Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2024, la data de 10.04.2024, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta OPERATORUL PIEŢEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ŞI DE GAZE NATURALE OPCOM S.A., a solicitat anularea adresei nr. x/10.10.2023 emisă de OPCOM S.A., prin care aceasta a respins solicitarea privind transferul în contul de producător al lui A. S.R.L. a unui număr de 15.881 certificate verzi aflate în stoc şi prevăzute în contractul de transfer de activitate autentificat sub nr. x/25.11.2022; obligarea pârâtei să transfere în contul de producător al lui A. S.R.L. din Registrul de certificate verzi un număr de 15.881 certificate verzi aflate în stoc şi prevăzute în contractul de transfer de activitate autentificat sub nr. x/25.11.2022; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 8 şi urm. din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pe cele ale art. 194 şi urm. C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 10 alin. (5)1 şi 52 din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 19 şi art. 23 lit. o) ind. l din Regulamentul de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi, aprobat prin Ordinul A.N.R.E. nr. 77/2017.
Prin sentinţa civilă nr. 1591 din 9 octombrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă (litigii cu profesionişti).
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de contencios administrativ a reţinut că, între reclamanta A. S.R.L., în calitate de cumpărător, şi B. S.R.L., în calitate de vânzător, a fost încheiat contractul de transfer de active/afacere autentificat sub nr. x/25.11.2022, prin care reclamanta a preluat Unitatea 1 de producţie energie electrică regenerabilă CEF Vieru 1, situată în com. Vieru, jud. Giurgiu, împreună cu toate echipamentele şi instalaţiile necesare funcţionării sale, cu terenul aferent şi construcţiile industriale şi edilitare edificate pe acesta, 34.140 certificate verzi amânate la tranzacţionare şi 23.137 certificate verzi aflate în stoc, aferente acestei unităţi.
A mai reţinut că reclamanta s-a adresat pârâtei în mai multe rânduri solicitând transferul certificatelor verzi din contul B. S.R.L. în contul de producător al societăţii A. S.R.L., la solicitări primind răspunsurile prin adresele nr. x/10.10.2023 şi nr. y/14.11.2023, în sensul că pârâta va întreprinde acţiunile solicitate de petentă numai după confirmarea din partea A.N.R.E. a posibilităţii realizării acestui tip de transfer şi va reveni cu un răspuns.
Curtea de apel a subliniat că interpretarea sistematică a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c), art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 impune concluzia potrivit căreia numai determinarea naturii juridice a litigiului ca fiind de contencios administrativ atrage competenţa instanţelor de contencios administrativ.
A redat definiţia contenciosului administrativ prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, arătând că este activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea a reţinut că litigiul nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, prin aceea că nu pune în discuţie legalitatea unui act administrativ tipic sau asimilat emis de o autoritate publică.
Curtea a reţinut şi că pârâta este o societate pe acţiuni, iar nu este o autoritate publică "stricto sensu" şi că, în raport de atribuţiile şi de modul concret de funcţionare, nu poate fi asimilată unei autorităţi publice, nefiind o persoană juridică de drept privat care, potrivit legii, a obţinut statut de utilitate publică sau este autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. Astfel, a reţinut că pârâta a fost înfiinţată prin H.G. nr. 627/2000, fiind o filială înfiinţată în structura Transelectrica S.A., iar potrivit art. 10 alin. (1) este persoană juridică română, societate comercială cu capital integral de stat care se organizează şi funcţionează potrivit dispoziţiilor legale în vigoare şi statutului prevăzut în anexa nr. 2. De asemenea, potrivit art. 10 alin. (2), activitatea pârâtei se desfăşoară pe bază de licenţă acordată de A.N.R.D.E., în condiţiile legii.
Referitor la obiectul principal de activitate, acesta constă, conform art. 12, în administrarea pieţei de energie electrică, stabilirea ordinii de merit-vânzare pentru producători către furnizori, în scopul menţinerii echilibrului permanent dintre producţie şi consum, asigurând desfăşurarea tranzacţiilor şi contractelor comerciale ale participanţilor autorizaţi pe bază de licenţe în condiţiile legii. Totodată, potrivit art. 6 din anexa 2 din H.G. nr. 627/2000, obiectul de activitate constă în asigurarea unui cadru organizat de desfăşurare a tranzacţiilor comerciale pentru energia electrică pe bază de licenţă, în condiţiile legii.
Curtea de apel a concluzionat că niciuna dintre atribuţiile stabilite în sarcina pârâtei nu constituie un serviciu public care să fie exercitat în regim de putere publică, iar faptul că are capital integral de stat sau că, potrivit art. 30 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, activitatea de transport al energiei electrice constituie serviciu public de interes naţional nu o transformă într-o autoritate publică asimilată, întrucât nu acţionează în regim de putere publică şi nu emite acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În continuare, Curtea a considerat că trebuie diferenţiată importanţa activităţii pârâtei pentru economia naţională de regimul de putere publică, astfel că, chiar dacă prestează un serviciu public, natura juridică a acesteia rămâne aceea de societate comercială.
În al doilea rând, Curtea a reţinut că litigiul prin obiectul său nu este specific contenciosului administrativ, ci este de natură civilă, fiind în legătură cu derularea unui contract de vânzare cumpărare de certificate verzi, pârâta având obligaţia legală de a opera transferul de certificate verzi de la vânzător la cumpărător, litigiul pornind de la un transfer de activitate (de afacere, ca operaţiune comercială) în domeniul energiei electrice de la un terţ către reclamantă (cumpărător), transfer care, conform unui contract de vânzare-cumpărare, a inclus şi certificatele verzi amânate şi certificatele verzi deţinute în stoc.
Cu referire la certificatele verzi, Curtea a arătat că acestea nu sunt acte administrative, ca de altfel nici operaţiunile cu acestea, ci au natură comercială, astfel că pretenţiile în legătură cu certificatele verzi nu sunt specifice sferei contenciosului administrativ, iar refuzul exprimat în legătură cu acestea nu este un act administrativ asimilat.
De asemenea, Curtea a precizat că trebuie distins între competenţele A.N.R.E., ca autoritate administrativă în domeniul certificatelor verzi şi chestiunea tranzacţionării certificatelor verzi între particulari.
În consecinţă, solicitarea reclamantei nu are ca obiect obligarea la emiterea unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge în regim de putere publică niciun raport juridic de drept administrativ, această concluzie fiind în acord cu decizia Curţi Constituţionale nr. 1353/10.12.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 884 din 29.12.2018.
Din perspectiva stabilirii dacă pretenţia reclamantei are ca obiect o operaţiune administrativă, Curtea a reţinut că operaţiunea administrativă constituie o formă procedurală prealabilă emiterii unui act administrativ şi, în privinţa refuzului îndeplinirii unei astfel de operaţiuni ce conduce implicit la imposibilitatea emiterii actului administrativ, legiuitorul a prevăzut prin dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 accesul la instanţa de contencios administrativ, însă pârâta nu emite acte administrative în regim de putere publică, cu atât mai puţin emiterea şi/sau tranzacţionarea certificatelor respective ar putea fi calificată o operaţiune administrativă, întrucât nu precedă emiterea unui act administrativ.
Totodată, în ceea ce priveşte chestiunea dacă emiterea certificatelor verzi în baza actelor administrative ale A.N.R.E. ar reprezenta o operaţiune administrativă ulterioară, Curtea a reiterat că pârâta nu este o autoritate publică, nu acţionează în regim de putere publică, prin urmare nu întreprinde nici operaţiuni administrative.
Prin sentinţa civilă nr. 1488 din 10 iunie 2025, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
A mai reţinut că pârâta a fost înfiinţată prin H.G. nr. 627/2000, fiind o filială a Transelectrica S.A. şi că, potrivit art. 10 alin. (1), pârâta este persoană juridică română, societate comercială cu capital integral de stat care se organizează şi funcţionează potrivit dispoziţiilor legale în vigoare şi statutului, iar potrivit art. 10 alin. (2), activitatea acesteia se desfăşoară pe bază de licenţă acordată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, în condiţiile legii.
În raport de art. 12, instanţa a arătat că pârâta are ca obiect principal de activitate administrarea pieţei de energie electrică, stabilirea ordinii de merit-vânzare pentru producători către furnizori, în scopul menţinerii echilibrului permanent dintre producţie şi consum, asigurând desfăşurarea tranzacţiilor şi contractelor comerciale ale participanţilor autorizaţi pe bază de licenţe, în condiţiile legii, iar potrivit art. 6 din anexa 2 din H.G. nr. 627/2000, obiectul de activitate constă în asigurarea unui cadru organizat de desfăşurare a tranzacţiilor comerciale pentru energia electrică pe bază de licenţă, în condiţiile legii.
De asemenea, Ordinul nr. 17/2017 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si funcţionare a pieţei de certificare verzi stabileşte în art. 2 atribuţiile pârâtei, respectiv elaborarea procedurilor referitoare la tranzacţionarea certificatelor verzi pe piaţa de certificate verzi, stabilind, totodată, în art. 4 că direcţiile de specialitate din cadrul A.N.R.E. urmăresc îndeplinirea ordinului.
Cu referire la statutul pârâtei, tribunalul a apreciat că pârâta are ca scop administrarea pieţei energiei electrice prin asigurarea desfăşurării continue, coordonate, eficiente, echitabile şi transparente a tranzacţiilor şi contractelor comerciale în condiţii de reglementare, cu privire la protecţia participanţilor licenţiaţi pentru producere sau furnizare, precum şi a consumatorilor eligibili.
În raport de art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004 care defineşte serviciul public ca fiind "activitatea organizată sau după caz autorizată de o autoritate publică în scopul satisfacerii unui interes public legitim", instanţa a apreciat că pârâta desfăşoară activităţi de interes general ce sunt circumscrise în sfera atribuţiilor de natură administrativă, nu una comercială, fiind o autoritate ce prestează un serviciu public şi deţine legal competenţe specifice în domeniul pieţei de energie.
Instanţa a considerat relevant faptul că între reclamantă şi pârâtă nu există raporturi contractuale, precum şi importanţa activităţii pârâtei pentru economia naţională, iar faptul că desfăşoară serviciu de interes public şi nu are în vedere un interes particular propriu face ca activitatea de tranzacţionare a certificatelor verzi să se circumscrie unei operaţiuni de natură administrativă şi se impune cu regim de autoritate.
În concluzie, instanţa a apreciat că litigiul intră în sfera contenciosului administrativ, iar, în contextul în care activitatea pârâtei se subordonează unei autorităţi publice centrale, competenţa revine secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti.
Asupra conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că două instanţe - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, iar declinările de competenţă materială procesuală între instanţele sesizate sunt reciproce.
Prin urmare, Înalta Curte a fost în mod legal sesizată în vederea soluţionării unui conflict negativ de competenţă. Conflictul priveşte în primul rând competenţa materială procesuală (specializată), respectiv dacă litigiul este de competenţa instanţelor de contencios administrativ sau al celor civile, specializate în cauze izvorând din exploatarea unei întreprinderi. Stabilirea gradului instanţei este o operaţiune accesorie şi subsecventă calificării corecte a naturii litigiului.
Pentru a stabili dacă litigiul revine spre competentă soluţionare instanţei de contencios administrativ, trebuie observate dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, care impun verificarea a două aspecte:
(i) cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică;
(ii) conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
În ce priveşte prima cerinţă, art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 defineşte autoritatea publică ca fiind orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004, noţiunea de serviciu public este definită ca activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public, iar potrivit art. 5 lit. kk) din Codul administrativ (O.U.G. nr. 57/2019), este activitatea sau ansamblul de activităţi organizate de o autoritate a administraţiei publice ori de o instituţie publică sau autorizată/autorizate ori delegată de aceasta, în scopul satisfacerii unei nevoi cu caracter general sau a unui interes public, în mod regulat şi continuu.
De asemenea, conform art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, interesul legitim public vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice.
În fine, regimul de putere publică este definit de art. 5 lit. jj) din Codul administrativ ca ansamblul prerogativelor şi constrângerilor prevăzute de lege în vederea exercitării atribuţiilor autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice şi care le conferă posibilitatea de a se impune cu forţă juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice, pentru apărarea interesului public.
Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
În raport de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că pârâta nu poate fi asimilată unei autorităţi publice, nefiind o persoană juridică de drept privat care, potrivit legii, a obţinut statut de utilitate publică sau este autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. Acestă concluzie se impune în raport de dispoziţiile H.G. nr. 627/2000, OPCOM - filială înfiinţată în structura "Transelectrica" - S.A., fiind o persoană juridică română, societate comercială cu capital integral de stat care se organizează şi funcţionează potrivit dispoziţiilor legale în vigoare şi statutului prevăzut în anexa nr. 2. De asemenea, potrivit art. 10 alin. (2), activitatea OPCOM S.A. se desfăşoară pe bază de licenţă acordată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, în condiţiile legii.
Totodată, obiectul principal de activitate al pârâtei constă, conform art. 12, în administrarea pieţei de energie electrică, stabilirea ordinii de merit-vânzare pentru producători către furnizori, în scopul menţinerii echilibrului permanent dintre producţie şi consum, asigurând desfăşurarea tranzacţiilor şi contractelor comerciale ale participanţilor autorizaţi pe bază de licenţe în condiţiile legii, iar potrivit art. 6 din anexa 2 din H.G. nr. 627/2000, obiectul de activitate constă în asigurarea unui cadru organizat de desfăşurare a tranzacţiilor comerciale pentru energia electrică pe bază de licenţă, în condiţiile legii.
Reiese, astfel, că atribuţiile stabilite în sarcina pârâtei OPCOM nu constituie un serviciu public care să fie exercitat în regim de putere publică, acesta desfăşurând o activitate de monitorizare a pieţei, pe baza unor contracte pe care le încheie în acest sens.
Relevant este şi faptul că, în cauză, litigiul nu este specific contenciosului administrativ, ci este de natură civilă, fiind în legătură cu derularea unui contract de vânzare cumpărare de certificate verzi, izvorând dintr-un transfer de activitate în domeniul energiei electrice.
În raport de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2025.