Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 3 februarie 2016 pe rolul Tribunalului Dolj – Secția a II-a Civilă, sub număr de dosar x/63/2016, reclamanta A S.R.L. prin lichidator judiciar B S.P.R.L. a chemat în judecată pe pârâta C S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.891.200 lei și la plata penalităților în valoare de 0,4%/zi de întârziere din suma de 500.000 lei, calculate de la data introducerii acțiunii și până la momentul plății integrale a debitului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969 și art. 970 C. civ. de la 1864.
Prin sentința nr. 8 din 3 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul Dolj – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/63/2016, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește penalitățile de întârziere aferente perioadei 28.08.2012 - 02.02.2013, invocată de pârâtă prin întâmpinare; s-a respins acțiunea în ceea ce privește perioada 28.08.2012 - 02.02.2013, ca prescrisă; s-a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamanta A S.R.L. prin lichidator judiciar B S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta C S.A.; pârâta a fost obligată la plata penalităților în cuantum de 0,4%/zi de întârziere, calculate la suma de 500.000 lei, conform contractului din 28 decembrie 2009, începând cu 3 februarie 2013 până la 29 martie 2016, data achitării debitului; s-a luat act de faptul că părțile nu solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, pârâta C S.A. a formulat apel, solicitând, în principal, admiterea acestuia și schimbarea în parte a hotărârii apelate, cu consecința admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei pentru întreaga sumă solicitată. În subsidiar, a solicitat respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată.
Prin decizia nr. 237/2022 din 4 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/63/2016, s-a admis apelul declarat de reclamanta C S.A. împotriva sentinței nr. 8 din 3 februarie 2022 a Tribunalului Dolj – Secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu pârâta A S.R.L. prin lichidator judiciar B S.P.R.L.; s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea precizată; pârâta a fost obligată la plata sumei de 500.000 lei, cu titlu de penalități de întârziere reduse; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., reclamanta A S.R.L. prin lichidator judiciar B S.P.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 237/2022 din 4 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția a II-a Civilă.
Prin decizia nr. 1062 din 4 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/63/2016, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A S.R.L. prin lichidator judiciar B S.P.R.L. împotriva deciziei nr. 237/2022 din 4 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția a II-a Civilă.
În termen legal, A S.R.L., prin lichidator judiciar B S.P.R.L. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 1062 din 4 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă.
În argumentarea cererii de revizuire a susținut, în esență, că Înalta Curte a respins recursul și a omis să cerceteze o parte din motivele de casare invocate de recurentă în termen.
Astfel, subliniază că în cadrul motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., A S.R.L., prin lichidator judiciar B S.P.R.L. a criticat faptul că hotărârea instanței de fond nu respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în sensul că nu au fost indicate motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale, inclusiv în ceea ce privește efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, dar și lipsa analizei cu privire la culpa intimatei C S.A. în neexecutarea contractului.
În opinia revizuentei, critica privind efectul pozitiv al puterii lucrului judecat și lipsa analizei acestuia de către instanța de fond nu a mai fost analizată în recurs de către Înalta Curte, deși a fost legal invocată în termen și recunoscută în considerentele hotărârii.
Arată că în cadrul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a criticat faptul că hotărârea instanței de apel încalcă dezlegările definitive din cadrul dosarelor nr. x/215/2013* și nr. x/215/2018 în sensul că: pe de o parte, instanța de apel a considerat că penalitatea solicitată de A S.R.L. este excesivă, iar în cadrul analizei a reținut suma de 1.400.000 lei în loc de 140.000 lei cât s-a acordat în dosarul nr. x/215/2013*.
Chiar și în urma reîncadrării criticilor în ipoteza prevăzută de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte a examinat condițiile generale în care operează autoritatea de lucru judecat, fără să analizeze efectiv criticile recurentei.
Contrar celor reținute de instanța de apel, mai precizează revizuenta, C S.A. nu a achitat la termen 737.768 lei, ci suma de 637.768 lei.
Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiova aduce atingere autorității de lucru judecat care derivă din dosarele nr. x/215/2013* și nr. x/215/2018, întrucât stabilește alte sume decât cele care au fost acordate de către instanțele de judecată.
Curtea de Apel Craiova nu mai putea să intervină asupra clauzei penale și să reducă penalitățile datorate, întrucât acestea au fost cauzate exclusiv de C S.A.
În recurs, Înalta Curte a analizat în fapt critica dintr-o altă perspectivă decât cea cu care a fost învestită.
Critica societății recurente, menționează revizuenta, a fost în sensul că, instanța de apel a stabilit că penalitatea solicitată este excesivă prin raportare la suma de 1.400.000 lei în loc de 140.000 lei, așa cum s-a stabilit prin hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/215/2013*.
Totodată, Înalta Curte nu a răspuns criticilor revizuentei privind prețul real achitat de intimată - 637.768 lei în loc de 737.768 lei, așa cum a stabilit din nou în mod greșit instanța de apel.
În cadrul motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., mai arată revizuenta, aceasta a criticat pe lângă greșita aplicare a dispozițiilor art. 1070 C. civ. de la 1864 și faptul că nu s-a ținut cont de prevederile art. 969 și 1078 C. civ. de la 1864 și art. 43 din C. com., însă Înalta Curte a reținut doar în parte criticile sale.
Înalta Curte s-a raportat doar la critica privind dispozițiile art. 1070 C. civ. și a conchis că autoarea căii de atac își exprimă nemulțumirea față de modalitatea în care instanța devolutivă de atac a apreciat concret elementele de fapt ale cauzei pentru a reține caracterul vădit excesiv ai penalității contractuale, în aplicarea dispoziției legale incidente în cauză.
În aceste condiții, revizuenta apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în sensul că, Înalta Curte cu ocazia soluționării recursului nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor cu care a fost învestită în baza art. 488 pct. 6, 7 (recalificate în pct. 5) și 8 C. proc. civ., sens în care, consideră că se impune anularea acestei hotărâri și rejudecarea recursului.
Intimata C S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității și excepția inadmisibilității cererii de revizuire.
La termenul din 5 noiembrie 2024, intimata a arătat că renunță la susținerea excepției tardivității cererii de revizuire, iar față de dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile la admisibilitatea cererii de revizuire și la faptele pe care aceasta se întemeiază, a precizat că nu mai susține excepția inadmisibilității ca o excepție distinctă.
Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte subliniază că, în ceea ce privește revizuirea, cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.
De asemenea, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.
Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire pot fi hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul. Totodată, conform art. 509 alin. (2) din același cod pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 și pct. 7-10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.
Din textele de lege evocate rezultă că pentru a se putea solicita retractarea unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul.
Este de subliniat faptul că noțiunea dezbaterea fondului este reglementată de art. 389 C. proc. civ., fiind specifică primei instanțe sesizate, spre deosebire de evocarea fondului, caracteristică etapelor procesuale desfășurate la instanțele de control judiciar și care implică o reevaluare a elementelor de fapt și de drept ale cauzei urmată de schimbarea dezlegării date de instanțele anterioare problemei deduse judecății, fie prin stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie prin aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite anterior.
În acest sens a dezlegat și Curtea Constituțională, prin decizia nr. 250 din 20.04.2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 706 din 16 iulie 2021, care, la paragraful 18, a reținut că revizuirea hotărârilor date de instanțele de recurs se poate cere „atunci când acestea evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră constatate, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea dată până la acel moment. Curtea a arătat că hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins (Decizia nr. 156 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 27 mai 2019, paragraful 17)”.
Prin urmare, nu sunt susceptibile de revizuire, potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu evocă fondul, hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a respins recursul ca nefondat, s-a admis recursul și s-a dispus casarea cu trimitere, precum și hotărârile prin care a fost soluționată calea de atac în temeiul unei excepții procesuale absolute.
Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că cerința impusă de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este întrunită în speță, câtă vreme prin hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu s-a evocat fondul cauzei.
Astfel, prin decizia nr. 1062 din 4 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă a respins recursul declarat ca nefondat, constatând legalitatea hotărârii atacate în raport cu normele de drept pretins încălcate.
Or, confirmarea legalității actului jurisdicțional nu este de natură să determine o reexaminare a cauzei pe fond, în condițiile în care recursul este o cale extraordinară de atac, al cărui obiect este limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În consecință, având în vedere faptul că decizia prin care s-a respins recursul nu se circumscrie hotărârilor care evocă fondul, rezultă că revizuirea exercitată împotriva acestei decizii nu întrunește cerința de admisibilitate impusă de art. 509 alin. (1) C. proc. civ.
În egală măsură, se constată că prin cererea de revizuire se tinde la obținerea unei rejudecări a cauzei privind criticile înlăturate de la analiză ca fiind incompatibile cu exercitarea căii extraordinare de atac a recursului, situație nepermisă având în vedere că revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, prin care se solicită anularea hotărârii pentru motivele limitativ prevăzute la art. 509 alin. (1) C. proc. civ.
Împrejurarea că memoriul de recurs a cuprins și critici de netemeinicie, care au fost înlăturate de la analiză pe fondul recursului, nu înseamnă că instanța nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut, în înțelesul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., astfel cum pretinde revizuenta.
De asemenea, noțiunea de „minus petita”, de care se prevalează revizuenta prin invocarea motivului instituit de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., trebuie interpretată ca referindu-se la cererea concretă, iar nu la diferitele argumente ale instanței care au fundamentat soluția pronunțată asupra cererii.
Înalta Curte observă că prezenta cerere de revizuire vizează aspecte ale pricinii ce nu pot fi examinate în această cale extraordinară de atac, revizuenta exprimându-și, în realitate, nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanța de recurs.
Nemulțumirea revizuentei, fiind exprimată față de considerentele hotărârii atacate și de faptul că instanța de recurs nu ar fi analizat motivele cu care a fost învestită sau ar fi analizat anumite critici „dintr-o altă perspectivă”, nu poate face, însă, obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac prin prisma motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care are în vedere pronunțarea instanței ultra, extra sau minus petita în raport de pretențiile deduse judecății (capetele de cerere care au învestit prima instanță), care alcătuiesc fondul cauzei, și nu în raport de motivele pentru care se exercită o cale de atac.
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că revizuirea, cale extraordinară de atac, de retractare, nu se poate transforma într-un apel sau recurs deghizat prin care s-ar obține o rejudecare a cauzei, întrucât s-ar aduce atingere prezumției de validitate a hotărârilor judecătorești definitive, principiului securității raporturilor juridice și dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauzele Eugenia și Doina Duca contra Moldovei și Mitrea contra României, Stanca Popescu contra României).
Așadar, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerințele revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nefiind în situația unei decizii care să evoce fondul, iar instanța de recurs s-a pronunțat asupra ceea ce s-a cerut prin memoriul de recurs.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A S.R.L., prin lichidator judiciar B S.P.R.L., împotriva deciziei nr. 1062 din 4 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/63/2016.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A S.R.L., prin lichidator judiciar B S.P.R.L., împotriva deciziei nr. 1062 din 4 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/63/2016.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2024.