Şedinţa publică din data de 30 aprilie 2025
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cauza dedusă judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.04.2025, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul BIROUL ELECTORAL CENTRAL (BEC), contestaţie împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 278D/12.04.2025, solicitând anularea acestei decizii.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 97 din 17 aprilie 2025, Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale a respins cererea de intervenţie accesorie a domnului B. ca inadmisibilă, a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată şi a anulat cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. pentru lipsa calităţii de reprezentant.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 97 din 17 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale au formulat recurs A. şi B..
3.1. Recursul formulat de A. (A.)
Recurenta-reclamantă A. a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea contestaţiei cu consecinţa anulării deciziei BEC nr. 278D/12.04.2025.
În motivare, a arătat în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a reţinut lipsa dovezii calităţii de reprezentant a avocatului partidului A., respectiv a doamnei C., motivat de faptul că aceasta nu are un mandat acordat de preşedintele partidului, ci din partea Biroului Naţional şi că, numai preşedintele partidului are atribuţia de a reprezenta formaţiunea politică în relaţia cu terţii. Totodată, recurenta-reclamantă A., prin avocat C., critică şi respingerea de către instanţa de fond a apărărilor în ceea ce priveşte conflictul de interese şi lipsa calităţii de reprezentant a domnului avocat D., cu motivarea că o astfel de chestiune poate fi tranşată numai pe calea dreptului comun.
A susţinut că puterea Biroului Naţional de reprezentare şi conducere este superioară celei ale Preşedintelui, aspect care reiese din prevederile statutare de la art. 54 alin. (1) lit. a) din Statutul A.. De asemenea, a mai arătat că Biroul Naţional şi Preşedintele sunt aleşi de Congres, Preşedintele reprezintă partidul în relaţia cu terţii, însă apreciază că Biroul Naţional este organul de conducere, situaţie care rezultă în mod expres din prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 14/2003. A învederat că, din coroborarea disp. art. 54 alin. (1) din Statutul A. cu cele cuprinse la art. 53 alin. (1), (3) şi 6 din Statutul A., rezultă că Biroul Naţional este structura executivă ce conduce partidul între congrese, iar Preşedintele nu poate lua decizii care contravin Biroului Naţional.
A mai arătat că în ipoteza unui conflict între voinţa individuală a Preşedintelui şi voinţa forului colegial de conducere primează voinţa acestuia din urmă. Preşedintele este membru de drept al Biroului Naţional, bucurându-se de egalitate în dreptul de vot cu oricare alt membru al Biroului. A susţinut că potrivit art. 56 alin. (1) din Statutul A., preşedintele A. coordonează activitatea Biroului Naţional A., astfel că acesta nu poate fi pe poziţie de superioritate faţă de acesta.
Recurenta-reclamantă a apreciat că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a art. 10 lit. n) şi art. 13 din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice a concluzionând că, raportat la prevederile art. 56 lit. c) din Statut doar preşedintele partidului are drept de reprezentare în relaţia cu terţii, iar potrivit art. 60 lit. g) vicepreşedinţii pot prelua prin mandat de la preşedinte oricare dintre atribuţiile preşedintelui stabilite la art. 56 din Statut.
A mai arătat că a decide că o decizie a Biroului Naţional nu poate produce efecte faţă de terţi, echivalează cu a goli de conţinut principala atribuţie de conducere a organului executiv astfel cum aceasta este reglementată de art. 13 din Legea nr. 14/2003 şi art. 54 lit. a) din Statut.
Recurenta-reclamantă a criticat soluţia instanţei de fond şi din prisma reţinerii calităţii de reprezentant a avocatului D., având în vedere conflictul de interese în care se află Preşedintele partidului A., E., în calitate de reprezentant, cu A., în calitate de reprezentat, în temeiul art. 1303 şi art. 1304 C. civ.. A solicitat anularea contractului de reprezentare al avocatului D., ca fiind dat de reprezentantul Preşedinte E., aflat în conflict de interese cu reprezentatul A. şi înlăturarea tuturor apărărilor şi a actelor procesuale efectuate de acesta în cauză.
3.2. Recursul formulat de recurentul-petent B.
Recurentul-petent B. a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, şi în rejudecare, admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie şi admiterea pe fond a acesteia formulate în sprijinul Biroului Electoral Central.
În motivare, a arătat că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a normelor de drept procesual, reţinând în mod nelegal faptul că acesta nu deţine un interes propriu. A apreciat că, în cazul contenciosului electoral, interesul se prezumă iuris et de iure, fiind guvernat de preeminenţa interesului public, şi anume respectarea legalităţii procedurilor electorale pentru alegerea Preşedintelui României, acesta fiind deschis oricărei persoane, independent de vreo vătămare.
Recurentul-petent a apreciat că interesul său este dovedit, deţinând calitatea de membru al F., partid care îl susţine politic pe domnul G. la alegerile pentru Preşedintele României din 2025, iar în sprijinul principalului contracandidat al domnului G. – domnul H. – se face propagandă electorală ilegală.
De asemenea, recurentul a considerat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că preferinţele sale electorale (domnul H. să nu ajungă Preşedinte; alegerile să se desfăşoare într-un cadru strict de legalitate şi constituţionalitate pentru a evita anularea alegerilor cum s-a întâmplat în precedent) nu ar reprezenta un interes determinat, ci unul abstract.
Totodată, a mai susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că acesta a intervenit pentru o jurisprudenţă favorabilă.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Biroul Electoral Central a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nemotivării în termen a ambelor recursuri, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei recurate.
Recurentul-petent B. a formulat întâmpinare la recursul declarat de A. prin care a invocat excepţia lipsei de interes a acestui recurs.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Potrivit art. 68 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României:
"(1) Judecarea de către instanţe a cererilor prevăzute de prezenta lege se face potrivit regulilor stabilite de lege pentru ordonanţa preşedinţială, cu participarea obligatorie a procurorului."
În ceea ce priveşte regulile stabilite de lege pentru ordonanţa preşedinţială, dispoziţiile art. 999 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd următoarele:
"În vederea judecării cererii, părţile vor fi citate conform normelor privind citarea în procesele urgente, iar pârâtului i se va comunica o copie de pe cerere şi de pe actele care o însoţesc. Întâmpinarea nu este obligatorie."
Reţine Înalta Curte că judecata cauzei se realizează potrivit procedurii de urgenţă comunicarea actelor de procedură desfăşurându-se în condiţiile art. 154 alin. (6) din C. proc. civ. prin poştă electronică.
La acest termen de judecată, Înalta Curte a respins excepţia nemotivării în termen a recursului pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.
6. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Examinând cu prioritate excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs invocată de domnul avocat D., în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că cererea de chemare în judecată a fost formulată de A., prin avocat doamna C., aceasta fiind semnată de către doamna avocat, la dosarul cauzei fiind depusă împuternicirea avocaţială seria x/14.04.2025 prin care este împuternicită pentru reprezentare doamna avocat C. de către A.. Contractul de asistenţă juridică a fost semnat de către Secretarul General al partidului, respectiv domnul I., în baza deciziei nr. 127/2025 a Biroului Naţional al A., prin care acesta a fost împuternicit să semneze orice tip de contracte, inclusiv contracte de asistenţă juridică pentru a se realiza cereri de chemare în judecată, atunci când Partidul consideră necesar acest lucru.
Totodată, Înalta Curte reţine că, prin aceeaşi cerere, doamna avocat C. a solicitat aplicarea prevederilor art. 1303 şi 1304 C. civ., respectiv de anulare a contractului de reprezentare a domnului avocat D., urmare a faptului că mandatul acestuia a fost dat de către reprezentantul Preşedinte E., aflat în conflict de interes cu reprezentatul A., solicitare cu privire la care Curtea de Apel a constatat că este o veritabilă acţiune în anulare, neputând fi analizată în acest cadru procesual.
Prin sentinţa recurată, judecătorul fondului a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, respectiv a doamnei avocat C., apreciind că persoana care poate angaja A., în raporturile cu autorităţile publice şi cu terţe persoane, este preşedintele înscris în evidenţele publice, în speţă în Registrul partidelor politice, respectiv doamna E., şi nu vicepreşedintele partidului.
De asemenea, judecătorul fondului a constatat că mandatul de reprezentare acordat domnului avocat D. a fost dat de către reprezentantul legal al partidului, în conformitate cu prevederile Statutului, iar la dosarul cauzei a fost depusă împuternicirea avocaţială, facând dovada calităţii de reprezentant a domnului avocat, în condiţiile art. 151 alin. (2) C. proc. civ.
În şedinţa publică din 30 aprilie 2024, avocatul D. a invocat, în faţa Înaltei Curţi, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, respectiv a doamnei avocat C., solicitând anularea recursului ca fiind formulat de o persoană fără calitate de reprezentant.
Înalta Curte reţine distincţia dintre cele două situaţii expuse mai sus, în sensul că instanţa fondului a constatat că doamna avocat C. nu are mandat de reprezentare valid şi a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, motiv pentru care, potrivit susţinerilor domnului avocat D., Înalta Curte ar trebui să reţină că aceasta nu ar avea calitate de reprezentant nici în formularea recursului.
Însă, contrar argumentelor aduse în susţinerea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre împotriva căreia, părţile aflate în proces care justifică un interes, potrivit dispoziţiilor art. 458 C. proc. civ., pot exercita cale de atac, în speţă, recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Astfel, Înalta Curte, pentru asigurarea dreptului la o cale de atac împotriva primei hotărâri şi a se asigura dublul grad de jurisdicţie, constată că, având împuternicire avocaţială depusă la dosar, doamna avocat C. justifică interesul de a ataca soluţia pronunţată de instanţă, aceasta fiindu-i nefavorabilă.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs invocată de domnul avocat D..
În ceea ce priveşte recursul recurentei-reclamante A., cu titlu preliminar trebuie subliniat că, potrivit art. 488 alin. (1) raportat la art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este o cale de atac extraordinară în cadrul căreia controlul judiciar este limitat la aspecte de nelegalitate a hotărârii instanţei ierarhic inferioare care au aptitudinea de a fi încadrate în motivele de casare ce sunt reglementate în mod exhaustiv la pct. 1-8 din cuprinsul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Prin intermediul motivului de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
Înalta Curte reţine că, prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă critică soluţia instanţei, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant şi pentru greşita respingerea de către instanţa de fond a apărărilor în ceea ce priveşte conflictul de interese şi lipsa calităţii de reprezentant a domnului avocat D..
Analizând înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei-reclamante nu sunt fondate, iar criticile ce vizează soluţia instanţei nu au caracterul unor veritabile critici cu privire la sentinţă, nu rezultă modul concret al încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material de către prima instanţă, motivele invocate reprezintă reiterarea aceloraşi susţineri din faţa instanţei de fond, simpla nemulţumire a părţii nefiind suficientă pentru a justifica necesitatea reformării sentinţei din această perspectivă.
Aşa cum a reţinut în mod just instanţa de fond, analizând dispoziţiile art. 54 lit. a) şi d) din Statut, Înalta Curte constată că Biroul Naţional nu are atribuţii de reprezentare în relaţiile cu autorităţile publice şi cu terţii deoarece se prevede în mod clar faptul că se prezumă că Biroul Naţional are orice alte atribuţii, însă, cu excepţia celor date în mod expres în competenţa altui organ de conducere.
Totodată, Înalta Curte reţine dispoziţiile art. 56 lit. c) coroborate cu dispoziţiile art. 60 lit. g) din Statut potrivit cu care atribuţia de reprezentare a fost dată în mod expres şi exclusiv Preşedintelui Partidului, atribuţie de reprezentare care poate fi preluată de către vicepreşedinţii partidului, însă numai prin mandat acordat de către Preşedintele partidului.
Având în vedere că în cauza de faţă nu s-a făcut dovada unei delegări sau preluări a acestei atribuţii de reprezentare, judecătorul fondului în mod corect a apreciat că persoana care poate angaja A., în raporturile cu autorităţile publice şi cu terţe persoane, este preşedintele înscris în evidenţele publice, în speţă în Registrul partidelor politice, respectiv doamna E., Biroul Naţional neavând, conform Legii speciale nr. 14/2003 şi Statutului A., competenţa de reprezentare a partidului, în raporturile cu autorităţile publice şi cu terţe persoane.
Dispoziţiile art. 10 lit. n) din Legea nr. 14/2003 prevăd următoarele:
"art. 10. Statutul partidului politic cuprinde în mod obligatoriu: (...)
n) organul care reprezintă partidul în relaţiile cu autorităţile publice şi terţi:", iar art. 13 din aceeaşi lege prevede: " (1)Adunarea generală a membrilor şi organul executiv, indiferent de denumirea pe care o au în statutul fiecărui partid, sunt foruri obligatorii de conducere ale partidului politic şi ale eventualelor organizaţii teritoriale ale sale. Conducerile organizaţiilor teritoriale se aleg pentru o perioadă determinată, prevăzută de statut. (2) Statutul poate prevedea şi ale organe, cu atribuţii formulate explicit."
Înalta Curte apreciază că argumentele susţinute de recurenta-reclamantă, în ceea ce priveşte greşita interpretare a prevederilor art. 10 lit. n) şi art. 13 din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice, nu pot fi primite în sensul în care aceste dispoziţii nu conduc la concluzia că Biroul Naţional are atribuţii de reprezentare, legea fiind clară cu privire la aceste aspecte.
De asemenea, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, decizia Preşedintelui de partid de acordare a mandatului de reprezentare avocatului nu contravine voinţei Biroului Naţional, aceasta fiind o atribuţie a Preşedintelui stabilită în mod expres prin statut, scopul structurării atribuţiilor şi procedurilor între Biroul Naţional şi Preşedinte, fiind acela de a nu exista o suprapunere între atribuţiile acestor organe de conducere.
Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ceea ce priveşte conflictul de interese între reprezentantul E. şi reprezentantul A., nu este întemeiat.
Având în vedere, pe de o parte, faptul că nu a fost indicată în concret încălcarea sau aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1303 şi 1304 C. civ., de către instanţa de fond, iar pe de altă parte, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv anularea deciziei BEC nr. 278D/12.04.2025, Înalta Curte apreciază că cererea de anulare a contractului de reprezentare a domnului de avocat D. nu poate fi soluţionată în procedura de urgenţă destinată materiei contestaţiilor electorale privind alegerea Preşedintelui României, fiind, într-adevăr, astfel cum a reţinut în mod corect şi instanţa fondului, o acţiune în anulare.
Totodată, Înalta Curte reţine şi că Decizia nr. 127/14.04.2025 prin care a fost acordat mandatul doamnei avocat C. de către Secretarul General al partidului a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 112 din 17 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale, nedefinitivă la acest moment, aspect ce creează o aparenţă de nelegalitate a mandatului de reprezentare acordat doamnei avocat C., hotărârea Curţii de Apel dobândind, provizoriu, până la rămânerea definitivă a hotărârii, autoritate de lucru judecat.
Cu privire la recursul recurentului-petent B., Înalta Curte reţine că, prin sentinţa recurată, judecătorul fondului a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de petentul B. ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 61 alin. (3) C. proc. civ., faţă de neinvocarea un interes propriu pentru a interveni în cauză.
Înalta Curte constată că intervenientul accesoriu nu face decât să sprijine apărarea uneia dintre părţi, astfel cum prevede art. 61 alin. (3) din C. proc. civ., urmărind ca aceasta să obţină o soluţie favorabilă. Dar scopul unui asemenea demers de susţinere a unei anumite părţi din proces nu poate fi pur abstract, ci trebuie să servească, în cele din urmă, interesului însuşi al intervenientului accesoriu. Într-o asemenea situaţie, interesul nu mai este direct, ca în cazul intervenţiei principale, ci este un interes mediat, determinat de necesitatea intervenientului de a preveni eventualele consecinţe prejudiciabile pentru propriile drepturi şi interese pe care le-ar putea avea hotărârea ce ar urma să se pronunţe împotriva părţii în apărarea căreia intervine pe cale accesorie.
Cu alte cuvinte, deşi nu poate proba un interes imediat, în strânsă legătură cu dreptul aflat în litigiu, persoanei care solicită să intervină în proces în interesul uneia dintre părţi i se va admite cererea dacă va demonstra chiar şi un interes de perspectivă, dar propriu, şi anume acela de a evita posibilele efecte negative viitoare care s-ar putea produce asupra drepturilor sau intereselor sale legitime în ipoteza în care partea în apărarea căreia intervine ar pierde procesul.
Înalta Curte reţine că interesul petentului B., astfel cum a menţionat acesta prin cererea de recurs, rezidă în 2 aspecte: "domnul H. să nu ajungă Preşedinte şi alegerile să se desfăşoare într-un cadru strict de legalitate şi constituţionalitate pentru a evita anularea alegerilor cum s-a întâmplat în precedent."
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecare, respectiv anularea deciziei BEC nr. 278/2025, emisă de Biroul Electoral Central ca urmare a plângerii formulate de J., Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut că petentul B. nu a justificat un interes propriu de a interveni în cauză, în sensul că nu a indicat în mod concret care sunt împrejurările în care situaţia juridică a acestuia ar putea fi influenţată de soluţia privind anularea Deciziei nr. 278D/2025 emisă de Biroul Electoral Central.
Argumentele prezentate de către petent nu susţin un interes propriu, determinat, ci un interes general, abstract.
Condiţia justificării unui interes, fie că este direct sau indirect, imediat sau ulterior, este una dintre condiţiile obligatorii ale oricărei cereri formulate în justiţie. În acest sens, art. 33 din C. proc. civ. impune, de principiu, ca interesul să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Acelaşi text reglementează însă, în teza doua, şi situaţia în care, deşi interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.
În ipoteza în care orice persoană ar putea interveni în orice proces, indiferent de obiectul acestuia şi de părţile implicate şi indiferent dacă ar justifica vreun interes sau nu, accesul la justiţie şi-ar pierde capacitatea de a contribui la realizarea statului de drept, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituţie, vulnerabilizând actul de justiţie prin posibilele abuzuri şi comportamente procesuale excesive.
Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-petent B. ca nefondat şi nu va mai analiza în rest cererea de recurs şi excepţiile invocate, apreciind că acesta nu are, pe cale de consecinţă, calitate de parte în prezenta cauză.
Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă şi de către recurentul-petent nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
7. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs
Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, va respinge recursurile declarat de recurenta-reclamantă A. şi de recurentul-petent B. ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs.
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 97 din 17 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de recurentul-petent B. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 30 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, potrivit art. 402 C. proc. civ.