Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanţei la data de 26.04.2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV. şi WW., judecători în cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, au formulat plângere, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, împotriva adresei emise de Ministerul Justiţiei nr. 2/11123/2022/23.03.2022 de respingere a contestaţiei administrative, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea parţială a Ordinelor ministrului justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021 şi nr. 401/C/07.02.2022, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită un nou ordin prin care să dispună majorarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii în raport de majorarea indemnizaţiei de încadrare brută lunară, anularea parţială a ordinelor contestate, în ceea ce priveşte data aplicării lor şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită noi ordine prin care să dispună recalcularea şi plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea ordinelor începând cu data de 01.08.2016, iar nu cu data de 30.12.2021, obligarea pârâţilor la plata diferenţelor dintre drepturile salariale pretinse şi cele efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare aferentă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin 2366 din 16 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamantul HH..
A respins ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi prescripţiei invocate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti prin întâmpinările formulate în cauză.
A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV. şi WW., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate anterior reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV. şi WW. au declarat recurs, prin care, invocând incidenţa motivelor de casare/nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., au solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivare, recurenţii au susţinut că la data de la care a fost recunoscut VRS 605,225 instanta de fond a retinut eronat necesitatea unor hotărâri judecătoresti preexistente în beneficiul lor privind recunoaşterea VRS 605,225 RON începând cu 01.08.2016
Instanta de fond a reţinut, în fapt, o inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, printr-o motivare contradictorie.
A fost respinsă solicitarea reclamanţilor reţinându-se că aceştia nu au contestat în prealabil actele anterioare de salarizare emise de Ministerul Justitiei (prin care li s-ar fi stabilit drepturile salariale începând cu data de 01.08.2016 prin raportare la un VRS inferior celui de 605,225 RON). Deci, instanta de fond a reţinut, în fapt, o inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată (necesitatea unei contestări prealabile a altor acte), fără a invoca exceptia inadmisibilităţii, conform art. 245 C. proc. civ., şi a respinge cererea ca inadmisibilă. Astfel, motivarea Curtii de Apel Bucureşti este contradictorie, cererea fiind respinsă ca neîntemeiată în urma reţinerii unui unic pretins motiv de inadmisibilitate (ce nu a pus în discuţie fondul dreptului).
Niciun temei legal nu prevede obligaţia invocată de instanta de fond (de a contesta în prealabil actele anterioare de salarizare), pentru a obţine anularea partială a ordinelor criticate în contencios administrativ.
Recurenţii apreciază că nici nu era necesară contestarea de către ei a unor acte anterioare de salarizare, atât timp cât Ministerul Justiţiei a motivat emiterea Ordinelor nr. 6245/C/30.12.2021 nr. 401/C/07.02.2022 prin faptul că a aplicat Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016. Deoarece ei au invocat aplicarea eronată de către Ministerul Justitiei a jurisprudenţei Curtii Constituţionale, instanta de fond avea obligatia de a analiza pe fond pretenţiile lor, fiind vorba de rolul instanţei de a verifica legalitatea temeinicia actului administrativ contestat.
De altfel, contestarea unor acte anterioare de salarizare nu ar fi produs niciun efect în privinta pretenţiilor lor, emiterea Ordinelor nr. 6245/C/30.12.2021 si nr. 401/C/07.02.2022 nefiind fundamentată/motivată pe existenta unor acte de salarizare anterioare, emise în beneficiul lor.
Recurenţii susţin că niciun text de lege nu impune existenta unor hotărâri judecătoreşti preexistente emiterii ordinului contestat (prin care să se fi stabilit dreptul nostru la VRS 605,225 RON, începând cu 01.08.2016), pentru a putea ataca Ordinele nr. 6245/C/30.12.2021 şi nr. 401 în contencios administrativ, în dosarul nr. x/2022.
Prin urmare, la nivelul familiei ocupaţionale există hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a dispus stabilirea şi acordarea drepturilor salariale începând cu data de 01.08.2016, ceilalţi ordonatori de credite dispunând pentru personalul propriu acordarea acestor drepturi începând cu 01.08.2016, fără a face distincţie în functie de situatia particulară a fiecărui angajat, ori de existenţa unor hotărâri judecătoreşti individuale, respectiv de dată de la care s-au acordat acestora în diverse dosare aceleaşi drepturi, obiectivul fiind realizarea unui mod unitar de salarizare, în virtutea şi a Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 794 din 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.029 din 21 decembrie 2016.
Prin Decizia Curţii Constituţionale mai sus menţionată s-a admis excepţia de neconstituţionalitate s-a constatat că dispoziţiile art. 3 alin. (1^2) din Ordonanta de urgentä a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plätit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum si unele mäsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.
Recurenţii-reclamanţi au mai susţinut că instanţa de fond a aplicat nelegal art. 7 din Cap. VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, însă acest text nu impune necesitatea contestării în prealabil a unor acte de salarizare, pentru a obţine anularea parţială a Ordinelor nr. 6245/(3/30.12.2021 nr. în contencios administrativ.
De altfel, Ordinele nr. 6245/C/30.12.2021 şi nr. 401/C/07.02.2022 sunt acte administrative de stabilire a drepturilor salariale, ce pot fi anulate de instanta de contencios administrativ.
În mod eronat instanţa de fond a reţinut incidenţa prescripţiei în privinţa momentului de la care a fost stabilit VRS 605,225 RON şi nu a analizat fondul susţinerilor reclamanţilor privind necesitatea recunoaşterii acestui drept începând cu 01.08.2016.
Recurenţii-reclamanţi mai susţin că în mod neîntemeiat instanţa de fond a reţinut inexistenţa unor hotărâri judecătoresti prin care să se fi reţinut VRS 605,225 RON în beneficiul lor.
În acest sens, au evidenţiat că pe cale judiciară a fost recunoscut dreptul la VRS 605,225 RON, într-o serie de sentinţe şi decizii, jurisprudenţa fiind vastă în acest sens.
Prin urmare, recurenţii afirmă că Ordinele nr. 6245/C/30.12.2021 şi nr. 401/C/07.02.2022 încalcă puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarele menţionate anterior, ce au stabilit VRS 605,225 RON, în beneficiul lor, anterior datei de 30.12.2021 (retinută în Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 ca fiind momentul de la care ar avea dreptul la VRS 605,225 RON).
Nesocotirea puterii de lucru judecat demonstrează nelegalitatea sentintei pronuntate de Curtea de Apel Bucureşti. Suţin recurenţii şi că un alt argument pentru care, în spetă, nu pot fi negate hotărârile judecătoresti definitive de care se prevalează este reprezentat de jurisprudenta CEDO referitoare la executarea hotărârilor judecătoresti, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 CEDO.
În ceea ce priveste înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, recurenţii apreciază că în mod greşit a reţinut instanţa de fond faptul că art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 este aplicabil în situaţia în care depăşirea nivelului salarial de bază prevăzut de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022 este rezultatul recunoaşterii prin hotărâre judecătorească a anumitor drepturi salariale.
Art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 prevede că: "în situatia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de functie, salariile de functie, indemnizatiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022", situaţie în care recurenţii ar trebui să beneficieze de o salarizare inferioară (conform prevederilor din Legea nr. 153/2017), plafonată, deşi valoarea VRS 605,225 a fost recunoscută prin decizii administrative hotărâri judecătoreşti definitive pentru viitor.
Or, aceste dispozitii limitează/plafonează salariile de bază, soldele de functie/salariile de functie, indemnizatiile de încadrare, la nivelul celor stabilite pentru anul 2022, exclusiv în situatia în care devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate (evident de lege), deci nu şi în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti definitive sunt recunoscute şi stabilite anumite majorări salariale.
În preambulul ambelor ordine contestate, sunt invocate prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, însă aceste dispoziţii legale nu se pot aplica în sensul reducerii drepturilor salariale de care reclamanţii beneficiau la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017.
Astfel, aceştia apreciază că nu li s-a recunoscut dreptul de a fi salarizati cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu o dată anterioară intrării în vigoare a Legii 153/2017, astfel cum au arătat anterior.
Prin urmare, normele legale invocate de pârât nu pot fi desprinse de contextul în care au fost adoptate, de celelalte prevederi ale art. 38 şi de interpretarea dată de Curtea Constitutională în deciziile sale.
Recurenţii susţin că, prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 vizează numai drepturile salariale stabilite prin această lege, iar nu şi drepturi care sunt recunoscute în temeiul unor prevederi anterioare.
In ceea ce priveste înghetarea sporurilor la nivelul avut anterior recurenţii susţin că în cuprinsul Ordinului nr. 401/C din 07.02.2022 nu se regăseşte vreun argument de fapt sau de drept pentru care s-a procedat la îngheţarea sporurilor, astfel că ordinul este nemotivat sub acest aspect.
Singurul aspect referitor la sporuri este precizarea din cuprinsul art. 1 al ordinului potrivit căreia salariile se stabilesc cu respectarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.
Potrivit alin. (1) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017: "Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor indemnizatiilor, inclusiv cele pentru hranä vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare a indemnizatiilor lunare, după caz".
Această prevedere limitează cuantumul sporurilor la nivelul 30% al indemnizatiilor de încadrare calculate pe ordonator de credite.
Or, în condiţiile în care, s-au majorat îndemnizaţiile de încadrare ale judecătorilor, în mod evident trebuiau majorate sporurile, cel putin cu procentul cu care s-au majorat indemnizatiile de încadrare, majorare ce nu avea cum să încalce procentul de 30% prev. de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.
În acest sens, arată că majorarea indemnizatiilor de încadrare duc la majorarea bugetului Ministerului Justiţiei cu această destinatie, ceea ce duce, în mod implicit, la creşterea sumei destinate sporurilor care se încadrează în limita de 30%.
În condiţiile în care, raţiunea îngheţării sporurilor a fost alta decât cea întemeiată pe prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, consideră recurenţii că aceasta trebuia precizată expres în ordinul contestat, neprecizarea ei echivalând cu o nemotivare a actului contestat de natură a atrage sancţiunea nulităţii actului.
Faptul că Legea nr. 153/2017 prevede nivelul sporurilor în discutie prin expresii de genul "până la", nu înseamnă că ordonatorul de credite este liber să stabilească nivelul sporurilor în mod arbitrar, fără a avea în vedere anumite criterii obiective. Or, Ministerul Justitiei nu a elaborat şi nu a adus la cunoştinţă vreun act cu caracter normativ care să prevadă procedura de stabilire a sporurilor prevazută de Legea-cadru nr. 153/2017.
De asemenea, argumentarea îngheţării salariilor pe prevederile ordonanţelor de urgenţă prin care au fost înghetate sporurile la nivelul anilor anteriori, este greşită întrucât, pe de o parte, aceste prevederi ar fi împiedicat inclusiv creşterea indemnizatiei de încadrare iar, pe de altă parte, valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON trebuia avută în vedere încă din 01.08.2016, deci anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, neavând astfel aplicabilitate prevederi ce se referă la înghetarea unor niveluri stabilite ulterior.
Recurenţii apreciază că Ordinul nr. 401C din 07.02.2022 emis de Ministrul Justitiei este nelegal în ceea ce priveşte îngheţarea sporurilor, motiv pentru care, solicită anularea parţială a ordinului sub acest aspect şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei prin Ministrul Justitiei să emită un nou ordin prin care să dispună majorarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, a sporului pentru risc suprasolicitare neuropsihică a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii în raport de majorarea indemnizaţiei de încadrare brută lunară.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Intimatul-pârât Ministerul Justiţei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanţi reiterând argumentele din propriul recurs, referitoare la incidenţa prescripţiei de 3 ani cu privire la solicitarea ce vizează recalcularea indemnizaţiilor începând cu data de 01.08.2016. Totodată, s-a arătat că se impune admiterea excepţiei tardivităţii acţiunii.
4.2. Intimatul-pârât Tribunalul Bucureşti a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii cererii de recurs, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4.3. În cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare şi note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, iar prin notele scrise din data de 29.10.2024 a invocat, cu privire la capătul de cerere privind recalcularea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, fără plafonarea instituită de art. 38 alin. (6) din Legea – cadru nr. 153/2017, respingerea, ca rămasă fără obiect, a cererii.
5. Procedura de soluţionare
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului de judecată, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 26 noiembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs asupra căii de atac formulate
Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată de intimatul-pârât Tribunalul Bucureşti, Înalta Curte urmează a o respinge, constatând că motivele dezvoltate de recurenţii-reclamanţi prin cererea de recurs se circumscriu ipotezelor prevăzute de art. 488, în coresăunzător fiecărei categorii de argumente invocate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., P., Q., R., XX., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., YY., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., O., VV. şi WW. este fondat, pentru următoarele considerente:
Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin art. 1 al Ordinului nr. 401/C/07.02.2022, Ministerul Justiţiei a stabilit că începând cu data de 30.12.2021 drepturile salariale ale judecătorilor din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti prevăzuţi în Anexele 1-29 la ordin, se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, conform celor prevăzute în dreptul fiecăruia, în anexe.
Prin prezentul demers judiciar, reclamanţii au solicitat calcularea şi plata drepturilor salariale prin raportare la VRS menţionat prin ordin începând cu data de 01.08.2016, şi nu începând cu data de 30.12.2021 şi, totodată, au solicitat înlăturarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Reclamanţii au susţinut în favoarea lor că sunt îndreptăţiţi să beneficieze de acest VRS cu începere de la 01.08.2016, în contextul în unor colegi judecători judecători li s-a acordat, prin hotărâri judecătoreşti, VRS 605,225 începând cu 01.08.2016 şi au apreciat aşadar că se impune egalizarea indemnizaţiei lor cu cea maximă din sistem nu doar pentru viitor, cum a procedat pârâtul, ci şi pentru trecut, în raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, instanţa de recurs apreciază că este nefondat.
Subsumat acestui motiv de recurs, recurenţii reclamanţi au criticat soluţia primei instanţe, apreciind că instanţa fondului a respins acţiunea lor prin însuşirea unui fine de neprimire, reproşându-se acestora că nu au contestat ordinele de salarizare anterioare celor atacate în prezentul demers judiciar.
Înalta Curte achiesează la critica recurenţilor reclamanţi, apreciind că pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei pretenţiei de recunoaştere a VRS în coordonatele trasate prin acţiune nu era necesară contestarea ordinelor de salarizare anterioare, însă o atare critică se impune a fi valorificată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi nu al celui reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În egală măsură, concluzia recurenţilor reclamanţi, potrivit căreia sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii nu se confirmă, apreciind Înalta Curte că prima instanţă a dat curs prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurenţii reclamanţi apreciază că există o formă de încălcare a autorităţii de lucru judecat din partea instanţei de fond în condiţiile în care există o serie de sentinţe civile în care acelaşi obiect este soluţionat contrar raţionamentului propus de instanţa de fond în prezenta cauză.
Înalta Curte apreciază că pentru a se putea invoca cu succes efectul autorităţii de lucru judecat este necesar să se confirme existenţa triplei identităţi (de părţi, obiect şi cauză juridică), însă între acţiunile invocate şi pretenţia dedusă judecăţii, respectiv anularea parţială a ordinelor contestate, cu consecinţa acordării valorii de referinţe sectoriale de 605,225 RON de la data pretinsă şi cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu există identitate de obiect.
Însă, hotărârile invocate în cuprinsul cererii de recurs, consacră un drept câştigat în favoarea acestora din perspectiva momentului de la care s-a recunoscut dreptul la acordarea VRS 605,225 RON, şi care urmează a fi analizat în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Aşadar, analizând sentinţa atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv a greşitei aplicări a normelor de drept material, Înalta Curte apreciază că acest motiv de casare este întemeiat recursul urmând a fi admis având în vedere următoarele:
Obiectul acţiunii este reprezentat de contestaţia formulată împotriva Ordinului MJ nr. 401/C/07.02.2022, care a avut în vedere principiul salarizării la nivelul maxim în plată pentru funcţii similare, astfel cum a fost el lămurit prin decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, recunoscându-se pentru reclamanţi, începând cu data de 30.12.2021 valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, însă cu respectarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/2017.
Constată Înalta Curte că ulterior pronunţării sentinţei atacate, Compeltul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia nr. 43/16.09.2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1106 din 05 noiembrie 2024.
Prin decizia anterior menţionată, instanţa supremă a admis, în parte, sesizările conexate formulate de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2024, şi de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarele nr. x/2024, nr. y/2024 şi nr. w/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă, a stabilit că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv al indemnizaţiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "Justiţie", stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar angajatorii nu au acordat deja această majorare.
Raportat la dispozitivul şi considerentele avute în vedere cu prilejul pronunţării deciziei nr. 43/16.09.2024, instanţa de control judiciar constată că pretenţia recurenţilor reclamanţi cu privire la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 605,225 RON şi pentru perioada anterioară celei de 30 decembrie 2021 nu mai pot fi supuse discuţiei, pretenţiile recurenţilor reclamanţi fiind întemeiate.
În ceea ce priveşte data de la care recurenţii reclamanţi sunt îndreptăţiţi la recalcularea indemnizaţiei de încadrare prin valorificarea VRS 605,225 RON, Înalta Curte constată că recurenţii reclamanţi au demonstrat existenţa unor hotărâri judecătoreşti devenite definitive, prin care a fost recunoscut, în cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "Justiţie", cuantumul valorii de referinţă sectorială la nivelul de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016, astfel că se impune şi în cauza de faţă aplicarea principiilor ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a instanţei supreme în materia salarizării, din perspectiva egalităţii şi nediscriminării.
Sub acest aspect este de menţionat, în primul rând, Decizia nr. 794/15.12.2016, prin care Curtea Constituţională a statuat că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturi stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.
În al doilea rând, prin decizia nr. 80/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.
Aplicabilitatea generală a reperului reprezentat de valoarea de referinţă sectorială este subliniată şi în cuprinsul deciziei nr. 3/2024, pronunţată în procedura recursului în interesul legii. Astfel, în considerentele de la paragrafele 69 şi 71 ale acestei decizii, s-a reţinut că: valoarea de referinţă sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale "Justiţie", în timp ce coeficienţii de multiplicare constituie elementul component în funcţie de care se realizează diferenţierea veniturilor judecătorilor şi procurorilor, în considerarea nivelului instanţei sau al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea ori în considerarea funcţiei pe care o ocupă. Altfel spus, nivelul valorii de referinţă sectorială este acelaşi pentru toţi magistraţii şi tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanţei sau parchetului la care funcţionează şi de funcţia ocupată, în timp ce coeficienţii de multiplicare sunt distincţi şi reprezintă reperul care asigură dezideratul diferenţierii veniturilor, în considerarea nivelului instanţei sau al parchetului şi a funcţiei ocupate, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari. Distincţia dintre elementele componente ale indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectorială distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.
Raportat la considerentele anterior menţionate, Înalta Curte constată că este întemeiată pretenţia recurenţilor reclamanţi la recunoaşterea dreptului la o indemnizaţie de încadrare prin valorificarea unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016(dar nu mai devreme de data numirii în funcţie a fiecărui reclamant).
În acest context intimata ÎCCJ a arăta că a emis Ordinul nr. 959/I din 12.04.2023, prin care a stabilit calculul drepturilor salariale ale judecătorilor la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Lege.
Pentru stabilirea retroactivă a drepturilor judecătorilor prin raportare la VRS 605,225 fără aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a fost emis un alt ordin, respectiv Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023, prin care s-au stabilit drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel precum si ale asistenţilor judiciari din cadrul instanţelor judecătoreşti, calculate având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6), începând cu data de 30 decembrie 2021.
Deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat lipsa de obiect a acţiunii în raport de emiterea acestor ordine, instanţa de recurs constată că pretenţiile concrete ale reclamanţilor vizează şi o perioadă anterioară celei avute în vedere prin cele două ordine, astfel că nu poate fi apreciată acţiunea acestora ca fiind lipsită de obiect.
În ceea ce priveşte contestaţia formulată cu privire la aplicarea, prin ordinele atacate în prezenta cauză, a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, instanţa de recurs reaminteşte faptul că instanţa supremă a statuat în mecanismele de unificare a practicii judiciare cu privire la inaplicabilitatea plafonării reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, atunci când depăşirea plafonului este determinată de utilizarea valorii de referinţă sectorială, prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.
Astfel, instanţa de recurs constată că pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va emite ordin de salarizare pentru fiecare reclamant din prezenta cauză, cu o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016, dar nu mai devreme de data numirii în funcţie a fiecărui reclamant şi fără aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018.
În ceea ce priveşte chestiunea sporurilor, constată Înalta Curte că din argumentele expuse în cuprinsul cererii de recurs, reclamanţii par a fi nemulţumiţi de faptul că sporurile cuvenite acestora nu au fost acordate în procentul maxim prevăzut de lege (15% spor condiţii vătămătoare, 25% spor de risc şi suprasolicitare, 5% spor de confidenţialitate), fără o motivare corespunzătoare a faptului pentru care s-a procedat la un procent inferior celui maxim prevăzut de lege.
Înalta Curte subliniază faptul că potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
În aplicarea acestui principiu şi în contextul în care indemnizaţiile de încadrare ale recurenţilor reclamanţi urmează a fi recalculate, începând cu data de 01.01.2018 prin utilizarea reperului VRS de 605,225 RON, majorat cu 25%, ordonatorului de credite îi revine obligaţia de recalculare şi a sporurilor, ce vor fi majorate corespunzător noii valori de referinţă sectorială stabilite prin prezenta hotărâre.
O atare corelare a cuantumului sporurilor nu poate depăşi, însă, limita prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.
În egală măsură, Înalta Curte subliniază faptul că nu este învestită cu o contestaţie formulată cu privire la procentul, în concret, stabilit de ordonatorul de credite pentru fiecare spor recunoscut de lege în favoarea recurenţilor reclamanţi, procent ce nu este rezultatul ordinelor ministrului justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021 şi nr. 401/C/07.02.2022 ci al actelor de salarizare anterioare.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa civilă nr. 2366 din 16 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi în rejudecare va admite în parte acţiunea şi va dispune anularea parţială a Ordinelor ministrului justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021 şi nr. 401/C/07.02.2022 în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi şi va obliga pârâta să emită noi ordine de salarizare cu o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016, dar nu mai devreme de data numirii în funcţie a fiecărui reclamant şi fără aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.01.2018.
Înalta Curte va obliga intimata-pârâtă la plata către reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salariale recunoscute prin prezenta hotărâre şi cele efectiv încasate pentru perioada de referinţă, şi, în aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului suferit, principiu prevăzut de art. 1531 C. civ., va dispune ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de creştere a preţurilor de consum şi cu dobânda legală prevăzută de art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Admite recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., P., Q., R., XX., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., YY., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., O., VV. şi WW. împotriva sentinţei civile nr. 2366 din 16 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi în rejudecare, admite în parte acţiunea şi dispune anularea parţială a Ordinelor ministrului justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021 şi nr. 401/C/07.02.2022.
Obligă intimata-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită noi ordine de încadrare pentru salariaţi cu o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016, dar nu mai devreme de data numirii în funcţie a fiecărui reclamant şi fără aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.01.2018.
Obligă intimata-pârâtă la plata către reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salariale acordate şi cele efectiv încasate pentru perioada ante-referită, actualizate cu indicele de inflaţiei şi cu dobânda legală penalizatoare.
Respinge în rest acţiunea.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.