Şedinţa publică din data de 3 iulie 2025
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2023, la 10 august 2023, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - CNAIR S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 1.000 euro, reprezentând contravaloarea autorizaţiei de acces la reţeaua de drumuri din România, sumă ce rezultă din Raportul de Control al Curţii de Conturi a României nr. 25943 din 17 martie 2023 şi din Nota C.N.A.I.R. S.A. - Direcţia Venituri şi Încasări Comerciale - Serviciul A.C.I. nr. 12/882 din 5 mai 2023.
La termenul din 21 februarie 2024, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 179/2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată prin întâmpinare de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut, în esenţă, că faţă de natura juridică a litigiului - conflict individual de muncă -, a stabilit că este incident art. 269 din Codul Muncii, text care a instituie un caz de competenţă teritorială exclusivă, ce nu poate fi înlăturată nici de alegerea reclamantului şi nici de dreptul comun în materie de competenţă teritorială, conform principiului specialia generalibus derogant.
Reţinând că DRDP Craiova nu are personalitate juridică, iar CNAIR S.A. figurează în proces în calitate de reclamantă şi că aceasta are sediul în Municipiul Bucureşti, a stabilit că Tribunalul Bucureşti este competent să judece litigiul.
Cauza a fost întregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, care, prin încheierea din 17 octombrie 2024, şi-a declinat competenţa în favoarea secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, care, la rândul său, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, prin sentinţa civilă nr. 2938 din 16 aprilie 2025; constatând ivit conflictul negativ de competenţă a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, evocând dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, a reţinut că raportat la obiectul acţiunii - litigiu de muncă- şi la faptul că potrivit art. 267 lit. a) şi b) din Codul muncii şi art. 56 alin. (2) C. proc. civ., Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova poate sta în proces în calitate de reclamantă, competent să judece cauza este tribunalul de la sediul acesteia.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit, Înalta Curte, constatând în prealabil legalitatea învestirii, reţine următoarele:
În speţă, reclamanta CNAIR S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova a învestit instanţa cu un litigiu având ca obiect un conflict de muncă, declanşat de către angajator, respectiv o acţiune în răspundere patrimonială a salariatului, având ca scop recuperarea prejudiciului cauzat de acesta în calitate de angajat al reclamantei în cadrul Agenţiei de Control şi Încasare Calafat din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova.
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova este o subunitate regională a CNAIR S.A., fără personalitate juridică.
Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, în forma aplicabilă la data iniţierii procesului, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.
Aşadar, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre instanţele deopotrivă competente, respectiv cea de la locul unde îşi are domiciliul sau sediul, cea de la locul de muncă sau cea de la locul unde îşi are reşedinţa.
Este de subliniat că, în cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei aparţine reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ., iar, o dată învestită una dintre instanţele competente teritorial, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acţiunii se stabileşte în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.
În ceea ce priveşte noţiunea de "sediu", Înalta Curte constată că în dispoziţiile legale evocate legiuitorul nu precizează dacă aceasta se referă numai la sediul principal sau şi la sediul secundar al acestuia.
Din această perspectivă, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, interpretarea noţiunii de "sediu" se realizează fără introducerea unor distincţii pe care norma de drept nu le încorporează.
Deopotrivă, se notează că, potrivit art. 227 C. civ., "(1) Sediul persoanei juridice se stabileşte potrivit actului de constituire sau statutului. (2) În funcţie de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanţele sale teritoriale şi punctele de lucru. Dispoziţiile art. 97 sunt aplicabile în mod corespunzător".
Dispoziţiile art. 56 alin. (2) din C. proc. civ. conferă legitimare procesuală activă structurilor teritoriale, chiar neavând personalitate juridică, dar constituite potrivit legii, raţiunea legiuitorului fiind legată de drepturile şi obligaţiile persoanei juridice care se exercită prin intermediul sucursalei, reprezentanţei teritoriale sau punctului de lucru, aşa cum este cazul în litigiul pendinte.
Astfel, din coroborarea prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii cu art. 56 alin. (2) din C. proc. civ. rezultă că noţiunea de "sediu" la care fac referire dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, nu vizează numai sediul principal al persoanei juridice, ci şi un sediu secundar.
În aceste condiţii, având în vedere că raporturile juridice de muncă au fost încheiate şi derulate cu CNAIR S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, care are sediul în municipiul Craiova, iar în cererea de chemare în judecată reclamanta a indicat drept sediu pe cel din această localitate, la stabilirea instanţei competente trebuie avut în vedere acest sediu.
De altfel, opţiunea procesuală manifestată de reclamantă a fost de a învesti tribunalul de la locul unde aceasta îşi are sediul, Tribunalul Dolj, context în care acest tribunal a devenit singurul competent să judece acţiunea.
De aceea, pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iulie 2025.