inculpatului A, a unei perioade infracționale mai extinse și a unui prejudiciu majorat, apte să determine condamnarea acestuia. Or, analiza relațiilor comerciale dintre cele trei societăți trebuie să se realizeze defalcat.

Apărarea a făcut referiri la relația dintre societățile T SRL și L SRL solicitând a se avea în vedere raportul de expertiză efectuat în faza de urmărire penală. Din această analiză a rezultat că în perioada ianuarie 2011 - decembrie 2011 valoarea totală a facturilor emise de L SRL în calitate de furnizor, către beneficiarul T SRL este de 1.240.000 lei, din care: valoare fără TVA de 1.000.000 lei și taxă pe valoare adăugată în sumă de 240.000 lei.

S-a arătat că pentru perioada ianuarie 2011-decembrie 2011, T SRL a declarat în Declarațiile informative privind livrările de bunuri/prestările servicii și achizițiile de bunuri sau servicii efectuate pe teritoriul național, achiziții de la L SRL. În valoare totală de 1.241.240 lei, din care: 1.001.000 lei baza impozabilă și 240.240 lei taxa pe valoare adăugată. Conform Registrului Jurnal aferent lunii martie 2015 s-a constatat că societatea T SRL a stornat achizițiile provenite de la furnizorul L SRL în sumă totală de 1.240.000 lei, din care: 1.000.000 lei baza impozabilă și 240.000 lei taxa pe valoare adăugată, având justificarea Nota contabila NIR eroare materială. Concomitent, prin Nota contabilă reglare eroare materială, T SRL a evidențiat valoarea impozitului pe profit datorat bugetului de stat ca urmare a stornării achizițiilor provenite de la L SRL în sumă de 99.880 lei.

În urma analizei Declarațiilor informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național D 394 rectificativă - nr. 590709 din data de 17.04.2015, aferentă semestrului 1/2011 și D 394 rectificativă nr. 590710 din data de 17.04.2015, aferentă semestrului 11/2011 s-a constatat că T SRL nu a declarat achiziții de la furnizorul L SRL. Prin urmare. T SRL a corectat datele din declarațiile 394 semestriale depuse pentru anul 2011, cu privire la achizițiile de la L SRL prin depunerea unor noi declarații corect completate, declarații care înlocuiesc declarațiile informative depuse inițial. Totodată, în decontul de TVA formular D 300 înregistrat sub nr. FMBBUC1-599787-2015 la data de 27.04.2015, societatea T SRL a declarat regularizări privind taxa dedusă în sumă totală de - 1.240.000 lei, din care -1.000.000 lei baza impozabilă și - 240.000 lei taxă pe valoare adăugată. Prin urmare, prin decontul de TVA formular D 300 înregistrat sub nr. FMBBUC1-599787-2015 la data de 27.04.2015, societatea analizată a declarat organului fiscal teritorial obligația fiscală suplimentară cu titlu de TVA în valoare de 240.000 lei.

Apărarea a susținut că din analiza realizată în cadrul raportului de expertiză, se desprinde concluzia că relația dintre societățile T SRL și L SRL s-a desfășurat în perioada 1.04.2011 - 30.09.2011, astfel din perspectivă penală prezintă relevanță doar acest interval în raport de relația dintre cele doua societăți. Raportat la data ultimului act material din cursul lunii septembrie a anului 2011, în situația în care s-ar fi reținut infracțiuni distincte în raport de cele trei societăți, pentru infracțiunea rezultată în urma derulării relației comerciale dintre T SRL și L SRL, termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit în cursul lunii septembrie a anului 2021. Din perspectivă fiscală, operațiunea de stornare a facturii are ca efect rectificarea/corectarea, în întregime sau parțial, prin emiterea unei facturi storno, cu consecința faptului că operațiunile înscrise într-o factură stornată, nu se vor înregistra în contabilitate, aceste facturi stornate neproducând nici un efect juridic. Facturile storno se înregistrează în jurnalul de vânzări/cumpărări și sunt preluate în deconturile făcute de furnizor/beneficiar pentru perioada în care a avut loc modificarea, astfel cum a procedat societatea T SRL, aspect evidenția în concluziile raportului de expertiză, prezentate anterior. S-a susținut că din această perspectivă a efectelor pe care operațiunea de stornare le are, se poate conchide că operațiunilor înregistrate nu pot fi calificate drept elementul material al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală, aceste operațiuni fiind anulate ca efect al operațiunii de stornare.

În continuare, apărarea a arătat că relația comercială dintre societățile T SRL și M SRL s-a desfășurat în perioada 31.03.2011 - 3.05.2014, perioadă în care societatea T SRL a realizat 14 operațiuni de achiziții de la societatea M SRL, înregistrate în registru! jurnal al T SRL, în valoare totală de 2.508.613 lei, evidențiate în jurnalele de achiziții și declarate în deconturile de TVA - declarații fiscale D300. Operațiunile comerciale dintre cele două societăți au fost analizate în cadrul răspunsului formulat la obiectivul nr. III.4 din raportul de expertiză efectuat în faza de urmărire penală.

S-a arătat că, în urma analizei jurnalelor de cumpărări lunare precum și a registrelor jurnal lunare, expertul a reținut faptul că în perioada expertizată valoarea totală a facturilor emise de furnizorul M SRL către beneficiarul T SRL este de 2.508.613 lei, din care: valoare fără TVA de 2.023.075 lei și taxă pe valoare adăugată în sumă de 485.538 lei.

Apărarea a susținut că organele de urmărire penală și prima instanță au reținut în mod eronat perioada infracțională cuprinsă între 31.03.2011 și 03.05.2014 în ceea ce privește relația comercială dintre societățile Dara Construct SRL și M SRL, întrucât la data de 03.05.2014 a fost înregistrată factura nr. 25568/3.05.2014, care reprezintă o factură de stornare a operațiunii înregistrate în baza facturii nr. 22566 din data de 30.04.2014. S-a arătat că instanța de apel a eliminat doar actul material constând în factura nr. 25568/3.05.2014, fără a observa că există două operațiuni de stornare efectuate prin intermediul facturilor nr. 555/28.09.2012 și respective nr. 007205/2.11.2013.

S-a susținut că perioada infracțională ce poate fi reținută în sarcina inculpatului B este cuprinsă între 31.03.2011 și 28.02.2014, perioadă din care trebuie excluse și cele două acte materiale constând în facturile nr. 555/28.09.2012 și nr. 007205/2.11.2013.

Apărarea a apreciat că la acest moment, s-a împlinit termenul de prescripție de 10 ani pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului B sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în relația dintre T SRL cu societățile M SRL și cu L SRL, pentru care, în mod greșit, s-a dispus condamnarea la o pedeapsă de 5 ani închisoare în regim de detenție, dându-se prevalentă în mod eronat jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În ceea ce privește factura nr. 1455/28.02.2014, s-a precizat faptul că aceasta reprezintă o factură de avans care se emite în cazul în care beneficiarul va face o plata în mai multe tranșe, dar și atunci când se va plăti contravaloarea bunurilor sau serviciilor, înainte ca elementele care fac obiectul contractului să fie livrate, înregistrarea plății parțiale sau totale a serviciilor sau a produselor se va face în baza acestei facturi de avans. Așadar, factura de avans nu implică nicio cheltuială pentru societate.

Apărarea a susținut că operațiunea materială de evidențiere a facturii de avans nu poate fi catalogată drept elementul material al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală, întrucât, din perspectivă fiscală, evidențierea acestei operațiuni nu a determinat nicio consecință defavorabilă bugetului de stat, respectiv vreun prejudiciu de natura obligațiilor fiscale. În lipsa scopului special al infracțiunii de evaziune fiscală, respectiv acela de a eluda obligațiile fiscale, este imposibilă reținerea îndeplinirii condiției existenței vreunei urmări imediate a faptei comisă prin înregistrarea unei facturi de avans. În situația infracțiunii de evaziune fiscală urmarea imediată constă în crearea unui prejudiciu bugetului de stat, prin diminuarea bazei impozabile cu consecința artificială a reducerii semnificative a obligațiilor fiscale de plată. Îndeplinirea acestei condiții este imperioasă în cazul infracțiunii de evaziune fiscală în forma prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, cu atât mai mult cu cât infracțiunea de evaziune fiscală este o infracțiune de rezultat, ceea ce presupune în mod obligatoriu ca fapta de evidențiere a unor operațiuni fictive să determine cauzarea unui prejudiciu la bugetul de stat, constând în obligațiile fiscale stabilite de către organele fiscale.

În opinia apărării, operațiunea materială de evidențiere a facturii de avans nu poate fi catalogată drept elementul material al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală, întrucât, din perspectivi fiscală, evidențierea acestor operațiuni nu a determinat nicio consecință defavorabilă bugetului de stat, respectiv vreun prejudiciu de natura obligațiilor fiscale.

Prin încheierea din 01 octombrie 2024, Înalta Curte a admis cererile de recurs în casație formulate de inculpații C, A și B împotriva deciziei penale nr. 503/A din data de 30 aprilie 2024 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/3/2019 și a trimis cauza spre soluționare Completului X pentru termenul de judecată din 12 noiembrie 2024, cu citarea inculpaților și a intimaților și asigurarea apărării.

Instanța de casație a constatat că hotărârea indicată de recurenții C, A și B este susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, calea extraordinară de atac a fost declarată în termenul legal și sunt îndeplinite și cerințele de formă prevăzute de art. 434 alin. (1), art. 436 art. 437 alin. (1) lit. a, b) și d) C.proc.pen.

Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c C.proc.pen., recurenții A și C au invocat cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen.

Criticile recurenților A și C se referă la relațiile profesionale dintre societatea T SRL pe de o parte și societatea M SRL, respectiv L S.R.L., solicitând a se avea în vedere expertiza judiciară în specialitatea contabilitate și fiscalitate efectuată în timpul urmăririi penale la data de 13.07.2017.

S-a susținut că operațiunea de stornare a facturilor nu are nimic nelegal, fiind destinată să permită reglarea TVA în raporturile dintre operatorii economici și, consecutiv, în raporturile cu fiscul, în funcție de starea de fapt reală. Din perspectiva efectelor pe care operațiunea de stornare le are, operațiunile înregistrate nu pot fi calificate drept element material al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală, aceste operațiuni fiind anulate ca efect al operațiunii de stornare.

De asemenea, motivele recurentului A în sensul că operațiunea materială de evidențiere a facturii de avans nu poate fi catalogată drept elementul material al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală, întrucât, din perspectivă fiscală, evidențierea acestei operațiuni nu a determinat nicio consecință defavorabilă bugetului de stat, respectiv vreun prejudiciu de natura obligațiilor fiscale. S-a mai susținut că, în speță, deși instanța de apel a reținut că, pentru unele acte materiale ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, starea de fapt nu conturează elementele specifice laturii obiective, a pronunțat condamnarea în raport de toate actele materiale, deși a stabilit că facturile de stornare nu reprezintă acte materiale ale infracțiunii de evaziune fiscală.

Aceste motive se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., analiza acestui aspect putându-se realiza strict în raport de situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conținutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

Recurentul B a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 9 C.proc.pen. (hotărârea cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei sau există o contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii), caz de casare care a fost abrogat prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale.

De asemenea, inculpatul B, invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C.proc.pen., a solicitat încetarea procesului penal în considerarea împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale determinată de aplicarea dispozițiilor art. 187 C.pen. iar, în subsidiar, stabilirea pedepsei pentru fapta prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 prin orientare către minimum, obținut ca urmare a aplicării succesive a efectelor circumstanțelor atenuante și apoi a cauzei de atenuare antrenate de aplicarea procedurii simplificate în conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. (10) C.proc.pen.

În cadrul cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C.proc.pen., invocat de același inculpat, nu se pot verifica orice aspecte de legalitate privind pedeapsa, ci strict încadrarea acesteia în limitele prevăzute de legea care a fost aplicată în cauză. Reținerea circumstanțelor atenuante și a cauzei de atenuare antrenate de aplicarea procedurii simplificate în conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. (10) C.proc.pen. excedează cazului de casare invocat de recurent [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.], solicitările neputând fi încadrate, de altfel, în niciunul din cazurile de recurs în casație prevăzute de lege.

Totodată, recurentul B a mai susținut că atât instanța de fond cât și instanța de apel au aplicat în mod nelegal dispozițiile art. 97 alin. (1) C.pen. privind anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei precedente câtă vreme momentul descoperirii faptei este plasat anterior debutului termenului de încercare stabilit pe calea Sentinței nr. 390/22.02.2017. Astfel, anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei precedată care fusese deja executată și adăugarea acestei pedepse la pedeapsa nou aplicată, face ca, nelegal, să se execute de două ori aceeași pedeapsă. Prin urmare, motivele invocate pot face obiectul cenzurii instanței de casație în cadrul cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C.proc.pen.

În dezbateri, în ceea ce-l privește pe inculpatul B, a fost invocat și susținut motivului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C.proc.pen., fiind criticată decizia pronunțată de instanța de apel prin prisma modalității de stabilire a pedepsei rezultante.

În ceea ce îi privește pe recurenții A și C, a fost invocat și susținut cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., referitor la facturile de stornare care nu ar intra în conținutul infracțiunii de evaziune fiscală.

Dezbaterile părților și ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate, pe larg, în partea introductivă a hotărârii.

Analizând recursurile în casație formulate de recursul în casație formulat de inculpații B, A și C, potrivit art. 442 alin. (1) și (2) C.proc.pen., în limitele stabilite prin încheierea din data de 01 octombrie 2024, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, reprezentând ultimul grad de jurisdicție, în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C.proc.pen. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei. Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului contrar legii și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

În recurs în casație nu se poate modifica situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate cu caracter definitiv de instanța de apel.

Înalta Curte constată că prin încheierea din 01 octombrie 2024 s-au admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații recurenții A și C, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., criticile vizând efectele operațiunii de stornare a facturilor, în opinia acestora, operațiunile noi înregistrate neputând fi calificate drept element material al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală, întrucât acestea au fost anulate ca efect al operațiunii de stornare.

Apărarea a mai susținut că perioada infracțională ce poate fi reținută în sarcina inculpatului A este cuprinsă între 31.03.2011 și 28.02.2014, perioadă din care trebuie excluse și cele două acte materiale constând în facturile nr. 555/28.09.2012 și nr. 007205/2.11.2013.

De asemenea, prin aceeași încheiere, s-a apreciat că motivele recurentului B, privind anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei precedente, având în vedere că momentul descoperirii faptei este plasat anterior debutului termenului de încercare stabilit prin sentința nr. 390/22.02.2017 și adăugarea acestei pedepse la pedeapsa nou aplicată, pot face obiectul cenzurii instanței de casație în cadrul cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C.proc.pen.

Referitor la cererile de recurs în casație formulate de inculpații recurenții A și C, se constată că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen. nu se poate realiza o nouă analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează „acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)” (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală).

Pentru a verifica dacă inculpații A și C au fost condamnați pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel care, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, are caracter definitiv.

În ceea ce îi privește pe recurenții A și C, s-a susținut că inculpații au fost condamnați și pentru acte materiale constând în facturi de stornare care nu intră în conținutul infracțiunii de evaziune fiscală.

Contrar celor susținute de apărare, facturile de stornare nu au fost considerate ca dând naștere unor acte materiale cu relevanță pentru conținutul infracțiunii continuate. Astfel, tabelul aflat la filele 99-100 din decizia penală menționează facturile de stornare cu minus, astfel că nu au fost avute în vedere la calculul total al prejudiciului. Factura nr. 555 din 28.09.2012 stornează factura nr. 553 din 31.08.2012 și se regăsește în tabel cu minus, cele două sume anulându-se reciproc, astfel că aceste facturi nu produc efecte în calculul total al prejudiciului și nu au dat naștere unui act material cu relevanță infracțională. Factura cu numărul 7205 din 02.11.2013, stornează două facturi, respectiv factura nr. 00752 din 30.09.2013 și factura nr. 1102 din 01.10.2013, cu aceleași consecințe asupra absenței actului material și, respectiv, asupra lipsei de semnificație în conținutul infracțiunii.

În consecință, instanța de apel a avut în vedere la pronunțarea soluției doar actele materiale care au determinat facturi care vizau operațiuni comerciale fictive. Cuantumul prejudiciului a fost stabilit doar raportat la aceste facturi, nu și de facturile de stornare. După cum rezultă din decizie, instanța de apel a făcut referiri concrete doar cu privire la cea de-a treia factură, pentru a putea stabili momentul epuizării infracțiunii săvârșite în formă continuată.

Instanța de apel a stabilit în mod corect că infracțiunea de evaziune fiscală a fost săvârșită între 31.03.2011 – 28.02.2014, începând cu factura nr. 0010 din martie 2011, iar cele două facturi de avans nu se regăsesc în calculul prejudiciului.

Așadar, Înalta Curte constată că instanța de apel, prin decizia penală recurată, l-a condamnat pe inculpatul A în calitate de complice la infracțiunea de la evaziune fiscală în formă continuată (14 acte materiale din perioada martie 2011 – februarie 2014, corespunzător relației dintre S.C. T S.R.L. - CUI (...) cu S.C. L S.R.L. - CUI (...), respectiv cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III.2 din rechizitoriu).

Inculpatul C a fost condamnat la o pedeapsă principală de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată (14 acte materiale din perioada martie 2011 – februarie 2014, corespunzător relației dintre S.C. T S.R.L. - CUI (...) cu S.C. L S.R.L. - CUI (...), respectiv cu S.C. M S.R.L. - CUI (...), punctul III. 2 din rechizitoriu).

Instanța de apel a reținut, în fapt, că în perioada martie 2011 - februarie 2014, în calitate de persoană împuternicită să întocmească documentele contabile și legale ale S.C. T S.R.L. - CUI (...), în baza înțelegerii avute cu inculpații J și C, inculpatul A l-a ajutat pe inculpatul C, administrator al societății T S.R.L., să se sustragă de la plata corectă a taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, prin înlesnirea înregistrării (evidențierea scriptică) în documentele contabile și legale ale S.C. T S.R.L. a unor operațiuni comerciale fictive, constând în achiziții nereale de bunuri și servicii în valoare totală de 3.748.613 lei de la S.C. L S.R.L. - CUI (...) (achiziții înregistrate prin 2 operațiuni în registrul jurnal al S.C. T S.R.L., în perioada 01.04.2011-30.09.2011 în valoare totală de 1.240.000 lei, evidențiate în jurnalele de achiziții și declarate în deconturile de TVA - declarații fiscale D 300), și S.C. M S.R.L. - CUI (...) (achiziții înregistrate prin 12 operațiuni în registrul jurnal al S.C. T S.R.L., în perioada 31.03.2011 - 28.02.2014, în valoare totală de 2.508.613 lei, evidențiate în jurnalele de achiziții și declarate în deconturile de TVA - declarații fiscale D300), în baza datelor de identificare ale S.C. L S.R.L. și S.C. M S.R.L. și a documentelor justificative fictive emise în numele celor două societăți, puse la dispoziție de inculpatul J, în scopul creșterii artificiale a cheltuielilor societății și, implicit, al diminuării bazei impozabile și TVA-ului datorat de societate, contribuind astfel la cauzarea unui prejudiciu bugetului de stat în cuantum total de 1.219.099 lei, din care 725.538 lei - TVA dedusă nelegal și 493.561 lei - impozit pe profit sustras de la plată, echivalentul a 280.187 euro (pct. III.2 rechizitoriu).

Curtea de apel a constatat că factura nr. 25568/03.05.2014, evidențiată în registrul jurnal al S.C. T S.R.L. și considerată de prima instanță ca fiind ultimul act material al infracțiunii continuate de evaziune fiscală, constituie în realitate o factură de stornare a facturii nr. 22566/30.04.2014. Sumele indicate în această din urmă factură (70.000 de lei bază impozabilă și 16.800 de lei TVA), se regăsesc ca atare, dar în valoare negativă, în factura din 3.05.2014 (– 70.000 de lei bază impozabilă și – 16.800 de lei TVA). O mențiune corespunzătoare se regăsește și în evidențele contabile ale S.C. M S.R.L. privind livrările în favoarea S.C. T S.R.L. În atare condiții, Curtea a constatat că, astfel cum a susținut și inculpatul, factura din 3.05.2014 nu poate reprezenta un act material care să intre în componența infracțiunii continuate de evaziune fiscală și, mai mult decât atât, constituie și un act de desistare în raport cu actul material reprezentat de înregistrarea în contabilitate a facturii din 30.04.2014, care își pierde și ea astfel caracterul penal.

Instanța de apel a mai reținut că ultimul act material al infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată este reprezentat de înregistrarea în registrul jurnal al societății a facturii nr. 1455/28.02.2014. În dezacord, de această dată, cu inculpatul A, Curtea a constatat că acest act material intră în componența infracțiunii continuate de evaziune fiscală, din moment ce reprezintă înregistrarea în registrul jurnal a unei cheltuieli fictive în scopul diminuării obligațiilor fiscale (reducerea bazei impozabile și, respectiv, deducerea nelegală a TVA-ului aferent).

Referitor la inculpatul C, Curtea de apel a reținut că în perioada martie 2011 – februarie 2014, în calitate de administrator statutar al S.C. T S.R.L. - CUI (...), în baza unei rezoluții infracționale unice, a înregistrat în documentele contabile (registrul jurnal) și în documentele legale (jurnale de cumpărări, deconturi de TVA - declarații fiscale D300) ale societății și a declarat organelor fiscale operațiuni comerciale fictive, constând în achiziții nereale de bunuri și servicii în valoare totală de 3.748.613 lei de la S.C. L S.R.L. (achiziții înregistrate prin 2 operațiuni în registrul jurnal al S.C. T S.R.L., în perioada 01.04.2011-30.09.2011 în valoare totală de 1.240.000 lei, evidențiate în jurnalele de achiziții și declarate în deconturile de TVA - declarații fiscale D300) și S.C. M S.R.L. (achiziții înregistrate prin 12 operațiuni în registrul jurnal al S.C. T S.R.L., în perioada 31.03.2011 - 28.02.2014, în valoare totală de 2.508.613 lei, evidențiate în jurnalele de achiziții și declarate în deconturile de TVA - declarații fiscale D300), în scopul creșterii artificiale a cheltuielilor societății și, implicit, al diminuării bazei impozabile și TVA - ului datorat de societate, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum total de 1.219.099 lei, din care 725.538 lei - TVA dedusă nelegal și 493.561 lei - impozit pe profit sustras de la plată, echivalentul a 280.187 euro.

În raport cu această situație de fapt, Curtea de apel a constatat că, în drept, fapta inculpatului C întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. Având în vedere considerentele expuse cu prilejul analizei apelului declarat de inculpatul A referitor la aceeași faptă, instanța de apel a reținut că și infracțiunea continuată de evaziune fiscală comisă de inculpatul C s-a epuizat la data de 28.02.2014.

Înalta Curte notează că elementul material al laturii obiective în cazul infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 constă în evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale, a unor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Noțiunea de ”operațiune fictivă” este definită în art. 2 lit. f din aceeași lege, ca fiind disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există. A evidenția operațiuni fictive înseamnă a înregistra anumite operațiuni care nu au existat în realitatea obiectivă, în documentele legale. Înregistrarea operațiunilor fictive se poate realiza fie prin întocmirea de documente justificative privind o operațiune fictivă, urmată de înscrierea în documentele legale contabile a documentului justificativ întocmit care cuprinde o operațiune fictivă, fie prin înscrierea în documentele legale a unei operațiuni fictive pentru care nu există document justificativ. Documentul justificativ reprezintă înscrisul în care se consemnează orice operațiune patrimonială în momentul efectuării ei și care stă la baza înregistrărilor în contabilitate. Astfel, operațiunile fictive sau nereale sunt consemnări sau mențiuni scriptice, realizate în cuprinsul unor evidențe financiar-contabile și fiscale prevăzute de lege, ale unor tranzacții care nu au corespondent în realitatea faptică.

Referitor la criticile apărării recurenților inculpați A și C, se constată că, în raportul de expertiză întocmit în cauză (vol. 23 d.u.p.), este prezentată situația facturilor ce figurează emise în numele S.C. M S.R.L. către S.C. T S.R.L., din care rezultă că factura nr. 555 din 28.09.2012 stornează factura nr. 553 din 31.08.2012, iar factura cu numărul 7205 din 02.11.2013, stornează două facturi, respectiv factura nr. 00752 din 30.09.2013 și factura nr. 1102 din 01.10.2013. Prin urmare, așa cum au reținut instanțele de fond și apel, sumele indicate de facturile nr. 555/28.09.2012 și nr. 007205/2.11.2013 se regăsesc, de asemenea, în valoare negativă, astfel că nu au fost avute în vedere la calculul total, la fel ca factura nr. 25568/03.05.2014, despre care instanța de apel a reținut că nu poate reprezenta un act material care să intre în componența infracțiunii continuate de evaziune fiscală.

Raportat la situația de fapt reținută cu titlu definitiv în cauză, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele materiale ale laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală reținută în sarcina recurentului inculpat C, respectiv complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, în cazul recurentului inculpat A, iar condamnarea inculpaților a fost urmarea analizei instanței de apel a ansamblului probelor administrate în cauză.

În consecință, faptele concrete reținute în sarcina recurenților inculpați C și A, întrunesc condițiile de bază ce caracterizează latura obiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (inculpatul C), respectiv complicitate la această infracțiune în cazul inculpatului A [ art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005], fiind realizată o corespondență deplină între acestea, astfel cum au fost reținute de instanța de apel și configurarea legală a infracțiunilor pentru care s-a dispus în cauză condamnarea inculpaților.

În ceea ce privește recursul formulat de inculpatul B, se constată că prin încheierea de admitere în principiu s-a apreciat că motivele privind anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei precedente câtă vreme momentul descoperirii faptei este plasat anterior debutului termenului de încercare stabilit prin sentința penală nr. 390/22.02.2017, pot face obiectul cenzurii instanței de casație în cadrul cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C.proc.pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.”

Examinând o cerere întemeiată pe cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C.proc.pen., instanța analizează acele nelegalități care au determinat ca pedeapsa aplicată să se situeze în afara limitei (minime sau maxime) pe care instanța ar fi putut să o aplice în raport de infracțiunea dedusă judecății, dar și de situația juridică a condamnatului, rezultată din elemente obiective reținute deja de instanța de apel (între care și data săvârșirii infracțiunii). Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție, în examinarea recursului în casație bazat pe acest caz de casare nu analizează orice nelegalitate a pedepsei, ci numai acele situații în care, dată fiind încălcarea unor dispoziții legale o persoană ajunge să fie condamnată la o pedeapsă care se situează în afara limitelor prevăzute de lege pentru infracțiunea respectivă.

Potrivit art. 97 alin. (1) C.pen., dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.

Hotărârea de condamnare a inculpatului B pentru prima infracțiune a rămas definitivă prin decizia penală nr. 900 din 09.06.2017, iar fapta ce face obiectul prezentului dosar, o infracțiune continuată de evaziune fiscală, s-a desfășurat în perioada iunie 2011- 11.09.2014, fiind descoperită înainte de împlinirea termenului de supraveghere stabilit prin hotărârea definitivă la 09.06.2017. Incidența situației de excepție la care a făcut referire apărarea prin motivele de recurs în casație intervine doar dacă fapta ar fi fost descoperită după împlinirea termenului de supraveghere.

Astfel, examinând cauza, se constată că recurentul B a fost condamnat prin sentința penală nr. 390/22.02.2017 a Tribunalului București – Secția I penală (definitivă prin decizia penală nr. 900/09.06.2017 a Curții de Apel București) la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare sub supraveghere a executării pedepsei, sub aspectul infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, comisă la data de 23 mai 2016.

Prin sentința penală nr. 1095/15.09.2023 a Tribunalului București – Secția I penală, în baza art. 97 alin. (1) C.pen., s-a a anulat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată sentința penală nr. 390/22.02.2017, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr. x/3/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 900/09.06.2017 a Curții de Apel București.

În baza art. 97 alin. (1) C.pen. raportat la art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b, art. 40 alin. (1) C.pen. a contopit pedeapsa principală cu închisoarea stabilită în prezenta cauză cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 2 luni închisoare la care a adăugat un spor obligatoriu de 10 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, în regim de detenție.

Se observă că instanța de apel a constatat că pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare (pentru fapta comisă la data de 23 mai 2016 și condamnat prin sentința penală nr. 390/22.02.2017 a Tribunalului București – Secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 900/09.06.2017 a Curții de Apel București) este concurentă cu pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecății (din perioada iunie 2010-septembrie 2014). Având în vedere că cele două infracțiuni au fost comise de inculpat înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre acestea, instanța de apel a constatat, în mod corect, că sunt aplicabile dispozițiile art. 97 alin. (1) C.pen. raportat la art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b, art. 40 alin. (1) C.pen., și a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate anterior și a contopit-o cu pedeapsa aplicată în apel pentru infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen.

În consecință, pedeapsa pronunțată de instanța de apel, care, de altfel, a menținut modalitatea de contopire și pedeapsa stabilită de instanța de fond, este legală, iar recursul este nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C.proc.pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații B, A și C împotriva deciziei penale nr. 503/A din 30 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, în dosarul nr. x/3/2019.

Potrivit art. 275 alin. (2) C.proc.pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați H, J și F, în cuantum de câte 720 lei fiecare, precum și onorariul parțial pentru avocatul desemnat din oficiu intimatului inculpat I în cuantum de 180 lei, vor rămâne în sarcina statului și se vor plăti din fondurile Ministerului Justiției, conform art. 275 alin. (6) C.proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații B, A și C împotriva deciziei penale nr. 503/A din 30 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, în dosarul nr. x/3/2019.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați H, J și F, în cuantum de câte 720 lei fiecare, precum și onorariul parțial pentru avocatul desemnat din oficiu intimatului inculpat I în cuantum de 180 lei, rămân în sarcina statului și se plătesc din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2024.