Hearings: February | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Second Civil Chamber

Decizia nr. 1140/2025

Decizia nr. 1140

Şedinţa publică din data de 3 iulie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani, secţia Civilă sub nr. x/2024, la 18 ianuarie 2024, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta să îi restituie suma de 18.400 RON, achitată conform facturii din 30 octombrie 2023, constituind preţul unui motor de maşină livrat neconform, fără respectarea caracteristicilor convenite de părţi, sumă la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată de la data încasării sumei şi până la data restituirii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 187/2025 din 14 ianuarie 2025, Judecătoria Focşani, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut, în esenţă, că, faţă de natura cauzei - litigiu între profesionişti - competenţa teritorială aparţine, potrivit art. 107 C. proc. civ., instanţei în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază sau îşi are sediul pârâtul. Or, aşa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, pârâta are sediul în municipiul Suceava.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Suceava la 3 februarie 2025, sub acelaşi număr unic.

Prin sentinţa civilă nr. 2890 din 7 mai 2025, Judecătoria Suceava, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani; constatând ivit conflictul negativ de competenţă a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În motivare, notând că în temeiul art. 129 alin. (3) şi ale art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei teritoriale putea fi invocată numai de către pârâtă şi că, deşi depunerea întâmpinării era obligatorie, pârâta nu a formulat-o, instanţa a reţinut că invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de ordine privată din oficiu s-a realizat contrar prevederilor legale evocate, sens în care a apreciat că judecătoria iniţial învestită este competentă să judece cauza.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit, Înalta Curte, constatând în prealabil legalitatea învestirii, reţine următoarele:

Reclamanta a învestit Judecătoria Focşani cu o cerere de angajare a răspunderii pârâtei în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 17 octombrie 2023, solicitând instanţei să oblige pârâta să îi restituie preţul bunului achitat în temeiul contractului, livrat fără respectarea caracteristicilor convenite de părţi.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale, aplicabilă în raport cu obiectul litigiului, o constituie prevederile art. 107 C. proc. civ. - instanţa de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Ca atare, litigiului nu îi sunt aplicabile norme privitoare la competenţă cu caracter imperativ care să antreneze o competenţă de ordine publică sau absolută, ci de ordine privată, care, în conformitate cu art. 130 alin. (3) raportat la art. 129 alin. (3) C. proc. civ., poate fi contestată numai de către pârât, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinare nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Cum în speţă întâmpinarea era obligatorie, însă pârâta nu a depus-o şi nici nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale în termenul reglementat de art. 201 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în lipsa contestării de către pârâtă a instanţei iniţial învestite, în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Focşani şi-a consolidat în mod definitiv competenţa.

În atare condiţii, având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iulie 2025.