Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 02.02.2024, sub nr. x/2024 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi intervenienţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi B. S.A. a solicitat suspendarea în parte a executării actului administrativ normativ reprezentat de Hotărârea Guvernului nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanţie- returnare pentru ambalaje primare, respectiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3), art. 4 alin. (2), art. 10 alin. (1), (5) şi (6), art. 15, art. 16, art. 20 alin. (1) lit. b) şi lit. c) şi art. 26 alin. (1) - (4), până la pronunţarea instanţei de fond şi obligarea pârâtei la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate de soluţionarea prezentei cauze.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 805 din 8 mai 2024, a respins ca nefondate excepţia de inadmisibilitate şi a lipsei de interes, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi intervenienţii Ministerul Mediului, Apelor şi B. S.A., a suspendat executarea prevederilor art. 10 alin. (5) şi (6) din H.G. nr. 1074/2021 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cele prevăzute de H.G. nr. 1075/2023 până la pronunţarea instanţei de fond, respingând în rest cererea de suspendare, ca neîntemeiată şi a respins, ca nefondate, cererile de intervenţie accesorie formulate în favoarea pârâtului Guvernul României de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi de B. S.A..
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond atât reclamanta A. cât şi pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi intervenienţii Ministerul Mediului, Apelor şi B. S.A. au declarat recurs.
3.1. Reclamanta A., îşi încadrează motivele de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În motivare arată că, în cauză, contrar susţinerilor prime instanţe, se impune admiterea cererii de suspendare a executării H.G. nr. 1074/2021 şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4 alin. (2), art. 10 alin. (1) art. 15, şi art. 26 alin. (1) - (4), fiind îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004. În cauză, este îndeplinită condiţia privind existenţa unui caz bine justificat.
În esenţă, argumentele de mai jos dovedesc cu prisosinţă vădita nelegalitate a dispoziţiilor contestate din H.G. nr. 1074/2021, ceea ce constituie un caz bine justificat în sensul Legii nr. 554/2004 şi care îndreptăţesc societatea, contrar celor reţinute în sentinţa recurată, să obţină suspendarea executării acestora, având în vedere că aparenţa dreptului este în favoarea A.:
•Dispoziţiile contestate din H.G. nr. 1074/2021 încalcă în mod vădit prevederile Legii nr. 24/2000;
• Dispoziţiile contestate din H.G. nr. 1074/2021 încalcă în mod vădit principiul ne bis in idem;
• Dispoziţiile contestate din H.G. nr. 1074/2021 încalcă în mod vădit principiul principiul personalităţii răspunderii contravenţionale;
• Dispoziţiile contestate din H.G. nr. 1074/2021 încalcă în mod vădit prevederile Constituţiei României;
• Dispoziţiile contestate din H.G. nr. 1074/2021 încalcă în mod vădit prevederile Legii nr. 21/1996;
• Dispoziţiile contestate din H.G. nr. 1074/2021 încalcă în mod vădit prevederile Codul fiscal;
• Dispoziţiile contestate din H.G. nr. 1074/2021 încalcă în mod vădit principiul securităţii juridice.
Ca atare, nu pot fi avute în vedere considerentele primei instanţe conform cărora:
"Având în vedere necesitatea examinării numai în mod sumar a apariţiei dreptului, Curtea constată că prezintă indicii serioase de nelegalitate numai prevederile cuprinse la art. 10 alin. (5) şi alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021. [...]".
Un prim argument de vădită nelegalitate: H.G. nr. 1074/2021, cu referire la Dispoziţiile contestate, încalcă prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative
Or, în ceea ce priveşte adoptarea H.G. nr. 1074/2021, menţionăm faptul că aceasta nu a fost precedată de întocmirea unui veritabil studiu de impact asupra implementării SGR, studiu care să respecte dispoziţiile art. 7 alin. (1) - (3) din Legea nr. 24/2000.
În al doilea rând, potrivit art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000 (Integrarea proiectului în ansamblul legislaţiei):
"Actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care:
a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune;" (subl. ns.).
În acest sens, menţionăm faptul că H.G. nr. 1074/2021 nu armonizează prevederile care reglementează calculul contribuţiilor aferente celor două scheme de gestionare a ambalajelor (H.G. nr. 1074/2021 şi, respectiv, O.U.G. nr. 196/2005), ceea ce va conduce la stabilirea unei duble impuneri, atât a contribuţiilor pentru neîndeplinirea obiectivelor de valorificare şi reciclare, cât şi pentru neîndeplinirea obiectivelor de returnare.
Un al doilea argument de vădită nelegalitate incident în cauză, contrar celor reţinute în cuprinsul sentinţei nr. 805/2024: dispoziţiile din H.G. nr. 1074/2021 încalcă dispoziţiile Legii nr. 24/2000 din perspectiva principiului securităţii juridice
Dispoziţiile H.G. nr. 1074/2021 privind implementarea SGR nu sunt clare în sensul că nu armonizează prevederile care reglementează calculul contribuţiilor aferente celor două scheme de gestionare a ambalajelor, ceea ce va conduce la stabilirea unei duble impuneri, atât a contribuţiilor pentru neîndeplinirea obiectivelor de valorificare şi reciclare, cât şi pentru neîndeplinirea obiectivelor de returnare. Or, în contextul în care textul art. 26 din H.G. nr. 1074/2021 este ambiguu, respectiv nu este clar, precis şi inteligibil, aşa cum reclamă dispoziţiile anterior citate, în mod evident, H.G. nr. încalcă prevederile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000.
Al treilea argument de vădită nelegalitate incident în cauză, contrar celor reţinute prin sentinţa nr. 805/2024: dispoziţiile art. 26 şi art. 15 din H.G. nr. 1074/2021, coroborat cu pct. 1 lit. o) din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1074/2021, încalcă prevederile Constituţiei României sub aspectul garantării unor drepturi fundamentale, art. 44 alin. (1), (2) şi 3 "Dreptul de proprietate privată".
H.G. nr. 1074/2021, prin faptul că instituie, în art. 26, obligaţia plăţii către A.F.M. a contribuţiilor care sunt prevăzute de O.U.G. nr. 196/2005, încalcă o serie de prevederi din Constituţia României. La fel, şi dispoziţiile art. 15 şi art. 16 din H.G. nr. 1074/2021, coroborat cu pct. 1 lit. o) din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1074/2021, prin care s-a reglementat, în cadrul Tarifului de administrare, că producătorii au obligaţia de a suporta contribuţiile plătite de Administratorul SGR ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de returnare, contravin Constituţiei României.
Al patrulea argument de vădită nelegalitate incident în cauză, contrar celor reţinute în cuprinsul sentinţei nr. 805/2024: dispoziţiile art. 26 din H.G. nr. 1074/2021 încalcă principiul ne bis in idem
Or, prin raportare la prevederile legale analizate, câtă vreme acestea prevăd obligaţia plăţii unor contribuţii separate către A.F.M. pentru neîndeplinirea obligaţiilor de returnare, contribuţii care se adaugă contribuţiilor pe care Operatorii trebuie să le plătească pentru neîndeplinirea obiectivelor de valorificare şi reciclare aferente schemei clasice de gestionare a deşeurilor din ambalaje - fiind vorba despre una şi aceeaşi faptă (diferenţa fiind strict de terminologie) -, principiul ne bis in idem este, fără doar şi poate, încălcat.
Al cincilea argument de vădită nelegalitate incident în cauză, contrar celor reţinute în Sentinţa recurată: dispoziţiile art. 26 din H.G. nr. 1074/2021 încalcă principiul personalităţii răspunderii contravenţionale.
Or, având în vedere faptul că producătorii de vinuri ar putea fi sancţionaţi prin instituirea obligaţiei de plată a contribuţiilor pentru neatingerea obiectivelor de returnare prin fapta unui terţ (i.e., clientul final, consumator al produsului), în mod cert este încălcat principiul personalităţii răspunderii contravenţionale.
Al şaselea argument de vădită nelegalitate incident în cauză, contrar susţinerilor primei instanţe din Sentinţa recurată: dispoziţiile art. 26 din H.G. nr. 1074/2021 încalcă principiile Codul fiscal şi ale Codul de procedură fiscală prin evitarea unei duble impuneri.
Astfel, este încălcat principiul certitudinii fiscale, ajungându-se în final, în realitate, la o dublă impunere pentru aceeaşi sarcină fiscală.
Al şaptelea argument de vădită nelegalitate incident în cauză, contrar susţinerilor primei instanţe: Dispoziţiile contestate din H.G. nr. 1074/2021 încalcă prevederile Legii nr. 21/1996 - Legea concurenţei.
Dispoziţiile contestate contravin textelor legale ce privesc libera concurenţă, atât timp cât aceste dispoziţii se aplică unui număr limitat de Operatori şi nu tuturor persoanelor juridice care pun pe piaţă ambalaje.
Ca atare, având în vedere toate argumentele expuse în cele ce preced, nu se poate reţine că nu ar există motive suficiente de vădită nelegalitate pentru a dispune suspendarea Dispoziţiilor contestate, sens în care sunt eronate considerentele primei instanţe.
În lipsa suspendării efectelor dispoziţiilor contestate din H.G. nr. 1074/2021, A. este expusă unei pagube iminente, contrar susţinerilor primei instanţe.
Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
3.2. Pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, în calitate de recurent-pârât, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., ale art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, referită Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare), formulează, în termen,
În contextul susţinerii excepţiei lipsei de interes critică soluţia instanţei de fond prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, deşi instanţa de fond a apreciat faptul că pentru a fi admisibilă o acţiune, ea trebuie să fie introdusă cu respectarea dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ. (reclamantul să probeze un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual), în analizarea acestei condiţii de admisibilitate, şi-a format convingerea probării interesului privat al reclamantei, prin asimilarea interesului propriu al acesteia, cu interesul public al producătorilor cărora li se aplică dispoziţiile H.G. nr. 1074/2021.
Totodată, apreciază că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, intrând astfel sub incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pentru considerentele de fapt şi de drept expuse în continuare.
Instanţa de fond în mod nelegal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. şi, pe cale de consecinţă, a suspendat executarea prevederilor art. 10 alin. (5) şi (6) din H.G. nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile republicată, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia cuprinzând şi motivări contradictorii faţă de soluţia dispusă (astfel cum regăsim la antepenultima pagină, antepenultimul paragraf).
Astfel, deşi instanţa de fond, în analizarea concordanţelor prevederilor art. 10 alin. (6) din O.U.G. nr. 249/2015, care constituie temeiul legal primar al hotărârii Guvernului, supusă suspendării, cu cele ale art. 10 alin. (6) din H. G. nr. 1074/2021, constată caracterul său de normă tranzitorie, constată că acesta nu este vătămător pentru intimata - reclamantă, ulterior dispune suspendarea alin. (6) din art. 10, motivat de faptul că reprezintă o excepţie de la aplicarea situaţiei reglementate la alin. (5).
În motivarea sa, instanţa de fond pare să considere art. 10 alin. (5) şi (6) ca fiind în mod evident nelegal, de natură să ducă la suspendarea acestuia, din cauza faptului că nu s-ar fi avut în vedere particularităţile pieţei vinurilor, care presupun o perioadă mai mare între momentul îmbutelierii si comercializării efective.
Însă, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că răspunderea extinsă a producătorului pentru ambalajele introduse pe piaţa naţională revine oricărei entităţi economice care realizează o astfel de activitate comercială, indiferent de domeniul în care activează, iar participarea în cadrul SGR este obligatorie conform legislaţiei primare.
Astfel, ambalajele sticlelor de vin sunt de natură să producă la fel de multă poluare ca şi ambalajele altor tipuri de băuturi, chiar dacă durează mai mult să fie comercializate, iar includerea vinului în categoria de produse supuse SGR conform art. 10 alin. (5) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje impune un tratament nediscriminatoriu pentru aceşti producători, ca şi pentru producătorii celorlalte tipuri de băuturi vizate.
Hotărârea Guvernului nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 6 octombrie 2021. Drept urmare, începând cu data de 6 octombrie 2021 intimata-reclamantă avea cunoştinţă despre intrarea în vigoare a sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile.
Raportat la stocul de sticle ambalate pe care intimata-reclamantă le deţine în depozit, o reducere a termenului nu este de natură a influenţa drastic vânzarea stocurilor ambalate/etichetate.
În niciun caz nu poate fi vorba de modificarea intempestivă a termenului prevăzut de art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021, care a intrat în vigoare la data de 6 octombrie 2021, fiind prevăzut de la bun început în cadrul art. 10 un termen dincolo de care era interzisă comercializarea în ambalaje necorespunzătoare.
Prin urmare, atât intimata-reclamantă, cât şi oricare alt operator economic căruia i se aplică H.G. nr. 1074/2021 putea să cunoască din timp şi să ia măsurile necesare pentru a minimiza orice potenţiale costuri suplimentare care i-ar fi fost generate de necesitatea respectării acestor prevederi.
Totodată, învederăm faptul că instanţa de fond nu a motivat în concret în ce constă paguba iminentă, respectiv care este costul de reetichetare şi dacă a fost dovedit corespunzător de intimata-reclamantă. Simplele afirmaţii ale intimatei-reclamante nu pot fi luate în considerare atât timp cât aceasta nu a depus un studiu/o expertiză din care să reiasă existenţa/întinderea prejudiciului.
H.G. nr. 1074/2021 nu se încadrează în niciunul dintre cazurile mai sus-menţionate pentru a fi îndeplinită condiţia cazului bine justificat în vederea suspendării acestuia.
Astfel, nu s-a dovedit prejudiciul creat intimatei-reclamante de emiterea actului contestat ţinând cont de faptul că aceasta, chiar şi după publicarea H.G nr. 1074/2021 (06 octombrie 2021), şi-a făcut stocuri de vinuri îmbuteliate şi etichetate non-SGR, creându-şi astfel un stoc prea mare.
Mai mult decât atât, intimata-reclamantă avea o posibilitate alternativă de a păstra vinul atât pentru fermentare, cât şi pentru maturare sau stocare, respectiv în butoaie din lemn, evitând astfel situaţia stocului prea mare.
Totodată, arată faptul că alegerea datei de valorificare a stocurilor este o chestiune de oportunitate a reglementării, iar costurile legate de modificarea modalităţii de gestionare a ambalajelor reprezintă o sarcină legală implicită pentru producători. Reţinerile instanţei referitoare la modificarea termenului prevăzut în art. 10 alin. (6) sunt nefondate din punct de vedere legal, neputându-se constitui într-un element de prejudiciu legal, de vreme ce orice reglementare sau modificare de reglementare poate determina efecte financiare pentru o entitate oarecare, însă aceasta nu poate constitui o piedică faţă de dreptul inerent al autorităţii de a reglementa un anumit domeniu de activitate.
Instanţa nu poate reţine existenţa unui prejudiciu ca urmare a efectuării unor acţiuni care sunt impuse de lege (de exemplu, schimbarea etichetelor) având în vedere faptul că intimatei-reclamante îi revin obligaţiile aferente SGR, stabilit prin art. 10 alin. (5) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, care impune producătorilor îndeplinirea responsabilităţilor impuse pentru ambalajele de tipul celor care fac obiectul SGR.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, este suficientă aplicarea unui abţibild cu sigla SGR, nefiind necesar, aşa cum reţine instanţa, răzuirea/dezlipirea etichetelor nonSGR.
Raportat la motivarea primei instanţe, în mod evident hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată atât cu aplicarea greşită a normelor de drept substanţial (în parte, citate chiar de judecătorul fondului), cât şi fiind contradictorie, inclusiv pentru că aceeaşi instanţă a apreciat concordanţa între legislaţia primară şi alte prevederi contestate ale H.G. nr. 1074/2021, care nu puteau fi tratate separat de prevederea de la art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021, pentru care s-a dispus suspendarea.
În concluzie, este nelegală hotărârea prin care s-a apreciat că nu ar fi existat temei legal în legislaţia primară pentru prevederea din art. 10 alin. (5) privind interdicţia continuării comercializării de produse în ambalaje care nu sunt marcate potrivit reglementării specifice a sistemului de garanţie-returnare, în legislaţia primară existând o asemenea prevedere care a fost implementată corespunzător de Guvernul României.
În concluzie, referitor la aprecierile instanţei de fond privind caracterul vătămător al prevederilor art. 10 alin. (5) şi (6) din H.G. nr. 1074/2021, apreciem că acestea sunt doar anticipative/afirmate/prezumate, fără a fi dovedită, în speţă, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificări şi completări.
3.3. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în calitate de recurent-intervenient, critică sentinţei recurată, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., învederăm instanţei de control judiciar existenţa unor motive contradictorii ale instanţei de fond în fundamentarea soluţiei adoptate. Astfel, în analiza prevederilor alin. (5) şi (6) ale art. 10 din actul administrativ contestat, instanţa reţine că norma înscrisă la alin. (6) are caracterul de normă tranzitorie, privită ca excepţie de la aplicarea normei reglementate la alin. (5), ceea ce înseamnă că are caracter vătămător pentru intimata-reclamanta numai prevederea de la alin. (5), nu şi reglementarea tranzitorie de la alin. (6), iar cu toate acestea, instanţa dispune suspendarea şi a prevederilor alin. (6).
Prin urmare, apreciază că sentinţa de fond nu îndeplineşte exigenţele unei motivări judicioase, cu argumente juridice pertinente, ba din contră, considerentele folosite în motivarea soluţiei pronunţate fiind de natură contradictorie, sporind ambiguitatea raţionamentului judiciar.
Critici de nelegalitate a sentinţei recurate care se circumscriu motivului prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8.
Astfel, instanţa de fond a stabilit faptul că prezintă indicii de nelegalitate, exclusiv prevederile art. 10 alin. (5) şi (6) din H.G. nr. 1074/2021, astfel cum acestea au fost modificate prin H.G. nr. 1075/2023, privitoare la stabilirea termenului-limită până la care puteau fi introduse pe piaţă, respectiv comercializate, produse în ambalaje fără sigla Sistemului de Garanţie-Returnare (denumit în continuare SGR).
În acest sens, reiterează faptul că soluţia suspendării executării actului administrativ este definită ca reprezentând o măsura provizorie de întrerupere sau de amânare a efectelor manifestării de voinţă a autorităţii publice, menită să asigure protecţia juridică a persoanei potenţial vătămate, până la evaluarea legalităţii deciziei administrative de către instanţa de contencios administrativ.
De asemenea, în considerarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, suspendarea executării prevederilor acestuia apare ca o situaţia de excepţie de la regula executării din oficiu, putând fi dispusă exclusiv conform condiţionării legale impuse de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Instanţa de fond a apreciat în mod eronat ca fiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat în prezenta cauză, noţiune care, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004 este definită ca reprezentând: "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Cu privire la condiţia cazului bine justificat, reiterează faptul că prevederile legale contestate nu prezintă elemente de nelegalitate, înţelesul termenilor putând fi decelat cu uşurinţă, în vederea implementării unitare şi nediscriminatorii a SGR-ului.
De asemenea, la data de 31 mai 2024 a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern nr. 580/2024 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile.
În acest sens, modificările adoptate au vizat termenul până la care produsele fără marcă SGR pot fi comercializate, acestea putând fi introduse pe piaţă, respectiv comercializate, cel târziu până la data de 31 decembrie 2024, dată după care introducerea acestora pe piaţa naţională, respectiv comercializarea lor va fi interzisă.
Prin urmare, având în vedere faptul că, la data prezentei a fost adoptată Hotărârea de Guvern care priveşte modificarea termenului de introducere, respectiv comercializare a produselor fără marca SGR pentru data de 31 decembrie 2024, apreciază că se impune casarea hotărârii primei instanţe şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind rămasă fără obiect.
Prin raportare la condiţia pagubei iminente, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, noţiunea este definită ca fiind "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public."
Contrar aprecierii instanţei de fond, actele administrative contestate au fost emise în vederea atingerii scopului legitim privind reducerea cantităţii de deşeuri nereutilizabile şi atingerii obiectivelor specifice sistemului de garanţie-returnare.
Paguba iminentă nu este dovedită de intimata-reclamanta nici prin presupusele costuri mari referitoare la reetichetarea ambalajelor existente, în faţa instanţei de fond nefiind administrate dovezi clare cu privire la existenţa unui astfel de prejudiciu material previzibil şi viitor. Paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ, or, în speţă, intimata-reclamanta avea cunoştinţă de reglementarea referitoare la SGR din anul 2021, de când trebuia să-şi ia măsurile necesare privind etichetarea ambalajelor.
De asemenea, în vederea evitării unui real prejudiciu în sarcina intimatei, aceasta dispunea de varianta aplicării unor etichete cu sigla SGR şi cu un cod de bare aferent conform, prevederilor legale incidente, eforturi ce implică costuri minime în sarcina acesteia. În acest sens, intimata-reclamantă nu aduce argumente care se circumscriu unei pagube iminente, societatea nefiind supusă unor costuri excesive, determinate de prevederile legale atacate.
Astfel, pentru toate considerentele precizate anterior, consideră că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este nelegală prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
3.4. Intervenienta B. SA
Şi-a întemeiat recursul pe cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor părţilor, nu a demonstrat într-un mod logic aplicarea stării de drept la starea de fapt, constatându-se de fapt nemotivarea hotărârii în acord cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a cărui încălcare conduce conform art. 480 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. la admiterea apelului.
Preluarea necenzurată a considerentelor hotărârii unei alte instanţe de judecată, fără a indica raţionamentul propriu al instanţei încalcă deci obligaţia esenţială de motivare a hotărârii, lipsind argumentele juridice proprii ale instanţei în prezenta cauză.
O asemenea situaţie se încadrează pe deplin în prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât, prin modalitatea de motivare a sentinţei şi dispozitivul acesteia, rezulta că dintr-o parte a hotărârii reiese că cererea de chemare în judecată a fost admisă, iar din altă parte reiese că a fost respinsă.
Reprezentatul reclamantei a depus la dosarul cauzei Hotărârea nr. 77/2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti ceea ce a determinat ca judecătorul fondului să nu mai motiveze sentinţa şi să adopte în mod identic considerentele respective cât şi soluţia, ceea ce arată că sentinţa nu este în realitate motivată, în sensul legii procesual-civile.
Din această perspectivă. Sentinţa nu respectă exigenţele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti procedând la preluarea considerentelor expuse într-o altă hotărâre a unei alte instanţe de judecată, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Sentinţa a fost pronunţată cu în călcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În speţă nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat pentru suspendarea efectelor art. 10 alin. (5) şi (6) din H.G. nr. 1074/2021, astfel cum această noţiune este definită de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Din analiza cererii de suspendare, rezultă că singurul motiv invocat de reclamantă în privinţa art. 10 din H.G. nr. 1074/2021 ar fi acela potrivit căruia "prevederea este nelegala şi abuzivă".
Or, asemenea susţineri nu pot reprezenta temeiuri valabile de suspendare a unei hotărâri de guvern, fiind evident că orice persoană care se consideră afectată de o nouă dispoziţie legală ar putea considera acea prevedere ca "nelegală şi abuzivă".
Pretinsa lipsă de suport în legislaţia primară a art. 10 alin. (5) si (6) din H.G. nr. 1074/2021, nu pun în lumină o nelegalitate vădită a actului contestat, ci presupun o examinare detaliată ce coincide cu însăşi analiza pe fond a cauzei şi depăşesc verificările sumare pe care instanţa de fond a fost chemată să le efectueze în contextul soluţionării unei cereri de suspendare.
În acelaşi timp, motivarea instanţei de judecată şi raţiunile care au condus la suspendarea parţială a H.G. nr. 1074/2021 legate de pretinsa lipsă de claritate a textului sunt total artificiale şi realizate fără a lua în calcul raţiunea şi finalitatea actului normativ contestat.
Noţiunea de pagubă iminentă, ca şi condiţie esenţială pentru a dispune suspendarea unui act administrativ, a fost definită în jurisprudenţa Instanţei Supreme, existând o interpretare unanimă că nu orice potenţială pierdere patrimonială justifică luarea măsurii energice de suspendare a actului administrativ, ci doar acele pagube potenţiale de natură să creeze un prejudiciu sever şi care nu ar mai putea fi reperat pe calea acţiunii de fond.
Într-un raţionament judicios, instanţa de fond trebuia să observe că paguba iminentă nu este dovedită, iar că reclamanta oferă doar argumente de ordin teoretic fără să dovedească dincolo de orice dubiu o valoare concretă cu care ar fi prejudiciabilă.
În al doilea rând, instanţa de fond nu a ţinut cont că reclamanta este profesionist în domeniu şi are un aparat specializat care să se ocupe de operaţiunea de etichetare.
Instanţa de fond trebuia să observe că reclamanta nu poate invoca din punct de vedere juridic existenţa unui prejudiciu, ca urmare i efectuării unor acţiuni care sunt impuse în primul rând de lege (schimbarea etichetelor, etc), având în vedere că acesteia îi revin obligaţiile aferente SGR, stabilit prin art. 10 alin. (5) din Legea nr. 249/2015, care impune producătorilor îndeplinirea responsabilităţilor impuse pentru ambalajele de tipul celor care fac obiectul SGR.
4. Apărările formulate în cauză
Recurenta-reclamantă A., a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul-pârât Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi recurenţii-intervenienţi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi B. S.A., solicitând respingerea acestora, ca nefondate cu consecinţa admiterii propriului recurs.
Recurenţii-intervenienţi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi B. S.A. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului reclamantei A., şi admiterea cererilor de recurs formulate de recurentul-pârât Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, şi recurentul-intervenient B. S.A..
Recurentul-pârât Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, a formulat întâmpinare la cererile de recurs formulate de recurenţii-intervenienţi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi B. S.A., solicitând admiterea acestora.
5. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, şi având în vedere cele stabilite de instanţă, Înalta Curte reţine caracterul fondat al recursurilor, pentru considerentele expuse în continuare:
Motivul de casare de ordine publică şi reglementat de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Acest motiv de casare aduce în faţa instanţei de casare o problemă de procedură extrem de importantă, anume aceea a calităţii hotărârii recurate.
În acest sens, în acord cu dispoziţiile constituţionale şi rigorile impuse unui proces echitabil, regăsite expres şi în dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea instanţei trebuie să cuprindă expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată în cauză, într-o manieră care să creeze transparenţă asupra raţionamentului judiciar care o fundamentează.
Astfel, motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic de natură a explica inteligibil hotărârea luată. De asemenea, obligaţia de motivare impune o apreciere ataşată întotdeauna de natura cauzei, de circumstanţele acesteia, stilul judiciar şi tipologia actului de justiţie.
Transpunând aceste exigenţe în examenul sentinţei recurate, Înalta Curte constată că aceasta conţine o serie de consideraţii care nu sunt apte de a explica de o manieră convingătoare raţionamentul juridic avut în vedere, aşa că hotărârea nu creează transparenţă asupra silogismului juridic care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul.
Astfel, din parcurgerea hotărârii, se poate observa că hotărârea prezintă toate elementele altei hotărâri care a fost depusă ca practica judiciară în dosar.
O astfel de practică poate ridica semne de întrebare în legătură cu transparenţa şi corectitudinea procesului de luare a deciziei mai ales dacă nu sunt explicate suficiente motive sau justificări pentru alegerea unei soluţii preexistente.
Astfel fiind, sentinţa nu cuprinde raţionamentul propriu al judecătorului fondului cu privire la admiterea cererii de suspendare a art. 10 alin. (5) şi (6) din H.G nr. 1074/2021.
Motivarea este un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie.
Din perspectiva motivării unei hotărârii judecătoreşti, aspectele care determină adoptarea unei soluţii, respectiv considerentele instanţei trebuie să redea silogismul juridic propriu al judecătorului care a determinat adoptarea soluţiei în cauză, chiar dacă situaţia analizată este similară cu o altă speţă existentă pe rolul unei alte instanţe.
În acest caz, lipseşte caracterul echitabil al procedurii judiciare întrucât Curtea de Apel Bucureşti nu a făcut o analiză proprie a speţei, ci a preluat în integralitate soluţia pronunţată într-o cerere de suspendare similară de către Curtea de Apel Ploieşti.
În concret, considerentele instanţei de fond care au determinat suspendarea art. 10 alin. (5) şi (6) din H.G. nr. 1074/2021 reprezintă o preluare a considerentelor pentru care Curtea de Apel Ploieşti a dispus suspendarea art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021 în dosarul nr. x/2024.
Preluarea necenzurată a considerentelor hotărârii unei alte instanţe de judecată, fără a indica raţionamentul propriu al instanţei încalcă deci obligaţia esenţială de motivare a hotărârii, lipsind argumentele juridice proprii ale instanţei în prezenta cauză.
Din această perspectivă, hotărârea instanţei de fond nu respectă exigenţele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., procedând la preluarea considerentelor expuse într-o altă hotărâre a unei alte instanţe de judecată, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Reţinând astfel că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, Înalta Curte apreciază că se impune casarea hotărârii instanţei de fond prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu a avut loc o cercetare efectivă a fondului cauzei, situaţie de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puţin a unei părţi, în considerarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurării tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, astfel cum impun dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare şi de motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentele-pârâte în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi avute în vedere de prima instanţă, cu ocazia rejudecării pricinii.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă A., recurentul-pârât Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, recurenţii-intervenienţi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi B. S.A. împotriva sentinţei nr. 805 din 8 mai 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.