Şedinţa publică din data de 14 mai 2025
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 08.03.2022 sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie Pentru Agricultură - Centrul Judeţean Tulcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.449.973 RON, reprezentând prejudiciu suferit, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 169 din 14.02.2023, Tribunalul Tulcea a respins excepţia tardivităţii şi a respins acţiunea formulată de către reclamanta A. S.R.L., ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel A. S.R.L.
Prin decizia civilă nr. 160/LP din 28 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a fost respins apelul, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, a formulat recurs A. S.R.L.
Motivele de recurs sunt, în esenţă, următoarele:
Recurenta susţine că decizia recurată este nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material. În acest sens, recurenta invocă încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la efectele puterii de lucru judecat. Autoarea căii de atac arată că în ceea ce priveşte chestiunea puterii de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 146/16.02.2023 pronunţată de Curtea de apel Constanţa în dosarul nr. x/2022, aceasta a precizat în faţa instanţei de apel că în acea cauză s-a analizat posibilitatea organului administrativ de a reexamina actele administrative emise, respectiv deciziile de respingere la plată pentru campaniile 2017-2020 şi care nu au fost atacate de către societatea A. S.R.L. Mai arată recurenta că în dosarul nr. x/2022 instanţa de judecată a analizat doar condiţiile pe care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene le-a stabilit pentru ca reexaminarea actelor emise cu încălcarea dreptului unional să poată fi aplicată fără să destabilizeze excesiv ordinea juridică a statului membru. Or, în prezenta cauză, arată recurenta, instanţa a fost învestită să analizeze condiţiile răspunderii civile delictuale în raport de soluţiile oferite de jurisprudenţa europeană, în baza dreptului prioritar şi obligatoriu al Uniunii Europene.
Potrivit autoarei recursului, instanţa de apel nu a expus propriul raţionament cu privire la răspunderea civilă în raport de care şi-a întemeiat acţiunea, ci a preluat argumentele din decizia pronunţată în dosarul nr. x/2022. În opinia recurentei, dezlegarea instanţei din dosarul nr. x/2022 asupra unor aspecte precum reexaminarea actelor administrative şi asupra cauzei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene invocate în susţinerea reexaminării nu putea împiedica instanţa din prezenta cauză să analizeze fapta ilicită prin prisma refuzului iniţial, din anii 2017-2020 de acordare a subvenţiilor agricole.
Sub un alt aspect, recurenta invocă încălcarea de către instanţa de apel a dreptului unional interpretat prin hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene invocate în referire la răspunderea civilă a statului pentru nerespectarea normelor unionale. Instanţa naţională sesizată cu o cerere precum cea din prezenta cauză trebuie să verifice trei condiţii în care va putea constata încălcarea de către stat a drepturilor unionale stabilite pentru cetăţenii Uniunii Europene, respectiv pentru fermierii care solicită subvenţiile agricole, precizează autoarea căii de atac.
Totodată, încălcarea normei unionale de către intimata-pârâtă se transpune într-o vătămare pentru societatea A. S.R.L., în sensul neacordării sprijinului financiar la care avea dreptul, condiţiile impuse pentru plată fiind în totalitate respectate, conchide recurenta.
Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei-reclamante prin care susţine că instanţa de apel nu a expus propriul raţionament cu privire la răspunderea civilă în raport de care şi-a întemeiat acţiunea, vor fi analizate din prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că obligaţia de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esenţiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, corelativ cu obligaţia instanţei ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv.
Obligaţia instanţei de motivare a hotărârii judecătoreşti, în acord cu dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., presupune o analiză critică atât asupra probelor administrate, cât şi asupra argumentelor şi apărărilor părţilor care, având un caracter esenţial, pot determina ori, cel puţin, influenţa soluţia adoptată. Lipsa unei astfel de analize poate constitui o nemotivare a hotărârii, deoarece ea semnifică lipsa unei analize complete a cauzei ori o analiză insuficientă care este de natură să afecteze necesitatea asigurării unei proceduri echitabile şi să răspundă imperativului aflării adevărului în cauză.
Este de subliniat că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraful 1 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, în acelaşi timp, o garanţie procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătoreşti, fiind de natură să înlăture orice arbitrariu şi să convingă părţile în litigiu de temeinicia şi legalitatea unei hotărâri.
Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menţionate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecinţa casării acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.
Înalta Curte reţine întemeiate criticile prin care recurenta-reclamantă afirmă că instanţa de apel nu a expus propriul raţionament cu privire la răspunderea civilă delictuală în baza căreia şi-a întemiat cererea de chemare în judecată, ci a preluat ad litteram motivele deciziei nr. 146 din 16.02.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că din considerentele deciziei recurate nu rezultă că instanţa de apel a analizat apărările recurentei-reclamante raportat la temeiurile legale invocate de aceasta, precum şi probele administrate în cadrul litigiului, curtea de apel rezumându-se la a arăta că toate considerentele deciziei nr. 146 din 16.02.2023 pronunţate în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel Constanţa se impun în prezenta cauză ca şi considerente decizorii cu putere de lucru judecat.
Instanţa supremă reţine că instanţa de apel, în motivarea deciziei recurate, a redat la filele x considerentele deciziei nr. 146 din 16.02.2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, deşi se impunea completarea considerentelor cu propriile argumente care să reflecte mecanismul logico-juridic prin care s-a format convingerea judecătorului astfel încât să determine soluţia din dispozitiv.
Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
Se observă că instanţa de apel nu a procedat, în mod efectiv, la analiza susţinerilor părţilor şi a înscrisurilor depuse de părţi. Astfel, deşi instanţa de apel constată întemeiată una dintre criticile formulate prin cererea de apel, respinge apelul şi redă in extenso considerentele deciziei nr. 146 din 16.02.2023, lipsind examinarea susţinerilor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.
În atare situaţie, cercetarea apărărilor părţilor şi a cauzei a fost formală, fiind rezumată la considerentele unei alte decizii, fără a examina efectiv aspectele deduse judecăţii de părţi în apel.
O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susţinerile şi apărările părţilor, la probatoriul administrat, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.
În acest context apare cu evidenţă faptul că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a dreptului recurentei la un proces echitabil.
Mai mult decât atât, instanţa are obligaţia de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Or, prin nemotivarea hotărârii, recurentei-reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, revenind instanţei de apel, în rejudecare, rolul reexaminării depline a cauzei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I şi al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 160/LP din 28 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.
Faţă de efectele casării deciziei atacate în temeiul pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă nu va mai analiza criticile exprimate prin cererea de recurs subsumate pct. 8 al art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.
În rejudecare, instanţa de apel, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale şi în limitele efectului devolutiv al apelului, va analiza temeiurile legale invocate raportat la apărările recurentei şi va pronunţa o hotărâre prin care va răspunde acestor apărări într-o formă clară şi precisă. Totodată, potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 160/LP din 28 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2025.