Şedinţa publică din data de 3 iulie 2025
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2024, la 14 octombrie 2024, petenta A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în temeiul art. 140 alin. (1) si (2) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 109SC din 4 noiembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a luat act că petenta A. a renunţat la judecata cererii de strămutare formulată în contradictoriu cu intimaţii B. şi C. S.A. şi a obligat petenta petenta să plătească intimatei suma de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, petenta A. a declarat recurs, solicitând, în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea parţială a hotărârii atacate, în ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de apel de obligare a petentei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimaţii nu au formulat întâmpinare.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului prin care s-a reţinut că sentinţa atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de recurs; raportul a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; numai recurenta şi-a prezentat punctul de vedere.
Înalta Curte, constituită în complet de filtru, verificând cu prioritate legalitatea recursului, sub aspectul admisibilităţii căii extraordinare de atac, reţine următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, numai de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel încât nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional de art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., de art. 457 alin. (1), potrivit căruia "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Recursul are ca obiect sentinţa civilă nr. 109 SC din 4 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în soluţionarea incidentului procedural al strămutării, apect ce atrage incidenţa prevederilor imperative ale art. 144 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "încheierea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă" şi din care rezultă că pentru această hotărâre legiuitorul a suprimat atât calea de atac a apelului, cât şi cea a recursului.
Prin urmare, sentinţa civilă nr. 109 SC din 4 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, împotriva căreia s-a iniţiat demersul judiciar de faţă, este o hotărâre definitivă, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă de calea extraordinară de atac exercitată.
Împrejurarea că recursul vizează numai dispoziţia instanţei învestite cu cererea de strămutare de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în condiţiile renunţării la judecata incidentului procedural nu este de natură să conducă spre o altă concluzie, întrucât manifestării de voinţă a recurentei în faţa curţii de apel, în sensul renunţării la judecata cererii de strămutare, nu i se pot atribui efectele juridice ale unei renunţări la judecată, aşa cum aceasta este prevăzută de art. 406 C. proc. civ.
Aceasta, întrucât textul legal reglementează renunţarea la cererea de chemare în judecată, ca act începător al procedurii judiciare, iar nu renunţarea la judecata unui incident procedural ivit în cursul procesului, chestiune de drept ce se deduce şi din prevederile alin. (5) din acelaşi care fac referire la faptul că efectul renunţării la judecată într-o cale de atac îl constituie anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.
În consecinţă, regimul juridic al sentinţei recurate, sub aspectul căii de atac, este cel instituit de art. 144 alin. (2) C. proc. civ., şi nu de art. 406 alin. (6) C. proc. civ.
Menţiunea din dispozitivul deciziei atacate, "cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare", nu este de natură să confere instanţei posibilitatea de a considera admisibil recursul de faţă şi nici părţilor un drept procesual suprimat de lege, întrucât recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală contravine principiilor de drept care guvernează procesul civil, respectiv al legalităţii căilor de atac şi al egalităţii în faţa legii.
De aceea, dând eficienţă textelor de lege enunţate, în temeiul art. 496 alin. (1), coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A.. împotriva sentinţei civile nr. 109SC din 4 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii B. şi C. S.A.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iulie 2025.