Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A constată următoarele:
a. Prin sentința penală nr. 521 din 27 iunie 2024 pronunțată de Judecătoria Lugoj s-au hotărât următoarele:
În baza art. 396 alin. (1) și alin. (2) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (1) și alin. (2) raportat la 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b C. pen., s-a stabilit pentru infracțiunile concurente pedeapsa de bază de 1 an închisoare, la care a fost adăugată 1/3 din pedeapsa de 1 an, rezultând o pedeapsă rezultantă de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare.
În temeiul art. 583 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 96 alin. (4) C. pen. s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 (doi) ani și 3 (trei) luni închisoare stabilite prin sentința penală nr. 692/17.11.2020, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul penal nr. x/252/2020, definitivă prin neapelare la data de 05.12.2020, și s-a dispus executarea pedepsei stabilite prin hotărârea de suspendare.
În temeiul art. 96 alin. (4) teza finală raportat la art. 38 și art. 41 alin. (1) C. pen. s-a reținut că faptele au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, sens în care s-au contopit pedepsele anterior menționate, iar pedeapsa rezultantă stabilită în cauză a fost adăugată la pedeapsa de 2 ani și 3 luni aplicată prin sentința penală anterior menționată, stabilindu-se că pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 7 (șapte) luni închisoare va fi executată în regim de detenție.
S-a constatat că pedeapsa complementară stabilită prin sentința penală nr. 692/17.11.2020, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul penal nr. x/252/2020, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen., respectiv dreptul a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani, a fost executată.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen., respectiv dreptul a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată.
În temeiul art. 404 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 3 ani și 7 luni perioada reținerii inculpatului pe o durată de 24 de ore, din data de 05.11.2023 până în data de 06.11.2023.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
De asemenea, s-a dispus virarea din fondurile Ministerului de Justiție, în contul Baroului de Avocați Timiș, a sumei de 400 lei, cu titlu de onorariu parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, inculpatul A.
b. Prin decizia penală nr. 645/A din 23 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția penală s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A împotriva sentinței penale nr. 521 din 27 iunie 2024 pronunțată de Judecătoria Lugoj, dispunându-se obligarea apelantului la plata sumei de 400 de lei, cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de stat.
c. La data de 29 octombrie 2024 (data poștei), inculpatul A a formulat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 645/A din 23 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția penală.
Cererea trimisă direct Înatei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrată, la Registratura Secției penale, la data de 1 noiembrie 2024, sub nr. 10091, a fost ulterior transmisă administrativ Curții de Apel Timișoara, unde a fost înregistrată, la data de 20 noiembrie 2024, sub nr. x/252/2024.
După efectuarea comunicărilor prev. de art. 439 C. proc. pen., Curtea de Apel Timișoara a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul Secției penale, la data de 31 decembrie 2024, sub nr. x/252/2024, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.
Prin referatul din aceeași dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 30 ianuarie 2025.
În conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit și depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație.
*****
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A, în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., care poartă titlul marginal „Admiterea în principiu”, dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
alin. (4) al aceluiași text de lege stabilește că, în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.
În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru constată, prioritar, că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.
În acest sens reține că decizia penală din apel, in extenso, nu a fost comunicată inculpatului A cu respectarea prevederilor art. 264 raportat la art. 259 alin. (7) C. proc. pen., aspect care îi profită acestuia.
Această concluzie se fundamentează pe constatarea că, deși inculpatul a fost încarcerat (în baza deciziei recurate) chiar la data pronunțării hotărârii sus-menționate (23 septembrie 2024), aceasta nu i-a fost comunicată la unitatea de detenție nici după ce plicul conținând-o, trimis la domiciliul procesual ales indicat de recurent în apel (cabinetul avocatului B), a fost restituit cu mențiunea imposibilității comunicării întrucât „destinatarul este la penitenciar”.
Deopotrivă, cererea îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.
Totodată, cererea îndeplinește și condiția prevăzută de art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A, care a formulat și apel în cauză.
În fine, cererea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a și b) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele și prenumele recurentului, domiciliul acestuia și unitatea de detenție în care se află, precum și hotărârea care se atacă.
Se impune a se constata în acest sens că, deși în cuprinsul cererii nu se indică în mod expres numărul deciziei atacate, identificarea sa sub acest aspect este facilitată de mențiunile privind data pronunțării ei, dosarul în care fost pronunțată și instanța pe rolul căruia s-a aflat acesta.
Cererea nu îndeplinește însă și condiția de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. d C. proc. pen., întrucât pe aceasta nu a fost aplicată semnătura persoanei care a exercitat recursul în casație (aparent, recurentul inculpat).
Constituind expresia manifestării de voință a părții de a declanșa controlul de legalitate prevăzut de art. 433 C. proc. pen. împotriva hotărârii instanței de apel, cererea de recurs în casație trebuie formulată în scris, cu indicarea tuturor mențiunilor prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a – c) C. proc. pen. și confirmată prin semnătura persoanei care exercită calea de atac.
Neaplicarea, pe cererea de recurs în casație, a semnăturii persoanei care a formulat-o afectează valabilitatea acesteia în mod iremediabil, întrucât prima etapă în judecarea căii extraordinare de atac, respectiv procedura admiterii în principiu prevăzută de art. 440 C. proc. pen., presupune tocmai verificarea îndeplinirii tuturor condițiilor formale prevăzute de lege pentru introducerea cererii, inclusiv a celei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. d C. proc. pen.
Or, având caracter eminamente scriptic, această procedură filtru se desfășoară în lipsa procurorului, precum și a părților, care nu sunt citate, astfel că acestea nu au posibilitatea de a complini informitatea cererii decurgând din absența semnăturii, prin semnarea sa ulterioară.
De altfel, în condițiile în care prevederile art. 437 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 435 C. proc. pen. suprapun termenul în care poate fi motivată calea de atac peste termenul de exercitare a recursului în casație, atât în privința duratei, cât și a momentului de la care începe să curgă, este evident că toate cerințele de formă impuse de lege pentru cererea de recurs în casație trebuie întrunite cumulativ încă de la data formulării căii de atac, în interiorul termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., textul de lege nepermițând complinirea niciuneia dintre acestea în afara termenului de exercitare a căii extraordinare de atac.
În consecință, semnătura persoanei care exercită recursul în casație este o cerință de admisibilitate care, eo ipso și indiferent de realizarea celorlalte condiții de conținut ale cererii prevăzute de art. 437 alin. (1) C. proc. pen., trebuie îndeplinită întotdeauna, absența sa fiind de natură a afecta valabilitatea căii de atac în mod iremediabil și a atrage inadmisibilitatea acesteia.
Deși constatarea anterioară face inutilă analiza celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru constată că cererea de recurs în casație nu îndeplinește nici condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen.
În acest sens, constată că, deși în cuprinsul cererii, inculpatul A invocă durata prea mare a pedepsei ce i-a fost aplicată în cauză, având în vedere, pe de o parte, că a recunoscut fapta, iar, pe de alte parte, circumstanțele personale vizând lipsa antecedentelor penale, situația familială delicată și o stare de sănătate precară, care s-ar putea agrava în cei 3 ani și 7 luni de detenție, nu indică însă, în concret, cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. pe care se întemeiază cererea și argumentele pentru care, cel puțin formal, criticile formulate se circumscriu acestora.
Or, simpla invocare, cu titlu general, a criticilor factuale anterior menționate, nu satisface exigențele cerinței de admisibilitate analizate, care presupune indicarea expresă a cazurilor de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora.
În actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune cu necesitate examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele limitativ prevăzute de lege.
De aceea, în lipsa indicării, în cererea de recurs în casație, a vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., judecătorul de filtru este pus în imposibilitatea de a evalua, la nivel formal, concordanța criticilor factuale formulate de recurentul inculpat A cu motivele de recurs în casație prevăzute de lege, nefiind, prin urmare, îndeplinită condiția de admisibilitate prev. de art. 437 alin. (1), lit. c C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 645/A din data de 23 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția penală nu îndeplinește, prioritar, condiția de admisibilitate prev. de art. 437 alin. (1) lit. d C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., o va respinge, ca inadmisibilă.
Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 645/A din data de 23 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2025.