Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Second Civil Chamber

Decizia nr. 791/2025

Decizia nr. 791

Şedinţa publică din data de 14 mai 2025

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.05.2023, pe rolul Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2023, reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a chemat în judecată pârâţii A., B., C., D., E., solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei totale de 1.328.319 RON, compusă din: suma de 800.000 RON, sumă achitată de Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. prin Ordinul de plată nr. x/13.01.2016, reprezentând plată nelegală efectuată în contul F. în data de 13.01.2016, sumă menţionată de către echipa de inspecţie economico-financiară în Dispoziţia obligatorie nr. x/29.06.2022 şi în Raportul de inspecţie economico-financiară nr. x/29.06.2022; suma de 375.858 RON, ce reprezintă daune-interese constituite din dobânda legală remuneratorie şi dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 800.000 RON, accesorii calculate de echipa de inspecţie până la data de 31.12.2021; suma de 152.461 RON, ce reprezintă daune-interese constituite din dobânda legală remuneratorie şi dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 800.000 RON, accesorii calculate pe perioada 01.01.2022 - 10.05.2023.

Prin încheierea din 7.12.2023, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Gorj, cu privire la pretenţiile formulate în contradictoriu cu pârâtul A. şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. şi pe pârâtul A., în favoarea secţiei a II-a Civilă a Tribunalului Gorj.

La Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2023*.

Prin sentinţa civilă nr. 30/2024 din data de 20 martie 2024, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârât prin întâmpinare, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., ca fiind prescrisă şi s-a luat act că se solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe, Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 430 din 1 octombrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a Civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. declarat recurs.

Motivele de recurs sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material referitoare la data de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru recuperarea sumelor pretinse de la intimatul-pârât. În acests sens, recurenta susţine că urmare a inspecţiei economico-financiare desfăşurate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova s-a întocmit Dispoziţia obligatorie nr. 1331 din 29.06.2022 prin care s-au dispus mai multe măsuri de recuperare a unor sume de bani, reprezentând plăţi nelegale efectuate de către societatea recurentă, persoane responsabile fiind menţionate în actul de control, Adunarea Generală, Consiliul de Supraveghere şi Directoratul Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A.

Recurenta susţine că s-a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material referitoare la prescripţia extinctivă. Autoarea căii de atac redă prevederile art. 2528 C. civ. şi arată că în opinia acesteia, elementul determinant de stabilire a cursului prescripţiei nu este doar momentul naşterii dreptului material la acţiune, ci şi momentul la care s-a cunoscut cel care răspunde de producerea pagubei. Or, susţine recurenta, în raport de probele administrate, societatea recurentă a cunoscut persoanele care răspund de pagubă la data prezentării conducerii societăţii a raportului nr. x/02.08.2022, prin care se menţionează persoanele răspunzătoare pentru situaţia creată.

Sub un alt aspect, recurenta redă prevederile art. 1532 C. civ. şi arată că acestea reglementează una dintre condiţiile reparării prejudiciului, şi anume caracterul cert al acestuia, situaţie aplicabilă în cauză, cu privire la întinderea prejudiciului, conchide recurenta.

Totodată, autoarea căii de atac invocă dispoziţiile Legii nr. 94/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. Mai arată că stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate. Caracterul cert al pagubei, în opinia recurentei rezultă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată definitiv contestaţia formulată de societatea recurentă împotriva deciziei Curţii de Conturi Gorj şi anume la data de 15.04.2021.

În concluzie, numai după momentul finalizării controlului intern dispus de societatea recurentă şi a stabilirii certe a prejudiciului, cât şi a persoanelor care au cauzat acest prejudiciu se poate considera că societatea putea să cunoască fapta şi pe cel răspunzător de această faptă, moment ce reprezintă începutul cursului prescripţiei extinctive, susţine recurenta.

În drept, recursul a fost încadrat de către recurentă pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei prin care se invocă aplicarea greşită a normelor de drept material nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la pct. 8, indicat în memoriul de recurs.

Instanţa supremă reţine că deşi prin cererea de recurs sunt menţionate prevederile art. 2528 C. civ., art. 1532 C. civ., precum şi dispoziţiile Legii nr. 94/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, din expunerea argumentelor evocate, respectiv susţinerile referitoare la momentul naşterii dreptului material la acţiune, precum şi trimiterile la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, recurenta readuce în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, recurenta-reclamantă, susţinând greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă criticile la adresa deciziei atacate reprezintă doar o succesiune de fapte şi afirmaţii, fără o argumentaţie în drept care să permită identificarea unor elemente concrete de nelegalitate.

De altfel, Înalta Curte reţine că argumentele recurentei-reclamante cu privire la situaţia de fapt şi trimiterile pe care le face la înscrisurile aflate la dosarul cauzei (decizii judecătoreşti definitive, raport fiscal, adrese) nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac. Administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile. Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

Simpla nemulţumire a recurentei cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva deciziei nr. 430/2024 din 1 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Faţă de soluţia de anulare a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va obliga recurenta-reclamantă Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. la plata către intimatul-pârât A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la filele 96-97din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 430/2024 din 1 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. la plata către intimatul-pârât A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2025.