Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2024
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 02.08.2018 pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2018, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul, Ministerul Economiei contestaţie în contencios administrativ împotriva Deciziei nr. 2377/DA/31.05.2018 emisa de Ministerul Economiei, Cabinet Ministru, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună admiterea acţiunii şi în consecinţă să fie anulată in tot Decizia contestată, urmând totodată, să se dispună:
- recunoaşterea dreptului A. de a fi înscris pe lista entităţilor SAL cu sediul in România;
- obligarea pârâtului Ministerul Economiei la deschiderea listei entităţilor SAL cu sediul in România;
- obligarea pârâtului Ministerul Economiei la înscrierea A. pe lista entităţilor SAL cu sediul in România;
- obligarea pârâtului Ministerul Economiei la notificarea listei entităţilor SAL cu sediul in România către Comisia Europeana.
De asemenea, in temeiul art. 453 C. proc. civ. a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata efectuate de reclamant in legătura cu soluţionarea prezentei cauze.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 222/2022 din 11 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti - veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins +cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei şi intervenienţii B. şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, ca neîntemeiată.
A admis cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii B. şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în favoarea pârâtului Ministerul Energiei .
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva a sentinţei civile nr. 222/2022 din 11 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti - veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată.
În drept, recurentul-reclamant a invocat critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului său, recurentul reclamant arată, sub un prim aspect, că instanţa de fond nu a dat o dezlegare efectiva problemei de drept cu care a fost investita, care sa cuprindă rezultatul propriei analize juridice, ci a ignorat cu totul atât argumentele conform cărora A. deţine de drept calitatea de entitate SAL potrivit O.G. nr. 38/2015 (cu toate consecinţele juridice decurgând din aceasta realitate obiectivă), cât şi întregul cadru legal aplicabil in cauza.
In schimb, se poate observa ca prima instanţă a preluat necritic una dintre apărările pârâtului si a intervenienţilor din prezenta cauză, reţinând în mod nelegal ca A. nu ar putea avea calitatea de entitate SAL pe motiv ca din Colegiul de Coordonare lipseşte un membru, respectiv reprezentantul asociaţiilor de consumatori care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 31 sau art. 32 din O.G. nr. 21/1992.
In egala măsura, se arată că instanţa a înlăturat, printr-o motivare insuficienta, apărările reclamantului recurent prin care a arătat ca A. deţine ope legis calitatea de entitate SAL in domeniul bancar, reţinând in cuprinsul hotărârii pronunţate că:
"Nu va fi avuta in vedere nici susţinerea reclamantului in sensul ca este asimilat de drept ca entitate SAL atât timp cat legiuitorul roman a impus îndeplinirea unor condiţii suplimentare, aspect ce rezulta fără echivoc din cuprinsul art. 18 alin. (3) din O.G. nr. 38/2015 (...)".
Or, in condiţiile in care "îndeplinirea unor condiţii suplimentare" nu ţine de înfiinţarea A., ci de funcţionarea acestuia, iar instanţa nu a explicat de ce anume "susţinerea reclamantului in sensul ca este asimilat de drept ca entitate SAL" nu poate fi primita, deşi asimilarea de drept este contemporana cu înfiinţarea recurentului si nu are legătura cu continuarea ori desfăşurarea activităţii, rezulta ca sentinţa atacata nu cuprinde considerentele instanţei cu privire la aceste aspecte.
Din aceasta perspectiva, recurentul apreciază ca sentinţa recurata este nemotivata, prima instanţa nerespectându-si obligaţia procedurala de a analiza si, apoi, de a înlătura motivat argumentele invocate de către reclamant, cu atât mai mult cu cat este evident ca in considerente nu numai ca nu exista vreo analiza punctuala a aspectelor de drept invocate, dar nu poate fi identificata nici măcar o analiza grupata a acestora.
Sub un al doilea aspect, se arată că ca modalitatea lacunara in care a fost tratat întregul demers judiciar rezulta cu uşurinţă încă din primele considerente ale sentinţei recurate, prin care instanţa de fond a reţinut, într-o maniera incompleta, ca:
"Pe calea prezentului demers judiciar reclamantul solicita obligarea paratului Ministerul Economiei la înscrierea A. pe lista entităţilor SAL cu sediul In România" (s.n. - fila x din Sentinţa recurata).
Or, este important de avut in vedere ca obiectul acţiunii cu care a fost învestită instanţa de fond cuprinde următoarele cereri/solicitări concrete, care se impuneau a fi dezlegate prin Hotărârea recurata:
- un capăt principal de cerere privind anularea unui act administrativ nelegal -Decizia nr. 2377/DA/31.05.2018 - prin care a fost respinsă notificarea de înscriere pe lista entităţilor SAL cu sediul in România cu ignorarea de către parat a faptului ca A. deţine ope legis calitatea de entitate SAL;
- un capăt principal de cerere privind recunoaşterea unui drept al A., prevăzut de legea speciala - art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativa a litigiilor dintre consumatori si comercianţi ("O.G. nr. 38/2015") - respectiv dreptul de a fi înscrişi pe lista naţională a entităţilor SAL si care deriva din deţinerea ope legis a calităţii de entitate SAL (conform art. 3 lit. h) teza finala si art. 21 din O.G. nr. 38/2015);
- capete de cerere accesorii celor doua petite de mai sus, in sensul art. 30 alin. (4) C. proc. civ., necesare pentru ca A. sa poată beneficia in mod real de dreptul ce face obiectul petitului secund al acţiunii; in concret, aceste capete de cerere accesorii au avut ca obiect solicitarea de obligare a intimatului-parat sa se conformeze dispoziţiilor legale ce au fost încălcate prin emiterea actului administrativ nelegal si prin refuzul nelegal de a recunoaşte dreptul subscrisului, in sensul pronunţării unei hotărâri prin care intimatul sa fie obligat:
(I) sa deschidă lista entităţilor SAL cu sediul in România,
(II) sa înscrie A. pe aceasta lista şi
(III) sa notifice lista naţională a entităţilor SAL către Comisia Europeana, prin menţionarea si A. pe aceasta lista.
Astfel, atât prin acţiunea introductiva cat si prin concluziile orale, respectiv prin cele scrise depuse la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor s-a arătat ca premisa fundamentala care a stat la baza legitimităţii demersului procesual al recurentului o reprezintă calitatea deja recunoscuta de lege a A. de a fi entitate SAL.
In acest sens, reclamantul a învederat primei instanţe ca existenta acestei premise fundamentale reprezintă, de altfel, motivul pentru care a subliniat, prin actele de procedura depuse in cauza, ca obiectul acţiunii nu este reprezentat nicidecum de stabilirea sau recunoaşterea calităţii A. de entitate SAL, de vreme ce aceasta izvorăşte dintr-un act normativ cu putere de lege.
Recurentul solicită instanţei de control judiciar sa observe ca, deşi poziţia conform căreia A. deţine de drept calitatea de entitate SAL potrivit O.G. nr. 38/2015 a fost fundamentata in drept, Curtea de Apel nu a procedat la o analiza efectiva a cadrului legal aplicabil in cauza, ci s-a rezumat doar la citarea anumitor articole de lege, pe care le-a scos din context, ajungând in final sa pronunţe o hotărâre cu totul nelegala.
In schimb, astfel cum rezulta cu uşurinţă din considerentele hotărârii recurate, raţionamentul instanţei ce a stat la baza soluţiei de respingere ca neîntemeiata a acţiunii introductive se fundamentează, in realitate, exclusiv pe prevederile art. 22 si art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 38/2015, prevederi ce nu au fost însă analizate într-o maniera coroborata cu celelalte dispoziţii ale actului normativ in discuţie, ci au fost scoase din context si aplicate in mod contrar voinţei legiuitorului.
Astfel, este limpede ca, prin Sentinţa atacata, instanţa nu a făcut altceva decât sa îşi însuşească in integralitate apărările paratului si ale intervenienţilor, ignorând toate argumentele reclamantului, si, in egala măsura, prevederile legale la care a făcut referire in repetate rânduri prin actele de procedura depuse la dosarul de fond si neînţelegând sa răspundă in niciun fel argumentelor legale invocate de reclamant, prin indicarea unor minime considerente pe baza cărora sa se poată stabili de ce anume au fost înlăturate sau de ce nu pot fi primite.
In continuare, recurentul susţine că nulitatea sentinţei atacate se impune fi reţinută si in raport de motivarea contradictorie existenta intre considerentele din cuprinsul acesteia.
Astfel cum s-a precizat mai sus, finalitatea urmărită prin cererea de chemare in judecata nu viza recunoaşterea judiciara a calităţii A. ope legis de entitate SAL potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 38/2015, ci recunoaşterea consecinţelor juridice ce deriva, potrivit legii, din aceasta calitate.
Însă, raportat la apărările formulate de părţile adverse la judecata in fond, a arătat recurentul primei instanţe ca primul lucrul pe care trebuie sa îl lămurească cu ocazia soluţionării pricinii este faptul că A. are, potrivit prevederilor O.G. nr. 38/2015, calitatea de entitate SAL.
Astfel, in cuprinsul Sentinţei recurate, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut într-o prima faza ca Centrul de soluţionare alternativa a litigiilor din domeniul bancar este entitatea de soluţionare alternativa a litigiilor in domeniul bancar, astfel cum rezulta fără echivoc din următoarele considerente ale hotărârii:
"Prin entitate de soluţionare alternativa a litigiilor (SAL) se înţelege structura care oferă soluţionarea unui litigiu printr-o procedura SAL si care poate funcţiona exclusiv in cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, in cadrul unei autorităţi publice centrale sau a unei autorităţi administrative autonome cu responsabilităţi in domeniul protecţiei consumatorilor. In domeniul bancar, entitate SAL este Centrul de soluţionare alternativa a litigiilor înfiinţat conform art. 21 (art. 3 alin. (1) lit. h)".
Patru paragrafe mai jos însă in cuprinsul aceleiaşi hotărâri, instanţa retine ca,
"Astfel, Curtea retine ca reclamantul nu a făcut dovada respectării condiţiilor impuse de O.G. nr. 38/201'5 privind desemnarea sa ca entitate SAL, respectiv a faptului ca organul sau decident in materia soluţionării extrajudiciare a litigiilor in materia protecţiei consumatorilor, colegiul de coordonare, deţine 5 membri, lipsind chiar reprezentantul asociaţiilor de consumatori".
Or, susţine recurentul că prima instanţa si-a contrazis propriul raţionament prezentat anterior si nu a înţeles sa retina, într-o maniera consecventa cu considerentele prezentate iniţial in cuprinsul hotărârii atacate, faptul ca reclamantul A. deţine de drept calitatea de entitate SAL potrivit O.G. nr. 38/2015.
Acest raţionament este nu doar contradictoriu, ci si unul fundamental greşit, fiind rezultatul interpretării si aplicării greşite a dispoziţiilor de drept material aplicabile in prezenta.
Concluzionând, recurentul susţine că, in speţă, contradicţiile dintre considerente hotărârii încalcă in mod vădit dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar, in aceste condiţii, nelegalitatea sentinţei recurate este evidenta, întrucât fundamentarea logica si juridica propusa in considerente nu susţine soluţia din dispozitiv.
Al doilea motiv de casare invocat de recurentul reclamant vizează incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Sub acest aspect, recurentul arată că prin sentinţa recurata, instanţa de fond a aplicat in mod cu totul greşit dispoziţiile art. 31 din O.G. nr. 38/2015, însuşindu-şi interpretarea profund eronata si vădit trunchiata data de părţile adverse prevederilor din acest act normativ special, ajungând la concluzia profund nelegala conform căreia calitatea de entitate SAL a A. ar fi condiţionată de ocuparea tuturor poziţiilor de membru in Colegiul de Coordonare al recurentului. In continuare, prima instanţa a ignorat faptul ca nu exista niciun temei legal ca sa impună o atare condiţionare, dar si faptul ca, potrivit aceluiaşi act normativ, recurentul A. deţine de drept calitatea de entitate SAL, având chiar o competenta materiala exclusiva in privinţa litigiilor in domeniul bancar.
Astfel, cu toate ca, într-o prima faza a reţinut, prin considerentele hotărârii pronunţate ca, in domeniul bancar este înfiinţat A. ca entitate SAL conform art. 21 din O.G. nr. 38/2015, aceeaşi instanţa a stabilit, contrar dispoziţiilor legale si într-o maniera total opusa celor statuate anterior, ca A. nu ar fi făcut dovada respectării condiţiilor impuse de lege pentru desemnarea sa ca entitate SAL cu o motivare ce excede in totalitate conţinutului si sensul clar al normelor juridice care reglementează înfiinţarea A., reţinând ca fiind relevant un aspect ulterior, care tine de desfăşurarea activităţii, respectiv faptul ca "organul sau decident in materia soluţionării extrajudiciare a litigiilor in materia protecţiei consumatorilor, colegiul de coordonare, deţine 5 membri, lipsind chiar reprezentantul asociaţiilor de consumatori" (s.n.).
In realitate, colegiul de conducere al A. a fost si este format din 5 membri, înfiinţarea recurentului fiind legala, si din aceasta perspectiva, însă, de la un moment dat pe durata desfăşurării activităţii, unul dintre posturi a devenit vacant prin neocuparea, temporara, de către reprezentantul asociaţiilor de consumatori, fără ca aceasta sa fi însemnat si desfiinţarea acestui post si reducerea numărului de membri.
In mod evident, prima instanţa a făcut o grava si nepermisa confuzie intre aspectele referitoare la înfiinţarea si cele referitoare la desfăşurarea ulterioara a activităţii, cu atât mai mult cu cat aceste din urma chestiuni nu au făcut, in niciun fel, obiectul investirii instanţei, nici prin cererea introductivă si nici printr-o eventuala reconvenţională formulata in condiţii procedurale.
Aşadar, este de subliniat faptul ca este cu totul greşit raţionamentul citat mai sus al primei instanţe (ce a fost, oricum, preluat in mod necritic din actele de procedura formulate de părţile adverse), având in vedere ca textul neechivoc al art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 38/2015 arata cu claritate ca, in sfera sa de aplicabilitate intra doar "entităţile de soluţionare a litigiilor care i-au fost notificate", aşadar entităţile SAL pe care intenţionează sa le înfiinţeze autorităţile publice centrale si autorităţile administrative autonome, iar nu si A. care a fost anterior înfiinţată ope legis.
In fine, este important de reţinut încă de la început faptul ca, prin hotărârea recurata instanţa de fond a încălcat flagrant inclusiv prevederile art. 16 alin. (2) din Regulamentul de organizare a A. si de funcţionare a Colegiului de coordonare.
Astfel, in mod cu totul greşit a reţinut prima instanţa ca "organul sau decident in materia soluţionării extrajudiciare a litigiilor in materia protecţiei consumatorilor" (s.n.) ar fi Colegiul de coordonare", câtă vreme, aşa cum s-a arătat, art. 16 alin. (2) din Regulamentul sus-menţionat prevede expressis verbis interdicţia Colegiului de Coordonare in ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor cu care este investita entitatea.
Prima instanţa a interpretat si aplicat greşit prevederile legale aplicabile in cauza, considerând ca nu este întemeiata cererea de chemare in judecata fata de împrejurarea ca recurentul reclamant nu ar fi făcut dovada respectării condiţiilor impuse de lege pentru desemnarea sa ca entitate SAL.
Prima instanţa a încălcat normele de drept material care stabilesc in mod expres faptul ca A. este de drept entitate SAL
In acest sens, recurentul reiterează faptul că a învederat primei instanţe ca prevederile art. 3 alin. (1) lit. h) din O.G. nr. 38/2015 nu doar ca definesc noţiunea de "entitate de soluţionare alternativa a litigiilor", dar si menţionează in mod expres in cuprinsul acestei definiţii ca entitatea SAL in domeniul bancar este A..
De asemenea, a arătat ca aceasta norma legala este dublata si detaliata de prevederile art. 21-24 din O.G. nr. 38/2015 care reglementează o serie de aspecte privind recurentul reclamant precum:
- modalitatea in care A. a luat fiinţă- urmare a adoptării O.G. nr. 38/2015 [art. 21 alin. (1) teza întâi];
- calitatea de drept a A. de entitate SAL, scopul fiind cel de a asigura accesul consumatorilor din domeniul bancar la soluţionarea, prin proceduri SAL, a litigiilor dintre aceştia si comercianţi [art. 21 alin. (1) teza a doua];
- competenta materiala exclusiva in favoarea recurentului A. in privinţa litigiilor din domeniul bancar [art. 21 alin. (2)];
- modalitatea de conducere a A. [art. 21 alin. (4) si (5), art. 22 si art. 23];
- modalitatea de organizare si funcţionare a A., subscrisul recurent organizându-se si funcţionând potrivit prevederilor O.G. nr. 38/2015, a prevederilor regulamentului de organizare si funcţionare si a celorlalte reglementari interne necesare funcţionării [art. 21 alin. (6)];
- modalitatea de soluţionare a litigiilor [art. 24].
Or, prima instanţa a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a prevederilor art. 21-24 din O.G. nr. 38/2015 la care ne-am referit supra, câtă vreme acestea nu a făcut nicio deosebire intre celelalte organisme care intenţionează sa dobândească calitatea de entitate SAL, care trebuie sa urmeze procedura prevăzuta de lege in acest sens, pe de o parte, si, pe de alta parte, recurentul A., ce a dobândit aceasta calitate ca efect al adoptării O.G. nr. 38/2015, prin care legiuitorul a înţeles nu doar sa confere de drept aceasta calitate de entitate SAL, dar a reglementat in mod expres inclusiv modalitatea in care acesta îşi va desfăşura activitatea.
Pe de alta parte, concluzia ca reclamantul A. deţine de drept calitatea de entitate SAL in domeniul litigiilor bancare este confirmata de dispoziţiile art. 17 alin. (3) din O.G. nr. 38/2015 cu denumirea marginala "înfiinţarea entităţile SAL", care fac o distincţie in ceea ce priveşte obligaţia de a transmite autorităţii competente informaţiile prevăzute la art. 18 intre:
- pe de o parte, "autorităţile publice centrale, autorităţile administrative autonome care intenţionează sa înfiinţeze entităţi SAL";
- iar, pe de alta parte, "Centrul de soluţionare alternativa a litigiilor din sistemul bancar prevăzut la art. 21".
Mai mult, s-a argumentat ca aceasta distincţie intre organismele care intenţionează sa dobândească calitatea de entitate SAL si Centrul de soluţionare alternativa a litigiilor din sistemul bancar prevăzut la art. 21 din O.G. nr. 38/2015 este preluata si in cuprinsul art. 18 din O.G. nr. 38/2015 cu denumirea marginala "Informaţii care trebuie notificate autorităţii competente de către organismele care doresc sa fie entităţi de soluţionare a litigiilor", norma legala care, la alin. (1) menţionează informaţiile care trebuie notificate autorităţii competente de către organismele de soluţionare a litigiilor stabilite pe teritoriul României care intenţionează sa dobândească calitatea de entităţi SAL, iar la alin. (3) prevede ca Centrul de soluţionare alternativa a litigiilor din sistemul bancar prevăzut la art. 21, in plus fata de informaţiile prevăzute la alin. (1) care trebuie notificate de organismele care intenţionează dobândirea calităţii de entitate SAL, trebuie sa transmită si informaţiile necesare pentru a evalua conformitatea persoanelor care fac parte din Corpul Conciliatorilor.
De asemenea, s-a arătat în fata primei instanţe că un argument suplimentar in susţinerea calităţii de drept de entitate SAL a reclamantului îl reprezintă prevederile art. 19 din O.G. nr. 38/2015, cu denumirea marginala "înfiinţarea structurii responsabile cu derularea procedurilor SAL in cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor," potrivit cărora, in cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, se înfiinţează o structura responsabila cu derularea procedurilor SAL.
Astfel, in privinţa structurii înfiinţate potrivit textului de lege menţionat anterior, legiuitorul a prevăzut in mod expres, la alin. (2) al art. 19, ca aceasta trebuie sa efectueze demersurile necesare in vederea obţinerii calităţii de entitate SAL, situaţie cu totul diferita însă fata de recurent, care deţine "ope legis" aceasta calitate.
Nu in ultim rând, s-a arătat la judecata in fond ca dispoziţiile art. 19 alin. (2) din O.G. nr. 38/2015, potrivit cărora structura înfiinţată potrivit art. 19 alin. (1) nu este de drept o entitate SAL se coroborează nu doar cu definiţia noţiunii "entitate de soluţionare alternativa a litigiilor" prevăzuta de art. 3 alin. (1) lit. h), dar si cu dispoziţiile art. 17 si 18 care fac o distincţie intre: pe de o parte, organismele care intenţionează sa dobândească calitatea de entitate SAL, iar, pe de alta parte, Centrul de soluţionare a litigiilor din sistemul bancar prevăzut la art. 21.
Sub un al doilea aspect, urmează a fi reţinut ca prima instanţa a ignorat in totalitate inclusiv faptul ca intenţia clara a legiuitorului roman, Parlamentul României, de a socoti A. ca fiind înfiinţat ope legis ca unica entitate SAL in domeniul bancar, cu consecinţa ca nu este necesara nicio alta aprobare sau recunoaştere din partea nimănui a acestei calităţi, este confirmata suplimentar si de imprejurarea ca tot legiuitorul roman a adoptat acte normative de cea mai mare putere - legi - in care a menţionat rolul si atribuţiile A..
Astfel cum s-a arătat si in fata instanţei fondului, daca intenţia legiuitorului la adoptarea O.G. nr. 38/2015 ar fi fost aceea ca reclamantul sa obţină si aprobări/recunoaşteri ale calităţii sale de unică entitate SAL in domeniul bancar, atunci ar fi spus acest lucru in mod expres si in cuprinsul actelor normative ulterioare, prin simpla adăugare a sintagmei corespunzătoare ("după confirmarea calităţii sale de entitate SAL" sau "după aprobarea calităţii sale de entitate SAL" sau o alta formula similara), ceea ce legiuitorul român nu a făcut.
Or, se afirmă că prima instanţa a ignorat in mod nejustificat toate aceste argumente, pronunţând o hotărâre cu încălcarea vădita a normelor de drept material aplicabile in cauza.
Instanţa de fond a condiţionat in mod nelegal calitatea A. de entitate SAL, de ocuparea tuturor poziţiilor de membru in Colegiul de Coordonare
Astfel cum s-a arătat mai sus, motivarea soluţiei de respingere a cererii de chemare in judecata se bazează in totalitate pe susţinerile intimatului-parat si pe cele ale intimaţilor-intervenienţi din prezenta cauza, in sensul ca, atâta vreme cat din Colegiul de Coordonare al A. lipseşte (in mod cert, însă, doar temporar) un membru, respectiv reprezentantul asociaţiilor de consumatori care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 31 sau art. 32 din O.G. nr. 21/1992, nu s-ar putea retine ca fiind dovedita respectarea condiţiilor impuse de O.G. nr. 38/2015 privind desemnarea A. ca entitate SAL.
Or, instanţa de control judiciar este rugata sa constate caracterul evident greşit si nelegal al acestei concluzii pe care judecătorul fondului a preluat-o tale quale din actele de procedura formulate de părţile adverse, fără a fi trecuta prin filtrul propriei analize.
Mai mult, contrar dispoziţiilor exprese ale art. 16 alin. (2) din Regulamentul de organizare a A. si de funcţionare a Colegiului de coordonare, prima instanţa a reţinut ca, "(..) reclamantul nu a făcut dovada respectării condiţiilor impuse de O.G. nr. 38/2015 privind desemnarea sa ca entitate SAL, respectiv a faptului ca organul sau decident in materia soluţionării extrajudiciare a litigiilor in materia protecţiei consumatorilor, colegiul de coordonare, deţine 5 membri, lipsind chiar reprezentantul asociaţiilor de consumatori."
Or, prevederile art. 16 alin. (2) din Regulamentul in discuţie stabilesc in mod clar ca exista o interdicţie a Colegiului de Coordonare in ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor cu care este investita entitatea, activitatea acestui organ al A. neputând interfera cu conciliatorii investiţi cu soluţionarea unui litigiu.
Deşi prevederile legale sus-mentionate au fost invocate in mod neechivoc in fata primei instanţe, totuşi Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat o hotărâre cu încălcarea evidenta a acestora, ignorând in totalitate argumentele reclamantului recurent.
Aşa cum a arătat si in fata Curţii de Apel, recurentul susţine că există numeroase argumente care contrazic in mod evident teza potrivit căreia calitatea de entitate SAL a A. ar fi condiţionată de ocuparea tuturor poziţiilor de membru in Colegiul de Coordonare, argumente ce pot fi rezumate după cum urmează:
- nu exista niciun temei legal care sa condiţioneze calitatea de entitate SAL de ocuparea tuturor poziţiilor de membru in Colegiul de Coordonare al recurentului reclamant;
- vacanţa unei poziţii de membru nu conduce la imposibilitatea atingerii scopului pentru care a fost înfiinţat A., aşa cum cu totul aberant au susţinut părţile adverse si cum a reţinut in mod nelegal prima instanţa prin Hotărârea recurata, in condiţiile in care, soluţia reglementata de legiuitor art. 22 alin. (9) din O.G. nr. 38/2015 este aceea de numire a unui nou membru, iar nu de negare a calităţii de entitate SAL, nici măcar pe perioada vacantei acestei poziţii;
- deosebit de relevant este faptul ca, atât la sesizarea instanţei, dar si in prezent, Colegiul de Coordonare al recurentului deţine tot 5 membri, intre care si reprezentantul asociaţiilor de consumatori, însă acesta nu este ocupat temporar- fără culpa recurentului - fără însă ca aceasta împrejurare sa echivaleze in vreun fel cu micşorarea numărului de membri sau cu desfiinţarea postului in discuţie;
- Colegiul de Coordonare nu are atribuţii in soluţionarea litigiilor cu care este investita entitatea (a se vedea art. 23 din O.G. nr. 38/2015), existând chiar o interdicţie in acest sens (a se vedea art. 16 alin. (2) din Regulamentul de organizare a A. si de funcţionare a colegiului de coordonare);
- drepturile consumatorilor nu sunt in niciun caz afectate in vreun fel de absenta reprezentantului asociaţiilor de consumatori din Colegiul de Coordonare al A., de vreme ce in acest organism de conducere a fost desemnat si îşi desfăşoară activitatea un reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor;
- recurent nu are nicio atribuţie in ceea ce priveşte numirea vreunui membru in Colegiul de coordonare si, in consecinţă, in sarcina sa nu se poate retine nicio culpa fata de situaţia creata, aşa cum, de altfel, s-a reţinut in mod expres si deci cu putere de lucru judecat in considerentele deciziei civile nr. 647/20.02.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti in dosarul nr. x/2017, hotărâre definitiva;
- poziţia procesuala exprimata de către intimata-intervenienta ANPC la judecata in fond reprezintă expresia unei vădite rele-credinţe, in condiţiile in care ANPC si-a desemnat succesiv, prin Ordine emise de Preşedintele autorităţii, deci ale reprezentantului sau legal, diferiţi reprezentanţi in Colegiul de Coordonare al A., acte ce au, la rândul lor, natura de acte administrative.
Tot astfel, s-a subliniat la judecata in fond ca prevederile art. 17 si art. 18 din O.G. nr. 38/2015, care fac referire la obligaţiile entităţilor SAL de a notifica anumite informaţii "autorităţii competente", nu pot fi interpretate in sensul ca stabilesc si competenta acestei autorităţi de a acorda/de a recunoaşte calitatea de entitate SAL si in ce priveşte A..
Astfel, normele legale anterior menţionate nu sunt cele care reglementează ori care stabilesc atribuţii ale "autorităţii competente" in sensul acordării calităţii de entitate SAL anumitor organisme, ci sunt norme care fac doar referire la obligaţia de a comunica ("notifica") anumite documente si informaţii.
In schimb, norma legala care stabileşte atribuţiile autorităţii competente este, in realitate, cuprinsa in art. 31 din O.G. nr. 38/2015 si textul acesteia este foarte clar in ce priveşte sfera entităţilor juridice si a organismelor cu privire la care autoritatea competenta, in prezent Ministerul Energiei, are rolul si deci abilitatea legala de a decide "daca pot fi considerate drept entităţi SAL care intra in domeniul de aplicare al prezentei ordonanţe si îndeplinesc cerinţele de calitate prevăzute in cap. II."
Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de fond prin hotărârea recurată, se arată că textul neechivoc al 31 alin. (1) din O.G. nr. 38/2015 prevede ca in sfera sa de aplicabilitate intra doar "entităţile de soluţionare a litigiilor care i-au fost notificate", aşadar entităţile SAL pe care intenţionează sa le infiinteze autorităţile publice centrale si autorităţile administrative autonome, iar nu si A..
Faţă de toate aceste considerente, recurentul solicită casarea sentinţei atacate, rejudecarea cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul celor mai sus arătate.
4. Apărarea formulată în cauză
Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a depus întâmpinare la data de 04 ianuarie 2024 prin care a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat.
Intimatul-pârât Ministerul Energiei a depus întâmpinare la data de 05 ianuarie 2024 prin care a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 791/2023, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge ca atare.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurentul reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea deciziei nr. 2377/DA/31.05.2018, emise de Ministerul Economiei şi, în consecinţă:
- recunoaşterea dreptului A. de a fi înscris pe lista entităţilor SAL cu sediul in România;
- obligarea pârâtului Ministerul Economiei la deschiderea listei entităţilor SAL cu sediul in România;
- obligarea pârâtului Ministerul Economiei la înscrierea A. pe lista entităţilor SAL cu sediul in România;
- obligarea pârâtului Ministerul Economiei la notificarea listei entităţilor SAL cu sediul in România către Comisia Europeană.
Prin sentinţa civilă ce face obiectul prezentului recurs, instanţa fondului a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă reţine că a fost învestită, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu soluţionarea unei cereri formulate de o persoană care s-a considerat vătămată prin refuzul nejustificat al pârâtului, autoritate publică, de soluţionare a cererii sale.
Cu privire la refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim de către autoritatea publică, curtea arată că acesta reprezintă, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
În ceea ce priveşte excesul de putere, acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. n), reprezentând exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Interpretând sistematic prevederile O.G. nr. 38/2015, citate în considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii pârâte nu s-a făcut nici cu încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege şi nici prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor, fiind respectat şi principiul proporţionalităţii, care impune respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea are obligaţia să îl îndeplinească şi drepturile sau interesele legitime private ce pot fi lezate prin conduita administraţiei.
Astfel, prima instanţă reţine că reclamantul nu a făcut dovada respectării condiţiilor impuse de O.G. nr. 38/2015 privind desemnarea sa ca entitate SAL, respectiv a faptului că organul său decident în materia soluţionării extrajudiciare a litigiilor în materia protecţiei consumatorilor, colegiul de coordonare, deţine 5 membri, lipsind chiar reprezentantul asociaţiilor de consumatori.
În ipoteza susţinută de reclamant, de a funcţiona în condiţiile în care colegiul de coordonare ar fi incomplet, s-ar ajuge la eludarea procedurii de evaluare prevăzute de dispoziţiile art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 38/2015 în condiţiile în care autoritatea competentă evaluează dacă entităţile de soluţionare a litigiilor care i-au fost notificate îndeplinesc cerinţele de calitate prevăzute în cap. II.
Or, tocmai în vederea evaluării îndeplinirii cerinţelor de calitate prevăzute în cap. II, pârâtul Ministerul Economiei a solicitat A. sa comunice care este membrul desemnat de către asociaţiile de consumatori care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 32 sau 33 din O.G. nr. 21/1992, precum si înscrisuri din care sa rezulte caracterul acestuia de membru al asociaţiilor cu respectarea criteriului privind independenţa.
Curtea de apel a reţinut, totodată, că atât Directiva nr. 11/2013 (art. 4 alin. (1), art. 20) cât si legislaţia naţională care transpune această directivă stabilesc obligaţia autorităţii competente de a evalua toate organismele care urmăresc obţinerea calităţii de entitate SAL, respectiv înscrierea pe lista si notificarea Comisiei Europene.
În final, instanţa fondului a înlăturat susţinerea reclamantului, în sensul că este asimilat de drept ca enitate SAL, atât timp cât legiuitorul român a impus îndeplinirea unor condiţii suplimentare, aspect ce rezultă fără echivoc din cuprinsul art. 18 alin. (3) din O.G. nr. 38/2015, potrivit cărora centrul de soluţionare alternativă a litigiilor din sistemul bancar prevăzut la art. 21 comunică autorităţii competente, în plus faţă de informaţiile şi declaraţiile menţionate la alin. (1), informaţii necesare pentru a evalua conformitatea persoanelor care fac parte din Corpul Conciliatorilor cu cerinţele specifice suplimentare privind independenţa şi transparenţa prevăzute la art. 6 alin. (5).
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Astfel cum s-a arătat mai sus, reclamantul critică sentinţa pronunţată de prima instanţă din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 (teza I şi teza II) şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Examinarea criticilor recurentei sub ambele aspecte invocate porneşte de la circumstanţierea obiectului acţiunii, constatând Înalta Curte că în mod just a apreciat judecătorul fondului că prin capătul principal de cerere instanţa de contencios administrativ este învestită cu cenzurarea refuzului nejustificat de soluţionare a cererii nr. x/23.03.2018, adresate de reclamant intimatului Ministerul Economiei.
Astfel cum rezultă din economia dosarului, prin notificarea nr. x/23.03.2018 reclamantul a solicitat Ministerului Economiei constatarea îndeplinirii cerinţelor de calitate prevăzute in cuprinsul Capitolului II din O.G. nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativa a litigiilor dintre consumatori si comercianţi şi, în, consecinţă, includerea A. pe lista entităţilor SAL cu sediul in România ce intra in domeniul de aplicare al Ordonanţei şi comunicarea acestei operaţiuni către Comisia Europeană.
Prin decizia nr. 2377/D.A./31.05.2018 Ministerul Economiei a dispus respingerea înscrierii A. pe lista entităţilor SAL cu sediul in România, cu motivarea faptului că entitatea nu face dovada îndepliniri condiţiilor prevăzute de O.G. nr. 38/2015, respectiv nu are în colegiul de conducere un reprezentant al asociaţiilor de consumatori.
Prin urmare, deşi este intitulat decizie, actul emis de intimatul pârât nu reprezintă un act administrativ tipic, în accepţiunea avută în vedere de legiuitor cu prilejul redactării art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 ci constituie expresia unui refuz explicit de soluţionare favorabilă a cererii privitoare la dreptul subiectiv pretins de recurentul reclamant.
Astfel cum rezultă din actele dosarului, recurentul reclamant consideră că este îndreptăţit la înscrierea sa pe lista entităţilor SAL în virtutea faptului că a dobândit calitatea de entitate de soluţionare alternativă a litigiilor potrivit legii, prin efectul prevederilor O.U.G. nr. 38/2015, apreciind instanţa de recurs că pretenţia referitoare la "recunoaşterea dreptului A. de a fi înscris pe lista entităţilor SAL cu sediul in România" nu constituie un petit propriu zis ci o argumentare a temeiniciei solicitării de înscriere a A. pe lista entităţilor SAL.
Concluzionând, în sensul că esenţială în cauză este chestiunea litigioasă a refuzului de înscriere a reclamantului pe lista entităţilor SAL, Înalta Curte apreciază că este nefondată critica recurentului reclamant din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează.
Sub un prim aspect, circumstanţiat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I, recurentul reclamant arată că instanţa de fond nu a dat o dezlegare efectivă a problemei de drept cu care a fost învestită, critică ce nu poate fi primită, subliniază Înalta Curte, dat fiind faptul că instanţa fondului a conturat corect capătul principal de cerere, după cum s-a arătat mai sus, astfel că, statuând în sensul că nu este nejustificat refuzul intimatului pârât de a înscrie recurentul reclamant în lista entităţilor SAL, motivarea suplimentară a concluziei pe marginea netemeiniciei capetelor de cerere accesorii este de prisos, soarta acestor capete urmând soluţia pronunţată asupra capătului principal de cerere, în virtutea principiului "accesorium sequitur principale."
Prin cea de a doua grupă de argumente dezvoltate din perspectiva incidenţei motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul reclamant susţine că hotărârea primei instanţe cuprinde considerente contradictorii, arătând recurentul reclamant că judecătorul fondului a dat dovadă de inconsecvenţă cu privire la tranşarea chestiunii litigioase a calităţii reclamantului de entitate de soluţionare alternativă a litigiilor.
Achiesând la cele susţinute de recurentul reclamant sub aspectul poziţiei ezitante a primei instanţe pe marginea chestiunii litigioase semnalate, aceea a existenţei sau nu a calităţii de entitate SAL în persoana recurentului, Înalta Curte subliniază faptul că o contrarietate de considerente constituie motiv de casare numai atunci când motivarea hotărârii judecătoreşti nu poate fi conciliată cu soluţia prevăzută în dispozitiv.
Altfel spus, motivul de casare prevăzut de legiuitor la art. 488 alin. (1) pct. 6 teza II-a C. proc. civ. conduce la reformarea sentinţei numai atunci când motivele contrarii sunt decizorii, astfel că însuşirea fiecăruia din acestea conduce în mod logic la soluţii antagonice, făcând imposibilă verificarea raţionamentului logico-juridic ce trebuie să stea la baza soluţiei.
Or, după cum se va arăta în continuare, faptul că prevederile O.G. nr. 38/2015 statuează în sensul că în domeniul bancar, entitate SAL este Centrul de soluţionare alternativă a litigiilor înfiinţat conform art. 21, nu atrage nelegalitatea refuzului exprimat de Ministerul Economiei cu privire la cererea formulată de reclamant, în vederea înscrierii sale pe lista SAL.
Trecând, astfel, la analiza celui de al doilea motiv de casare, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 38/2015, autoritatea competentă evaluează, în special pe baza informaţiilor primite în conformitate cu art. 18 alin. (1) şi (3), dacă entităţile de soluţionare a litigiilor care i-au fost notificate pot fi considerate drept entităţi SAL care intră în domeniul de aplicare al prezentei ordonanţe şi îndeplinesc cerinţele de calitate prevăzute în cap. II.
Autoritatea competentă stabileşte, pe baza evaluării menţionate la alin. (1), o listă a tuturor entităţilor SAL care i-au fost notificate şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), se arată la aliniatul al doilea din acelaşi articol.
Procedând la analiza cererii formulate de recurentul reclamant, în aplicarea dispoziţiilor art. 31 din O.G. nr. 38/2015, Ministerul Economiei a refuzat înscrierea CSAL în lista entităţilor SAL din România, întrucât Colegiul de conducere al entităţii nu este constituit potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din ordonanţa menţionată.
Constată Înalta Curte că, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din O.G. nr. 38/2015, activitatea Centrului SAL este coordonată de un Colegiu de coordonare format din 5 membri desemnaţi, câte unul, de către următoarele entităţi:
a) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor;
b) C.;
c) Banca Naţională a României;
d) asociaţiile de consumatori care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 32 sau in art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) un membru independent ales de către cei 4 membri desemnaţi conform lit. a)-d).
Prevederile art. 22 sunt încorporate în Capitolul II din ordonanţa în discuţie, fiind subsumate cerinţelor de calitate prevăzute de art. 31 alin. (1) şi în raport de a căror îndeplinire este condiţionată înscrierea, potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (2) din ordonanţă, în lista entităţilor SAL din România.
Prin urmare, în contextul în care informaţiile comunicate de recurentul reclamant Ministerului Economiei atestă faptul că din Colegiul de coordonare al CSAL nu face parte şi un membru al asociaţiilor de consumatori care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 32 sau in art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, refuzul intimatului pârât de a proceda la înscrierea CSAL în lista entităţilor SAL nu are caracter justificat ci, dimpotrivă, exprimă conformarea conduitei autorităţii la prescripţiile legale incidente cererii cu a cărei analiză a fost învestită.
Cu referire la pretinsa deţinere de drept a calităţii de entitate de soluţionare alternativă a litigiilor în privinţa Centrul de soluţionare alternativă a litigiilor din sistemul bancar, Înalta Curte subliniază faptul că dispoziţiile ordonanţei în discuţie nu fac nicio distincţie între CSAL şi celelalte entităţi sub aspectul procedurii de evaluare, ce precede înscrierea în lista entităţilor SAL.
Sub acest aspect, trebuie observat faptul că potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 38/2015, autoritatea competentă evaluează, în special pe baza informaţiilor primite în conformitate cu art. 18 alin. (1) şi (3), dacă entităţile de soluţionare a litigiilor care i-au fost notificate pot fi considerate drept entităţi SAL care intră în domeniul de aplicare al prezentei ordonanţe şi îndeplinesc cerinţele de calitate prevăzute în cap. II.
Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (2) din acelaşi act normativ, autoritatea competentă stabileşte, pe baza evaluării menţionate la alin. (1), o listă a tuturor entităţilor SAL care i-au fost notificate şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1).
În fine, prin prevederile art. 31 alin. (3) din O.G. nr. 38/2015 se arată că autoritatea competentă notifică lista menţionată la alin. (2) Comisiei Europene. În cazul în care autoritatea competentă este notificată cu privire la orice modificare în conformitate cu art. 18 alin. (2), lista respectivă se actualizează fără întârzieri nejustificate, iar informaţiile relevante sunt notificate Comisiei Europene.
Prin urmare, din moment ce legiuitorul impune, anterior înscrierii în lista entităţilor SAL, evaluarea tuturor acestor entităţi din perspectiva îndeplinirii cerinţelor de calitate prevăzute la Cap. II, inclusiv a Centrului de soluţionare alternativă a litigiilor din sistemul bancar, concluzie ce rezultă din trimiterea expresă pe care art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 38/2015 o face la art. 18 alin. (3) din ordonanţa în discuţie, refuzul înscrierii recurentei reclamante în lista entităţilor SAL pentru motivul neîndeplinirii cerinţelor prevăzute la art. 22 din O.G. nr. 38/2015 este unul legal şi nu unul nejustificat, cum susţine recurenta reclamantă.
În fine, nici argumentele recurentei reclamante grefate pe dispoziţiile art. 22 alin. (9) din O.G. nr. 38/2015 nu sunt relevante pentru aprecierea legalităţii refuzului exprimat de intimata pârâtă în privinţa înscrierii A. în lista SAL. Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază faptul că dispoziţiile art. 22 alin. (9) din O.G. nr. 38/2015 nu vizează ipoteza verificării îndeplinirii, de către entităţile SAL, a condiţiilor legale pentru înscrierea acestora în lista prevăzută de art. 31 alin. (2) din O.G. nr. 38/2015, ci reglementează procedura de înlocuire a membrilor Colegiului de conducere, în caz de vacanţă a unuia sau mai multor locuri, aşadar vizează chestiuni ulterioare înfiinţării şi înscrierii entităţii SAL în lista anterior menţionată. În cazul în care entitatea ce se adresează autorităţii emitente conform art. 31 din O.G. nr. 38/2015 nu face dovada respectării condiţiilor prevăzute cu privire la componenţa Colegiului de conducere soluţia legală este aceea de respingere a cererii de înscriere în lista entităţilor SAL şi nu de declanşare a procedurilor aferente situaţiei vacantării unor locuri.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa criticată în prezenta cale de atac reflectă o corectă aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 38/2015, astfel că recursul declarat de reclamantă este nefondat, urmând a fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 222/2022 din 11 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti - veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.