Şedinţa publică din data de 14 mai 2025
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 04.05.2023 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună: anularea procedurii de recrutare şi selecţie pentru ocuparea funcţiei de director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii referitoare la o nouă procedură de recrutare şi selecţie pentru ocuparea funcţiei de director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Prin sentinţa civilă nr. 125 din 31.01.2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel.
Prin decizia civilă nr. 1033 din 27 iunie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii A. a declarat recurs.
Motivele de recurs sunt, în esenţă, următoarele:
Recurentul-reclamant susţine că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 35 alin. (5) din O.U.G. nr. 109/2011 şi ale art. 2 alin. (1) şi (3) din O.G. nr. 137/2000. Potrivit recurentului, prin aplicarea greşită a dispoziţiilor legale anterior menţionate, instanţa a reţinut că acesta nu a indicat criteriul care ar fi aplicabil situaţiei personale şi care ar fi fost urmărit de către intimata-pârâtă pe calea indirectă a utilizării unor practici aparent neutre, însă generatoare de efecte discriminatorii.
În continuare, recurentul redă prevederile art. 35 alin. (5) din O.U.G. nr. 109/2021 şi arată că propunerea de adăugare a criteriului referitor la inexistenţa litigiilor între persoana candidatului şi compania de recrutare, a aparţinut exclusiv comitetului de nominalizare, deşi legea impunea ca criteriile de selecţie să fie decise de Consiliul de administraţie împreună cu comitetul de nominalizare, iar criteriul în sine creează premisa unei situaţii discriminatorii faţă de cei care, deşi îndeplinesc toate criteriile de experienţă şi de calificare profesională, nu pot participa la procedura de selecţie decât iluzoriu.
Totodată, recurentul arată că potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, impunerea unor condiţii restrictive sau eliminatorii în procesul de angajare a unui director general este considerată o încălcare a principiului transparenţei. Mai arată autorul recursului că selecţia directorilor generali trebuie să fie transparentă, deschisă şi să respecte principiul tratamentului echitabil al tuturor candidaţilor. Prin raportare la dispoziţiile legale incidente, precizează recurentul, este evident că se impune existenţa unei legături între criteriile de selecţie şi domeniul de activitate al societăţii. De asemenea, recurentul susţine că în mod nelegal instanţa de apel a apreciat drept nediscriminatoriu şi nedovedită discriminarea acestuia prin inserarea criteriului de selecţie, în condiţiile în care societatea intimată cunoştea intenţia acestuia de a candida în cadrul procesului de selecţie.
De asemenea, recurentul-reclamant redă prevederile art. 2 alin. (1) şi (3) din O.G. nr. 137/2000, dispoziţiile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 16 alin. (1) din Constituţie şi arată că în raport de aceste prevederi legale, cerinţa impusă este de natură să excludă efectiv persoana care se află în litigiu cu intimata, chiar dacă se aplică tuturor candidaţilor, astfel încât, aparent neutră, această cerinţă este discriminatorie având în vedere că această cerinţă de a nu fi implicat în litigii cu intimata nu constituie cerinţă profesională veritabilă.
Potrivit recurentului, instanţa nu a realizat o analiză a legitimităţii obiectivului urmărit prin criteriul de selecţie privind absenţa litigiilor cu intimata şi caracterul adecvat şi necesar al unei astfel de măsuri, ci a utilizat în aprecierea respectării tratamentului egal şi a caracterului discriminatoriu al criteriului o unitate de măsură cantitativă a aplicării acestuia.
În final, recurentul-reclamant susţine că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1432 din Legea nr. 31/1990. Potrivit recurentului, referirile acestuia la dispoziţiile art. 1432 din Legea nr. 31/1990 reprezintă remediul ce poate fi utilizat într-o asemenea situaţie, respectiv împuternicirea altor persoane în cazul în care s-ar ivi existenţa unui conflict de interese urmare a unui litigiu existent între directorul general şi companie. Sub acest aspect, recurentul face trimitere şi la actele care reglementează activitatea intimatei-pârâte, respectiv art. 6 alin. (4) din Codul de comportament etic în Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi art. 20 alin. (2) din Statutul Companiei.
În drept, recurentul-reclamant a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".
Astfel, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.
Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului-reclamant referitoare la încălcarea prevederilor art. 35 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011, nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece acestea sunt indicate în mod formal, fără a se arăta în concret cu ce a greşit instanţa de apel şi de ce norma materială nu a fost corect aplicată.
Nemulţumirile recurentului şi susţinerile legate de soluţia pronunţată cu privire la cererea de apel, nu pot constitui critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului. Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.
Înalta Curte constată că din expunerea argumentelor evocate, respectiv susţinerile referitoare la criteriile de selecţie şi procedura de numire a directorului general în cadrul societăţii intimate, recurentul readuce în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. impun examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, stabilirea situaţiei de fapt fiind atributul instanţelor devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile.
Instanţa supremă reţine că formularea unui motiv de nelegalitate precum cel în discuţie nu presupune, în mod suficient, referirea la o normă de drept material, dacă partea nu dezvoltă, în mod consecvent, un raţionament care să justifice cum ori de ce instanţa devolutivă a făcut o aplicare greşită a legii la starea de fapt lămurită.
Simpla menţionare a faptului că recursul este întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi indicarea formală a unor texte de lege despre care nu se arată în ce modalitate ar fi fost aplicate eronat, nu echivalează cu încadrarea criticilor formulate în motivele de recurs de nelegalitate.
Totodată, instanţa supremă reţine că susţinerile referitoare la discriminare şi trimiterile recurentului la prevederile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, precum şi la dispoziţiile art. 1432 din Legea nr. 31/1990, nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.
Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Reiterarea motivelor de apel nu echivalează cu dezvoltarea motivelor de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.
Prin reluarea criticilor deja cenzurate în apel, recurentul-reclamant tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor acestuia, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac. De aceea, chiar dacă prin decizia recurată se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că a fost indicat formal, fără ca recurentul-reclamant să expună argumente pentru motivul de recurs invocat.
Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurentul-reclamant nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1033 din 27 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului.
Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1033 din 27 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2025.