Şedinţa publică din data de 12 iunie 2025
Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare", constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, la 20 ianuarie 2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii Consiliul Local al Comunei Gura Vitioarei şi Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Gura Vitioarei, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 325.045,16 RON, fără TVA, cu titlu de despăgubiri, reprezentând diferenţa de tarif privind distribuţia apei potabile în localitatea Gura Vitioarei, aplicat volumului de apă livrat în perioada 15 decembrie 2018 - 30 ianuarie 2022, rezultat din preţul avizat conform Avizului ANRSC nr. 613360 din 12 noiembrie 2018 şi preţul final aprobat conform HCL nr. 85 din 25 noiembrie 2021, şi a sumei de 39.906,90 RON, fără TVA, cu titlu de daune-interese constând în dobânda legală calculată până la data introducerii acţiunii şi în continuare, de la data iniţieirii procesului şi până la achitarea integrală a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 476 din 29 aprilie 2024, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 325.411,89 RON, fără TVA, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a neaplicării tarifului avizat de ANRSC şi a sumei de 34.727,74 RON, cu titlu de daune-interese înregistrate până la data introducerii cererii, precum şi a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de expert.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 4 din 14 ianuarie 2025, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins apelul ca nefondat şi a admis cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, obligând apelanţii la plata către către intimată a sumei de 5.000 RON, cu acest titlu.
Pârâţii Consiliul Local al Comunei Gura Vitioarei şi Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Gura Vitioarei au recurat decizia instanţei de apel, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare tribunalului arbitral de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, având în vedere dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 67 din contractul de cesiune nr. x din 28 ianuarie 2025, cu cheltuieli de judecată. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ.
La 5 mai 2025, intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, motivat de faptul că raportat la obiectul şi natura litigiului dedus judecăţii, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 55 alin. (3)1 din Legea nr. 101/2016, calea extraordinară de atac exercitată nu este prevăzută de lege, precum şi cea a nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, care, în ipoteza admiterii ei, face de prisos analiza oricăror altor cereri sau excepţii formulate de părţi, reţine următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.
Potrivit art. 483 alin. (2) teza finală din acelaşi Cod, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel pentru care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Recursul are ca obiect decizia nr. 4 din 14 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, într-un litigiu derivat din executarea contractului de concesiune nr. x din 28 ianuarie 2005.
Asupra naturii şi legii procesuale aplicabile litigiului, instanţa supremă constată că în etapa anterioară, în stabilirea termenului de declarare a căii de atac devolutive, instanţa de prim control judiciar, a reţinut premergător judecăţii apelului, incidenţa în cauză a Legii nr. 101/2016, confirmând concluzia primei instanţe în sensul că procesul vizează un contract administrativ, chestiuni necontestate de recurenţi.
În forma în vigoare la data sesizării instanţei sesizate, 20 ianuarie 2022, art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 prevăd că "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul". De asemenea, dispoziţiile art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016, în vigoare la acea dată, aplicabile în speţă, în temeiul art. C. proc. civ., recunosc ca unic remediu posibil a fi exercitat împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative numai calea de atac a apelului.
Astfel, raportând aceste repere la dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., se constată că decizia nr. 4 din 14 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă este definitivă, nesusceptibilă de exerciţiul recursului.
Prin urmare, constatând că în cauză, calea de atac exercitată nu este prevăzută de lege, acest drept fiind suprimat prin art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege enunţate mai sus, urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.
Totodată, în raport cu art. 452 C. proc. civ. şi art. 3 lit. c) din Legea nr. 51/1995, în lipsa dovezii care să ateste prestarea serviciului pretins în cauză de intimată cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv a unei convenţii existente între intimată şi avocatul care a redactat întâmpinarea în favoarea acesteia pentru această etapă procesuală, Înalta Curte va respinge solicitarea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, în condiţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii recursului.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-pârâţi Consiliul Local al Comunei Gura Vitioarei şi Unitatea Administrativ-Teritorială a Comunei Gura Vitioarei împotriva deciziei nr. 4 din 14 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.
Respinge cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 iunie 2025.