Şedinţa publică din data de 13 februarie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-acontencios administrativ şi fiscalla data de 20.10.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi B., solicitând:
- în principal:
- anularea parţială a Ordinului nr. 193/2002 privind reactualizarea delimitării fondului cinegetic al României în fonduri de vânătoare emis de Ministerul Mediului ("Ordinul 193/2022") - Anexa nr. 1, cu privire la aprobarea Fondului cinegetic nr. 5 Bucureşti;
- anularea fişeişi a schiţei fondului cinegetic nr. 5 Bucureşti ce au fost aprobate prin intermediul Ordinului nr. 193/2002;
- în subsidiar:
- obligarea Ministerului Mediului la actualizarea fişeişischiţei Fondului cinegetic nr. 5 Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.
- obligarea B. la încetarea organizării partidelor de vânătoare pe terenul aflat în proprietatea sa ce face parte din Fondul cinegetic nr. 5 Bucureşti, până la data actualizării fişeişischiţei fondului cinegetic.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 211 din 12 februarie 2024,Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de inadmisibilitate în privinţa capetelor subsidiare de cerere, invocată din oficiuşi, pe cale de consecinţă, le-a respins ca atare.
Totodată, a respins capetele principale privind pe reclamanta A., încontradictoriu cu pârâţii MinisterulMediului, Apelorşi Pădurilor, C. şi B., ca neîntemeiate.
3 Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva hotărârii judecătoreşti menţionate anterior în punctul I.2, a formulat recurs recurenta A., întemeiat pe dipoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă arată, în esenţă, următoarele:
1. Se încadrează motivului de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 5 din C. proc. civ. decizia instanţei de fond de a nu se pronunţa asupra aspectului de nelegalitate, rezultat în urma cercetării judecătoreşti, aferent modului nelegal de adoptare a Ordinului 193/2002 în lipsa unei harţi a Fondului Cinegetic nr. 5 Bucureşti şi a vreunei documentaţii tehnice în baza cărora s-au stabilit limitele şi suprafaţa acestui fond.
Arată recurenta că nu putea invoca un aspect care nu îi era cunoscut în momentul sesizării instanţei, el reieşind din cursul dezbaterilor.
Recurenta precizează că a invocat motiv de nelegalitate al actului administrativ atacat nu doar prin concluziile scrise, cum în mod eronat a menţionat instanţa de fond în cadrul hotărârii instanţei de fond, ci a fost invocat în cadrul dezbaterilor orale ale cauzei de la termenul de judecată din data de 08.01.2024, când a devenit evident că Ministerul Mediului nu poate prezenta harta Fondului Cinegetic nr. 5 Bucureşti şi nici vreo documentaţie tehnică în baza căreia s-au stabilit limitele şi suprafaţa acestui fond, la momentul adoptării Ordinului nr. 193/2002 privind reactualizarea delimitării fondului cinegetic al României în fonduri de vânătoare ("Ordinul 193/2002")1.
Astfel, acest aspect de nelegalitate a fost dezbătut în contradictoriu cu celelalte părţi, acestea putând să facă apărări faţă de invocarea sa.
Susţinerile instanţei de fond, în sensul că nu se poate pronunţa asupra acestui aspect de legalitate, este contrar normelor de procedură prevăzute de art. 13 (1) şi art. 18 (2) Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ ("Legea 554/2004"), ce obligă instanţa de judecată să verifice în cadrul acţiunii în anulare a unui act administrativ şi legalitatea operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului.
Din prevederile Legii 554/2004 rezultă că în materia contenciosului administrativ rolul activ al instanţei de judecată este mai extins decât în materie civilă, având în vedere că se supun analizei instanţei aspecte de drept public, care privesc modul în care autorităţile publice locale şi centrale înţeleg să respecte prevederile legale, fiind în interesul general al comunităţii ca aceste raporturi juridice să se desfăşoare în mod legal, indiferent de interesele şi drepturile particulare private care pot fi afectate de emiterea unui act administrativ.
Astfel, consideră că revenea instanţei de fond obligaţia de a se pronunţe asupra acestor operaţiuni administrative aferente adoptării Ordinului 193/2002, indiferent dacă partea a înţeles să le invoce sau nu în la momentul sesizării instanţei de judecată, în virtutea normelor de procedură explicite de la nivelul Legii 554/2004 şi rolului său activ.
Consideră că atât principiul rolului activ al instanţei de judecată, cât şi prevederile Legii 554/2004 menţionate anterior, obligau instanţa de fond să analizeze, fără să i se solicite, şi eventuale motive de nelegalitate rezultate în urma administrării probatoriului şi a dezbaterilor în faţa instanţei, respectiv din lipsurile aferente procedurii de adoptare a actului administrativ, fără să fie nevoie de vreo solicitare sau sesizare a subsemnatei în acest sens.
O altă interpretare a acestor dispoziţii legale ar lipsi de orice eficacitate juridică obligaţiile prevăzute la art. 13 şi 18 din Legea 554/2004, contravenind astfel regulii de interpretare a legii în sensul că legea se interpretează în sensul de a produce efecte juridice şi nu în sensul de a nu produce niciunul.
Cum era evident că prin cererea de chemare în judecată recurenta nu a invocat motive de nelegalitate legate de acest aspect, deaorece nu avea la momentul sesizării instanţei de judecată cunoştinţă de operaţiunile administrative care au condus la emiterea actului administrativ, instanţa de fond nu explică de ce a acordat 3 termene de judecată Ministerului Mediului pentru a prezenta documentaţia ce a stat la baza emiterii Ordinului nr. 193/2002, având în vedere că, în conformitate cu raţionamentul acestuia, nu îi era de niciun real folos în soluţionarea cauzei.
După cum a probat, recurenta a efectuat demersuri pentru a obţine harta Fondului Cinegetic nr. 5 Bucureşti, solicitând Gărzii Forestiere Bucureşti, prin adresa nr. x/02.06.2022 (Adresa nr. x la cererea de chemare în judecată), în virtutea art. 8 (3) din Ordinul 193/2002, furnizarea unei copii a hărţii fondului cinegetic, fără însă ca această solicitare să primească vreun răspuns.
Privind motivul de recurs aferent art. 488 (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta consideră că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale ale art. 2 alin. (1) lit. i) şi ale art. 8 alin. (2) din Legea 554/2004 cu privire la admiterea excepţiei inadmisibilităţii capetelor de cerere subsidiare.
De asemenea, consideră că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată, în ceea ce priveşte fondul cauzei, cu încălcarea prevederilor Legii 554/2004 ce reglementează anularea actelor administrative, a prevederilor Legii vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 şi a prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, precum şi cele ale Ordinului nr. 319/2018.
Instanţa de fond în mod greşit a considerat că nu se poate pronunţa asupra capetelor subsidiare de cerere, motivat de faptul că recurenta nu a solicitat intimatei Ministerului Mediului actualizarea fişei şi schiţei Fondului Cinegetic nr. 5 Bucureşti.
Instanţa de fond a considerat că ne-am afla în faţa unei situaţii juridice asimilată de aceasta refuzului nejustificat de a soluţiona o cerere, definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea 554/2004, refuz asupra căruia a considerat că nu se poate pronunţa, în lipsa unei cereri adresată în acest sens autorităţii, de către subsemnata.
Argumentaţia instanţei de judecată este contradictorie, din moment ce consideră că ne-am afla în faţa unui refuz de a soluţiona o cerere, în condiţiile în care, în acelaşi timp, constată că nu s-a formulat o astfel de cerere de către recurentă. Instanţa de fond nu explică de ce recurenta ar fi trebuit să se adreseze Ministerului Mediului cu privire la îndeplinirea unei obligaţii legale care îi revenea acestuia în virtutea legii, şi al cărui termen de îndeplinire fusese cu mult depăşit.
De asemenea, instanţa de fond nu a observat că prevederile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea 554/2004 reglementează şi situaţia refuzului autorităţii de a efectua o operaţiune administrativă.
Recurenta precizează că s-a şi adresat Ministerului Mediului cu o plângere prealabilă în care a solicitat revocarea actului administrative nelegal şi a atras atenţia asupra încălcării prevederilor art. 53 din Legea 407/2006 (Anexa nr. 3 la cererea de chemare în judecată), plângere cu privire la care Ministerul Mediului a considerat că nu o poate soluţiona în vreun fel.
Faţă de cele menţionate anterior, consideră că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, prin soluţia sa de a admite excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere subsidiare, din moment ce neîndeplinirea de către Ministerul Mediului, în termenul legal, a obligaţiei prevăzută de art. 53 din Legea 407/2006, chiar şi în momentul în care i se solicitase revocarea actului administrativ atacat, reprezintă un refuz de exercitare a unei atribuţii legale prin neefectuarea a unei operaţiuni administrative, care subzistă şi fără să fie necesar formularea unei cereri din partea subsemnatei, în acest sens.
Recurenta invocă şi încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cu privire la presupusa lipsa de vătămare a reclamantei
Art. 625 din C. civ. prevede că "îngrădirile cuprinse în prezenta secţiune se completează cu dispoziţiile legilor speciale privind regimul juridic al anumitor bunuri, cum ar fi terenurile şi construcţiile de orice fel, pădurile, bunurile din patrimoniul naţional-cultural, bunurile sacre ale cultelor religioase, precum şi altele asemenea."
Art. 4 alin. (2) din Legea 407/2006 dispune că (2) "Deţinătorii cu orice titlu ai terenurilor incluse în fondurile de vânătoare au obligaţia de a permite desfăşurarea acţiunilor de vânătoare autorizate pe terenurile ce le deţin sau aparţin, în condiţiile alin. (1)."
Or, Fondul Cinegetic nr. 5 Bucureşti funcţionează în mod nelegal.
De aici, concluzia că la acest moment terenul recurentei este afectat de o limită a dreptului de proprietate stabilită în mod nelegal, şi astfel apare evidentă şi vătămarea recurentei, care, în acest moment, ar trebui să permită pe teren desfăşurarea unor acţiuni de vânătoare ce au loc în mod nelegal, acţiuni ce presupun folosirea terenului de către persoane străine, fără a se obţine acordul proprietarului de drept.
În sfârşit, dar nu în cele din urmă, instanţa de fond omite din soluţia pronunţată faptul că, pe calea contenciosului administrativ se apără nu doar interesele legitime private, ci şi interese legitime cu caracter public. În cazul de faţă, are loc o împletire a interesului legitim privat cu interesul legitim public.
Aceasta deoarece obiectul acţiunii îl formează bunuri care se bucură de o anumită protecţie domenială, pentru că pădurile, fondul cinegetic, pot fi deţinute în proprietatea privată, însă ele se bucură de un regim juridic de drept public, de protecţie domenială, pe care statul şi autorităţile publice sunt obligate să-1 respecte.
Critică recurenta şi argumentul primei instanţe conform căruia "nulitatea unui act administrativ poate interveni doar dacă se constată că nu au fost respectate dispoziţii legale, care erau în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, iar nu şi în situaţia în care se invocă nerespectarea unor dispoziţii legale ulterioare emiterii actului administrativ contestat."
Un principiu fundamental al actelor administrative normative, corolar al respectării principiului legalităţii acestora, este faptul că ele nu pot conţine soluţii contrare actelor normative pentru a căror executare au fost emise, principiu consacrat la nivel legislativ de prevederile art. 78 din Legea 24/2000, conform căruia "Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora."
Or, în mod evident, respectarea acestui principiu nu poate avea loc doar la momentul emiterii actului administrativ normativ, ci pe întreaga perioadă în care acesta este în vigoare.
Faţă de cele menţionate anterior, recurenta consideră că instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile legale atunci când respins aspectele de nelegalitate invocate prin acţiune, pe motiv că acestea se bazează pe dispoziţiile Legii nr. 407/2006, încălcând în mod direct prevederile legale ale Legii nr. 554/2004, inclusiv cele ale art. 78 din Legea nr. 24/2000 şi ale art. 53 din Legea nr. 407/2006.
În drept, îşi întemeiază recursul pe prevederile legale menţionate în cuprinsul acestuia.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă C., a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecinţa menţinerii ca temenică şi legală a sentinţei atacate.
Arată intimata, în esenţă, că recursul formulat este nefondat, deoarece motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs ca fiind prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se verifică, în condiţiile în care instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor invocate prin cererea de chemare în judecată.
Intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin întâmpinarea formulată, a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei primei instanţe, drept temeinică şi legală.
Privind excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă, arată că, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textele invocate - art. 488 alin. (1) pct. 5 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat.
Privind netemeinicia recursului, arată că instanţa de fond, în mod corect, a admis excepţia de inadmisibilitate în privinţa capetelor subsidiare de cerere şi, pe cale de consecinţă, a respins ca inadmisibile capetele subsidiare de cerere, şi tot corect a respins ca neîntemeiate capetele principale de cerere,
Intimata-pârâtă B., prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea recursului ca nefondat, expunând în acest sens argumente similare celor cuprinse în întâmpinările celorlalte intimate, detaliate în precedent.
De asemenea, recurenta reclamantă a depus răspuns la întâmpinările formulate, iar intimata-pârâtă B. a depus concluzii scrise.
5. Procedura în faţa instanţei de recurs
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 12 iunie 2024 s-a fixat termen de judecată la data de 29 ianuarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Excepţia nulităţii recursului a fost respinsă de Înalta Curte la termenul din data de 29.01.2925, constatându-se că motivele de nelegalitate invocate se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.
II Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma susţinerilor părţilor şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Prin Ordinul nr. 193/2002 emis de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, a fost aprobată reactualizarea delimitării fondului cinegetic al României în fonduri cinegetice, printre care si Fondul cinegetic nr. 5 Bucureşti, jud. Ilfov.
Din Fişa fondului cinegetic nr. 5 rezultă că acesta este gestionat de B. în baza contractului de gestiune nr. x/10.06.2011, încheiat cu Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.
Conform celor reţinute de prima instanţă, potrivit fişei, suprafaţa totală a fondului cinegetic nr. 5 Bucureşti, jud. Ilfov este de 19.685 ha, din care suprafaţa productivă cinegetic este de 8.550 ha, iar cea neproductivă cinegetic este de 11.135 ha.
În cuprinsul suprafeţei cinegetic productive intră şi suprafaţa de 292,28 ha pădure, aflată în proprietatea privată a reclamantei A. şi a doamnei D., conform certificatului de moştenitor nr. x/22.10.2014 astfel cum a fost rectificat la data de 17.03.2016.
Conform criticilor recurente-reclamante, dreptul său de a se bucura în linişte de proprietatea pe care o deţine este afectat de existenţa Fondului cinegetic nr. 5 Bucureşti şi a acţiunilor de vânătoare desfăşurate de către gestionarul fondului B., cu predilecţie pe terenul proprietatea sa.
A susţinut recurenta-reclamantă că Fondul cinegetic nr. 5 Bucureşti nu îndeplineşte cerinţele legale de existenţă impuse prin dispoziţiile Legii vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.
Prin urmare, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi B., solicitând:
în principal
1. Anularea parţială a Ordinului nr. 193/2002 privind reactualizarea delimitării fondului cinegetic al României în fonduri de vânătoare emis de Ministerul Mediului ("Ordinul 193/2022") - Anexa nr. 1, cu privire la aprobarea Fondului cinegetic nr. 5 Bucureşti;
2. Anularea fişei şi a schiţei fondului cinegetic nr. 5 Bucureşti ce au fost aprobate prin intermediul Ordinului nr. 193/2002;
În subsidiar, reclamanta a solicitat:
1. Obligarea Ministerului Mediului la actualizarea fişei şi schiţei Fondului cinegetic nr. 5 Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.
2. Obligarea B. la încetarea organizării partidelor de vânătoare pe terenul aflat în proprietatea sa ce face parte din Fondul cinegetic nr. 5 Bucureşti, până la data actualizării fişei şi schiţei fondului cinegetic.
Prin sentinţa recurată, prima instanţă a admis excepţia de inadmisibilitate în privinţa capetelor subsidiare de cerere, invocată din oficiu şi a respins capetele subsidiare de cerere ca inadmisibile.
A respins capetele principale ca neîntemeiate.
Recursul formulat de reclamantă împotriva acestei sentinţe este întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.
Referitor la motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acest motiv este incident dacă prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, premisa aplicării textului legal menţionat constituind-o încălcarea unei reguli de procedură civilă.
Subsumat motivului de recurs analizat, recurenta critică faptul că instanţa de fond a decis să nu se pronunţa asupra aspectului de nelegalitate rezultat în urma cercetării judecătoreşti, aferent modului nelegal de adoptare a Ordinului 193/2002 în lipsa unei harţi a Fondului Cinegetic nr. 5 Bucureşti şi a vreunei documentaţii tehnice în haza cărora s-au stabilit limitele şi suprafaţa acestui fond.
Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurentei referitoare la aspectele reţinute de instanţa de fond conform cărora nu se poate pronunţa asupra aspectului în discuţie, deoarece, din moment ce acest aspect de nelegalitate nu a fost menţionat în cererea de chemare în judecată, ar încălca limitele învestirii.
Această concluzie a primei instanţe, care a stat la baza respingerii ca neîntemeiate a capetelor de cerere principale, este însă contrară normelor de procedură prevăzute de art. 13 alin. (1) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Nelegalitatea unui act rezultă nu doar din conţinutul lui, ci şi din procedura în care a fost adoptat şi care presupune, de regulă, formalităţi anterioare, concomitente sau ulterioare emiterii sau adoptării actului. Toate acestea reprezintă, ca natură juridică, operaţiuni administrative, asupra cărora instanţa de judecată este competentă să se pronunţe.
Tocmai de aceea, prin art. 13 din Legea 554/2004, legiuitorul a introdus o dispoziţie procedurală prin intermediul căreia a obligat, pe de o parte, autoritatea administrativă să depună la dosarul cauzei, iar pe de altă parte, instanţa de judecată să solicite depunerea la dosarul cauzei a întregii documentaţii care a stat la baza emiterii actului administrativ ce face obiectul judecăţii cererii.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, aceasta avea obligaţia de a solicita documentaţia care a stat la baza emiterii Ordinului contestat şi de a analiza dacă aceasta întruneşte condiţiile de legalitate care să conducă la adoptarea legală a actului.
Mai mult, Ordinul nr. 193/2002, atacat în cauză, este alcătuit atât din Ordinul propriu-zis, cât şi din schiţa şi fişa fondului cinegetic aprobate prin acesta, astfel că recurenta a investit prima instanţă şi cu analiza acestora din urmă.
Aşa fiind, greşit s-a reţinut de prima instanţă că se poate pronunţa asupra legalităţii Ordinului în lipsa documentaţiei şi că era necesară o cerere expresă a recurentei-reclamante de anulare şi a schiţei şi fondului cinegetic în lipsa căreia nu poate analiza legalitatea lor.
În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care obligă instanţa de judecată să verifice în cadrul acţiunii în anulare a unui act administrativ şi legalitatea operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului.
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază ca fondate susţinerile recurentei conform cărora nu putea invoca un aspect care nu era cunoscut în momentul sesizării instanţei, el reieşind abia din dezbateri.
Motivul de nelegalitate menţionat nu a fost invocat doar prin concluziile scrise, cum în mod eronat a menţionat instanţa de fond în considerentele sentinţei, ci a fost invocat în cadrul dezbaterilor orale ale cauzei de la termenul de judecată din data de 08.01.2024, când a devenit evident că Ministerul Mediului nu poate prezenta harta Fondului Cinegetic nr. 5 Bucureşti şi nici vreo documentaţie tehnică în baza căreia s-au stabilit limitele şi suprafaţa acestui fond, la momentul adoptării Ordinului nr. 193/2002 privind reactualizarea delimitării fondului cinegetic al României în fonduri de vânătoare.
Astfel, acest aspect de nelegalitate a fost invocat în termen şi a fost dezbătut în contradictoriu cu celelalte părţi, care au putut să facă apărări faţă de invocarea sa, astfel că, şi din acest punct de vedere, instanţa avea obligaţia de a-l analiza.
Sunt, de asemenea, întemeiate motivele de recurs aferente art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. cu privire la admiterea de către prima instanţă a excepţiei inadmisibilităţii capetelor de cerere subsidiare, hotărârea fiind pronunţată în acest sens cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale ale art. 2 alin. (1) lit. i) şi ale art. 8 alin. (2) din Legea 554/2004.
Înalta Curte constată astfel că instanţa de fond în mod greşit a considerat că sunt inadmisibile capetele subsidiare de cerere, motivat de faptul că recurenta nu ar fi solicitat mai întâi intimatului Ministerului Mediului actualizarea fişei şi schiţei Fondului Cinegetic nr. 5 Bucureşti.
Actualizarea fişei şi schiţei Fondului Cinegetic nr. 5 Bucureşti reprezintă o operaţiune administrativă care trebuia efectuată de către Ministerul Mediului în baza obligaţiei legale ce îi revenea, nefiind necesară formularea unei cereri în acest sens de către recurenta-reclamantă.
Chiar în aceste condiţii, recurenta a solicitat Gărzii Forestiere Bucureşti, prin adresa nr. x/02.06.2022 (Adresa nr. x la cererea de chemare în judecată), în virtutea art. 8 alin. (3) din Ordinul 193/2002, furnizarea unei copii a hărţii fondului cinegetic, fără însă ca această solicitare să primească vreun răspuns.
Recurenta s-a adresat şi Ministerului Mediului cu o plângere prealabilă în care a solicitat revocarea actului administrativ nelegal şi a atras atenţia asupra încălcării prevederilor art. 53 din Legea 407/2006 (Anexa nr. 3 la cererea de chemare în judecată), plângere cu privire la care Ministerul Mediului a considerat că nu o poate soluţiona în vreun fel.
Aşa fiind, devin aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea 554/2004, care arată că "De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă."
Or, aşa cum s-a arătat, reactualizarea Fondului Cinegetic nr. 5 Bucureşti reprezintă o operaţiune administrativă care trebuia efectuată de către Ministerul Mediului în baza obligaţiei legale ce îi revenea, prima instanţă aplicând greşit prevederile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 prin soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii capetelor de cerere subsidiare.
Tot astfel, instanţa de fond a reţinut că nerespectarea prevederilor legale pentru existenţa fondului cinegetic, respectiv includerea în suprafaţa fondului a teritoriului administrativ al Municipiului Bucureşti, contrar prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea 407/2006, nu este aptă să aducă o vătămare recurentei, deoarece terenul deţinut se află pe teritoriul administrativ al localităţii Voluntari.
Această statuare a primei instanţe nu este însă susţinută de o situaţie de fapt complet şi corect stabilită.
În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu neagă faptul că Fondul Cinegetic nr. 5 Bucureşti încalcă unul dintre criteriile esenţiale de existenţă a fondului cinegetic, ci doar că această încălcare nu ar afecta în mod egal pe toţi proprietarii de terenuri aferent acestui fond.
Instanţa de fond nu explică însă raţionamentul juridic în baza căruia a ajuns la concluzia că efectele nerespectării condiţiilor de existenţă ale fondului cinegetic s-ar întinde doar cu privire la anumite părţi din fondul cinegetic (suprafaţa cuprinsă în Municipiul Bucureşti) şi aceste efecte nu s-ar întinde şi asupra acelor părţi ce se află pe teritoriul administrativ al localităţilor limitrofe Municipiului Bucureşti, (cum e cazul localităţii Voluntari).
Aceasta în condiţiile în care recurenta-reclamnată a susţinut constant că terenul său este afectat de o limită a dreptului de proprietate stabilită în mod nelegal şi că ar trebui să permită pe teren desfăşurarea unor acţiuni de vânătoare ce presupun folosirea terenului de către persoane străine, fără a se obţine acordul proprietarului de drept.
Faţă de aspectele anterior menţionate, hotărând în baza unei analize eliptice, fără a clarifica toate aspectele, în raport de întregul context al cauzei, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, astfel că se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.
III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, constatându-se incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, în vederea lămuririi depline a situaţiei de fapt, cu analiza tuturor argumentelor părţilor grefată pe această situaţie de fapt complet stabilită.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 211 din 12 februarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşiinstanţe.
Definitivă.
Pronunţată, astăzi, 13 februarie 2025 prin punerea soluţiei la dispoziţiapărţilor de către grefa instanţei.