Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2025
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 septembrie 2024 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, secţia civilă, sub nr. x/2024, creditoarea A. S.R.L. a solicitat obligarea debitoarei COMUNA ULIEŞTI PRIN PRIMAR, pe calea ordonanţei de plată, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 60.183,13 RON, reprezentând contravaloare echipamente pentru terenuri de joacă, vândute, livrate şi montate în sumă de 52.955 RON, precum şi la plata sumei de 7.228,13 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat, în esenţă, că debitoarea nu a executat obligaţia de plată izvorând din contractul de furnizare nr. x/25.03.2024.
Debitoarea COMUNA ULIEŞTI PRIN PRIMAR a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în temeiul art. 107 din C. proc. civ., excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi excepţia inadmisibilităţii cererii de emitere a ordonanţei de plată; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii, întrucât debitul a fost achitat.
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 14274 din 5 decembrie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, invocată de debitoare prin întâmpinare, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată în favoarea Judecătoriei Găeşti.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a reţinut că în cuprinsul art. 16.2 din contract se menţionează că sunt competente "instanţele judecătoreşti din Bucureşti competente de drept comun", însă potrivit dreptului comun, competenţa nu este atrasă pentru nicio instanţă din Bucureşti, aceasta fiind cea de la sediul debitoarei COMUNA ULIEŞTI, jud. Dâmboviţa.
Prin sentinţa civilă nr. 1666/2025 din 17 iunie 2025, pronunţată de Judecătoria Găeşti, în dosarul nr. x/2024, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Găeşti, invocată de instanţă din oficiu, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat judecata cauzei şi s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictul negativ de competenţă.
În argumentarea acestei sentinţe, s-a reţinut că părţile au inserat în contract, la art. 16 alin. (2), o clauză prin care a fost stabilită competenţa teritorială a instanţei ca fiind pe raza Municipiului Bucureşti, sintagma "competente de drept comun", referindu-se doar la competenţa materială a acestora, în funcţie de criteriul valoric prevăzut de art. 94 lit. k) şi art. 95 din C. proc. civ.
Faţă de obiectul principal al cererii, instanţa a constatat că acesta se situează sub pragul valoric de 250.000 RON, astfel că judecătoria este competentă material să judece cauza.
Instanţa a mai reţinut că nu poate fi apreciată ca fiind exclusivă competenţa teritorială, întrucât partea din litigiu nu se circumscrie noţiunii de "consumator", pentru a fi incidente dispoziţiile art. 126 alin. (2) din C. proc. civ.
Faţă de cele reţinute mai sus, instanţa a concluzionat în sensul că Judecătoria Găeşti nu este competentă să soluţioneze cauza.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2024, la data de 31 iulie 2025.
Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, Înalta Curte constată că ambele instanţe - Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi Judecătoria Găeşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre ele este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect obligarea debitoarei COMUNA ULIEŞTI PRIN PRIMAR, pe calea ordonanţei de plată, la plata sumei de 60.183,13 RON, reprezentând contravaloare echipamente, suma de 7.228,13 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1014 din C. proc. civ., cu privire la procedura ordonanţei de plată.
Potrivit dispoziţiilor art. 1016 din C. proc. civ., dacă debitorul nu plăteşte în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.
Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale, este instituită de art. 107 din C. proc. civ., potrivit căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Prin clauza inserată la art. 16.2 din contractul de furnizare nr. x/25.03.2024, părţile au prevăzut o clauză atributivă de competenţă cu următorul conţinut "dacă, după 15 zile de la începerea acestor tratative, achizitorul şi furnizorul nu reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergenţă contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti din Bucureşti competente de drept comun".
Această clauză se grefează pe dispoziţiile art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul cărora "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".
Constatând că, în speţă, competenţa teritorială nu este exclusivă din perspectiva art. 107-112 C. proc. civ., iar fundamentul demersului judiciar al părţilor îl constituie contractul de furnizare nr. x/25.03.2024, Înalta Curte reţine că este aplicabilă clauza atributivă de competenţă de la art. 16.2 din acest contract.
Prin urmare, raportat la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, sesizarea acestei instanţe realizându-se în acord cu alegerea părţilor, stabilită prin clauza sus-amintită, care instituie o competenţă teritorială obligatorie în favoarea instanţei determinate de părţi.
Fiind o clauză atributivă de competenţă, prin care alegerea a fost făcută în favoarea reclamantului, acesta este singurul îndrituit de a alege între instanţa aleasă de părţi sau altă instanţă competentă. Însă, odată ce alegerea de competenţă a fost făcută, competenţa s-a stabilit în mod definitiv prin introducerea acţiunii.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2025.