Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2025
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 8 octombrie 2024 pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, sub nr. x/2024, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata CASA TERITORIALĂ DE PENSII DOLJ, a formulat contestaţie la decizia de pensionare nr. x/02.08.2024, solicitând instanţei să dispună obligarea intimatei la recalcularea pensiei, care a fost stabilită în mod greşit în baza Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii de către CASA TERITORIALĂ DE PENSII DOLJ; contestatorul a solicitat obligarea Casei Teritoriale de Pensii Dolj la recalcularea pensiei, cu luarea în considerare a vechimii sale în muncă, a stagiului de cotizare şi a tuturor veniturilor indicate în cuprinsul cererii pentru care s-au virat contribuţii sociale, precum şi emiterea unei noi decizii de pensionare.
La data de 2 decembrie 2024, intimata CASA TERITORIALĂ DE PENSII DOLJ a depus la dosar completare la întâmpinare, prin care a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Sibiu, în temeiul dispoziţiilor art. 130 alin. (1) din Legea nr. 360/2023; intimata a solicitat declinarea competenţei de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, instanţă competentă teritorial să soluţioneze cauza, conform domiciliului reclamantului.
Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 32/2025 din 29 ianuarie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu, invocată de intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII DOLJ; a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de contestatorul A., în favoarea Tribunalului Dolj.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că la 8 octombrie 2024, data la care a fost înregistrată la Tribunalul Sibiu contestaţia formulată împotriva deciziei de pensionare nr. x/02.08.2024, emisă de intimata CASA TERITORIALĂ DE PENSII DOLJ, contestatorul A. avea domiciliul în Mun. Craiova, str. x, jud. Dolj.
Raportat la cadrul procesual, Tribunalul Sibiu a apreciat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 130 alin. (1) din Legea nr. 360/2023 referitoare la stabilirea competenţei teritoriale în materia cererilor îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii având ca obiect drepturile de pensie.
Prin sentinţa civilă nr. 769/2025 din 15 aprilie 2025, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2024, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj şi, pe cale de consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie decizie de pensionare, în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia I civilă; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus suspendarea judecăţii şi s-a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
În argumentarea acestei sentinţe, s-a reţinut că la momentul verificării competenţei teritoriale, contestatorul A. avea deja stabilită reşedinţa în Mun. Sibiu, acesta susţinând că locuieşte în Mun. Sibiu constant, chiar dinainte de data introducerii acţiunii, motiv pentru care a înţeles să introducă acţiunea la Tribunalul Sibiu.
Întrucât legea stabileşte competenţa teritorială a instanţei în circumscripţia căreia se află domiciliul reclamantului pentru asigurarea apărării acestuia în litigiu, Tribunalul Dolj a considerat că trebuie avută în vedere locuinţa efectivă şi statornică a părţii în favoarea căreia a fost edictată norma. De aceea, împrejurarea că, după introducerea acţiunii, dar anterior momentului verificării competenţei de către instanţa de judecată, conform art. 131 din C. proc. civ., reclamantul şi-a stabilit reşedinţa oficial în circumscripţia altei instanţe, nu determină competenţa instanţei în raza căreia se afla domiciliul conform actului de identitate.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2024, la data de 30 mai 2025.
Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, Înalta Curte constată că ambele instanţe - Tribunalul Sibiu şi Tribunalul Dolj - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre ele este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că litigiul are ca obiect contestaţie împotriva unei decizii de recalculare a pensiei, emise de CASA TERITORIALĂ DE PENSII DOLJ, în baza Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii.
Normele de procedură care reglementează competenţa materială a instanţelor în ceea ce priveşte conflictele de asigurări sociale atribuie tribunalelor plenitudine de competenţă în această materie.
Potrivit art. 130 alin. (1) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, "cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie şi alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul".
În ceea ce priveşte noţiunea de "domiciliu", este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 87 din C. civ. şi a celor ale art. 27 din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţile sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală, iar reşedinţa persoanei fizice este locul unde îşi are locuinţa secundară, conform art. 88 din C. civ.
Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale şi nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală; dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt, potrivit dispoziţiilor art. 89 din C. civ.
Dovada domiciliului sau a reşedinţei se face, potrivit prevederilor art. 91 C. civ., cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate, iar în lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu poate fi opusă altor persoane, cu excepţia cazului în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.
Însă, din perspectivă procesuală, reclamantul, căruia îi revine sarcina indicării domiciliului prin cererea de chemare în judecată, trebuie să indice drept domiciliu locuinţa efectivă, indiferent dacă aceasta corespunde sau nu menţiunilor din cartea de identitate (implicit, din evidenţa autorităţilor).
Doctrina juridică şi jurisprudenţa naţională a fost constantă în ultimele decenii în a aprecia, atât sub imperiul Codului de procedură anterior, cât şi după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ. că, prin noţiunea de domiciliu, în sens procedural, se înţelege adresa unde partea locuieşte în mod efectiv şi statornic şi unde i se vor comunica actele de procedură îndeplinite pe parcursul procesului precum şi hotărârea pronunţată. De fapt, raţiunea indicării adresei de domiciliu prin cererea de chemare în judecată constă tocmai în aceea că aceasta este necesară pentru citarea şi comunicarea actelor de procedură întocmite în cadrul procesului, astfel că, ceea ce interesează, sub aspect procedural, nu este domiciliul aşa cum apare în evidenţele autorităţilor, ci locuinţa efectivă unde partea locuieşte.
Întrucât legiuitorul a prevăzut că domiciliul este reglementat în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor civile ale persoanei fizice, scopul acestei interpretări constă nu numai în încunoştinţarea părţii despre existenţa litigiului, ci şi în facilitarea prezentării acesteia în faţa instanţei pentru a formula apărări şi a exercita căile de atac prevăzute de lege.
În speţă, la termenul de judecată din 29 ianuarie 2025, la care s-a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, Tribunalul Sibiu a constatat că începând cu data de 23 octombrie 2024 contestatorul avea stabilită reşedinţa în municipiul Sibiu, astfel cum a rezultat din copia cărţii de identitate care a fost depusă la dosar.
Apărătorul contestatorului, doamna avocat B., a arătat că, într-adevăr, viza de flotant a fost obţinută recent, însă a susţinut faptul că partea pe care o reprezintă domiciliază de mai multă vreme în municipiul Sibiu.
Aşadar, în situaţia particulară a cauzei, ceea ce interesează, pentru determinarea instanţei competente teritorial să soluţioneze litigiul, este locuinţa în fapt a contestatorului, care la data promovării acţiunii era în Municipiul Sibiu, acesta fiind şi motivul pentru care a înregistrat acţiunea îndreptată împotriva intimatei CASA TERITORIALĂ DE PENSII DOLJ pe rolul Tribunalului Sibiu.
Faţă de cele anterior expuse, în aplicarea art. 130 alin. (1) din Legea nr. 360/2023, văzând şi prevederile art. 87 din C. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul spre soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2025.