Şedinţa publică din data de 5 februarie 2025
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 14.02.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, suspendarea procedurii de organizare a licitaţiei publice privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, pentru fondul cinegetic nr. 5, denumit Bradu, judeţul Sibiu, publicată prin Anunţul înregistrat sub nr. x/30.01.2024, publicat pe site-ul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la data de 12.02.2024, până la pronunţarea instanţei de fond, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 141 din 23 mai 2024, Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea cererii, invocate de intervenienta B.;
A admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi, în consecinţă:
A dispus suspendarea procedurii de organizare a licitaţiei publice privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, pentru fondul cinegetic nr. 5, denumit Bradu, jud. Sibiu, publicată prin Anunţul înregistrat sub nr. x/30.01.2024, emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, până la pronunţarea instanţei de fond în acţiunea în anularea acesteia;
A respins cererile de intervenţie voluntară accesorie în interesul pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor formulate de intervenienţii C., D., E. şi B.;
A obligat pârâtul şi intervenienţii la plata, în solidar, în favoarea reclamantei a sumei de 4.810 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.
3. Căile de atac exercitate în cauză
3.1. Împotriva sentinţei nr. 141 din 23 mai 2024, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării.
În motivarea recursului arată că instanţa de fond a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 81 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 407/2006, precum şi pe cele ale art. 8 din Regulamentul privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice care reglementează procedura de atribuire a dreptului de gestionar, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2020/2016.
Susţine că din interpretarea literală a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. c) teza finală din Legea nr. 407/2006 rezultă că atribuirea prin licitaţie publică, din punct de vedere temporal, se derulează întotdeauna după procedura de atribuire directă către gestionarii consacraţi, iar din interpretarea logică a aceleiaşi norme legale rezultă că atribuirea directă către gestionarii propuşi de asociaţiile de proprietari se realizează după finalizarea procedurii de atribuire prin licitaţie publică.
Mai mult, prevederile art. 7 raportat la art. 1 lit. a) din Regulament stabilesc că procedura de atribuire directă către gestionarii consacraţi, respectiv procedura de atribuire prin licitaţie se organizează imediat după finalizarea procedurii de atribuire directă către gestionarii consacraţi, dacă este cazul, iar conform art. 11 alin. (1) din Regulament, demararea procedurii de atribuire directă pentru situaţia prevăzută la art. 1 lit. b) se face după finalizarea acţiunii prevăzute la art. 8 - art. 10 din Regulament.
Precizează că din interpretarea sistematică a prevederilor legale de mai sus rezultă că voinţa legiuitorului a fost ca după procedura atribuirii directe către gestionarii consacraţi, să se procedeze la procedura atribuirii prin licitaţie publică şi, doar ulterior, la procedura atribuirii directe către gestionarii propuşi de asociaţiile de proprietari, în eventualitatea în care fondurile de gestiune nu au fost atribuite prin licitaţie publică.
Astfel, arată că instanţa a omis prevederile lit. c), considerând în mod eronat, că după parcurgerea literei a) trebuie parcursă etapa prevăzută la lit. b) a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, or, o asemenea interpretare ar conduce la încălcarea de către minister a prevederilor lit. c) a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006.
Cu alte cuvinte, arată că după parcurgerea etapei de la lit. a) prevederea de la lit. c) obligă ministerul la parcurgerea etapei de atribuire prin licitaţie publică, pentru fondurile cinegetice neatribuite în condiţiile prevăzute la lit. a), însă instanţa a reţinut în mod eronat că atribuirea prin licitaţie se realizează după parcurgerea lit. b) a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006.
Sub acest aspect, arată că lit. c) a art. 8 alin. (1) nu face nicio trimitere la lit. b) a aceluiaşi articol şi că ceea ce se analizează este ordinea corectă de atribuire a unui fond cinegetic, şi nu calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului (A., reclamant care nici măcar nu are calitatea de gestionar, ci doar pe aceea de proprietar de terenuri, care poate propune un gestionar.
Consideră că inexistenţa gestionarului consacrat ca urmare a rezilierii de către Minister a contractului de gestionare anterior nu are nicio importanţă în prezenta speţă, întrucât etapele din procedura de atribuire a fondurilor cinegetice prevăzute de Legea nr. 407/2006 şi de Regulamentul privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2020/2016, se aplică în mod unitar tuturor fondurilor cinegetice indiferent de motivul care a dus la atribuirea în gestiune a acestora.
Susţine că instanţa de fond a motivat soluţia de suspendare a procedurii de licitaţie printr-un argument inaplicabil contextului analizat.
Mai arată că Regulamentul privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice, aprobat prin Ordinul nr. 2020/2016 al ministrului mediului, apelor şi pădurilor a fost emis cu respectarea strictă a prevederilor Legii nr. 407/2006, în special a art. 8 din aceasta.
Critică cele reţinute de către instanţa de fond cu privire la lipsa de efect a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b), aceasta considerând în mod eronat că Ministerul trebuia să organizeze, în condiţiile legii, procedura de atribuire directă, câtă vreme recurentul-pârât a pus în aplicare exact prevederile legale în vigoare ale Legii nr. 407/2006 prin demararea procedurii de atribuire a dreptului de gestionare prin licitaţie publică conform prevederilor lit. c) a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, ce prevede în mod expres, şi fără echivoc, că după parcurgerea etapei de la lit. a) se organizează licitaţia publică.
Subliniază faptul că în baza Regulamentului anterior menţionat a desfăşurat acţiuni de atribuire a dreptului de gestionare în anii 2017 şi 2018 pentru un număr de 38 fonduri cinegetice, respectând aceeaşi ordine a procedurilor.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, consideră că instanţa de fond s-a aflat în eroare, dat fiind faptul că în raport cu prevederile art. 18 alin. (2) din contractul cadru de gestionare, aprobat prin Ordinul MADR nr. 219/2008, în situaţia în care intimata, respectiv gestionarul propus de aceasta, ar avea câştig de cauză în acţiunea pe fond, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru punerea în aplicare a hotărârilor instanţelor de judecată, poate înceta unilateral contractul de gestionare încheiat în urma atribuirii dreptului de gestionare prin licitaţie publică, urmând a supune fondul cinegetic în cauză procedurii de atribuire în condiţiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006.
Precizează că reclamanta nu a dovedit paguba iminentă şi că, faţă de aspectul arătat anterior cu privire la posibilitatea încetării unilaterale a contractului de gestionare, instanţa de fond a reţinut în mod greşit existenţa prejudiciului ca urmare a atribuirii pretins nelegale către un alt gestionar pentru o perioadă considerabilă (16 ani).
Pe de altă parte, arată că faptul că A. poate propune un gestionar al fondului cinegetic nu reprezintă o garanţie că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru încheierea contractului de gestionare a fondului cinegetic, astfel că în lipsa unui contract de gestionare, reclamanta nu poate invoca vreo pagubă iminentă prin lipsirea de beneficiile gestionării fondului cinegetic.
Învederează că Ordinul nr. 2020/2016 a fost emis în aplicarea prevederilor Legii nr. 407/2006, iar instanţa trebuia să analizeze şi voinţa legiuitorului cuprinsă în actul subsecvent de la nivelul legislaţiei secundare date în aplicarea legii analizate.
3.2. Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi recurenta-intervenientă B., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate cu consecinţa: admiterii excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes, invocate de intervenientă; respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată, nelegală şi nedovedită; admiterii cererilor de intervenţie voluntară accesorie în interesul pârâtului, precum şi obligarea reclamantei A. la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului invocă încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 407/2006 şi a art. 8 din Regulamentul privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice care reglementează procedura de atribuire a dreptului de gestionar, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2020/2016, în ceea ce priveşte ordinea de atribuire a fondurilor de vânătoare.
Astfel, arată că din interpretarea literală a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. c) teza finala din Legea nr. 407 2006 rezultă că atribuirea prin licitaţie publică, din punct de vedere temporal, se derulează întotdeauna după procedura de atribuire directă către gestionarii consacraţi, respectiv atribuirea directă către gestionarii propuşi de asociaţiile de proprietari se realizează după finalizarea procedurii de atribuire prin licitaţie publică.
În susţinerea acestor aspecte invocă dispoziţiile art. 7 raportat la art. 1 lit. a), precum şi art. 11 alin. (1) din Regulament, din interpretarea cărora reiese că voinţa legiuitorului a fost aceea ca, după procedura atribuirii directe către gestionarii consacraţi, să se procedeze la atribuirea prin licitaţie publică şi, doar ulterior, la procedura atribuirii directe către gestionarii propuşi de către asociaţiile de proprietari.
Consideră că instanţa a omis de la aplicare dispoziţiile lit. c), considerând în mod eronat, că după parcurgerea lit. a) trebuie parcursă etapa prevăzută la lit. b) a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, situaţie în care ministerul ar încălca în mod flagrant prevederile lit. c) a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006.
Precizează că ceea ce se analizează este corecta ordine de atribuire a unui fond cinegetic, şi nu calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului.
Mai arată că etapele din procedura de atribuire în gestiune a faunei cinegetice, aprobate prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2020/2016, se aplică în mod unitar tuturor fondurilor cinegetice indiferent de motivul care a dus la atribuirea în gestiune a acestora.
Susţine că Regulamentul privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice, aprobat prin Ordinul nr. 2020/2016, a fost emis cu respectarea Legii nr. 407/2006.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, arată că nici această condiţie nu este îndeplinită şi că instanţa de fond s-a aflat în eroare, dat fiind faptul că în raport cu prevederile art. 18 alin. (2) din contractul cadru de gestionare, aprobat prin Ordinul MADR nr. 219/2008, în situaţia în care intimata, respectiv gestionarul propus de aceasta, ar avea câştig de cauză în acţiunea pe fond, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor poate înceta unilateral contractul de gestionare încheiat în urma atribuirii dreptului de gestionare prin licitaţie publică.
Precizează că reclamanta nu a dovedit paguba iminentă şi că, faţă de aspectul arătat anterior cu privire la posibilitatea încetării unilaterale a contractului de gestionare, instanţa de fond a reţinut în mod greşit existenţa prejudiciului ca urmare a atribuirii pretins nelegale către un alt gestionar pentru o perioadă considerabilă (16 ani).
Pe de altă parte, arată că faptul că A. poate propune un gestionar al fondului cinegetic nu reprezintă o garanţie că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru încheierea contractului de gestionare a fondului cinegetic, astfel că în lipsa unui contract de gestionare, reclamanta nu poate invoca vreo pagubă iminentă prin lipsirea de beneficiile gestionării fondului cinegetic.
Învederează că Ordinul nr. 2020/2016 a fost emis în aplicarea prevederilor Legii nr. 407/2006, iar instanţa trebuia să analizeze şi voinţa legiuitorului cuprinsă în actul subsecvent de la nivelul legislaţiei secundare date în aplicarea legii analizate.
4. Apărările formulate în recurs
4.1. Recurenta-intervenientă B. a formulat întâmpinare, prin care solicită admiterea recursului recurentului-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în condiţiile în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.
4.2. Recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat întâmpinare, prin care solicită admiterea recursului declarat de recurenta-intervenientă.
Consideră că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că instanţa de fond a reţinut în mod eronat, cu aplicarea greşită a normelor de drept material, ordinea de atribuire a fondurilor cinegetice.
4.3. Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată
În esenţă, arată că sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi pagubei iminente, astfel că instanţa de fond în mod corect a procedat la suspendarea procedurii de organizare a licitaţiei publice.
Susţine că în speţă, contractul de gestiune a Fondului cinegetic nr. 5 Bradu a încetat prin reziliere din culpa fostului gestionar, astfel că a încetat şi calitatea de gestionar consacrat.
5. Procedura de soluţionare a recursurilor
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 14 noiembrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 5 februarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În cauză, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, suspendarea procedurii de organizare a licitaţiei publice privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, pentru fondul cinegetic nr. 5, denumit Bradu, judeţul Sibiu, publicată prin Anunţul înregistrat sub nr. x/30.01.2024, publicat pe site-ul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la data de 12.02.2024, până la pronunţarea instanţei de fond, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea cererii, invocate de intervenienta B.; a admis cererea de chemare în judecată şi a dispus suspendarea procedurii de organizare a licitaţiei publice privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, pentru fondul cinegetic nr. 5, denumit Bradu, jud. Sibiu, publicată prin Anunţul înregistrat sub nr. x/30.01.2024, emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, până la pronunţarea instanţei de fond în acţiunea în anularea acesteia; a respins cererile de intervenţie voluntară accesorie în interesul pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor formulate de intervenienţii C., D., E. şi B. şi a obligat pârâtul şi intervenienţii la plata, în solidar, în favoarea reclamantei a sumei de 4.810 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei instanţei de fond au formulat recursuri recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi recurenta-intervenientă B., întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În prealabil, Înalta Curte constată că argumentele formulate prin cererile de recurs sunt similare, astfel că instanţa de recurs le va analiza în mod global.
De asemenea, Înalta Curte constată că prin cererile de recurs nu au fost formulate critici cu privire la modalitatea de soluţionare de către instanţa de fond a excepţiilor cu care a fost învestită, respectiv cu excepţiile lipsei calităţii procesuale active, a lipsei de interes a reclamantei în promovarea cererii, acestea intrând în puterea de lucru judecat.
Pe fond, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantului (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.
Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.
Înalta Curte împărtăşeşte raţionamentul instanţei de fond, conform căruia în cauza pendinte sunt îndeplinite cele două condiţii.
Astfel, în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, reţine că potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, acesta reprezintă acea împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului a cărui suspendare a executării se solicită.
În concret, în susţinerea acestei condiţii, reclamanta a invocat faptul că în raport cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, demersul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor de derulare a procedurii de organizare a licitaţiei publice este nelegal, faţă de ordinea legală de prioritate în atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice.
Potrivit art. 1 din Regulamentul din 18 octombrie 2016 privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor: "Atribuirea în gestiune a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice, denumită în continuare atribuire, se realizează de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, denumită în continuare administrator, în condiţiile prevăzute la art. 8 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 (...)".
De asemenea, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006: "(1) Atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează de către administrator pe fonduri cinegetice, prin următoarele modalităţi şi în următoarea ordine:
a) direct, în cazul gestionarilor consacraţi;
b) direct, în cazul gestionarilor propuşi de asociaţiile proprietarilor de terenuri;
c) prin licitaţie publică, pentru fondurile cinegetice neatribuite în condiţiile prevăzute la lit. a)."
În cauză, intimata-reclamantă a invocat că, pe de o parte, calitatea gestionarului consacrat a încetat, prin reziliere din culpa fostului gestionar, nefiind astfel aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 407/2006, iar pe de altă parte că, în această ipoteză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, şi nu cele ale lit. c) din acelaşi articol, astfel cum a apreciat recurentul-pârât.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că cel puţin la nivel de aparenţă, demersul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor apare ca fiind nelegal, în condiţiile în care voinţa legiuitorului a fost exprimată în mod explicit că ordinea de prioritate la atribuirea terenurilor este cea consemnată în lege, respectiv gestionarii consacraţi, apoi gestionarii propuşi de asociaţiile proprietarilor de terenuri, şi numai în ultimă instanţă prin licitaţie directă.
Astfel fiind, în interpretarea dată textului legal în discuţie de către recurentul-pârât, prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006 ar deveni inaplicabile, or, legea nu poate fi interpretată decât în sensul în care prevederile legale trebuie să producă efecte, şi nu pentru a deveni lipsite de aplicabilitate.
În concluzie, reţinând că în speţă, cel puţin la nivel aparent, atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice nu s-a realizat cu respectarea ordinii de prioritate stabilite de către legiuitor la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, relevându-se o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului a cărui suspendare a executării se solicită
În ceea ce priveşte cerinţa pagubei iminente, Înalta Curte constată că şi aceasta este îndeplinită, având în vedere că în ipoteza finalizării procedurii declanşate prin anunţul privind organizarea licitaţiei publice, consecinţa ar fi atribuirea, aparent nelegală, a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 5, denumit Bradu, către un alt gestionar şi pentru o perioadă îndelungată de timp, împrejurare cu caracter prejudiciabil pentru intimata-reclamantă, iar pe de altă parte, astfel cum a reţinut în mod corect instanţa de fond, reclamanta se află în situaţia de a pierde un drept garantat de lege, anume de a propune atribuirea în direct a dreptului de gestionare a faunei cinegetice, pentru o perioadă considerabilă de timp (16 ani), condiţionat de verificarea condiţiilor legale, ceea ce va face obiectul analizei pe fond a cauzei.
Dincolo de aceste aspect, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a formulat şi o cerere de suspendare a executării, întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, înregistrată odată cu acţiunea în anulare, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Alba-Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În dosarul de mai sus, prin încheierea din 17 iunie 2024, Curtea de Apel Alba-Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamantei şi a dispus suspendarea procedurii de organizare a licitaţiei publice privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, pentru fondul cinegetic nr. 5, denumit Bradu, jud. Sibiu, publicată prin Anunţul înregistrat sub nr. x/30.01.2024, emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Soluţia a rămas definitivă prin decizia nr. 6060 din 12.12.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-au respins recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi de recurenta-intervenientă B. împotriva încheierii de şedinţă din data de 17 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2024, ca nefondate.
Prin urmare, aspectele invocate de către recurenţi prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi de recurenta-intervenientă B. împotriva sentinţei nr. 141 din 23 mai 2024, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi de recurenta-intervenientă B. împotriva sentinţei nr. 141 din 23 mai 2024, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 5 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.