Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2025
Asupra cererii de recurs de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 10 mai 2022, sub nr. x/2022, reclamanta HIDROCONSTRUCŢIA S.A. a chemat în judecată pe pârâta SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A. (HIDROELECTRICA), solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, (1) să dispună rezilierea contractului nr. x/1989 privind amenajarea hidroenergetică A., încheiat între părţi la 8 iulie 1989 şi (2) să oblige pârâta să restituie scrisorile de garanţie bancară nr. 34GBE2016-3351, în valoare de 1.445.070,08 RON, nr. 34GBE2016-3352 în valoare de 271.049,50 RON, nr. 34GBE2016-3353, în valoare de 938.153,00 RON şi nr. 34GBE2016-3354, în valoare de 326.308,25 RON, astfel cum acestea au fost prelungite sau cum vor fi prelungite până la data pronunţării hotărârii în prezenta cauză, (3) să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.352.639, cu titlu de daune-interese, constând în profit nerealizat şi (4) subsidiar primelor două capete de cerere, chiar şi în cazul în care instanţa nu va dispune rezilierea contractului, să constate inexistenţa obligaţiei reclamantei de a mai garanta lucrările ce formează obiectul contractului şi, în consecinţă, să constate inexistenţa obligaţiei reclamantei de a prelungi scrisorile de garanţie bancară sus-menţionate, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii prin prisma Legii nr. 85/2014, precum şi a inadmisibilităţii capătului 4 al cererii de chemare în judecată, în raport cu art. 35 C. proc. civ.
Ulterior, la 7 noiembrie 2022, reclamanta şi-a modificat acţiunea, în sensul că prin cel de-al treilea capăt al cererii de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 8.378.218,29 RON, cu titlu de daune-interese, iar prin cel de-al patrulea capăt al cererii, subsidiar primelor două capete de cerere, a solicitat: (i) constatarea inexistenţei obligaţiei reclamantei de a mai garanta lucrările ce formează obiectul Contractului şi, în consecinţă, în principal, (ii) obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a scrisorilor de garanţie bancară indicate la petitul al doilea al cererii de chemare în judecată, sau, în subsidiar (iii) constatarea inexistenţei obligaţiei reclamantei de a prelungi scrisorile de garanţie bancară.
Prin sentinţa civilă nr. 259 din 6 februarie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta.
Prin decizia civilă nr. 117 din 26 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul, a anulat în parte hotărârea primei instanţe în ceea ce priveşte petitele 1-3, 4 pct. ii şi 5 şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii în aceste limite.
Reclamanta HIDROCONSTRUCŢIA S.A. a recurat decizia instanţei de apel, solicitând casarea ei în parte şi a hotărârii primei instanţe, în ceea ce priveşte soluţia dată de către instanţele de fond asupra cererilor ce formează obiectul pct. i şi ii din cel de-al patrulea capăt al cererii de chemare în judecată şi trimiterea cauzei în vederea judecării fondului procesului, în principal, primei instanţe, iar, în subsidiar, instanţei de apel.
Recursul a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., justificat de încălcarea prevederilor art. 35 C. proc. civ., a accesului la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil.
În primul rând, criticând dispoziţia instanţei de apel de menţinere a caracterului inadmisibil al cererilor de la pct. i şi pct. iii ale celui de-al patrulea capăt de cerere al cererii de chemare în judecată, a afirmat că pentru pct. i acţiunea în realizare nu este cea de la pct. ii, întrucât cele două cereri nu au în vedere aceeaşi obligaţie şi acelaşi drept.
Recurenta a subliniat că obligaţia de despăgubire în caz de execuţie necorespunzătoare a lucrărilor este garantată prin instrumente de garanţie, printre care şi scrisoarea de garanţie bancară, iar obligaţia de a le obţine şi de a le menţine valabile pe perioada de execuţie şi de garanţie contractuală, chestiune circumscrisă celor două cereri în constatare, este diferită şi accesorie celei de a garanta şi de a răspunde pentru lucrări.
De asemenea, a susţinut că de vreme ce capătul de cerere în constatare este formulat în cadrul aceleiaşi acţiuni care cuprinde şi capătul de cerere în realizare, inadmisibilitatea celui dintâi nu îşi mai găseşte raţiunea în art. 35 teza a II-a C. proc. civ., respectiv evitarea a două procese pentru atingerea unui scop unic ce poate fi atins în cadrul unui singur proces. În realitate, orice acţiune în realizarea unui drept cuprinde, în prealabil, acţiunea în constatarea dreptului respectiv.
În opinia recurentei, chiar şi în măsura în care s-a apreciat inadmisibilitatea petitului 4 pct. i pe cale separată şi faptul că soluţia asupra lui nu se impune a fi pronunţată prin dispozitiv, ci doar prin considerente, acest aspect trebuia clarificat expres de către instanţa de apel. Aceasta, întrucât, există riscul interpretării în în sensul că argumentele privind inexistenţa obligaţiei de a mai garanta lucrările sunt în ansamblul lor inadmisibile.
Or, atât timp cât cererea de restituire a instrumentelor de garanţie se bazează, în esenţă, pe inexistenţa obligaţiei de a mai garanta de la pct. i, inadmisibilitatea pct. (i) s-ar întinde indirect şi asupra petitului calificat de instanţa de apel ca fiind admisibil, respectiv asupra cererii de la pct. (ii).
În al doilea rând, a considerat că pornind de la raportul de la principal la accesoriu între obligaţia obiect al pct. (i) şi cea de la pct. (ii), prin realizarea celui din urmă petit nu se înlătură obligaţia recurentei de a răspunde pentru lucrările realizate, stingerea obligaţiei accesorii nu conduce la stingerea obligaţiei principale, ci doar invers. - instrumentele de garantie acopera obligatia de garantare atat a execuţiei cât şi garantia contractuală
A subliniat că cererea de la pct. 4 pct. (i) reprezintă o acţiune în constatare provocatorie admisibilă, întrucât recurenta nu deţine altă acţiune în realizare a dreptului în faţa intimatei care în fiecare an solicită prelungirea garanţiilor constituite.
În alt treilea rând, a apreciat că nici rezilierea contractului şi nici cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată nu reprezintă realizarea dreptului a cărui constatare se solicită prin pct. (i), având în vedere că caracterul subsidiar al celui de-al patrulea capăt de cerere faţă de primele trei, analiza lui putându-se efectua doar în condiţiile în care cele dintâi sunt respinse.
La 21 iunie 2024, intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
Verificând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:
În normele procesuale, acţiunea în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept se regăseşte la art. 35 C. proc. civ. care consacră subsidiaritatea unei cereri în constatare şi inadmisibilitatea ei în cazurile în care partea are la dispoziţie orice altă cale procesuală prin care să îşi realizeze, efectiv, dreptul subiectiv civil ori să îşi satisfacă, pe deplin, interesul legitim.
Altfel spus, în măsura în care este posibil, atunci când s-a încălcat un drept subiectiv civil, să se restabilească ordinea de drept afectată prin încălcarea respectivă, finalitate ce poate fi atinsă în mod direct şi definitiv prin promovarea unei acţiuni în realizarea dreptului.
Aşa cum rezultă din petitul cererii introductive, reclamanta a învestit instanţa cu următoarele capete de cerere: rezilierea contractului nr. x/1989 privind amenajarea hidroenergetică A., încheiat între părţi la 8 iulie 1989, (2) obligarea pârâtei la restituirea scrisorilor de garanţie bancară nr. 34GBE2016-3351 în valoare de 1.445.070,08 RON, nr. 34GBE2016-3352 în valoare de 271.049,50 RON, nr. 34GBE2016-3353 în valoare de 938.153,00 RON şi nr. 34GBE2016-3354 în valoare de 326.308,25 RON, astfel cum acestea au fost prelungite sau cum vor fi prelungite până la data pronunţării hotărârii în prezenta cauză, (3) obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 5.352.639, cu titlu de daune-interese, constând în profit nerealizat; (4) subsidiar primelor două capete de cerere, chiar şi în cazul în care instanţa nu va dispune rezilierea contractului, a solicitat constatarea inexistenţei obligaţiei reclamantei de a mai garanta lucrările ce formează obiectul Contractului şi, în consecinţă, constatarea inexistenţei obligaţiei reclamantei de a prelungi scrisorile de garanţie bancară sus-menţionate, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului 4 al cererii, în raport cu art. 35 C. proc. civ.
Ulterior, reclamanta şi-a modificat acţiunea, în sensul că prin petitul al treilea a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 8.378.218,29 RON, cu titlu de daune-interese, iar prin petitul 4, formulat subsidiar primelor două capete de cerere, a solicitat: (i) constatarea inexistenţei obligaţiei reclamantei de a mai garanta lucrările ce formează obiectul Contractului şi, în consecinţă, în principal, (ii) obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a scrisorilor de garanţie bancară indicate la petitul al doilea al cererii de chemare în judecată, sau, în subsidiar (iii) constatarea inexistenţei obligaţiei reclamantei de a prelungi scrisorile de garanţie bancară.
Curtea de apel a calificat ca fiind capăt de cerere principal pentru petitul 4 al cererii de chemare în judecată pct. (ii), iar pct. (i) şi (iii) au fost reţinute ca fiind subsidiare pct. (ii), ce nu pot fi analizate pe calea acţiunii în constatare, acestea fiind simple aspecte ce ţin de soluţionarea pct. (ii).
Această dezlegare reflectă corecta aplicare a dispoziţiilor art. 35 C. proc. civ., întrucât, aşa cum rezultă din formularea lor şi din argumentele expuse în susţinerea celui de-al patrulea capăt de cerere, pct. (i) şi (iii) nu reprezintă o pretenţie concretă şi distinctă de pct. (ii), ci aşa cum însăşi recurenta susţine în motivele de recurs, pct. (i) constituie cauza pct. (ii), raportul dintre cele două fiind unul de cauză-efect.
Contrar recurentei, cererile aferente pct. (i) şi (iii) nu au o existenţă de sine-stătoare sau o finalitate proprie în raport cu pct. (ii), întrucât ele au acelaşi fundament juridic - obligaţia contractuală de garantare a lucrărilor -, realizarea dreptului afirmat prin pct. (i) fiind reprezentată de cererea de la pct. (ii) al celui de-al patrulea capăt de cerere.
Aceasta, în contextul în care constituirea şi menţinerea valabilităţii scrisorilor de garanţie bancare sunt instrumente ce au la bază obligaţia reclamantei de garantare a lucrărilor, iar eventuala restituire a scrisorilor, aferentă pct. (ii) este expresia, în formă materializată, a încetării obligaţiei de garantare, verificarea existenţei ei fiind o etapă premergătoare şi implicită în soluţionarea pct. (ii), fără finalitate proprie, astfel încât să se impună regăsirea unei soluţii asupra ei în dispozitivul hotărârii ce se va pronunţa.
Concluzia este susţinută, de altfel, chiar de circumstanţele care au stat la baza modificării celui de-al patrulea capăt de cerere, respectiv invocarea de către pârâtă a excepţiei inadmisibilităţii celui de-al patrulea capăt de cerere în temeiul art. 35 C. proc. civ., dat fiind că în forma iniţială, acest petit era compus dintr-o acţiune în constatare, iar solicitarea privind restituirea scrisorilor de garanţie bancară, pct. ii din capătul de cerere 4, s-a formulat pentru a acoperi neregularitatea procedurală sesizată pe cale de excepţie, aspect evidenţiat chiar de recurentă prin răspunsul la întâmpinare formulat în faţa primei instanţe .
Relevante în acest sens sunt şi susţinerile părţii recurente din concluziile scrise formulate în faţa tribunalului, în combaterea excepţiei, aceasta arătând că restituirea instrumentelor de garantare este singura acţiune pe care o avea la dispoziţie şi că pct. (i), constatarea inexistenţei obligaţiei de a mai garanta lucrările, reprezintă un aspect incidental, care trebuie lămurit în considerentele hotărârii, nu în dispozitiv.
În concluzie, pct. i şi pct. ii nu reprezintă cereri distincte, întrucât constatarea inexistenţei obligaţiei reclamantei de a mai garanta lucrările ce formează obiectul contractului este integrată cauzei capătului de cerere care presupune restituirea instrumentelor de garantare. În evaluarea dreptului la restituire este necesară analiza aspectelor care iniţial au formulate ca petit distinct la pct. i.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă HIDROCONSTRUCŢIA S.A., prin Consorţiul de practicieni în insolvenţă format din B.. şi C.., împotriva deciziei civile nr. 117 din 26 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2025.