Apel. Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene. Condiţie premisă[1].

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Proceduri prevăzute în Legea nr. 302/2004

 

 Indice alfabetic: - drept procesual penal

              - recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene

 

Legea nr. 302/2004, art. 166 alin. (6) lit. b)

 

Aplicarea unei singure pedepse pentru toate faptele pentru care persoana condamnată a fost găsită vinovată prin hotărârea de condamnare recunoscută în cauză, astfel cum a procedat autoritatea străină, nu modifică existenţa pluralităţii de infracţiuni reţinute în sarcina condamnatului şi, prin urmare, nu atrage adaptarea pedepsei potrivit art. 166 din Legea nr. 302/2004, în condiţiile în care pedeapsa aplicată şi ce urmează a se executa în ţară are aceeaşi natură şi nu depăşeşte maximul general prevăzut de legislaţia naţională.

 

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 186/A din 26 iunie 2024

 

I. Sentința

Prin sentinţa penală nr. 84/F din data de 11 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, în dosarul nr. x/2/2024 (x/2024), a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

S-a dispus recunoaşterea hotărârii pronunţate la data de 31.08.2023 de către Tribunalul de Primă Instanţă Flandra de Vest, departamentul Brugge, definitivă la data de 10.10.2023, prin care s-a dispus condamnarea numitului A. la pedeapsa unică de 4 ani închisoare.

În baza art. 166 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 a fost adaptată pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de autorităţile judiciare belgiene, în sensul reducerii acesteia până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiunea corespondentă, respectiv 3 ani închisoare.

S-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani închisoare.

În fapt, s-a reţinut în sarcina acuzatului că a sustras în mod fraudulos bunuri care nu îi aparţineau, în repetate rânduri și din diferite magazine.

Totodată, s-a reținut că a făcut parte dintr-o asociaţie constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni asupra unor persoane sau bunuri; a făcut parte dintr-o asociaţie înfiinţată cu scopul de a comite infracţiuni asupra persoanelor sau bunurilor, şi anume, furturi din magazine, la Knokke şi cu consecvenţă, în alte părţi din Regat, în perioada de la 1 octombrie 2022 până la 4 noiembrie 2022, de către A., B.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut că, la data de 22 aprilie 2024, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (1) teza I, art. 166 şi art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, parchetul a sesizat Curtea de Apel Bucureşti în vederea recunoaşterii sentinţei penale emise de autorităţile belgiene, în privinţa persoanei condamnate A. şi a transferării acesteia pentru continuarea executării pedepsei de 1460 de zile închisoare într-un penitenciar din România.

Din examinarea certificatului prevăzut de art. 4 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI, emis la data de 17.02.2024, precum şi a documentelor ataşate de autorităţile judiciare din Belgia, a rezultat că prin hotărârea pronunţată la data de 31.08.2023 de către Tribunalul de Primă Instanţă Flandra de Vest, departamentul Brugge, definitivă la data de 10.10.2023, numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru comiterea a 48 de infracţiuni de furt, prevăzute de art. 66, art. 461 alin. (1), art. 463 alin. (1) C. pen. belgian şi o infracţiune de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 322, art. 323 alin. (2) şi art. 324 alin. (1) şi (4) C. pen. belgian, în calitate de autor sau coautor, în sensul art. 66 C. pen.

Instanţa a constatat că faptele reţinute prin sentinţa penală pronunţată la data de 31.08.2023 de către Tribunalul de Primă Instanţă Flandra de Vest, departamentul Brugge, definitivă la data de 10.10.2023, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru comiterea a 48 de infracţiuni de furt, prevăzute de art. 66, art. 461 alin. (1), art. 463 alin. (1) C. pen. belgian, ar fi constituit infracţiune şi în cazul în care ar fi fost săvârşite pe teritoriul României [în concret, faptele pentru care a fost condamnat A. prin această sentinţă penală realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt simplu în formă continuată prevăzută de art. 228, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 C. pen., fiind pedepsită cu închisoare de la 2 la 3 ani sau amendă penală, maximul prevăzut de lege putându-se majora cu 3 ani în condiţiile art. 36 alin. (1) C. pen.].

Cu privire la infracțiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 322, art. 323 alin. (2), art. 324 alin. (1) şi (4) C. pen. belgian, Curtea a statuat că deși autoritățile judiciare belgiene au reținut în sarcina inculpatului două infracțiuni distincte, concurente, din situația de fapt nu rezultă comiterea infracțiunii de grup infracțional organizat, care presupune mai mult de două persoane, în legislația penală belgiană, și minimum trei persoane, potrivit art. 367 alin. (6) C. pen. român, o structură și o organizare, în vederea comiterii de infracțiuni.

În continuare, a mai constatat că autoritățile judiciare belgiene nu au aplicat pedeapsa închisorii pentru fiecare dintre cele două infracțiuni concurente, ci o pedeapsă unică de 4 ani închisoare, care nu se încadrează în limitele speciale prevăzute de legea penală română pentru infracțiunea de furt, prevăzută de art. 228, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 C. pen., fiind pedepsită cu închisoare de la 2 la 3 ani sau amendă penală.

Astfel, Curtea a constatat că sunt incidente prevederile art. 166 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora, în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, adaptează, prin sentinţă, pedeapsa aplicată de instanţa statului emitent, adaptarea constând în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare.

II. Judecata în apel - Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Împotriva sentinţei penale nr. 84/F din data de 11 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală a formulat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În motivele de apel depuse la dosar, Parchetul a susținut, în esenţă, că în mod nelegal, în baza art. 166 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, instanţa a adaptat pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de autorităţile judiciare belgiene, în sensul reducerii acesteia până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiunea corespondentă (furt în formă continuată), respectiv 3 ani închisoare.

În prezenta cauză instanţa de judecată română, dacă l-ar fi judecat pe A. ar fi putut să îl condamne la o pedeapsă maximă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 228 alin. (1), cu aplicarea art. 35 C. pen.

A mai apreciat că limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română nu are înţelesul dat de art. 187 C. pen. pentru că, în primul rând, Legea nr. 302/2004 este o lege specială, care se completează, când este cazul, cu dispoziţiile Codului de procedură penală, nu şi ale Codului penal, iar, în al doilea rând, scopul adaptării este acela ca persoana transferabilă să nu execute în România o pedeapsă mai mare decât cea maximă pe care ar fi putut s-o execute dacă ar fost judecat conform legii penale române.

În concluzie, în temeiul art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate, iar, pe cale de consecinţă, transferarea persoanei condamnate A. pentru continuarea executării pedepsei de 4 ani închisoare.

Examinând apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în raport cu dispozițiile legale incidente și de motivele invocate, Înalta Curte constată întemeiat apelul Ministerului Public numai în ceea ce priveşte dispoziţiile privind adaptarea pedepsei de 4 ani închisoare stabilită prin hotărârea de condamnare a cărei recunoaştere s-a dispus în cauză.

Se constată că prin hotărârea pronunţată de autorităţile belgiene, intimatul persoană condamnată A. a fost condamnat pentru săvârşirea a 48 de infracţiuni de furt prevăzute de art. 66, art. 461 alin. (1), art. 463 alin. (1) C. pen. belgian şi a infracțiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzute de art. 322, art. 323 alin. (2), art. 324 alin. (1) şi (4) C. pen. belgian.

În raport cu situaţia de fapt expusă în cuprinsul hotărârii instanţei străine de condamnare, recunoscută în cauză, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat ca fiind îndeplinită cerinţa dublei incriminări în ceea ce priveşte cele 48 de infracţiuni de furt prevăzute de art. 66, art. 461 alin. (1) şi art. 463 alin. (1) C. pen. belgian, în sensul că faptele ar fi constituit infracţiuni şi în cazul în care ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, în concret acestea realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt simplu în formă continuată, prevăzută de art. 228 C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 din acelaşi cod.

Însă, în ceea ce priveşte infracţiunea de grup infracţional organizat, Înalta Curte constată că, în mod greşit, prima instanţă a apreciat ca nu este îndeplinită cerinţa dublei incriminări prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât gruparea ar fi fost constituită doar din două persoane, şi nu din cel puţin trei persoane, cum prevede art. 367 alin. (6) C. pen. român, având în vedere că, astfel cum rezultă din hotărârea din 31 august 2023 pronunţată de Tribunalul de Primă Instanţă Flandra de Vest, Secţia Brugge, la capătul de acuzare B s-a reţinut că inculpaţii C., A., D. şi B. fac parte dintr-o asociaţie constituită cu scopul de a comite delicte asupra persoanelor sau bunurilor (furturi din magazine). Astfel că, gruparea era formată din 4 persoane, şi nu din două persoane, cum a reţinut instanţa de fond, fiind deci îndeplinită cerinţa dublei incriminări şi în ceea ce priveşte infracţiunea de grup organizat prevăzută de art. 322, art. 323 alin. (2), art. 324 alin. (1) şi (4) C. pen. belgian, în sensul că fapta ar fi constituit infracţiune şi în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, acesta realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de grup infracţional organizat prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen.

Instanţa română nu face decât să pună în executare o pedeapsă aplicată printr-o hotărâre străină definitivă de condamnare, recunoscută de instanţa naţională, neputându-se interveni asupra cuantumului pedepsei decât în cazul în care aceasta nu este compatibilă cu legea penală română, atât ca durată, cât şi ca modalitate de executare.

În mod greşit instanţa de fond s-a raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală română pentru infracţiunea de furt, apreciind neîntemeiat ca urmare a neîndeplinirii condiţiei dublei incriminări în raport cu infracţiunea de grup infracţional organizat, în opinia instanţei de fond, se impune adaptarea pedepsei şi reducerea în consecinţă a pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiunea de furt (infracţiunea similară).

În cauză, dispoziţiile art. 166 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, aplicate de instanţa de fond, nu sunt incidente, întrucât persoana în cauză a fost condamnată pentru săvârşirea unei pluralităţi de infracţiuni.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, în cazul unui concurs de infracţiuni, compararea pedepsei are ca punct de referinţă fie maximul general al pedepsei închisorii, fie suma pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente.

În cazul pluralităţii de infracţiuni, recunoaşterea şi punerea în executare va viza pedeapsa rezultantă aplicată prin hotărârea străină, indiferent de mecanismul de contopire aplicat sau pedeapsa unică aplicată pentru comiterea pluralităţii, chiar dacă nu au fost stabilite şi pedepse individuale pentru fiecare dintre faptele componente, instanţa învestită cu cererea de recunoaştere a hotărârii străine neputând modifica în vreun fel regimul de sancţionare a pluralităţii de infracţiuni stabilit prin hotărârea străină.

În cazul în care pentru pluralitatea de infracţiuni a fost aplicată o singură pedeapsă, fără a fi stabilite şi sancţiuni individuale pentru fiecare dintre infracţiuni, instanţa va putea verifica exclusiv dacă pedeapsa în concret aplicată depăşeşte maximul general al pedepsei (de 30 de ani), iar nu maximul special prevăzut pentru infracţiunile corespondente, fără a putea proceda la aplicarea vreunui mecanism de contopire.

Aşadar, în această materie, instanţa română realizează doar operațiunea de comparare a duratei pedepsei rezultante, astfel cum a fost stabilită de autorităţile judiciare din statul emitent, cu maximul general al pedepsei închisorii prevăzute de Codul penal român sau cu suma pedepselor componente aplicate, dacă este cazul.

Aplicarea unei singure pedepse pentru toate faptele pentru care persoana condamnată A. a fost găsită vinovată prin hotărârea de condamnare recunoscută în cauză, astfel cum a procedat autoritatea străină, nu modifică existenţa pluralităţii de infracţiuni reţinute în sarcina condamnatului şi, prin urmare, nu atrage adaptarea pedepsei potrivit art. 166 din Legea nr. 302/2004, în condiţiile în care pedeapsa aplicată şi ce urmează a se executa în ţară are aceeaşi natură şi nu depăşeşte maximul general prevăzut de legislaţia naţională.

Prin urmare, în mod evident, pedeapsa aplicată persoanei condamnate A. de autorităţile judiciare din Belgia prin hotărârea definitivă de condamnare, recunoscută în cauză, în cuantum de 4 ani închisoare, nu depăşeşte maximul prevăzut de legea naţională, iar sub acest aspect apelul parchetului este apreciat întemeiat, urmând a fi admis şi înlăturate astfel dispoziţiile privind adaptarea pedepsei.