Şedinţa publică din data de 3 iulie 2025
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe Tribunalului Iaşi, secţia I civilă la 4 ianuarie 2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul Suceava şi Tribunalul Sălaj, cu citarea obligatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, să se dispună recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 1 ianuarie 2021 şi până la 4 mai 2022, perioadă în care reclamantul a avut calitatea de judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Rădăuţi, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.LI.C.O.T - O.U.G nr. 27/2006), recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 5 mai 2022, dată de la care reclamantul deţine calitatea de judecător definitiv în cadrul Judecătoriei Zalău, şi în continuare, după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.LI.CO.T. - O.U.G. nr. 27/2006), repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu datele menţionate anterior şi în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, prin obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.
Prin sentinţa civilă nr. 1241/2024 din 19 iunie 2023, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 127 alin. (2)-(21), prin raportare la art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, coroborat cu faptul că domiciliul reclamantului se află în raza Tribunalului Sălaj, competent să judece cauza este tribunalul aflat în circumscripţia unei curţi de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Sălaj.
Dosarul a fost înregistrat sub acelaşi număr unic pe rolul Tribunalului Alba, secţia I civilă care, prin sentinţa civilă nr. 3019/2024 din 27 noiembrie 2024, şi-a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Cluj.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză, întrucât reclamantul îşi desfăşoară activitatea în cadrul Judecătoriei Zalău, iar instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei nu este Tribunalul Sălaj, faţă de care Judecătoria Zalău este instanţă inferioară, ci Tribunalul Cluj.
De asemenea, a reţinut că, prin raportare la art. 127 alin. (21) C. proc. civ., nu este înlăturată competenţa teritorială a Tribunalului Cluj, întrucât pârâtul Tribunalul Sălaj nu este instanţă competentă pentru soluţionarea cauzei şi nici instanţă inferioară instanţei competente, astfel încât să fie atrasă competenţa unei instanţe de grad egal, aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate.
Învestit prin declinare, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 1234/2025 din 27 mai 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale absolute, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Alba.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că faţă de calitatea de pârât a Tribunalului Sălaj şi de împrejurarea că reclamantul are domiciliul în Cluj-Napoca, însă locul de muncă în Zalău, competentă să soluţioneze cererea reclamantului era Tribunalul Sălaj, conform art. 269 alin. (2) Codul Muncii. Cu toate acestea reclamantul a ales să nu sesizeze Tribunalul Sălaj, dat fiind că acesta se află în circumscripţia Curţii de Apel Cluj, ci să îşi exercite dreptul recunoscut de art. 127 alin. (2) şi alin. (21) C. proc. civ., în sensul de a învesti una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă.
Cum Tribunalul Iaşi nu este una din instanţele de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Cluj, a apreciat că potrivit criteriilor expuse, Tribunalul Alba este competent să soluţioneze cauza.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit, Înalta Curte, constatând în prealabil legalitatea învestirii, reţine următoarele:
Statuările divergente ale instanţelor aflate în conflict vizează exclusiv competenţa teritorială, fiind necontestată competenţa materială a tribunalului în soluţionarea cererii.
În speţă, reclamantul a învestit Tribunalul Iaşi cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă îndreptat împotriva pârâţilor Tribunalul Sălaj, Tribunalul Suceava, Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Regula de drept comun în jurisdicţia muncii - art. 269 alin. (2) Cdin Codul Muncii - atribuie asemenea litigii în competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul, care, în speţă, ar fi, deopotrivă, şi Tribunalul Sălaj, şi Tribunalul Suceava.
Pentru situaţia particulară a unor litigii, legiuitorul a stabilit la art. 127 C. proc. civ., că "(1) dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".
Textul de lege evocat cuprinde norme speciale, derogatorii de la normele de competenţă teritorială, şi reglementează, pe de o parte, un caz de necompetenţă teritorială a instanţei la care ori pe lângă care îşi desfăşoară activitatea judecătorul ori procurorul, asistentul judiciar sau grefierul, care are calitate de reclamant într-o pricină de competenţa instanţei respective ori a uneia inferioare acesteia, iar, pe de altă parte, la alin. (2), un caz de prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
Alin. (21) al aceluiaşi articol stabileşte că dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.
Având în vedere că în proces, în calitate de pârâţi, figurează şi Tribunalul Sălaj şi Tribunalul Suceava, instanţe competente să soluţioneze pricina, aşa cum s-a stabilit anterior, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile, alegerea instanţei competente aparţinând titularului acţiunii, în temeiul art. 116 din acelaşi Cod.
Reclamantul a înţeles să sesizeze Tribunalul Iaşi, instanţă de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Suceava.
Prin urmare, acesta şi-a exprimat opţiunea cu respectarea art. 127 alin. (2) şi alin. (21) C. proc. civ., care, faţă de art. 116 din acelaşi act normativ, nu mai putea fi contestată de instanţa iniţial învestită din oficiu, competenţa fiind câştigată definitiv de către aceasta.
Aşa fiind, faţă de considerentele expuse, ţinând cont de manifestarea de voinţă a reclamantului, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iulie 2025.