Şedinţa publică din data de 19 martie 2025
Asupra recursului de faţă, subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare", reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 06.01.2023, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. (fostă S.C. C. S.R.L.), solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 246.745 RON, reprezentând daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin încălcarea obligaţiilor asumate potrivit contractului nr. x/15.07.2019, precum şi cheltuielile de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 1275/19.05.2023, prin care a admis cererea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 246.745 RON, reprezentând daune-interese, precum şi a sumei de 6.039,90 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1044/27.06.2024.
B. S.R.L. a recurat decizia instanţei de apel, solicitând casarea ei, trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat sau a aplicat greşit normele de drept material cuprinse în art. 1.270, art. 1.350 alin. (1) şi art. 1.266-1.269 C. civ.; a invocat, astfel, cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Autoarea recursului a afirmat că interpretarea clauzei inserate la art. 11.3 din contractul în litigiu, expusă de curtea de apel, este contrară art. 1.266 alin. (1) C. civ., întrucât denaturează voinţa părţilor, care au înţeles să dea eficienţă sancţiunilor speciale numai în situaţia în care neconformităţile produselor se constată prin analize efectuate periodic, situaţie pe care cauza nu o reflectă.
Prin întâmpinare, S.C. A. S.R.L. a ridicat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea lui ca nefondat.
La termenul din 15.01.2025, instanţa de recurs a invocat excepţia netimbrării recursului, care a fost respinsă astăzi, potrivit considerentelor expuse în preambulul prezentei decizii.
Deliberând cu prioritate asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform alin. (3) teza întâi al aceluiaşi articol, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".
Articolul 488 alin. (2) C. proc. civ. dispune că "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".
Iar art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor adecvată, astfel încât să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - de care s-a prevalat recurenta -, legala motivare a recursului presupune nu numai indicarea dispoziţiei pretins a fi fost nesocotită, încălcată sau greşit aplicată, dar şi expunerea unui raţionament prin care autorul căii de atac, enunţând modul în care apreciază că prevederea se interpretează sau aplică în mod legal, să argumenteze defectuozitatea judecăţii instanţei de control devolutiv.
Chiar îndeplinind exigenţele calitative amintite, eficacitatea motivelor de casare este subordonată condiţiei substanţiale a regulatei lor invocări, controlul judiciar în calea extraordinară de atac fiind limitat de respectarea principiului non omisso medio, care deschide calea examinării în recurs numai criticilor care au fost deduse, fără succes, instanţelor de fond.
Neobservarea în construcţia recursului a regulilor amintite atrage sancţiunea nulităţii, incidentă nu numai în cazul în care lipsesc motivele de nelegalitate, ci şi atunci când ele sunt neregulat invocate sau ridicate formal, când vizează aspecte de netemeinicie sau reprezintă o reluare exactă a susţinerilor expuse în etapele procesuale anterioare, fără a le adecva obiectului recursului, reprezentat de decizia pronunţată în apel.
Soluţia nulităţii la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Pregătind dezlegarea excepţiei nulităţii şi rezumând, în acest scop, statuările instanţelor devolutive, Înalta Curte reţine că disputa litigioasă derivă din modalitatea de executare a contractului de producţie şi livrare de bunuri purtând marca proprie a cumpărătorului nr. 250/15.07.2019, perfectat de recurenta-pârâtă, în calitate de producător, şi intimata-reclamantă, în calitate de cumpărător.
Prin acţiune, reclamanta a solicitat angajarea răspunderii contractuale a pârâtei pentru livrarea unor produse neconforme cu specificaţiile anexei 2, invocând clauza penală din art. 11.3, care prevedea daune-interese de 10.000 euro pentru fiecare produs necorespunzător.
Tribunalul a admis acţiunea, a constatat fapta ilicită, a exclus existenţa unei cauze exoneratoare şi a înlăturat apărarea pârâtei întemeiată pe art. 7.8 şi 7.9 din contract.
În apel, pârâta a susţinut că a fost împiedicată să solicite contraprobe faţă de buletinele de analiză comunicate după expirarea termenului de valabilitate al produselor, a reclamat nesocotirea art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu consecinţa stabilirii incomplete a situaţiei de fapt, a invocat nemotivarea hotărârii primei instanţe şi a criticat înlăturarea dispoziţiilor art. 7.8 şi 7.9 din convenţie, arătând totodată că nu s-a dovedit existenţa prejudiciului şi că lipseşte legătura de cauzalitate.
Curtea de apel a respins apelul, confirmând starea de fapt reţinută de tribunal şi interpretând sintagma "analize efectuate periodic" din art. 11.3 ca referindu-se la controalele iniţiate de cumpărător, care şi-a rezervat prin art. 7.2 şi 7.3 dreptul de a stabili metoda, momentul şi frecvenţa verificărilor. A apreciat că interpretarea apelantei, potrivit căreia sancţiunea ar fi aplicabilă doar neconformităţilor repetate, este nefondată, întrucât ar lipsi de eficienţă clauza penală şi ar ignora faptul că prejudiciul de imagine suferit de cumpărător prin comercializarea produselor necorespunzătoare se produce încă de la prima constatare a unei abateri.
Înalta Curte, trecând la analiza excepţiei nulităţii, observă că, potrivit celor reţinute din prezentarea litigiului, motivele de recurs prezintă o incongruenţă în raport cu criticile formulate în apel, întrucât doar în această cale de atac recurenta a invocat încălcarea art. 1.266-1.269 C. civ., referitoare la regulile de interpretare a contractelor, susţinând că instanţele au transgresat voinţa comună a părţilor prin semnificaţia dată clauzei penale prevăzute de art. 11.3.
Prin urmare, argumentele circumscrise criticii privind încălcarea art. 1.266-1.269 C. civ. contravin art. 488 alin. (2) C. proc. civ. şi vor fi înlăturate, fără a fi analizate pe fond.
Nu pot fi analizate de instanţa de recurs nici restul criticilor subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează doar declarativ încălcarea art. 1.270 şi a art. 1.350 alin. (1) C. civ., însă nu sunt însoţite de argumente adecvate considerentelor curţii de apel, anterior sintetizate.
Faţă de considerentele expuse, întrucât, în integralitatea lor, criticile propuse de recurentă contravin art. 488 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată incidentă sancţiunea nulităţii, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1044/27.06.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2025.