Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2024
Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 201 din data de 12 decembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, printre altele, Tribunalul Gorj a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare, în regim de detenţie, şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., şi deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. cu privire la infracţiunea de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) din C. pen.
S-a constatat recuperat prejudiciul cu referire la partea civilă B..
În baza art. 108 alin. (1) lit. d) din C. pen., art. 112 alin. (1) lit. b) şi f) din C. pen., 16 alin. (1) şi (2) şi art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor bunuri:
- un card din material plastic de culoare albastră inscripţionat "C.", pe care s-au pus în evidenţă cocaină, tolperison, paracetamol, ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare din ziua de 09.11.2021 şi aflat în camera de corpuri delicte a I.G.P.R.-D.C.J.S.E.O. Bucureşti, conform dovezii seria/nr. x/15.07.2022;
- telefonul mobil marca x, prevăzut cu cartelă SIM cu numărul de apelare x, sigilat cu sigiliul tip MAI nr. x, aflat în camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj.
A respins cererea părţii civile privind restituirea telefonului mobil marca x, ca neîntemeiată.
A obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Birorul Teritorial Gorj şi inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 696 din data de 29 mai 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1lit. b) din C. proc. pen., a respins apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 201 din data de 12 decembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2023, ca nefondate, şi a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că, în drept, fapta inculpatului A., care, la sfârşitul anului 2019, a recrutat-o pe partea civilă B. în scopul exploatării sexuale în beneficiul său material, prin metoda "lover boy", inducând-o în eroare prin promisiuni de căsătorie şi a determinat-o să practice prostituţia în Viena în perioada decembrie 2019- februarie 2020, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen.
În drept, fapta inculpatului A., care la data de 09.11.2021 a deţinut pentru consum propriu fără drept droguri de mare risc (cocaină) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Sub aspectul situaţiei de fapt, cu referire la infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, instanţele de condamnare au reţinut că, la data de 09.11.2021, cu ocazia unei percheziţii domiciliare la locuinţa inculpatului A. din Rovinari, au fost ridicate mai multe bunuri, printre care şi un card din material plastic, de culoare albastră, inscripţionat "C.", pe care se afla o substanţă pulverulentă de culoare albă, suspectată că ar fi drog de mare risc.
Prin ordonanţa nr. 96D/P/2020 din 09.11.2021 s-a dispus efectuarea în cauză a unei constatări tehnico-ştiinţifice asupra substanţei pulverulente de culoare albă, identificată pe cardul din material plastic.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 31.05.2022 înaintat de Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, pe cardul susmenţionat s-au pus în evidenţă paracetamol, tolperison şi cocaină, ultima făcând parte din Tabelul nr. 2-Anexă la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri cu completările şi modificările ulterioare.
Inculpatul a recunoscut fapta respectivă, menţionând că a consumat cocaină la o petrecere organizată în localitatea Bîlteni, împreună cu mai mulţi tineri, compusul prizându-l gata preparat, iar cardul pe care a fost identificat drogul îi aparţine.
Prin ordonanţa din 25.02.2021, procurorul a dispus efectuarea de către Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Gorj a unei evaluări pentru inculpat, în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, la 01.03.2021 fiind întocmit raportul de evaluare nr. 26, care a conchis că nu se recomandă includerea inculpatului în circuitul integrat de asistenţă, că acesta a debutat în consumul de cocaină la 22 de ani, în doză unică şi în scop experimental.
Fiind întrunite condiţiile art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul că infracţiunile de trafic de persoane şi deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, există, au fost săvârşite de inculpat, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului A., condamnare menţinută de instanţa de apel.
Totodată, în faţa primei instanţe, a fost admisă cererea inculpatului A. privind judecarea conform principiului recunoaşterii învinuirii, în sensul dispoziţiilor art. 374 alin. (4) - art. 375 alin. (1) din C. proc. pen., în sensul că acesta a recunoscut şi a regretat faptele săvârşite, şi-a însuşit în totalitate materialul de urmărire penală şi încadrarea juridică, iar faptele deduse judecăţii nu prevăd pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă.
***
La data de 21 iunie 2024, prin e-mail, inculpatul A., prin apărător ales, a declarat recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 696 din data de 29 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
În motivarea cererii de recurs în casaţie, apărarea a arătat, prioritar, că starea de fapt privind cele două infracţiuni pentru care a fost condamnat inculpatul este cea prezentată în rechizitoriu, întrucât acesta a uzat de procedura reglementată de dispoziţiile art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., cererea ca judecarea cauzei să se efectueze potrivit procedurii simplificate fiind admisă.
Prezentând situaţia de fapt reţinută de instanţele de condamnare, apărarea a apreciat că din aceasta şi descrierea faptelor imputate inculpatului rezultă însă că nu există tipicitatea obiectivă a infracţiunilor pentru care a fost condamnat.
Referitor la infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, apărarea a susţinut că pentru a fi întrunite condiţiile de tipicitate obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în modalitatea deţinerii, este necesar ca inculpatul să deţină efectiv substanţa în cauză. Or, din descrierea faptei rezultă că inculpatul a participat la o petrecere unde s-a consumat substanţa interzisă, aceasta fiind preparată cu cardul. Apărarea a mai arătat că nu se reţine că inculpatul a deţinut substanţa şi nu se indică o cantitate care să facă posibil consumul.
Aşadar, în opinia apărării, nu sunt întrunite exigenţele de tipicitate obiectivă pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul.
Conchizând, apărarea a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale recurate şi, printre altele, achitarea inculpatului pentru infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
În drept, recurentul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 696/2024 din data de 29 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., dar şi pe cele prev. de art. 437 raportat la art. 438 din C. proc. pen. în raport de cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei completului 10, în compunere de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac, reţinându-se, în esenţă, că doar chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Înalta Curte reţine că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, priveşte situaţiile în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, fie se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea, indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.
Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie.
Analizând, în aceste coordonate, criticile formulate de recurentul inculpat cu privire la latura obiectivă a infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Situaţia de fapt valorificată prin decizia recurată cu privire la infracţiunea analizată, constă, în esenţă, în aceea că, la data de 09.11.2021, la percheziţia efectuată la domiciliul inculpatului A. a fost ridicat, printre altele, un card pe care se afla o substanţă pulverulentă de culoare albă, care s-a dovedit a fi cocaină în urma constatării tehnico-ştiinţifice efectuate.
Invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul inculpatul a susţinut, în esenţă, că faptele în raport cu care a fost condamnat nu întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în considerarea faptului că nu există o deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu fără drept, deoarece urmele de substanţă identificate pe cardul de plastic nu pot fi considerate o deţinere propriu-zisă în lipsa unei cantităţi determinabile coroborat cu faptul că substanţa interzisă a fost utilizată anterior, în cadrul unui consum colectiv, la o petrecere.
Critica recurentului inculpat este nefondată.
Potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (forma în vigoare la data săvârşirii faptei), "(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.".
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 143/2000, drogurile de mare risc sunt drogurile înscrise în tabelele nr. 1 şi II, cocaina regăsindu-se în tabelul nr. II – Anexă la Legea nr. 143/2000.
Înalta Curte reţine că interpretarea literală a textului incriminator relevă că elementul material al infracţiunii poate fi realizat prin oricare dintre modalităţile normative enumerate, inclusiv deţinerea, cu condiţia ca acestea să fie săvârşite fără drept şi în scopul consumului propriu.
Astfel, simpla calitate de consumator de droguri nu este suficientă pentru existenţa infracţiunii, fiind necesară deţinerea fără drept a substanţei interzise.
În Dicţionarul explicativ al limbii române, verbul "a deţine" este definit ca "a avea în stăpânire sau în păstrare un bun material; a dispune de...,a poseda, a avea".
În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte constată, prioritar, că, astfel cum sunt formulate, criticile recurentului inculpat A. au ca premisă implicită negarea parţială a bazei factuale stabilite în mod definitiv de către instanţa de apel.
Susţinând că substanţa interzisă a fost utilizată anterior, în cadrul unui consum colectiv, la o petrecere, apărarea a contestat implicit statuările factuale definitive ale instanţei de apel cu privire la contextul concret în care s-a identificat, la data de 09.11.2021, cardul din material plastic, pe care se afla drogul de mare risc, solicitând reevaluarea materialului probator administrat în cauză.
Or, o atare susţinere nu poate fi valorificată, în sine, în actualul cadru procesual, deoarece fiabilitatea bazei probatorii a faptei definitiv reţinute în apel nu poate fi reevaluată de instanţa de casaţie în temeiul cazului de casare invocat şi nici al vreunui alt caz dintre cele limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
În acest sens, Înalta Curte reafirmă faptul că reanalizarea stării de fapt şi reevaluarea materialului probator nu sunt posibile într-o cale extraordinară de atac menită a remedia exclusiv erori de drept.
Instanţa de casaţie este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanţă cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţa de apel, fără a putea reevalua ea însăşi, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configuraţia faptică a acuzaţiilor.
Această înseamnă că, în speţă, Înalta Curte trebuie să se raporteze la statuările definitive ale instanţei de apel, în sensul că, la data de 09.11.2021, cu ocazia unei percheziţii domiciliare la locuinţa inculpatului A. din Rovinari au fost ridicate mai multe bunuri, printre care şi un card din material plastic, de culoare albastră, inscripţionat "C.", pe care s-a evidenţiat şi un drog de mare risc, respectiv cocaină, conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 31.05.2022 înaintat de Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor instanţei de fond.
Se mai reţine că s-a stabilit cu titlu definitiv că obiectul pe care a fost identificată substanţa interzisă, respectiv cardul pe care a fost identificat drogul de mare risc, îi aparţine recurentului inculpat.
Prin coroborarea tuturor elementelor expuse în cele ce preced, se constată că inculpatul a avut controlul asupra substanţei respective, deţinerea unui drog pe un card constituind o formă de deţinere indirectă, în care substanţa interzisă este păstrată pe un suport material, care facilitează accesul sau controlul asupra acesteia.
Astfel, chiar şi în absenţa unui contact direct cu drogul, posesia cardului care conţine substanţa interzisă îndeplineşte cerinţele legale din punct de vedere obiectiv pentru a fi considerată o deţinere, în sensul dispoziţiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
În acest context, se reţine că fapta inculpatului se încadrează în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de lege, pentru care a fost condamnat, întrucât drogul de mare risc a fost deţinut fără drept de către recurent, în scopul consumului propriu, conform normelor legale incidente.
Referitor la critica recurentului privind lipsa unei cantităţi determinabile de drog de mare risc pe cardul de plastic, pentru a putea fi considerată o deţinere propriu-zisă, se constată că norma incriminatoare nu prevede o cantitate minimă specifică pentru reţinerea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, iar interpretarea acestei dispoziţii în sensul dorit de către recurent, ar reprezenta o adăugare la lege şi, implicit, o încălcare a principiului legalităţii.
În acest context, Înalta Curte conchide că în cauză sunt realizate toate cerinţele de conţinut tipic obiectiv specifice infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, reţinută în sarcina inculpatului A., criticile acestuia în recurs în casaţie fiind nefondate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 696 din data de 29 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 696 din data de 29 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2024.