Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 11.11.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a formulat cerere în constatarea şi declararea nulităţii absolute a Deciziei nr. 705/19 septembrie 2023pronunţată în dosarul nr: x/2023 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ.
Hotărârea ce face obiectul controlului dedus judecăţii
Prin sentinţa nr. 55 din data de 1 februarie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023 Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, admiţând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa, ca inadmisibilă.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. şi, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 1247 C. civ., art. 488 pct. 8 C. proc. civ., art. 41 alin. (1) şi art. 45 C. proc. civ., acesta a solicitat modificarea sentinţei nr. 55/01 februarie 2024 dată în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Ploieşti – secţia contencios administrativ şi fiscal, deoarece acesta a fost dată în dispreţul prevederilor art. 45 din C. proc. civ., care sancţionează cu nulitatea absolută fapta judecătorului de a se mai putea pronunţa în situaţia de incompatibilitate absolută de care se face vorbire în art. 41 (1) din C. proc. civ.
Susţine în esenţă recurentul – reclamant că legile, Constituţia României, hotărârile judecătoreşti sunt contracte sociale a căror nerespectare în interesul general este sancţionată cu nulitatea absolută de care se face vorbite în art. 1247 C. civ.
Doamna judecător B. nu a respectat în activitatea sa concretizată prin sentinţa nr. 55/01 februarie 2024 dată în dosarul nr. x/2003 nici Constituţia României, respectiv prevederile art. 1 şi 22 din aceasta şi nici prevederile art. 22, art. 41 (1) şi 45 din C. proc. civ. de a cărei existenţă nu ştia, fiind probabil o obişnuinţă ca judecătorii să-şi judece în căile de atac legalitatea şi temeinicia propriilor hotărâri.
Referitor la nulităţile civile, arată recurentul că acestea sunt recunoscute ca fiind admsibil de formulat atunci când principiile constituţionale şi prevederile imperative ale legii, sunt nesocotite inclusiv de către judecători.
Despre obligativitatea declarării nulităţilor absolute consideră ca fiind relevantă Decizia 88/2019 a Curţii Constituţionale a României, respectiv punctul 32, în cadrul căruia se statuează general obligatoriu: că " 32. în continuare, Curtea reţine că una din trăsăturile caracteristice ale nulităţii absolute, prevăzute în art. 197 aiin. 3 din C. proc. pen. din 1968, constă în interdicţia de a putea fi înlăturată prin tăcere sau prin voinţa părţilor, prin autoritatea organului judecătoresc ori prin alt mijloc procesual. Din această trăsătură se poate trage concluzia că, în cazul încălcării unei dispoziţii aflate sub sancţiunea nulităţii absolute, există întotdeauna vătămarea procesuală cerută de lege, că existenţa unei astfel de vătămări nu trebuie dovedită, după cum nu poate fi dovedită nici inexistenţa ei, producerea vătămării fiind deci sub puterea unei prezumţii legale juris et de jure. Or, sancţiunea care implică întotdeauna existenţa unei vătămaţi ce nu poate fi înlăturată în niciun mod nu poate proteja decât acele dispoziţii care garantează în cel mal înalt grad aflarea adevărului sau care asigură realizarea efectivă a drepturilor părţilor. Aşadar, în cazul nulităţilor absolute, toate dispoziţiile aflate sub această sancţiune sunt dispoziţii care, prin voinţa legii, garantează aflarea adevărului sau asigură drepturile părţilor, fără a mai fi necesar să se facă evaluări şi argumentări despre încadrarea în acest temei de casare a nelegalităţii hotărârii recurate. Nulităţile absolute se caracterizează prin aceea că vătămarea se fundamentează pe prezumţii legale absolute, încălcarea legii având consecinţe grave şi directe asupra realizării scopului procesului penal."
În continuare, recurentul mai arată că scopul proceselor în toate materiile dreptului românesc este aflarea adevărului!
Prin faptele nelegale doamnele judecător C. nu numai ca au lipsit Statul român de încasarea amenzii în cunatumul de peste 500.000 RON dar si-au permis şi ca să-şi rejudece propria judecata nelegală, apeciind-o bineînţeles ca fiind legală.
Doamna judecător B. nu a făcut altceva decât sa muşamalizeze faptele colegelor sale vădit nelegale săvârşite în nerespectarea procedurii speciale a art. 24 din Legea 554/2004, scutita de la plata taxei de timbru, conform art. 25 alin. 2 din aceeaşi Lege 554/2004, scutire care face dovada interesului general al respectivei proceduri speciale.
În drept, invocă dispoziţiile art. 22, art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, art. 41 (1), art. 45, art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Decizia nr. 88/2019 a Curţii Constituţionale a României, definitivă şi general obligatorie.
Apărările formulate în cauză
Împotriva recursului promovat de reclamantul A. a formulat apărări intimatul – pârât Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa, în cadrul unei întâmpinări, astfel cum impun dispoziţiile art. 4711 alin. (3) din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 din acelaşi act normativ, acesta solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate, ca fiind temeinică şi legală.
Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data 10.05.2024 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 03.12.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când Înalta Curte din oficiu a invocat nulitatea recursului promovat de reclamant şi, luând act de concluziile orale formulate de acesta pe acest aspect, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul în pronunţare asupra cererii recurentului, privind nulitatea absolută a Deciziei nr. 982/16.11.2020 şi asupra nulităţii recursului, invocată de instanţă în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând mai întâi cererea recurentului privind nulitatea absolută a Deciziei nr. 982/16.11.2020, Înalta Curte urmează a o respinge, ca inadmisibilă, raportat la dispoziţiile art. 483 alin. (3), (47)8 alin. (1) şi (3) şi art. 494 C. proc. civ., ce prevăd următoarele:
"art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Art. 479 alin. (1) C. proc. civ. Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe.
Art. 479 alin. (3) C. proc. civ. În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.
Art. 494 C. proc. civ. Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune".
Or, în condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată recurentul – reclamant a solicitat "constatarea şi declararea nulităţii absolute a Deciziei nr. 705/19.09.2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2023", iar în prezenta cale de atac instanţa analizează doar conformitatea hotărârii pronunţate de prima instanţă pe cererea recurentului cu regulile de drept aplicabile, conform dispoziţiilor anterior menţionate, cererea recurentului – reclamant din această etapă procesuală, privind nulitatea absolută a Deciziei nr. 982/06.11.2020, este inadmisibilă, urmând a fi respinsă, ca atare.
În continuare, analizând excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reţinând următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.,
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţa are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părţii prin care este exprimată nemulţumirea faţă de soluţia adoptată în fond se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.
Prin urmare, recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Analizând cererea de recurs din perspectiva dispoziţiilor mai sus menţionate, se constată că recurentul, deşi formal invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. dar şi dispoziţiile art. 1247 C. civ., art. 22, art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 41 alin. (1) şi art. 45 din C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor sale acesta nu arăta în concret modul cum instanţa de fond a aplicat sau interpretat greşit aceste norme, nu expune aspecte de nelegalitate subsumabile cazului de casare invocat şi nu se raportează la considerentele instanţei de fond.
Cum, prin hotărârea recurată instanţa a respins acţiunea ca inadmisibilă, fără a proceda la analizarea pe fond a cererii reclamantului, invocarea de către acesta a dispoziţiilor art. 22, art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, apare tot formală, în condiţiile în care "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.", aceste dispoziţii nefiind avute în vedere de instanţa de fond la pronunţarea hotărârii.
Aminteşte însă Înalta Curte că, în calea extraordinară de atac a recursului, nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecăţii îl constituie doar legalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurentul nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
În alţi termeni, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.
Reţine Înalta Curte dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora " 1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate", acestea fiind enumerate în mod limitativ la pct. 1-8 din acelaşi act normativ.
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Aşadar, instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) C . proc. civ.
Astfel, în condiţiile în care prin calea de atac promovată reclamantul s-a limitat a reda niste norme legale, fără a combate raţionamentul juridic al instanţei de fond, Înalta Curte constată că susţinerile acestuia nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinţei recurate şi, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nefiind suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, având în vedere că, din ansamblul criticilor formulate nu se desprind argumentele ce susţin nelegalitatea hotărârii de fond, instanţa de control judiciar neputând încadra susţinerile recurentului în vreunul din motivele de nelegalitate strict şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Constată, aşadar, Înalta Curte că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor formulate, în raport cu soluţia primei instanţe iar motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.
În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.
Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.
În speţa de faţă, însă, Înalta Curte constată că recurentul- reclamant nu au formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.
Obligaţia de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, recurentul nu au indicat niciun element de natură a contura incidenţa cel puţin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menţionată.
Reţinând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.
Soluţia de anulare a recursului nu aduce atingere Constituţiei României, care prevede exercitarea căilor de atac în condiţiile prevăzute de lege, şi nici Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicţie în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO şi care are prioritate de aplicare faţă de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenţie), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înţeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înţelesul corect al acestei noţiuni fiind acela de "remediu".
Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanţă la situaţia concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susţineri generale, pur teoretice, din care instanţa de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, reţinând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, va constata nul recursul exercitat de reclamantul A. împotriva sentinţei de fond pe care, în consecinţă, o va menţine, ca legală, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată inadmisibilitatea cererii privind nulitatea absolută a Deciziei nr. 982/16.11.2020.
Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 55 din 1 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 396 raportat la art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 decembrie 2024.