Şedinţa publică din data de 6 februarie 2025
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată şi hotărârea de fond pronunţată în cauză
Prin acţiunea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor, solicitând anularea Deciziei nr. 32/P din 08.09.2021, prin care Ministerul Finanţelor - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Dispoziţie obligatorii nr. ISRAIF - 2291/23.06.2021 şi Raportului de inspecţie economico financiară nr. ISRAIF - 2290/23.06.2021 emise de DGRFP Iaşi, precum şi anularea dispoziţiei obligatorii şi a raportului de inspecţie economico financiară anterior menţionate.
Prin sentinţa nr. 178 din 19 decembrie 2022, Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de repunere pe rol, a respins cererea de suspendare a cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2021 aflat în lucru pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi înregistrat ca urmare a sesizării nr. x/24.06.2021 şi a procesului-verbal nr. ISR _AIF 2289/23.06.2021 întocmite de către DGFRFP Iaşi şi a admis cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. de sesizare a Curţii Constituţionale.
Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor, ca neîntemeiată, precum şi cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. de suspendare a Dispoziţiei obligatorii nr. x/23.06.2021, formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, tot ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei nr. 178 din 19 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal reclamantă A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei primei instanţe şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea cererii de suspendare a executării actelor administrativ financiare contestate până la soluţionarea definitivă a fondului cauzei.
2. Hotărârea instanţei de recurs supusă revizuirii
Prin decizia nr. 506 din 31 ianuarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022 a fost respins recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 178 din 19 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
3. Cererea de revizuire
Împotriva deciziei nr. 506 din 31 ianuarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022, A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, invocând motivele prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.
În esenţă, în ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de pct. 5 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuenta a arătat că înscrisurile noi doveditoare, care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, sunt reprezentate de două hotărâri judecătoreşti pronunţate în situaţii identice, în care au fost admise recursurile şi s-a dispus trimiterea cauzelor spre rejudecare, respectiv:
1. decizia 5782/05.12.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022 al ÎCCJ – SCAF care exista la momentul soluţionării recursului din dosarul nr. x/2022, dar nu era redactată la momentul pronunţării deciziei a cărei revizuire se cere;
2. decizia 1474/13.03.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al ÎCCJ – SCAF, dosarul fiind pe rolul instanţei la momentul pronunţării deciziei a cărei revizuire se cere, dar instanţa nu se pronunţase încă.
A susţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest articol, apreciind că, deşi s-a respins recursul ca nefondat, decizia a cărei revizuire se solicită evocă fondul, situaţia de fapt fiind confirmată şi de instanţa de recurs care, prin modalitatea în care a analizat incidenţa motivelor de recurs, s-a pronunţat asupra fondului.
Totodată, a considerat că cererea de revizuire este formulată în termenul legal care curge de la data comunicării deciziei nr. 506/31.01.2024, respectiv 05.08.2024, iar în subsidiar a solicitat repunerea în termenul de declarare a revizuirii de la momentul comunicării deciziei anterior menţionate.
Referitor la motivul de revizuire prevăzut de pct. 8 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuenta a solicitat repunerea în termenul de declarare a revizuirii, astfel cum permit dispoziţiile art. 186 alin. (2) teza a II-a din acelaşi act normativ, considerând că termenul începe să curgă de la data comunicării deciziei nr. 506/31.01.2024 şi nu de la data rămânerii definitive a hotărârii, câtă vreme conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat vizează atât dispozitivul, cât şi considerentele, iar considerentele au fost cunoscute de revizuentă la momentul comunicării deciziei.
A arătat că efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei nr. 5782 din 5 decembrie 2023 pronunţate în dosarul nr. x/2022 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (prima decizie) a fost încălcat prin decizia nr. 506 din 31.01.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2022 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (a doua decizie), făcând referire la inexistenţa noţiunii de "beneficiar indirect".
În opinia sa, este îndeplinită şi condiţia cerută de lege privind identitatea de părţi pentru că recurenţii din celelalte dosare sunt operatori economici, desfăşoară aceiaşi activitate şi au fost controlaţi în legătură cu sume care provin de la bugetul de stat pentru transportul efectuat, situaţie identică cu a societăţii revizuente.
4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor au formulat întâmpinări prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire pentru ambele motive invocate, iar în subsidiar, au solicitat respingerea cererii ca nefondată.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire
1. Examinând motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din acelaşi act normativ, în raport de argumentele formulate, precum şi de înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă şi o va respinge pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că revizuirea este o cale de atac nedevolutivă care vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greşită a situaţiei de fapt prin hotărârea atacată. În ceea ce priveşte categoriile de hotărâri care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit, în principal, că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat cu privire la caracterul fondat sau nefondat al cererii, obiectul revizuirii constituindu-l hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi, doar cu titlu de excepţie şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 509 din C. proc. civ., pot face obiect al revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.
În cauză, cererea de revizuire este îndreptată împotriva deciziei nr. 506 din 31 ianuarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022 prin care a fost respins recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 178 din 19 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Aşa cum rezultă din motivarea cererii de revizuire, s-a invocat de către revizuentă, ca temei de drept în susţinerea revizuirii hotărârii instanţei de recurs, art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia: "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: pct. 5 după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor".
O primă condiţie de admisibilitate a căii de atac extraordinare a revizuirii vizează sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot face obiectul său, avându-se în vedere împrejurarea că, în această materie, prevederile legale incidente sunt de strictă interpretare şi aplicare, nefiind permis a se extinde dincolo de limitele impuse de normele procedurale reglementate de art. 509-513 C. proc. civ.
Legiuitorul a deschis calea de atac a revizuirii, în principal, împotriva hotărârii prin care s-a rezolvat fondul cauzei, iar o atare concepţie a fost consacrată constant şi în doctrina şi jurisprudenţa în materie, singura excepţie fiind reglementată de noul C. proc. civ. în art. 509 alin. (2), respectiv pentru motivele prevăzute la alin. (1) pct. 3, în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 fiind supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, deci pentru alte motive de revizuire decât cel invocat în cauză.
În materia revizuirii, a evoca fondul în primă instanţă înseamnă a examina raportul juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză, iar în căile de atac evocarea fondului presupune schimbarea situaţiei de fapt în urma analizei probelor sau în urma aplicării altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt deja stabilite, de natură să conducă la o altă dezlegare a raportului juridic litigios.
Astfel, evocarea fondului are loc atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, instanţa reapreciază probele administrate de instanţele inferioare, reţine o altă situaţie de fapt şi pronunţă o soluţie cu totul diferită decât aceea pronunţată de instanţele inferioare. De asemenea, numai dacă din considerentele deciziei rezultă că instanţa a schimbat situaţia de fapt, păstrând totuşi soluţia atacată, revizuirea este admisibilă.
În accepţiunea doctrinară şi cea jurisprudenţială conturate în interpretarea noţiunii de "hotărâre care evocă fondul" s-a stabilit că o astfel de cerinţă este îndeplinită de acele hotărâri pronunţate în recurs, în care are loc o nouă judecată, fiind astfel vorba despre o hotărâre dată în rejudecare, după casarea cu reţinere.
În concluzie, în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate în recurs, noţiunea de "hotărâre care evocă fondul" include hotărârile instanţei de recurs date ca urmare a rejudecării fondului după casarea cu reţinere, iar nu şi pe cele prin care s-a respins recursul ca nefondat, cu excepţia situaţiei în care instanţa a schimbat situaţia de fapt.
Însă, în prezenta cauză, deşi decizia atacată de revizuentă este definitivă, nu face parte din categoria hotărârilor prin care s-a evocat fondul pricinii deduse judecăţii, fiind pronunţată o hotărâre de respingere a recursului, ca nefondat, prin care nu s-a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea stabilită prin sentinţa ce a format obiectul recursului, iar instanţa de control judiciar nu a dat o altă dezlegare raportului juridic litigios în urma aplicării altor dispoziţii legale la împrejurări de fapt deja stabilite. Însăşi revizuenta, prin Argumentul 2 prezentat la pagina 5 al cererii de revizuire, a admis faptul că: "Situaţia de fapt stabilită de prima instanţă a fost confirmată şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin dec. civ. 506 din 31 ianuarie 2024. (...)"
Cu alte cuvinte, nu s-a realizat o nouă judecată în calea de atac, diferită de cea de la prima instanţă, care să determine o altă soluţie, ci, doar a fost confirmată hotărârea pronunţată în etapa judecăţii în fond, aspect care nu poate determina încadrarea deciziei atacate cu revizuire în categoria hotărârilor care evocă fondul.
Ca urmare, este inadmisibilă calea de atac extraordinară exercitată în cauza de faţă de către A. S.R.L., întrucât are ca obiect o hotărâre care nu se încadrează în categoria celor care evocă fondul, susceptibile de revizuire conform prevederilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., pentru motivul prevăzut la pct. 5.
În plus, este de observat că prin invocarea acestui motiv de revizuire, partea tinde la o reanalizare a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022, la o cenzurare a interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale de către instanţa de recurs şi a modului de apreciere a probelor, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea revizuirii.
În acest context, cum prima condiţie de admisibilitate a căii de atac extraordinare a revizuirii ce vizează sfera hotărârilor judecătoreşti care pot face obiectul său din perspectiva motivului revizuirii invocat de titularul căii de atac, nu este îndeplinită în cauză, hotărârea atacată nefăcând parte din categoria celor care evocă fondul, Înalta Curte constată că, raportat la dispoziţiile art. 509 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., nu se poate analiza incidenţa motivului de revizuire reglementat la pct. 5 al textului de lege evocat, demersul părţii fiind inadmisibil.
2. În ceea ce priveşte cererea revizuentei A. S.R.L. de repunere în termenul de declarare a revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge apreciind că nu sunt invocate motive temeinic justificate care să fi împiedicat partea să formuleze cererea de revizuire în termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile legale.
Potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate."
Revizuenta a susţinut că împiedicarea sa de a formula cererea în termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, a constat în faptul că nu a cunoscut considerentele deciziei atacate, în condiţiile în care efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei nr. 5782 din 5 decembrie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2022 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (prima decizie) a fost încălcat prin decizia nr. 506 din 31.01.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (a doua decizie), făcând referire la inexistenţa noţiunii de "beneficiar indirect".
Contrar alegaţiilor revizuentei, Înalta Curte constată că cererea de repunere în termen nu poate fi primită, întrucât nu sunt invocate motive temeinic justificate care să fi împiedicat partea să formuleze cererea de revizuire în termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Motivele temeinice care justifică repunerea în termen trebuie să fie legate de situaţia particulară a părţilor şi nu de aspecte generale care să conducă la schimbarea sistematică a termenului stabilit de legiuitor.
Or, dacă s-ar considera că pentru formularea cererii de revizuire este necesară cunoaşterea considerentelor, ar însemna ca, în mod sistematic, termenul de formulare al cererilor de revizuire prin care se invocă încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, să fie calculat de la data redactării hotărârii considerate contradictorii, cu înfrângerea voinţei legiuitorului care a prevăzut în mod expres că termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, respectiv de la pronunţare.
3. Analizând cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport cu excepţia de tardivitate, invocată de instanţă din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În cauză, revizuenta invocă o pretinsă contrarietate între decizia civilă nr. 506 din 31 ianuarie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal şi decizia nr. 5782 din 5 decembrie 2023 a aceleiaşi instanţe.
Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.
Dintre deciziile a căror contradictorialitate se invocă, reiese că ultima hotărâre rămasă definitivă este decizia nr. 506 din 31 ianuarie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri formulată de revizuentă a fost transmisă la data de 05 septembrie 2024 prin intermediului Oficiului Poştal, astfel cum rezultă din ştampila aplicată pe nota de inventar anexată plicului ataşat la dosarul cauzei, fiind înregistrat pe rolul instanţei la data de 11 septembrie 2024.
Calcul termenelor procedurale se realizează în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) C. proc. civ. - când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. De asemenea, alin. (2) al aceluiaşi text de lege dispune: când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.
Făcând aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate la speţa dedusă judecăţii, reiese că data la care a rămas definitivă ultima hotărâre este data pronunţării; decizia civilă nr. 506 a fost pronunţată la 31 ianuarie 2024 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, astfel încât, în raport de data depunerii cererii de revizuire, 05 septembrie 2024, termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost încălcat.
Având în vedere cele constatate, Înalta Curte urmează să respingă, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate asupra cererii de revizuire.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge revizuirea formulată de A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 506 din 31 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca inadmisibilă.
Totodată, va respinge cererea de repunere în termen formulată de revizuentă, precum şi revizuirea întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge revizuirea formulată de A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 506 din 31 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca inadmisibilă.
Respinge cererea de repunere în termen.
Respinge revizuirea întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca tardiv formulată.
Definitivă, în ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare în ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pronunţată astăzi, 6 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.