Şedinţa publică din data de 20 martie 2025
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2021, la 15 octombrie 2021, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâtta AGENŢIA NAŢIONALA PENTRU LOCUINŢE, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta să achite reclamanţilor, în temeiul răspunderii civile contractuale, daune materiale pentru lipsa de folosinţă a locuinţei tip S74 din cartierul Henri Coandă, situată pe lotul nr. x din localitatea Voluntari, jud. Ilfov, în sumă de 1.350 euro/lună, echivalentul sumei de 6.680,88 RON/lună, pentru perioada 5 februarie 2019-15 octombrie 2021, în total suma de 43.200 Euro, precum şi în continuare, până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă, să asigure finalizarea lucrărilor de construire a locuinţei prin realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor şi predarea la cheie către reclamanţi a imobilului şi să asigure finalizarea următoarelor lucrări de investiţii pe teritoriul aferent Sectorului 1 Bucureşti din cadrul cartierului de locuinţe Henri Coandă: creşă, grădiniţă, dispensar, sediu Poliţie, sediu Pompieri, sediul ADP (administraţia domeniului public), terenuri de sport, spaţii verzi, parc, complex comercial, potrivit planurilor de urbanism aprobate şi etapizate în funcţie de graficele de lucrări pentru acest cartier, coroborat cu termenele de punere în funcţiune a locuinţei, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE a formulat cerere de chemare în garanţie a MUNICIPIULUI BUCUREŞTI prin care a solicitat obligarea chematului în garanţie la plata sumelor pretinse de reclamanţi, în cazul în care aceasta va cădea în pretenţii.
Prin încheierea din 14 octombrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, alături de alte măsuri, s-a respins cererea de chemare în garanţie ca inadmisibilă.
Prin sentinţa civilă nr. 1156 din 9 mai 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi lipsei de interes ca neîntemeiate, a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata sumei de 41.385 euro, în echivalent RON la cursul BNR de la data plăţii, pentru lipsa de folosinţă a imobilului pentru perioada 5 februarie 2019-21 mai 2022 inclusiv, a obligat pârâta să asigure finalizarea lucrărilor de construire ale imobilului prin realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor şi predarea locuinţei la cheie către reclamanţi, a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 12.721,12 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva încheierii din 14 octombrie 2022 şi a sentinţei primei instanţe, pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE a declarat apel.
Prin decizia civilă nr. 1351/2024 din 3 octombrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul, a anulat în tot hotărârile apelate şi a trimis cauza primei instanţe pentru rejudecare de la momentul discutării admisibilităţii în principiu a cererii de chemare în garanţie.
Chematul în garanţie MUNICIPIUL BUCUREŞTI, prin Primar, a recurat decizia instanţei de apel, solicitând casarea acesteia, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., şi după rejudecare, respingerea cererii de chemare în garanţie ca inadmisibilă.
Sub un prim aspect, a susţinut că hotărârea atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2018, în care a fost stabilită definitiv răspunderea contractuală a intimatei-pârâte, prin acţiunea de faţă reclamanţii solicitând doar acordarea despăgubirilor pentru perioada ulterioară celei încuviinţate în dosarul sus-menţionat.
Sub un alt aspect, a arătat că între Municipiul Bucureşti şi intimata-pârâtă nu există niciun raport care să justifice admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanţei, legătura dintre această cerere şi acţiunea principală nefiind suficientă.
A afirmat că recurentul nu are încheiate raporturi contractuale cu celelalte părţi din proces, iar faţă de raporturile contractuale pe care intimata-pârâtă le are cu intimaţii-reclamanţi, acesta are calitatea de terţ.
De asemenea, a arătat că recurentul nu este parte la convenţia MM nr. 1909 din 6 mai 2004 şi nici la o altă convenţie încheiată de către instituţiile la care intimata-pârâtă a făcut referire şi că acestea nu pot sta la baza angajării răspunderii sale civile delictuale.
A susţinut că intimata-pârâtă nu se poate prevala de contractul de cooperare din 6 martie 2008, încheiat între Municipiul Bucureşti şi oraşul Voluntari, întrucât aceasta nu este parte semnatară a acesteia.
Recurentul a apreciat că nici hotărârile judecătoreşti la care intimata-pârâtă a făcut referire în susţinerea cererii de chemare în judecată nu relevă un raport juridic între pârâtă şi chematul în garanţie şi că recurentul nu are nicio obligaţie legală în legătură cu executarea acestuia pentru a exist un temei al pretenţiilor intimatei-pârâte împotriva recurentului.
A mai arătat că, în speţă, contractul de mandat încheiat între reclamanţi şi pârâtă este un contract intuitu personae, fapt ce semnifică că pârâta este este ţinută personal să îl execute, nefiind posibilă substituirea unui terţ pentru îndeplinirea obligaţiilor şi, implicit, pentru suportarea consecinţelor neexecutării lor.
Prin întâmpinarea depusă la 18 februarie 2025, intimata-pârâtă a invocat excepţia nulităţii recursului, justificat de faptul că motivele de recurs nu se încadrează în ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte urmează să o respingă, având în vedere că din cuprinsul memoriului de recurs se pot desprinde critici ce pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În continuare, verificând decizia atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:
Prealabil, constată că, deşi circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., criticile de recurs vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., context în care ele se integrează ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În primul rând, nelegalitatea hotărârii atacate este afirmată din perspectiva încălcării de către instanţa de apel a autorităţii de lucru judecat a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2018, în care a fost stabilită definitiv răspunderea contractuală a intimatei-pârâte.
Examenul deciziei recurate relevă că, deşi apelul pârâtei a vizat soluţia primei atât asupra cererii de chemare în judecată, cât şi asupra cererii de chemare în garanţie, măsura anulării s-a decis în raport cu cererea incidentală, cauza fiind trimisă spre rejudecare de la momentul discutării admisibilităţii în principiu a cererii de chemare în garanţie. Instanţa de prim control judiciar a constatat temeinicia cererii incidentale justificat de existenţa unei legături între această cerere şi acţiunea principală, concluzie derivată din probatoriul administrat în acest sens. Totodată, a stabilit că natura litigiului permite formularea unei astfel de cereri incidentale.
Aspectele dezlegate prin hotărârea opusă cu titlu de autoritate de lucru judecat vizează condiţiile răspunderii contractuale ale pârâtei în temeiul contractului de mandat nr. HC 1056 din 31 mai 2005, încheiat cu reclamanţii, care, distinct de faptul că nu au făcut obiect de preocupare pentru instanţa de apel, nu au legătură cu cererea de chemare în garanţie, de vreme ce chestiunea litigioasă dedusă judecăţii în cadrul ei derivă din neexecutarea de către chematul în garanţie a obligaţiei legale şi convenţionale de a finanţa şi realiza utilităţile în cartierul Henri Coandă, şi nu din contractul de mandat.
Deopotrivă, Înalta Curte constată că litigiul în care s-a dat hotărârea indicată în valorizarea art. 431 C. proc. civ., s-a purtat numai între reclamanţi şi pârâţi, chematul în garanţie fiind un terţ faţă de proces.
Or, pentru a se putea da eficienţă autorităţii de lucru judecat, fie în manifestarea sa pozitivă, fie în manifestarea sa negativă, prima cerinţă impusă în mod cumulativ o reprezintă identitatea de părţi, condiţie neconfirmată în cauză.
Prin urmare, susţinerie recurentului sunt lipsite de temei, sens în care vor fi respinse.
În al doilea rând, recursul priveşte caracterul admisibil al cererii de chemare în garanţie prevăzute de art. 72 C. proc. civ.
Şi acest motiv de recurs este nefondat, întrucât, potrivit dispoziţiilor legale enunţate, partea interesată, în cauză pârâta, poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau despăgubiri, prin urmare legea nu exclude calitatea de terţ a chematului în garanţie faţă de raportul juridic principal.
Acest mijloc procesual de atragere a unui terţ într-un proces deja iniţiat, este admisibil atunci când se fundamentează pe o obligaţie de garanţie, precum şi atunci când partea care ar cădea în pretenţii ar avea posibilitatea să solicite de la o altă persoană despăgubiri pentru dreptul pe care l-a pierdut, respectiv pentru obligaţia ce a fost stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească.
Un element caracteristic al cererii de chemare în garanţie îl constituie existenţa unei legături de dependenţă şi subordonare între cererea principală şi cererea de chemare în garanţie, soluţia primei cereri influenţând judecata cererii de chemare în garanţie în mod esenţial.
În cauză, instanţa de apel, reţinând admisibilitatea cererii de chemare în judecată, a stabilit că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de norma legală, respectiv existenţa unui proces aflat în faza judecăţii în primă instanţă, formularea cererii de chemare în garanţie de către o parte din proces, cererea a fost introdusă în termenul legal. În ceea ce priveşte cerinţa existenţei unei legături suficiente între acţiunea principală şi cererea de chemare în garanţie, a apreciat că aceasta este îndeplinită, dat fiind că angajarea răspunderii răspunderii contractuale a pârâtei este solicitată pentru nerespectarea obligaţiei de a urmări executarea şi finalizarea lucrărilor de construire a locuinţei în termenul convenit pentru construirea locuinţei şi realizarea lucrărilor de infrastructură, utilităţi şi urbanizare, iar pe calea chemării în garanţie pârâta impută recurentului încălcarea obligaţiei legale şi convenţionale de a finanţa şi realiza utilităţile în cartierul Henri Coandă.
De asemenea, a stabilit că posibilitatea angajării răspunderii civile a recurentului în baza prevederilor legale, convenţiilor şi hotărârilor judecătoreşti invocate de intimata-pârâtă sunt aspecte ce ţin de temeinicia cererii de chemare în judecată, şi nu de admisibilitatea ei. Deopotrivă, a stabilit că sunt întrunite şi condiţiile pentru exercitarea acţiunii civile, reţinând că existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune ce ţine de fondul cauzei.
Înalta Curte apreciază corect argumentul instanţei de apel care a reţinut că între cererea principală şi cea incidentală există o legătură, în măsura în care ambele cereri au aceeaşi cauză, nerealizarea utilităţilor în Cartierul Henri Coandă, pârâta imputând la rândul său neexecutarea lor chematului în garanţie, în virtutea calităţii de autoritate publică responsabilă de emiterea autorizaţiilor necesare efectuării lucrărilor aferente.
Contrar recurentului, textul de lege nu impune identitate între temeiul juridic al acţiunii principale şi cel al chemării în garanţie, relevant pentru admisibilitatea în principiu fiind existenţa unei legături între acestea.
Or, în măsura în care angajarea răspunderii pârâtei este întemeiată pe o faptă imputată chematului în garanţie pe cale incidentală, este indubitabilă existenţa unei legături între cele două cereri, judecata celei de-a doua depinzând de parcursul celei dintâi.
Astfel, cum între cererea principală şi cererea de chemare în garanţie există legătură de dependenţă şi subordonare impusă de textul art. 72 alin. (1) din C. proc. civ., este întemeiată soluţia instanţei de apel, de admitere în principiu a cererii de chemare în garanţie, critica nefiind fondată.
Nu pot fi avute în vedere susţinerile recurentului privind temeinicia raportului juridic dintre acesta şi intimata-pârâta, în măsura în care alegaţiile acestei părţii au fost calificate de către instanţa de prim control judiciar ca fiind apărări de fond ce vor fi verificate odată cu analiza fondului pretenţiilor pârâtei afirmate pe cale incidentală, statuări intrate în puterea lucrului judecat prin nerecurare, asupra cărora instanţa de recurs nu poate reveni.
Înalta Curte notează că în examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de chemare în garanţie instanţa face o analiză ipotetică dacă, în raport cu natura litigiului dintre părţile iniţiale ar fi admisibil ca partea care pierde procesul să se îndrepte împotriva terţului.
Trimiterile recurentului la înscrisurile pe care intimata-pârâtă şi-a fundamentat cererea de chemare în garanţie nu pot fi avute în vedere, în măsura în care asupra lor s-a pronunţat instanţa de apel, iar acestea ţin de temeinicia hotărârii, care în recurs scapă cenzurii instanţei de control judiciar.
În concluzie, pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii şi, constatând că decizia atacată a fost dată cu respectarea normelor legale, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-chemat în garanţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-chemat în garanţie MUNICIPIUL BUCUREŞTI, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 1351/2024 din 3 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B. şi cu intimata-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2025.