Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".
Circumstanţele cauzei
Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de data de 27.02.2024 sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Dispoziţiei de transfer nr. 71012/18.10.2023 emisă de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, prin care s-a dispus netransferarea acestuia la Penitenciarul Vaslui şi obligarea pârâtei să dispună transferul său în penitenciarul menţionat.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 201 din data de 06 iunie 2024, Curtea de Apel Constanţa – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ, formulată de reclamantul A., persoană privată de libertate aflată în prezent în Penitenciarul Iaşi, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR, ca nefondată.
Cererea de recurs
Împotriva acestei hotărâri - Sentinţa Civilă nr. 201 din data de 06 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia contencios administrativ şi fiscal - a declarat recurs reclamantul A., aflat în stare de detenţie la Penitenciarul Iaşi, intitulat de acesta " contestaţie" şi, fără a încadra criticile sale în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prin declaraţia de recurs a arătat iniţial doar că decizia luată de instanţă nu a fost corectă, iar acest aspect îl poate dovedi cu probe.
Ulterior, la data de 22.07.2024, recurentul – reclamant a transmis la dosar o Cerere de transfer, în cadrul căreia a solicitat soluţionarea acesteia şi transferul său din Penitenciarul Tulcea la Peniteciarul Vaslui.
Arată că, în conformitate cu art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor ar trebui să fie repartizat la peniteciarul cel mai apropiat de domiciliul său, motiv pentru care contestă decizia emisă de Agenţia Naţională a Penitenciarelor. Solicită a se emite o adresă către Penitenciarul Vaslui în baza Legii nr. 554/2004, cu privire la gradul de ocupare în sectorul regimului semi- deschis.
În baza legii 320/2020 privind profilarea penitenciarului, acesta este cel mai aproape de domiciliul săi şi, de asemenea, respectă întocmai prevederile OMJ nr. 2772/C/2017.
Mai susţine recurentul -reclamant faptul că familia sa nu îşi permite costurile transportului din Iaşi până la Tulcea, deoarece doar tatăl său are un venit, mama sa neavând nici o sursă de venit, fiind totodată şi foarte bolnavă.
În final, recurentul-reclamantul solicită soluţionarea cererii sale de transfer din Penitenciarul Tulcea la Penitenciarul Vaslui.
Apărările intimatei-pârâte
Intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de reclamant, în cadrul căreia invocă excepţia nulităţii recursului, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că recurentul nu prezintă motive de nelegalitate ale hotărârii pronunţate la fond care să se încadreze într-unul sau mai multe dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv nu critică decizia atacată, ci doar îşi prezintă nemulţumirea legată de soluţia pronunţată de instanţă, ceea ce nu constituie un motiv care să impună casarea hotărârii atacate.
Simpla enumerare a nemulţumirilor nu răspunde exigenţelor cerute de art. 488 C. proc. civ.
Întrucât, potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., neindicarea menţiunilor de la alin. (1) lit. d) C. proc. civ. este prevăzută sub sancţiunea nulităţii, intimata solicită a se admite excepţia invocată şi a se respinge recursul formulat de recurentul – reclamant, ca fiind nul.
Răspunsul la întâmpinare
Recurentul – reclamant A. a combătut apărările expuse de intimata – pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor în cuprinsul întâmpinării, printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) C. proc. civ. incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 din acelaşi act normativ, în cadrul căruia aduce noi argumente pentru admiterea cererii sale de transfer, fără a încadra în drept recursul promovat.
Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 17.10.2024, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 03.12.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut dosarul în pronunţare asupra excepţiei nulităţii, invocată de intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor în cadrul întâmpinării, aceasta putând face inutilă cercetarea în fond a recursului.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în cadrul întâmpinării, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reţinând următoarele:
Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de data de 27.02.2024 sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Dispoziţiei de transfer nr. 71012/18.10.2023 emisă de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, prin care s-a dispus netransferarea acestuia la Penitenciarul Vaslui şi obligarea pârâtei să dispună transferul său în penitenciarul menţionat.
Ca urmare a respingerii acţiunii, ca nefondate, de către Curtea de Apel Constanţa – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a promovat recurs, intitulat " contestaţie" şi, fără a încadra în drept cererea sa, a susţinut doar că decizia luată de instanţă nu a fost corectă, iar acest lucru îl va dovcedi cu probe.
Nici ulterior, prin Memoriul intitulat de parte "Cerere de transfer", acesta nu a formulat critici la adresa hotărârii pronunţate de prima instanţă, ci s-a limitat a expune din nou motivele pentru care insistă a fi transferat de la Penitenciarul Tulcea la Penitenciarul Vaslui. solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate şi rejudecarea litigiului în fond.
Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui text de lege:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Reţine astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie declarat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca acesta să fie şi motivat, în sensul ca argumentele expuse de parte să poată fi circumscrise motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Textul legal se interpretează în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale pretins încălcate, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
Analizând cererea de recurs din perspectiva dispoziţiilor mai sus menţionate, se constată că recurentul nu a încadrat recursul său în niciunul din cazurile de casare prevăzute strict şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în motivarea cererii de recurs nu a adus critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute în textele de lege sus-menţionate, acesta limitându-se a susţine că decizia luată de prima instanţă nu a fost corectă şi solicita din nou transferul.
Or, reţine Înalta Curte că motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.
Astfel, se constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurentul nu a încadrat expres recursul său în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute expres si limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nici aspectele invocate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de textul de lege anterior menţionat, partea limitându-se a susţine doar că decizia nu a fost corectă, fără a combate în vreun fel raţionamentul reţinut de prima instanţă la pronunţarea hotărârii recurate.
Astfel, Înalta Curte aminteşte că, în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu şi motivele de netemeinicie.
Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., " 1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate", acestea fiind enumerate în mod limitativ la pct. 1-8 din acelaşi act normativ.
Aşadar, recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Prin urmare, instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) C . proc. civ.
Obligaţia de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidenţa cel puţin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menţionată.
Constată, aşadar, Înalta Curte că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor formulate, în raport cu soluţia primei instanţe iar motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.
Or, în condiţiile în care prin calea de atac promovată reclamantul s-a limitat a susţine doar că decizia primei instane nu a fost corectă şi a relua cererea de transfer, analizată deja de prima instanţă, prin hotărârea recurată, fără a combate raţionamentul juridic al acesteia şi a menţiona norma legală încălcată sau eronat interpretată de aceasta, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinţei recurate şi, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nefiind suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, având în vedere că, din ansamblul criticilor formulate nu se desprind argumentele ce susţin nelegalitatea hotărârii de fond, instanţa de control judiciar neputând încadra susţinerile recurentului în vreunul din motivele de nelegalitate strict şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Reţinând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.
Soluţia de anulare a recursului nu aduce atingere Constituţiei României, care prevede exercitarea căilor de atac în condiţiile prevăzute de lege, şi nici Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicţie în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO şi care are prioritate de aplicare faţă de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenţie), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înţeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înţelesul corect al acestei noţiuni fiind acela de "remediu".
În concluzie, cum aspectele invocate de recurentul - reclamant nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte, admiţând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata–pârâtă Administraţia Naţională a Pentenciarelor în cadrul întâmpinării depuse la dosar, va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nul recursul formulat de reclamantul A..
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, reţinând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, admiţând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata – pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor în cadrul întâmpinării depuse la dosar, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul exercitat de reclamantul A. împotriva sentinţei de fond pe care, în consecinţă, o va menţine, ca legală, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul formulat de reclamantul A., aflat în stare de detenţie la Penitenciarul Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 201 din 06 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 decembrie 2024.