Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2025
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2024 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2024, reclamantele A. şi B., reprezentate legal prin Sindicatul Naţional "Forţa Legii" au solicitat obligarea pârâţilor UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ORAŞ ŞTEFĂNEŞTI şi PRIMARUL ORAŞULUI ŞTEFĂNEŞTI să le acorde indemnizaţia lunară în cuantum brut de 500 RON prevăzută pentru "asistenţii medicali" şi cei asimilaţi acestora, începând cu data executării sentinţei şi până la intervenirea unei cauze legale sau contractuale de modificare sau de încetare; de asemenea, au solicitat acordarea de despăgubiri începând cu luna august 2023 până la data executării sentinţei, actualizat, plus dobânda legală.
La termenul din 21 martie 2025, instanţa de judecată, având în vedere că acţiunea a fost formulată de către membrii de sindicat A. şi B. prin Sindicat, ca şi reprezentant legal, faţă de domiciliul reclamantelor, a rămas în pronunţare pe excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj în soluţionarea cauzei.
Prin sentinţa nr. 525/2025 din 21 martie 2025, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului Botoşani.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în privinţa competenţei teritoriale, Codul muncii derogă de la dreptul comun (art. 107 C. proc. civ.), în sensul că aceasta aparţine nu instanţei de la domiciliul pârâtului, ci aparţine celei de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului.
Potrivit art. 269 din Codul muncii, "(1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal.
(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul".
Acest text instituie aşadar, o competenţă teritorială alternativă în cazul salariaţilor, aceştia putând introduce acţiunea: la domiciliul lor (înţeles în sens larg, inclusiv reşedinţa) sau la instanţa în a cărei rază teritorială se află locul lor de muncă (care, de cele mai multe ori, coincide cu sediul angajatorului).
În materia litigiilor de muncă, s-a pronunţat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii, Decizia nr. 1/2013, care a stabilit că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Or, în cauza dedusă judecăţii acţiunea nu este formulată de Sindicat în numele reclamantelor, ci este promovată de reclamante, în cererea de chemare în judecată fiind precizat textual "B. şi A. reprezentate legal de Sindicatul Naţional Forţa Legii".
Din menţiunile cărţilor de identitate depuse în copie la dosar rezultă că reclamantele domiciliază în judeţul Botoşani.
Reţinând că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani, în circumscripţia căruia se află atât domiciliul reclamantelor, cât şi locul de muncă al acestora.
Învestit prin declinare, Tribunalul Botoşani, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 666 din 17 iunie 2025, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în cauza dedusă judecăţii, calitatea de reclamant revine unei persoane juridice, respectiv Sindicatului Naţional "Forţa Legii". Trebuie remarcat că, deşi cererea de chemare în judecată este formulată în numele reclamantelor B. şi A., este precizat ulterior că acestea sunt reprezentate legal de Sindicatul Naţional "Forţa Legii", iar cererea de chemare în judecată este semnată exclusiv de persoana juridică. Mai mult decât atât, în antetul acţiunii introductive, este invocat art. 28 din Legea nr. 367/2022, care stabileşte, la alin. (3), calitatea procesuală activă a organizaţiei sindicale.
Reclamant în cauză este Sindicatul Naţional "Forţa Legii", care a formulat cererea de chemare în judecată în numele membrilor săi de sindicat, iar sub aspectul competenţei teritoriale, în speţă vor fi aplicabile prevederile privind tribunalul de la sediul persoanei juridice reclamante.
Instanţa a făcut trimitere şi la considerentele Deciziei nr. 1/2013 pronunţate în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat asupra competenţei teritoriale în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acţiunilor formulate de sindicate în numele membrilor lor ca fiind instanţa de la sediul sindicatului, pentru asigurarea unei protecţii mai eficiente a drepturilor şi intereselor membrilor organizaţiei sindicale.
Statuările din cuprinsul Deciziei nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii îşi menţin pe deplin actualitatea şi justeţea.
Competenţa teritorială, instituită de art. 269 alin. (2) din Codul muncii, reprezintă o competenţă exclusivă, întrucât este reglementată imperativ şi limitativ, iar părţile nu o pot înlătura, necompetenţa în acest caz fiind una de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.
În cauza dedusă judecăţii, reclamantul sindicat are sediul în localitatea Craiova, judeţul Dolj, astfel încât competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Dolj.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2024, la data de 30 iunie 2025.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că ambele instanţe - Tribunalul Dolj şi Tribunalul Botoşani - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că litigiul, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, are natura juridică a unui conflict de muncă.
Pentru a determina competenţa teritorială de soluţionare a conflictului de muncă pendinte, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile legale specifice jurisdicţiei muncii, cele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social şi statuările din Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect litigii de muncă revine tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.
Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în materia conflictelor de muncă a fost reglementată prin dispoziţii imperative, conform legislaţiei în vigoare la data sesizării instanţei.
Prin Legea nr. 53/2003 republicată - Codul muncii - legiuitorul a stabilit, cu valoare imperativă, care este criteriul obiectiv în raport de care se stabileşte competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă, şi anume domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul reclamantului, criteriul impus de legiuitor fiind unul obiectiv şi limitativ.
Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii: a) salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă; b) angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice -, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod; c) sindicatele şi patronatele; d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că stabilirea competenţei se realizează raportat la cererea de chemare în judecată, mai precis părţile, obiectul şi cauza acesteia, astfel cum au fost stabilite de către reclamant, instanţa care soluţionează incidentul procedural ivit stabilind doar care dintre judecători este mai bine plasat în analiza cauzei conform dispoziţiilor legale.
Se observă că, în speţă, acţiunea a fost promovată de o organizaţie sindicală, respectiv Sindicatul Naţional "Forţa Legii", în condiţiile în care cererea de chemare în judecată are aplicată ştampila sindicatului şi este semnată de preşedintele acestuia.
Potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol, printre care se numără şi dreptul de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.
Prin urmare, raportat la cererea de chemare în judecată, Sindicatul Naţional "Forţa Legii" este reclamant în litigiul dedus judecăţii.
De asemenea, se reţine că prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, că instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acţiunilor formulate de organizaţiile sindicale în numele membrilor lor este instanţa de la sediul sindicatului reclamant.
Trebuie menţionat că, în stabilirea competenţei teritoriale, are relevanţă sediul sindicatului, ca element de identificare, în sensul în care rezultă din prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.
Or, în condiţiile în care în analiza competenţei instanţa trebuie să se limiteze la elementele cererii de chemare în judecată, aşa cum le-a înţeles reclamantul, raportat la limitele învestirii, competenţa teritorială de soluţionare a prezentului conflict de muncă se determină în funcţie de sediul sindicatului reclamant, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, ţinând cont şi de cele statuate prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată în interesul legii.
În speţă, sediul sindicatului reclamant se află în Craiova, str. x, jud. Dolj.
Dată fiind importanţa acestui element de identificare, faţă de caracterul competenţei teritoriale în materia conflictelor de muncă, ce este reglementată prin norme imperative, Înalta Curte reţine că soluţionarea cauzei este de competenţa teritorială a Tribunalului Dolj, în circumscripţia căruia se află sediul sindicatului reclamant.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2025.