Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând:
I.a) revocarea parţială a Ordinului 6245/C/2021 din 30.12.2021 în ceea ce priveşte data de la care s-a stabilit indemnizaţia de încadrare prin valorificarea valorii de referinţă (denumită pe scurt V.R.S.) 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 în loc de 30.12.2021;
b) obligarea la emiterea ordinului salarizare prin care să se stabilească indemnizaţia brută lunară, cu valorificarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 în loc de 30.12.2021 şi până la data eliberării din funcţie prin pensionare (01.12.2019).
II. înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul;
III. înlăturarea plafonării instituite asupra sporurilor la nivelul anterior emiterii ordinului şi determinarea sporurilor ţinând cont de noua valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON pentru stabilirea nivelului indemnizaţiei.
IV. începând cu data eliberării din funcţie prin pensionare - 01.08.2019 – obligarea pârâţilor la emiterea ordinului/dispoziţiei, prin care să transmită Tribunalului Iaşi obligaţia de a emite si înainta Casei Naţionale de Pensii Publice - Casei Judeţene de Pensii Iaşi adeverinţa cu privire la actualizarea/stabilirea pensiei de serviciu, cu stabilirea indemnizaţiei de încadrare prin valorificarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, în sensul pct. I, II şi III.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1362 din 4 octombrie 2023, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâţi, ca neîntemeiate, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia prescripţiei parţiale a dreptului la acţiune, invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiate, a admis excepţia rămânerii fără obiect a cererii, pentru perioada 01.01.2018-01.08.2019. De asemenea, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, a anulat în parte Ordinul 6245/C/30.12.2021 emis de Ministerul Justiţiei, în sensul că acesta trebuie să recunoască reclamantei o încadrare salarială având în vedere o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 28.02.2017, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu sporuri calculate în funcţie de indemnizaţia de încadrare astfel stabilită, cu respectarea art. 25 din Legea nr. 153/2017, a obligat pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui ordin pentru încadrarea salarială a reclamantei, având în vedere o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON pentru perioada 28.02.2017-01.01.2018, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu sporuri calculate în funcţie de indemnizaţia de încadrare astfel stabilită, cu respectarea art. 25 din Legea nr. 153/2017, a respins cererea pentru perioada 01.01.2018-01.08.2019, ca rămasă fără obiect şi a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond atât pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Justiţiei cât şi reclamanta A. au declarat recurs.
3.1. Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a susţinut că, în considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond, în mod eronat, a reţinut că prin anexele 1-3 la ordinul nr. 959/12.04.2023 s-au stabilit indemnizaţiile lunare neplafonate ale judecătorilor şi sporurile aplicabile, începând cu data de 01.01.2018.
Prin Ordinul nr. 959/2023 toţi judecătorii au dobândit o vocaţie generală de a li se calcula indemnizaţia de încadrare prin raportare la VRS de 605,22 RON, fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.
Pentru viitor, au fost emise imediat ordine de salarizare, care au particularizat Ordinul nr. 959/1/2023 situaţiei individuale a fiecărui judecător, pentru fiecare Curte de Apel fiind emise ordine diferite. Acest ordin subsecvent a produs efecte doar pentru viitor, urmând ca pentru trecut, să fie emise alte ordine.
Astfel, pentru perioada anterioară datei de 01.04.2023, vocaţia efectivă trebuia determinată în raport cu mai mulţi factori, respectiv:
(1) factori de ordin general - şi anume limitele impuse de vechiul ordonator principal de credite, prin Ordinul nr. 6245/C/2021; şi
(2) factori de ordin individual - precum: perioada de activitate; existenţa sau inexistenţa unor hotărâri judecătoreşti de recunoaştere a unor drepturi de natură salarială prin raportare la VRS 605,225 (în mod neplafonat), perioadele pentru care acestea sunt recunoscute; intervenirea sau nu a prescripţiei, traseul profesional individual; orice alte situaţii particulare ce pot influenţa acordarea acestor drepturi salariale.
Prin urmare, data de la care sunt acordate drepturile salariale pentru trecut a fost stabilită:
(1) în mod general prin Ordinul nr. 2734/1/2023;
(2) iar, mai apoi, în mod individual pentru fiecare judecător, prin ordine de salarizare emise subsecvent, în raport cu datele comunicate de instanţele angajatoare.
De aceea, caracterul general al Ordinului nr. 959/1/2023 - care a trasat doar cadrul juridic în care prin ordine ulterioare urma să se stabilească, în mod concret, pentru fiecare judecător în parte, atât pentru viitor, cât şi pentru trecut, salariile în forma menţionată - era incompatibil cu stabilirea, în cuprinsul lui a datelor de la care urma să se facă pentru fiecare judecător în parte salarizarea prin raportare la VRS 605,22 RON fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.
De aceea, pentru stabilirea pentru trecut a drepturilor salariale ale judecătorilor prin raportare la VRS 605,22 RON neafectate de dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, au fost emise Ordinul nr. 2734/1/2023 şi, ulterior, subsecvent acestuia, ordine pentru fiecare curte de apel, care au individualizat, pentru fiecare judecător în parte, drepturile salariale datorate pentru trecut.
Faţă de aceste aspecte, cele reţinute de către instanţa de fond sunt eronate, prin Ordinul nr. 959/2023 nefiind stabilite drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătorilor se calculează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 le, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.01.2018.
În continuare, a pretins că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 31 şi art. 36 C. proc. civ. precum şi ale art. 7 din Capitolul VIII, intitulat Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei, din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017. Dat fiind faptul că intimata-reclamantă beneficiază de dreptul de pensie începând cu data de 01.08.2019, acţiunea este formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, intimata-reclamantă neprimind indemnizaţie de serviciu.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de către instanţa de fond cu privire la anularea în parte a ordinului atacate şi stabilirea drepturilor salariate cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON pentru o perioadă anterioară datei de 30.12.2021, recurenta-pârâtă a pretins următoarele:
i. Incidenţa cazului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În litigiul invocat de instanţa de fond cu privire la situaţia intimatei - reclamante (Sentinţa civilă nr. 1432/11.10.2021 pronunţată de Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. x/2020, modificată prin decizia civilă nr. 48/25.01.2023 a Curţii de Apel Galaţi pronunţată în dosarul nr. x/2020), pretenţiile acesteia privind stabilirea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 605,225 nu au fost admise în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei (ordonatorul principal de credite în drepturile şi obligaţiile căruia s-a subrogat Î.C.C.J. conform dispoziţiilor art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022).
Din această perspectivă, apreciază că instanţa de fond a procedat la o greşită aplicare autorităţii de lucru judecat precum şi a efectului pozitiv al hotărârii judecătoreşti definitive din cauza respectivă, cât timp Ministerul Justiţiei nu a fost obligat la stabilirea drepturilor salariale conform celor dispuse prin hotărârea pe care o recurează, iar faţă de Î.C.C.J. s-ar fi putut invoca, cel mult, opozabilitatea hotărârii din perspectiva prevederilor art. 435 alin. (2) din C. proc. civ.
Pronunţând o hotărâre doar raportându-se la cele reţinute prin hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2020 instanţa de fond nu a analizat fondul raportului juridic dedus judecăţii, care implică cercetarea aspectelor învederate în apărare de către Ministerul Justiţiei şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv în ceea ce priveşte faptul că Ordinul atacat nu au vizat punerea în executare a hotărârii obţinute de către intimata- reclamantă.
Pe cale de consecinţă, având în vedere că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu greşita aplicare a prevederilor art. 430 şi art. 431 C. proc. civ., şi ţinând cont de faptul că încălcarea acestor prevederi atrage sancţiunea nulităţii absolute, apreciem că este incident cazul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicităm instanţei admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
ii. Incidenţa cazului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Generalizarea aplicării VRS 605,225 RON a fost constatată după pronunţarea şi motivarea Deciziei nr. 55/13.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1102 din 19.11.2021, care a constatat că: "plecând de la premisa că un nivel al valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON a fost deja recunoscut altor magistraţi aflaţi în situaţii identice, instanţele de judecată au a examina discriminarea reglementărilor succesive şi de statuat asupra necesităţii egalizării indemnizaţiei de încadrare la nivelul celui maxim aflat în plată fără a fi indicată în mod explicit o dată anume a identificării acestui maxim. în cuprinsul Deciziei nr. 29/17.05.2021, hotărârea anterioară care viza practic aceeaşi problemă de drept, nu se reţinuse existenţa acestei stări de fapt.
Prin Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 emis de către Ministerul Justiţiei s-a hotărât ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari să se stabilească având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea nr. 153/2017.
Art. 4 al ordinului a prevăzut că pentru perioada anterioară datei emiterii prezentului ordin, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON se vor achita eşalonat, potrivit dispoziţiilor legale incidente.
Astfel, în actele administrative s-a menţionat, la art. 4, respectiv la art. 2, faptul că, pentru perioada anterioară datei emiterii ordinelor, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON se vor achita eşalonat, potrivit dispoziţiilor legale incidente.
În atare situaţie, în măsura în care intimata-reclamantă beneficiază deja de o hotărâre judecătorească prin care i-a fost recunoscut dreptul de a fi salarizat prin raportare la VRS 605,225 RON, aceasta nu se pot adresa instanţei cu o altă cerere ce vizează acelaşi drept, respectiv dreptul de a fi salarizat prin raportare la VRS 605,225 RON.
În ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) pentru perioada 01.01.2018 - 01.08.2019 data pensionării intimatei-reclamante apreciază că cererea intimatei-reclamante este neîntemeiată.
Pentru perioada anterioară datei de 30.12.2021, data emiterii Ordinului nr. 6245/C/2021, în cauza dedusă judecăţii, nu prezintă relevanţă faptul că intimata- reclamantă a câştigat, prin hotărâri judecătoreşti, dreptul de a fi salarizaţi prin raportare la o VRS de 605,22 RON, în condiţiile în care aceasta nu deţine o hotărâre de recunoaştere a dreptului de a fi salarizate prin raportare la VRS 605,225 RON cu înlăturarea plafonării reglementată de art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
În sensul celor arătate, relevantă este şi motivarea Deciziei nr. 55/13.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1102 din 19.11.2021, care a constatat că: "plecând de la premisa că un nivel al valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON a fost deja recunoscut altor magistraţi aflaţi în situaţii identice, instanţele de judecată au a examina discriminarea reglementărilor succesive şi de statuat asupra necesităţii egalizării indemnizaţiei de încadrare la nivelul celui maxim aflat în plată", fără a fi indicată în mod explicit o dată anume a identificării acestui maxim. în cuprinsul Deciziei nr. 29/17.05.2021, hotărârea anterioară care viza practic aceeaşi problemă de drept, nu se reţinuse existenţa acestei stări de fapt.
În concluzie, doar în situaţia în care intimata-reclamantă ar fi invocat hotărâri prin care VRS 605,22 RON era câştigată fără aplicarea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, am fi putut, eventual, vorbi despre temeinicia cererii acesteia de modificare a Ordinului contestat, în sensul stabilirii dreptului lor de a fi salarizaţi prin raportare la VRS 605,22 RON neafectată de aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu data stabilită pe cale judecătorească.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a susţinut că aceasta a fost greşit soluţionată de prima instanţă, în condiţiile în care intimata- reclamantă a fost salarizată anterior prin ordine care nu au fost contestate de aceasta în privinţa datei de la care ar fi trebuit să beneficieze de VRS 605,225 RON. Prin urmare, aceasta a stat în nelucrare în privinţa pretenţiei de a fi salarizată potrivit VRS 605,22 RON neplafonat cu începere din 1 august 2016, până la emiterea Ordinului nr. 6245/C/2021. În plus, potrivit art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea 53/2003, cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
3.2. Pârâtul Ministerul Justiţiei, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicită casarea în parte a hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiilor invocate şi, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În primul rând, a pretins că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, raportat la prevederile art. 142, 148 si 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciara. Legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de starea pricinii, fără distincţie, cât si în drepturile şi obligaţiile care decurg din hotărâri judecătoreşti, pronunţate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.
În continuare, a învederat că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, în condiţiile în care aceasta este beneficiară a dreptului de pensie.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a pretins că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică.
Coroborând dispoziţiile art. 2500, 2517 şi 2524 C. civ. cu prevederile art. 171 alin. (1) din Codul muncii, a considerat că acţiunea prin care se solicită stabilirea şi plata unor drepturi salariale pentru perioada anterioară celor 3 ani calculaţi de la data introducerii acţiunii este prescrisă.
În continuare, a învederat că hotărârea este netemeinică şi nelegală, în contextul în care prin titlurile executorii pe baza cărora instanţa de fond a argumentat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, s-a dispus admiterea lipsei calităţii procesuale pasive a ordonatorului principal de credite, respectiv a Ministerului Justiţiei. De asemenea, prin decizia civilă nr. 48/2023, Curtea de Apel Galaţi a menţionat expres în cuprinsul dispozitivul hotărârii că drepturile se vor calcula cu aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.
De asemenea, a susţinut că generalizarea aplicării VRS 605,225 RON a fost constatată după pronunţarea şi motivarea Deciziei nr. 55/13.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1102 din 19.11.2021, fără a fi indicată în mod explicit o dată anume a identificării acestui maxim.
Astfel, ordonatorii de credite din sistemul justiţiei au acordat, potrivit competenţelor, valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, ţinând cont de necesitatea egalizării indemnizaţiilor care s-a impus prin evoluţia jurisprudenţei, urmând ca hotărârile deja pronunţate să fie executate potrivit prevederilor legale.
3.2. Reclamanta A., în motivarea recursului a expus următoarele împrejurări relevante:
În ce priveşte încheierea din 12.04.2024 pronunţate de instanţa de fond, apreciază ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Ulterior pronunţării sentinţei recurate, instanţa de fond, prin încheierea din 12.04.2024, a dispus din oficiu, invocând aplicabilitatea art. 442 alin. (1) C. proc. civ., a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 1363/04.10.2022 a Curţii de Apel Bucureşti -în sensul că, din paragrafele 6 si 7, se înlătură sintagma "fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017".
A considerat că încheierea atacată este nelegală, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât, procedând în sensul arătat, instanţa de fond a realizat, în fapt, o reluare/reconsiderare a deliberării pe fondul cauzei, cu consecinţa modificării soluţiei din dispozitivul sentinţei pronunţate - ceea ce, în niciun caz, nu poate fi apreciat în sensul că îndreptarea hotărârii în sensul arătat prezintă caracterul unei erori materiale.
În continuare, a dezvoltat motive de recurs fundamentate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În acest sens, a susţinut că, în mod greşit a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea privind recunoaşterea unui V.R.S. de 605,225 RON pentru perioada 01.0.2018 - 01.08.2019, fiind încălcate prevederile art. 38 alin. (2) lit. a) si alin. (6) din Legea -cadru nr. 153/2017.
A precizat că a contestat Ordinul nr. 959/2023, iar unul dintre motive vizează chiar data solicitată de la care urmează să se aplice acest ordin, respectiv 01.01.2018.
Prin acest ordin, toţi judecătorii dobândesc o vocaţie generală/eventuală de a li se calcula indemnizaţia de încadrare în forma prevăzută de art. 1, însă, în perioada anterioara datei de 12.04.2023, vocaţia efectivă este determinată de mai mulţi factori, respectiv: perioada de activitate; existenţa sau nu a unor hotărâri judecătoreşti de recunoaştere a unor drepturi de natură salarială prin raportare la VRS 605,225 şi perioadele pentru care acestea sunt recunoscute; intervenirea sau nu a prescripţiei dreptului de a solicita drepturile salariate prin raportare la VRS 605,225 RON sau intervenirea dreptului de a solicita executarea silită; orice alte situaţii particulare ce pot influenţa acordarea acestor drepturi salariale.
Cum aplicarea Ordinului 959/2023 de la data de 01.01.2018 nu este una certă sub aspectul înlăturării plafonării, iar reclamanta a solicitat recalcularea indemnizaţiei de încadrare cu luarea în considerare a unui VRS de 605,225 RON cu înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 pentru o perioadă anterioară emiterii Ordinului 959/12.04.2023, instanţa de fond trebuia să pronunţe o soluţie cu privire la cererea acesteia pentru întreaga perioadă cât a fost în activitate limita superioară în timp de valorificare a acestui drept prin emiterea ordinului de încadrare fiind 31.07.2019, ultima zi de activitate ca magistrat.
În continuare, a susţinut că dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017 limitează/plafonează indemnizaţiile de încadrare la nivelul celor stabilite pentru anul 2022, exclusiv în situaţia în care devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate de lege, deci nu şi în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti definitive, respectiv acte administrative emise ca urmare a punerii în executare a acestor hotărâri judecătoreşti definitive (de exemplu, Ordinul 2295 din 07.12.2021 emis de Parchetul de pe lângă ÎCCJ, a intrat în circuitul civil la data emiterii Ordinului nr. 6245/C/202l din 30.12.2021), prin care sunt recunoscute şi stabilite anumite majorări salariale, cum este VRS 605,225 RON. Or, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, prin sentinţa civilă nr. 1432 din 11.10.2021 pronunţată de Tribunalul Galaţi in dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 48/25.01.2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, a fost obligat pârâtul Tribunalul Iaşi să recalculeze indemnizaţia de încadrare şi celelalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 28.02.2017 şi până la data încetării raporturilor de serviciu, aceasta fiind, în ceea ce o priveşte, data pensionarii - 01.08.2019. Prin urmare, emiterea ordinului trebuia să vizeze integral perioada 28.02.2017-01.08.2019, întrucât dreptul la plata sumelor aferente indemnizaţiei majorate i-a fost recunoscut prin hotărâre judecătorească, iar potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru de salarizare, începând cu data de 1 iulie 2017, se menţine în plată, la nivelul acordat în luna iunie 2017, cuantumul brutal drepturilor salariale care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, etc, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupa aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Rezultă că, în speţă, nu este incidentă plafonarea/limitarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, atât timp cât in materia salarizării, odată introdus în baza de calcul un element salariat, nu se poate proceda la eliminarea acestuia, deoarece s-ar ajunge la o diminuare a dreptului salarial, ceea ce ar duce la încălcarea principiului drepturilor câştigate, în contextul în care judecătorii au un raport de muncă sui generis, conform practicii ÎCCJ.
3. Apărările formulate în cauză
Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi reclamanta A. au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs
Un prim motiv de casare invocat de recurentul-pârât, Ministerul Justiţiei, şi care corespunde cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). 5 C. proc. civ. a vizat critica adusă soluţiei date excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive de către prima instanţă.
Motivul este nefondat.
După cum just a remarcat prima instanţă, Înalta Curte constată că recurentul-pârât Ministerul Justiţiei are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece este emitentul ordinului contestat, faţă de dispoziţiile Legii nr. 304/2004 în raport de care a fost analizată legalitatea acestuia, pentru capătul de cerere având ca obiect revocarea, respectiv anularea în parte a ordinului, prin înlăturarea plafonărilor instituite în baza art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/2017.
Prin urmare, chiar dacă pe parcursul soluţionării cauzei a intrat în vigoare Legea nr. 304/2022, care, prin art. 142 a instituit o subrogare de drept a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în drepturile şi obligaţiile procesuale ale Ministerului Justiţiei, se constată că, în mod just, a fost reţinută şi legitimarea procesuală a recurentului-pârât, care îi conferă acestuia dreptul procesual de apărare în raport de actul al cărui emitent este.
În acest context, Înalta Curte reţine că pârâtul Ministerul Justiţiei are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece este emitentul ordinului contestat, faţă de dispoziţiile Legii nr. 304/2004 în raport de care va fi analizată legalitatea acestuia, pentru capătul de cerere având ca obiect revocarea, respectiv anularea în parte a ordinului, prin înlăturarea plafonărilor instituite în baza art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/2017.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale active, deduse judecăţii de ambii recurenţii-pârâţi în cadrul aceluiaşi motiv de casare, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite.
După cum just a reţinut prima instanţă, în cauză, calitatea procesuală activă trebuie determinată în funcţie de dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII, intitulat Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei, din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, în baza cărora a fost formulată cererea, care instituie dreptul "personalului salarizat potrivit prezentului capitol" de a contesta actele administrative de stabilire a drepturilor salariale. Or, câtă vreme acţiunea a avut ca obiect recunoaşterea unor drepturi salariale care i s-ar fi cuvenit în perioada în care a exercitat profesia de judecător, cererea este formulată de aceasta, din poziţia de personal salarizat conform normei juridice indicate.
Nefondate sunt şi criticile aduse soluţiei date excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
În acest sens, se constată că acţiunea a vizat legalitatea unui act administrativ de salarizare, emis în condiţiile Anexei V din Legea nr. 153/2017. Astfel, în acest cadru, după cum just a observat prima instanţă, acţiunea dedusă judecăţii este supusă unui termen special de decădere, conform art. 7 alin. (2) din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, termen cu privire la care recurenţii-pârâţi nu au pretins că ar fi fost nerespectat în cauză. Cât priveşte dispoziţiile privind prescripţia extinctivă cuprinse la art. 2500 şi următoarele C. civ., coroborate cu art. 171 şi art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, în mod just prima instanţă a apreciat că acestea ar putea fi avute în vedere la analizarea pe fond a pretenţiilor recurentei-reclamante, în măsura în care se solicită acordarea drepturilor salariale pentru o perioadă cu mai mult de trei ani înainte de data emiterii ordinului, reprezentând o chestiune de drept substanţial şi nu o veritabilă excepţie cu privire la exerciţiul dreptului la acţiune.
În continuare, se observă că recurenţii au contestat soluţia dată excepţiei rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, susţinere ce se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). 8 C. proc. civ.
Analizând sentinţa recurată, se constată că judecătorul fondului a făcut aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi a admis excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată pentru intervalul 01.01.2018-01.08.2019, pornind de la ipoteza emiterii ulterior formulării cererii de chemare în judecată a Ordinului nr. 959/I/12.04.2023, apreciind că, prin intermediul acestui act administrativ, judecătorilor le-ar fi fost recunoscute drepturile salariale indicate începând cu data de 01.01.2018, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.
Interpretarea conţinutului acestui act administrativ a fost eronată ceea ce a condus la o greşită aplicare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în sensul celor urmează:
Contrar celor reţinute de prima instanţă, prin Ordinul nr. 959/2023 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu s-au stabilit indemnizaţiile lunare neplafonate ale judecătorilor şi sporurile aplicabile, începând cu data de 01.01.2018. Din contră, prin respectivul act administrativ, cu caracter general, judecătorii au dobândit doar vocaţia generală de a li se calcula indemnizaţia de încadrare prin raportare la VRS de 605,22 RON, fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.
Astfel, prin acest ordin, toţi judecătorii dobândesc o vocaţie generală/eventuală de a li se calcula indemnizaţia de încadrare în forma prevăzută de art. 1, însă, în perioada anterioara datei de 12.04.2023, vocaţia efectivă este determinată de mai mulţi factori, respectiv: perioada de activitate; existenţa sau nu a unor hotărâri judecătoreşti de recunoaştere a unor drepturi de natură salarială prin raportare la VRS 605,225 şi perioadele pentru care acestea sunt recunoscute; intervenirea sau nu a prescripţiei dreptului de a solicita drepturile salariate prin raportare la VRS 605,225 RON sau intervenirea dreptului de a solicita executarea silită; orice alte situaţii particulare ce pot influenţa acordarea acestor drepturi salariale.
În acest sens, în privinţa judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, prin Ordinul nr. 2734/I/27.09.2023, la art. 1, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus că "drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari din cadrul instanţelor judecătoreşti, calculate având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiţiei nr. 6245/C din 30 decembrie 2021, se stabilesc începând cu data intrării în vigoare a ordinului menţionat-30 decembrie 2021-fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare,,.
Se observă astfel că, în privinţa judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, Ordinul nr. 959/2023 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a stabilit ca indemnizaţiile lunare să fie calculate având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.01.2018.
Prin urmare, făcând o greşită aplicare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, prima instanţă a reţinut că pretenţiile aferente perioadei 01.01.2018-01.08.2019, având ca obiect înlăturarea plafonării prevăzute de aceste dispoziţii legale, se impune a fi respinse ca rămase fără obiect. Pentru aceste considerente se constată că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). 8 C. proc. civ., ceea ce va determina potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ. casarea hotărârii în ceea ce priveşte fondul acţiunii. În egală măsură, faţă de caracterul unitar al ordinului supus contestaţiei judiciare, reţine că greşita soluţionare a excepţiei rămânerii fără obiect se răsfrânge asupra fondului raportului juridic dedus judecăţii, în integralitatea sa, astfel încât, pentru a asigura o judecată unitară în ansamblul cauzei, constată că se impune casarea sentinţei în aceste limite, iar nu doar pentru intervalul 01.01.2018-01.08.2019.
Corelativ, prin greşita admitere a excepţiei anterior menţionate, se reţine că prima instanţă nu a procedat la analizarea fondului raportului juridic dedus judecăţii şi nu a analizat susţinerile părţilor ce priveau înlăturarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 cu privire la stabilirea veniturilor salariale ale reclamantei, în perioada în care şi-a exercitat profesia de judecător. Astfel, prin raportare la prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 din C. proc. civ., casarea hotărârii va fi urmată de trimiterea cauzei spre rejudecare asupra fondului raportului juridic dedus judecăţii.
De asemenea, se observă că această soluţie lasă de prisos analiza restului motivelor de casare invocate de recurenţi cu privire la soluţia dată fondului acţiunii pentru perioada 01.08.2016-31.12.2017, a capătului 4 de cerere, faţă de natura accesorie a acestuia, cât şi a recursului reclamantei îndreptat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale câtă vreme aceasta viza fondul unuia dintre capetele de cerere care au învestit prima instanţă.
În rejudecare, prima instanţa va analiza pe fond raportul juridic dedus judecăţii, din perspectiva argumentelor de nelegalitate invocate de reclamantă şi a apărărilor corelative expuse de pârâţi.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, constatându-se incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa în parte sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată asupra fondului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Justiţiei şi de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 1362 din 4 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.