Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2024
Asupra revizuirii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Cadrul procesual
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu nr. x/2019, reclamantul Fondul Român de Contragarantare S.A. (F.R.C.) a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea Deciziei nr. 22/29.04.2014, pct. I subpct. l şi 7, pct. II - subpct. 8, 9, 10, 11, 12, 14, 15, 16, 17, 19, 20, 21 şi a constatărilor corespunzătoare din Decizia nr. 704/28.03.2014 şi din Raportul de control nr. x/28.03.2014, ale Curţii de Conturi a României, precum şi anularea încheierii nr. 78 din 08.07.2014 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, exclusiv paragraful al cincilea din dispozitiv, în sensul admiterii contestaţiei împotriva Deciziei nr. 22 din 29.04.2014 şi a Raportului de control nr. x/28.03.2014, ale Curţii de Conturi a României.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 1028 din 20 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Fondul Român de Contragarantare S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată. Totodată, a respins şi cererea de intervenţie în interesul reclamantului, formulată de intervenientul Ministerul Economiei, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 1028 din data de 20.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Fondul Român de Contragarantare S.A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. şi solicitând casarea în tot a hotărârii recurate cu consecinţa admiterii în parte a cererii, anulării în parte a Deciziei nr. 22/29.04.2014 în privinţa punctelor I. subpunct. 1 si pct. II - subpunctele 8, 9, 10, 11, 14, 15, 16, 17, 19, 20 si a constatărilor corespunzătoare şi corespunzător a încheierii nr. 78/08.07.2014, respectiv în privinţa soluţiilor de admitere in parte sau respingere a contestaţiei administrative, cu consecinţa admiterii cererii de intervenţie accesorie formulata de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului.
De asemenea, în temeiul art. 453 C. proc. civ., recurentul a solicitat obligarea intimatei-parate la plata tuturor cheltuielilor de judecata efectuate în legătura cu soluţionarea prezentei cauze.
2. Hotărârea atacată cu revizuire
Prin Decizia nr. 5483 din 16 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2019, s-au hotărât următoarele:
- s-a admis recursul declarat de recurentul-reclamant Fondul Român de Contragarantare S.A. împotriva sentinţei nr. 1028 din 20 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,
- a fost casată în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:
- a fost admisă în parte acţiunea şi a fost anulată în parte Decizia nr. 22 din 29.04.2014, Raportul de control nr. x/28.03.2014 şi încheierea nr. 78 din 08.07.2014, emise de intimata Curtea de Conturi a României, în ceea ce priveşte:
- constatarea 1 din decizie: "Nerespectarea prevederilor legale privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al FRC S.A. în perioada 2011 - 2012", corelată cu constatarea II.1 din raportul de control şi cu pct. 5 din încheiere;
- constatarea 2 din decizie: "Nerespectarea prevederilor legale privind desfăşurarea activităţii de contragarantare", corelată cu măsura prevăzută la pct. II.8 din decizie şi cu constatarea II.1 şi II.2 din raport, precum şi cu pct. 6 din încheiere;
- constatarea 3 din decizie: "Nerealizarea de venituri estimate în sumă estimată de 5.500.000 RON pentru acordarea de contragaranţii fără perceperea primei anuale de contragarantare datorată de fondurile de garantare", corelată cu măsura de la pct. II.9, din decizie şi cu pct. 7 din încheiere.
- au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
3. Cererea de revizuire
Împotriva Deciziei nr. 5483 din 16 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurentul Fondul Român de Contragarantare S.A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ.
Cu privire la incidenţa motivului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., redând dispozitivul deciziei pronunţată în recurs, revizuentul a arătat că prin sentinţa civila nr. 1028/20.12.2019 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ si fiscal in dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de acesta, prin care a solicitat: anularea în parte a Deciziei nr. 22/29.04.2014, în privinţa punctelor I. subpunct. 1 si pct. II -subpunctele 8, 9, 10, 11, 14, 15, 16, 17, 19, 20 si a constatărilor corespunzătoare; anularea in parte a încheierii nr. 78/08.07.2014, în privinţa soluţiilor de admitere in parte sau respingere a contestaţiei administrative formulata de Fond.
Aşadar, coroborând cele doua hotărâri, rezultă ca Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a menţinut soluţia instanţei de fond de respingere a contestatorului în privinţa pct. II - subpunctul si a constatărilor corespunzătoare din Decizia Curţii de Conturi a României nr. 22/29.04.2014.
Cu privire la pct. II - subpunctul 10 din Decizia nr. 22/29.04.2014, revizuentul a susţinut că în cadrul Hotărârii pronunţată în data de 16.11.2022 în dosarul nr. x/2019, de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ si fiscal sunt prevăzute următoarele considerente: Ceea ce s-a reţinut în realitate ca şi abatere, a fost încălcarea art. 10 alin. (6) din Ordonanţa nr. 119/199, potrivit cărora,-(6)în cazurile în care dispoziţiile legale prevăd avizarea operaţiunilor de către compartimentul de specialitate juridică, proiectul de operaţiune va fi prezentat pentru control financiar preventiv cu viza şefului compartimentului juridic. Persoanele în drept să exercite controlul financiar preventiv propriu pot cere avizul compartimentului de specialitate juridică ori de câte ori consideră că necesităţile o impun, respectiv art. 11 care prevede că:-Persoana care exercită controlul financiar preventiv propriu nu trebuie să fie implicată, prin sarcinile de serviciu, în efectuarea operaţiunii supuse controlului financiar preventiv propriu.
Aşadar, ceea ce s-a reţinut ca şi abatere, a fost împrejurarea că nu a existat anterior efectuării cheltuielilor avizul financiar preventiv şi a compartimentului juridic, aspect faţă de care criticile recurentului vizează mai degrabă o indicare eronată a textelor art. 10 alin. (6) şi art. 11, aşa cum reţine instanţa de fond.
Instanţa a reţinut şi recurentul nu a criticat în recurs că această viză asupra proiectului trebuie să fie anterioară operaţiunii juridice, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, potrivit cărora, controlul financiar preventiv se exercită asupra tuturor operaţiunilor care afectează fondurile publice şi/sau patrimoniul public şi a pct. 3 şi 4 din Ordinul nr. 522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv,-Controlul financiar preventiv se exercită asupra documentelor în care sunt cosemnate operaţiunile patrimoniale, înainte ca acestea să devină acte juridice, prin aprobarea lor de către titularul de drept al competenţei sau de către titularul unei competenţe delegate în condiţiile legii. Nu intră în sfera controlului financiar preventiv analiza şi certificarea situaţiilor financiare şi/sau patrimoniale, precum şi verificarea operaţiunilor deja efectuate-; documentele prezentate la viza de control financiar preventiv se înscriu în Registrul privind operaţiunile prezentate la viza de control financiar preventiv, al cărui conţinut este redat în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice (potrivit pct. 3 şi 4 din Ordinul nr. 522/2003, pentru aprobarea normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv.
In cadrul acestei abateri, in actele de control, Curtea de Conturi a României a reţinut următoarele: In evidenta contabila, aceste cheltuieli angajate si decontate fara baza legala, au fost înregistrate in mod nelegal, in contul 623.1 - Cheltuieli de protocol. Abaterea constatata s-a datorat nerespectarii prevederilor legale privind efectuarea cheltuielilor in scopul obiectului de activitate al FRC.
Aşadar, Curtea de Conturi a României a reţinut că abaterea a constat în angajarea unor cheltuieli fără bază legală, cu nerespectarea prevederilor legale privind efectuarea cheltuielilor în scopul obiectului de activitate al Fondului Român de Garantare.
Niciunde în actele de control nu a fost indicat în mod explicit sau implicit ca toate cheltuielile de protocol au fost realizate fara viza de control financiar preventiv si fara viza compartimentului juridic, Curtea de Conturi reţinând ca nu au fost respectate prevederile legale privind efectuarea cheltuielilor in scopul obiectului de activitate al FRC.
În aceste condiţii, revizuentul a apreciat incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 1 C. proc. civ., motivat de faptul că într-un mod nejustificat, fara niciun corespondent în actele de control, sau în actele procedurale, instanţa a reţinut că abaterea a constat în împrejurarea că nu a existat anterior efectuării cheltuielilor avizul financiar preventiv şi a compartimentului juridic.
Or, acest argument nu a fost invocat nici în actele de control, nici in motivarea Contestaţiei formulate de FRC, pentru că, în realitate, nu a fost constatată o asemenea abatere.
Curtea de Conturi a României a prezentat într-un mod exhaustiv documentele financiar contabile, precum şi celelalte documente care au stat la baza cheltuielilor, dar în niciuna dintre situaţiile analizate nu a indicat absenta avizul financiar preventiv şi a compartimentului juridic, în acest sens fiind extrasul din Raportul de control nr. x/28.03.2014, anexat.
Doar cu ocazia verificărilor pe care Fondul le-a efectuat ulterior misiunii de control s-a identificat o factura care nu purta viza de control financiar preventiv, in valoare de 3.000 de RON, anexând în acest sens cererea de chemare în judecată formulata de Fond pentru recuperarea acestei sume.
Dar, Curtea de Conturi a României a stabilit/estimat valoarea abaterii la suma de 118.375,81 de RON, abatere care, cu excepţia sumei de 3.000 de RON, nu este justificata si argumentata niciunde in actele de control prin lipsa avizului financiar preventiv şi a compartimentului juridic.
Aşadar ca "lucrul cerut" de FRC a fost contestarea abaterii care a constat în angajarea unor cheltuieli fără bază legală, în valoare de 118.375,81 cu nerespectarea prevederilor legale privind efectuarea cheltuielilor în scopul obiectului de activitate al FRC, în timp ce instanţa s-a pronunţat cu privire la abaterea care a constat în angajarea acestor cheltuieli în lipsa avizului financiar preventiv şi a compartimentului juridic.
Intimata nu a cerut prin nici un act procedural respingerea contestaţiei FRC sub aspectul reţinut de instanţa de recurs, că nu a existat avizul financiar preventiv şi a compartimentului juridic, întrucât acest argument nu fusese reţinut în actele de control.
Se relevă astfel faptul că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut.
Cu privire la incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a susţinut argumentele în continuare expuse.
Referitor la pct. II - subpunctul 19 din Decizia nr. 22/29.04.2014, există hotărâri definitive potrivnice, astfel: decizia civilă nr. 1696/18.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, definitivă, care este anterioară Hotărârii pronunţate în data de 16.11.2022 în dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ si fiscal.
In ambele cauze a fost dedusă judecaţii aceeaşi chestiune litigioasă legalitatea si regularitatea ajutoarelor băneşti pentru evenimente familiale deosebite acordate salariaţilor FRC.
Deşi nu sunt cunoscute la data prezentării motivelor revizuirii considerentele Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie cu privire la această chestiune litigioasă, acestea nu pot fi decât contrare considerentelor din decizia civilă nr. 1696/18.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, de vreme ce Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a menţinut argumentele Curţii de Conturi a României.
Se poate constata aşadar ca exista doua hotărâri definitive potrivnice: Hotărârea din urma (Hotărârea pronunţata in data de 16.11.2022 in dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ si fiscal, care confirma argumentele Curţii de Conturi a României si menţine abaterea de la legalitate si regularitate, care consta in acordarea unor ajutoare salariaţilor FRC in mod nelegal şi Hotărârea anterioara (Decizia civila nr. 1696/18.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţata in Dosarul nr. x/2016, care constata legalitatea si regularitatea ajutoarelor acordate salariaţilor FRC.
Cu privire la pct. II - subpunctul 20 din Decizia nr. 22/29.04.2014, există hotărâri definitive potrivnice, astfel: decizia civilă nr. 1284/08.03.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, definitivă, care este anterioară Hotărârii pronunţate în data de 16.11.2022 în dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ si fiscal. In ambele cauze a fost dedusă judecaţii aceeaşi chestiune litigioasă legalitatea si regularitatea premiilor pentru realizări profesionale acordate salariaţilor FRC.
Se poate constata, aşadar, că există două hotărâri definitive potrivnice: Hotărârea din urma (Hotărârea pronunţata in data de 16.11.2022 in dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ si fiscal), care confirma argumentele Curţii de Conturi a României si menţine abaterea de la legalitate si regularitate, care consta in acordarea premiilor pentru realizări profesionale acordate salariaţilor FRC, fara baza legala; Hotărârea anterioara (Decizia civila nr. 1284/08.03.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţata in Dosarul nr. x/2016), care constata legalitatea si regularitatea premiilor pentru realizări profesionale acordate salariaţilor FRC.
Cu privire la pct. II - subpunctul 20 din Decizia nr. 22/29.04.2014, există hotărâri definitive potrivnice, astfel: sentinţa civilă nr. 4544/08.12.2017, definitivă, pronunţata de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/2017, care este anterioară Hotărârii pronunţate în data de 16.11.2022 în dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ si fiscal (hotărârea din urma). Sentinţa civila nr. 4544/08.12.2017 este definitivă conform Deciziei nr. 385/17.02.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie pronunţata în acelaşi dosar.
În ambele cauze a fost dedusă judecăţii aceeaşi chestiune litigioasă: legalitatea si regularitatea remuneraţiilor acordate organelor de conducere ale FRC în perioada 2011-2013, în cuantum de 11.117.336 (reprezentând tot ceea ce au încasat organele de conducere ale FRC în perioada indicată).
Se poate constata, aşadar, că exista doua hotărâri definitive potrivnice: Hotărârea din urma (Hotărârea pronunţata in data de 16.11.2022 in dosarul nr. x/2019, de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ si fiscal), care confirma argumentele Curţii de Conturi a României si menţine abaterea de la legalitate si regularitate, care consta in acordarea remuneraţiilor organelor de conducere ale FRC in perioada 2011-2013, fara ca limitele generale si suplimentare ale remuneraţiei sa fie stabilite prin Actul Constitutiv sau prin Hotărâre a Adunării generale a Acţionarilor şi Hotararea anterioara (Sentinta civila nr. 4544/08.12.2017, definitiva, pronuntata de Tribunalul Bucureşti in Dosarul nr. x/2017), care constata ca au fost stabilite limitele generale si suplimentare ale remuneraţiilor membrilor organelor de conducere prin Hotarari ale Adunărilor generale ale Acţionarilor.
Cu privire la pct. II - subpunctul 20 din Decizia nr. 22/29.04.2014, există hotărâri definitive potrivnice, în care a fost dedusa judecaţii aceeaşi chestiune litigioasa: legalitatea si regularitatea indemnizaţiei de şedinţa a secretarului tehnic al organelor de conducere ale FRC.
Se poate constata aşadar ca exista doua hotărâri definitive potrivnice: Hotărârea din urma (Hotărârea pronunţata in data de 16.11.2022 in dosarul nr. x/2019, de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ si fiscal), care confirma argumentele Curţii de Conturi a României si menţine abaterea de la legalitate si regularitate, care consta in acordarea indemnizaţiei de şedinţa a secretarului tehnic al organelor de conducere ale FRC in mod nelegal şi Hotărârea anterioară (Decizia civila nr. 6240/20.12.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţata in Dosarul nr. x/2016), care constata legalitatea si regularitatea indemnizaţiei de şedinţa a secretarului tehnic al organelor de conducere ale FRC.
Cu privire la pct. II - subpunctul 15 din Decizia nr. 22/29.04.2022 exista hotărâri definitive potrivnice. Punctul 9 se corelează cu pct. II - subpunctul 15 din Decizia nr. 22/29.04.2022.
În ambele cauze a fost dedusă judecaţii aceeaşi chestiune litigioasa: legalitatea si regularitatea unor drepturi prevăzute de contractele colective de munca valabil încheiate.
Se poate constata, aşadar, ca exista doua hotărâri definitive potrivnice: Hotărârea din urma (Hotărârea pronunţata in data de 16.11.2022 in dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ si fiscal), care confirmă argumentele Curţii de Conturi a României si menţine abaterea de la legalitate si regularitate, care constă în acordarea unor drepturi salariaţilor FRC (servicii medicale), fara baza legală, şi Hotărârea anterioară (Decizia civilă nr. 1284/08.03.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2016) care constata legalitatea si regularitatea Contractelor colective de muncă încheiate la nivelul FRC.
4. Apărările formulate în dosarul de revizuire
Intimata Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinări, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, în principal, şi ca nefondată, în subsidiar.
În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, că nu există triplă identitate, sunt părţi diferite, diferă obiectul litigiilor, nu există identitate de cauză, nu se poate reţine aplicabilitatea revizuirii în acele cazuri în care contradictorialitatea hotărârilor se manifestă numai la nivelul considerentelor, cu atât mai mult cu cât în cauză nu există triplă identitate. Art. 431 C. proc. civ. presupune ca legătura dintre litigii să fie concretă şi să se circumscrie parametrilor efectiv ai cauzei în care efectul pozitiv este invocat.
Pe fond, în opinia sa, există o presupunere cu privire la contrarietatea din considerentele ce stau la baza pronunţării deciziei ultime, întrucât nu este redactată.
Având în vedere că între acţiunea în contencios administrativ şi litigiile de muncă nu există identitate de părţi, obiect şi cauză, considerentele deciziei nr. 5483/2022 nu pot viza decât motivele de recurs invocate de reclamantul FRC şi legalitatea soluţiei pronunţată de instanţa de fond în acest dosar, în litigiile de muncă, instanţele având în vedere faptul că decizia nr. 22/2014 nu este opozabilă salariaţilor FRC S.A. şi nu poate da naştere niciunei obligaţii în sarcina acestor terţi prin simpla sa existenţă.
Referitor la motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., intimata a susţinut că cererea revizuentului nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate a căii de atac extraordinare a revizuirii ce vizează sfera hotărârilor judecătoreşti care pot face obiectul său, precum şi tipul cererilor circumscrise "lucrului cerut" cu privire la care pretinde că instanţa de recurs nu s-a pronunţat, a apreciat că, raportat la dispoziţiile art. 509 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., nu se poate reţine incidenţa motivului de revizuire reglementat la pct. 1 al textului de lege invocat, demersul părţii fiind, prin urmare, inadmisibil sub acest aspect.
Revizuentul critică decizia pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, însă acestea nu pot fi puse în discuţie în cadrul revizuirii, fiind motive de reformare a hotărârii, posibilă însă numai în apel sau în recurs, în condiţiile legii, nu şi în această cale extraordinară de atac de retractare.
În ceea priveşte condiţia referitoare la evocarea fondului, intimata a susţinut că aceasta nu este îndeplinită cu privire la aspectul invocat de revizuent, întrucât în rejudecare, instanţa de recurs a admis doar în parte acţiunea formulată, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei civile nr. 1028/20.12.20219, în sensul că urmare a analizei probelor administrate de instanţa de fond nu s-a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea care a stat la baza pronunţării soluţiei de respingere a acţiunii în anulare a măsurilor de la pct. II. 10 din Decizia nr. 22/2014.
5. Procedura de soluţionare a revizuirii
În faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de 513 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 şi art. 201 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei s-a fixat termen de judecată la data de 2 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Intimatul Ministerul Antreprenoriatului si Turismului a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire. A arătat că achiesează la petitul revizuentei si solicită anularea în parte a Deciziei nr. 22/29.04.2014, pct. II-subpunctele 15, 19, 20 şi anularea în parte a încheierii nr. 78/08.07.2014, pentru motivele din cererea de revizuire.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Înalta Curte urmează: să admită excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. invocată de intimata Curtea de Conturi a României, prin întâmpinare şi să respingă cererea de revizuire întemeiată pe acest temei juridic, ca inadmisibilă; să respingă excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocată de intimata Curtea de Conturi a României, prin întâmpinare, şi să respingă cererea de revizuire întemeiată pe acest temei juridic, ca nefondată.
1. Aspecte comune celor două motive de revizuire invocate
Înalta Curte aminteşte că revizuirea este o cale extraordinară de atac reglementată de dispoziţiile art. 509 - 513 C. proc. civ., care poate fi exercitată numai în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de art. 509 - 511 C. proc. civ.
Dispoziţiile legale ce o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea acesteia nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Prin urmare, în cadrul acestei căi extraordinare de atac se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.
Art. 509 din C. proc. civ. reglementează condiţiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât şi condiţiile specifice fiecăruia dintre motivele de la pct. 1-11.
2. În speţă, revizuentul şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; (…)".
Condiţia comună de admisibilitate se referă la obiectul revizuirii, respectiv la hotărârile care se pot ataca pe această cale, respectiv o hotărâre pronunţată asupra fondului sau care evocă fondul.
Alin. (2) al art. 509 prevede că sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3, pct. 4 şi pct. 7-10, nu şi la pct. 1, care constituie temeiul revizuirii de faţă.
Astfel, se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătoreşti numai dacă este vorba despre o hotărâre definitivă pronunţată de instanţa de apel, o hotărâre definitivă a primei instanţe împotriva căreia nu s-a declarat apel sau o hotărâre pronunţată de instanţa de recurs, hotărâre prin care se evocă fondul.
Evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecata anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând sa se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.
O hotărâre a instanţei de recurs evocă fondul şi atunci când se rejudecă pricina în fond după casarea cu reţinere sau când, în recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi care au fost determinante în pronunţarea soluţiei.
Prin urmare, nu poate forma obiectul revizuirii întemeiate pe pct. 1 al art. 509 C. proc. civ., întrucât nu evocă fondul, hotărârea instanţei de recurs prin care s-a respins recursul.
În lumina acestor considerente şi a dispoziţiilor legale antereferite, Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 5483/16.11.2022, ce formează obiectul cererii de revizuire, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de recurentul - reclamant Fondul Român de Contragarantare S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1028/20.12.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, a casat în parte hotărârea atacată şi în rejudecare a admis în parte acţiunea dispunând astfel: "Admite în parte acţiunea şi anulează în parte Decizia nr. 22 din 29.04.2014, Raportul de control nr. x/28.03.2014 şi încheierea nr. 78 din 08.07.2014, emise de intimata Curtea de Conturi a României, în ceea ce priveşte: - constatarea 1 din decizie: "Nerespectarea prevederilor legale privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al F.R.C. S.A. în perioada 2011 - 2012", corelată cu constatarea II. 1 din raportul de control şi cu pct. 5 din încheiere; - constatarea 2 din decizie: "Nerespectarea prevederilor legale privind desfăşurarea activităţii de contragarantare", corelată cu măsura prevăzută la pct. II. 8 din decizie şi cu constatarea II. 1 şi II. 2 din raport, precum şi cu pct. 6 din încheiere; - constatarea 3 din decizie: "Nerealizarea de venituri estimate în sumă estimată de 5.500.000 RON pentru acordarea de contragaranţii fără perceperea primei anuale de contragarantare datorată de fondurile de garantare", corelata cu măsura de la pct. II. 9, din decizie şi cu pct. 7 din încheiere ".
Instanţa de recurs a menţinut în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei, respectiv de respingere a acţiunii şi a cererii de intervenţie ca neîntemeiate cu privire la măsurile de la pct. II - subpct. 10, 11, 14, 15, 16, 17, 19, 20 din Decizia nr. 22/2014, raportul de control şi încheierea nr. 78/2014.
Subsumat acestui motiv de revizuire, revizuentul susţine că "instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut", solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate şi admiterea în parte a acţiunii în sensul anulării încheierii nr. 78/2014 şi a Deciziei nr. 22/2014, pct. II. 10.
Revizuentul arată, în esenţă, că într-un mod nejustificat, fără niciun corespondent în actele de control, sau în actele procedurale, instanţa a reţinut că abaterea a constat în împrejurarea că nu a existat anterior efectuării cheltuielilor avizul financiar preventiv al compartimentului juridic.
În esenţă, instanţa de recurs a reţinut în considerentele deciziei civile nr. 5483/16.11.2022 ce au stat la; baza menţinerii în parte a sentinţei civile nr. 1028/20.12.2019, cu privire la soluţia de respingere a acţiunii în anulare a măsurilor dispuse la pct. II. 10 din Decizia nr. 22/2014, următoarele:
"Înalta Curte constată cu titlu prealabil că prima instanţă a reţinut că pct. 39 din H.G. nr. 44/2004 este aplicabil Fondului, care ca persoană juridică, este supusă impozitului pe profit şi care, ca persoană impozabilă, avea obligaţia să confere documentele justificative şi să facă dovada că cheltuielile efectuate sunt în legătură cu activitatea economică a acesteia.
(...) ceea ce s-a reţinut ca şi abatere, a fost împrejurarea că nu a existat anterior efectuării cheltuielilor avizul financiar preventiv şi a compartimentului juridic, aspect faţă de care criticile recurentului vizează mai degrabă o indicare eronată a textelor art. 10. 5 din Ordonanţa nr. 119/1999 şi nu art. 10 alin. (6) şi art. 11, aşa cum reţine instanţa de fond.
Instanţa a reţinut şi recurentul nu a criticat în recurs că aceasta viză asupra proiectului trebuie să fie anterioară operaţiunii juridice, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, potrivit cărora, controlul financiar preventiv se exercită asupra tuturor operaţiunilor care afectează fonduri publice şi/sau patrimoniul public şi a pct. 3 şi 4 din Ordinul nr. 522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv (...).
În consecinţă, Înalta Curte constatând că în mod corect s-a constatat că efectuarea de cheltuieli în sumă totală de 128.947,81 RON pentru mesele servite la restaurant sau în regim de catering oferite membrilor Consiliului de Supraveghere Directoratului, Comitetului de Risc şi Investiţii, (...) subsumate noţiunii de cheltuieli de protocol, s-a făcut fără bază legală, va respinge acest motiv de recurs menţinând în mod corespunzător sentinţa recurată pe acest aspect."
Se poate constata că, analizând motivele de casare invocate de recurentul -reclamant, în calea de atac, instanţa de recurs a menţinut ca fiind legală soluţia de respingere, a cererii de anulare a măsurilor de la pct. II. 10 din Decizia nr. 22/2014, nerealizând o nouă judecată, diferită de cea de la prima instanţă.
Cu alte cuvinte, în temeiul dreptului de control judiciar, instanţa de recurs a admis recursul, cu casarea în parte a hotărârii atacate şi, în rejudecare, a admis doar în parte acţiunea formulată, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei civile nr. 1028/20.12.20219, în sensul că, urmare a analizei probelor administrate de instanţa de fond, nu s-a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea care a stat la baza pronunţării soluţiei de respingere a acţiunii în anulare a măsurilor de la pct. II. 10 din Decizia nr. 22/2014.
În concluzie, în speţă, ipoteza reglementată de textul de lege anterior menţionat nu este respectată, dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nelăsând loc de interpretare asupra faptului că antamarea fondului cauzei, prin hotărârea a cărei revizuire se cere, este o condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire, instanţa de recurs nesoluţionând fondul cererii de chemare în judecată sub aspectul invocat de revizuent.
3. Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestei căi extraordinare de atac, pentru considerentele ce succed.
Potrivit dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Înalta Curte nu poate reţine inadmisibilitatea cererii de revizuire invocată de intimată, constatând că formal motivele invocate de revizuent se încadrează în dispoziţiile textului de lege antereferit.
Înalta Curte constată însă că cererea de revizuire este nefondată.
Astfel, pentru a fi incident acest caz de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- existenţa a două hotărâri definitive potrivnice, indiferent dacă prin ele s-a soluţionat sau nu fondul cauzei;
- hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză;
- hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite;
- în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepţia;
- să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Înalta Curte are în vedere şi interpretarea coroborată a pct. 8 al alin. (1) al art. 509 C. proc. civ. cu prevederile art. 431 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. potrivit cărora: "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect" şi "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă". O astfel de coroborare este impusă de sintagma finală a pct. 8 sus indicat, ce menţionează, drept punct de reper, instituţia autorităţii de lucru judecat, or art. 431 C. proc. civ. reglementează materia efectelor lucrului judecat, astfel cum chiar denumirea marginală a textului în discuţie o arată.
Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. consacră jurisprudenţa, în sensul că este reglementată expres necesitatea ca prin cea de-a doua hotărâre să se încalce autoritatea de lucrului judecat a primei hotărâri, revizuirea având ca scop înlăturarea din ordinea juridică a unei hotărâri pronunţate cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, atunci când cele două sunt potrivnice.
În lumina acestor considerente şi în raport de dispoziţiile legale antereferite,
Înalta Curte constată că revizuentul susţine că decizia civilă nr. 5483/16.11.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2019, având ca obiect "litigii Curtea de Conturi, prin soluţia de respingere a cererii de anulare a măsurilor de la pct. II.15, II.19 şi II.20 din Decizia nr. 22/2014, încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în litigiile de muncă având ca obiect acţiuni în răspundere patrimonială formulate de Fondul Român de Contragarantare S.A. împotriva salariaţilor săi, respectiv: decizia civilă nr. 1696/18.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, decizia civilă nr. 1284/08.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, sentinţa civilă nr. 4544/08.12.2017, definitivă, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, sentinţa civilă nr. 1108/16.02.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi decizia nr. 6240/20.12.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţate în dosarul nr. x/2016.
Astfel cum s-a reţinut anterior, hotărârile potrivnice trebuie să întrunească cerinţa triplei identităţi de cauză, de obiect şi de părţi, cu menţiunea că hotărârile respective trebuie să fie pronunţate în dosare separate.
În contextul evidenţiat, la examinarea motivului de revizuire care sancţionează încălcarea autorităţii de lucru judecat a primelor hotărâri, urmează a se avea în vedere şi prevederile legale care dau conţinut autorităţii de lucru judecat.
În cauză se constată că nu există triplă identitate de elemente, pentru ca hotărârile respective să producă efectele autorităţii de lucru judecată în dosarul nr. x/2019.
Litigiile invocate de revizuent au fost litigii de muncă prin care revizuentul din prezentul dosar a încercat să recupereze de la salariaţi sumele plătite necuvenit conform Deciziei Curţii de Conturi.
Revizuentul a invocat faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat ulterior în sensul opus asupra chestiunii litigioase care a fost soluţionată de către instanţele specializate în conflicte de muncă, dobândind putere de lucru judecat conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., vizând legalitatea drepturilor acordate personalului F.R.C. S.A. în baza contractelor colective de muncă.
Or, faptul că, în cadrul unor litigii de muncă, instanţele de judecată au dat o altă dezlegare unei chestiuni juridice incidente şi în prezentul dosar nu poate fi opus Curţii de Conturi care nu a fost parte în respectivele litigii şi nu a putut să îşi formuleze apărările pe care le considera utile.
Fiind vorba de un terţ în raport cu litigiile de muncă respective în privinţa Curţii de Conturi se putea vorbi, cel mult, de opozabilitatea respectivelor hotărâri, iar nu despre autoritatea de lucru judecat a acestora.
Pe cale de consecinţă, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că în speţa de faţă nu se poate reţine incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în soluţionarea cauzei, relevantă fiind şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de ort. 6 § 1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie. Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat [...]. îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu". (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010).
4. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 513 raportat la art. 509 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. invocată de intimata Curtea de Conturi a României, prin întâmpinare, şi va respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca inadmisibilă; va respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocată de intimata Curtea de Conturi a României, prin întâmpinare, şi va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. invocată de intimata Curtea de Conturi a României, prin întâmpinare.
Respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. formulată de revizuentul Fondul Român de Contragarantare împotriva Deciziei nr. 5483 din 16 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.
Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocată de intimata Curtea de Conturi a României, prin întâmpinare.
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Fondul Român de Contragarantare împotriva Deciziei nr. 5483 din 16 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.
Definitivă în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Cu drept de recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cererea de recurs se depune la Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată astăzi, 5 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.