Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Second Civil Chamber

Decizia nr. 81/2025

Decizia nr. 81

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2025

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 28 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN a chemat în judecată pârâta FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta să achite reclamantei contragaranţia în sumă de 1.131.243,74 RON, aferentă garanţiei asumate de reclamantă în favoarea A. S.A., în baza notificării de includere în plafonul de garantare nr. x din 5 iunie 2013 şi a confirmării de includere în plafonul de garantare nr. x din 18 iunie 2013, beneficiar fiind B. S.R.L., la care să se adauge dobânda legală calculată de la 12 august 2020, data împlinirii termenului de 90 zile calendaristice de la data cererii de executare în care FRC avea obligaţia să efectueze plata, şi până la plata efectivă a sumei datorate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1780 din 24 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea formulată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 77/2023 din 19 ianuarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.131.243,74 RON, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la 12 august 2020 şi până la achitarea debitului principal şi a sumei de 16.738,43 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A obligat intimata să plătească apelantei suma de 8.369,21 RON.

Prin încheierea din 16 mai 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererile de lămurire a dispozitivului deciziei civile sus-menţionate, cereri formulate de petenţii FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN şi de FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., ca neîntemeiate.

Împotriva acestei încheieri, FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN a declarat recurs, solicitând casarea acesteia, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi după rejudecare, admiterea cererii sale de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 77/2023 din 19 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În susţinere, expunând în prealabil parcursul procesual al cauzei, a arătat, în esenţă, că, deşi în considerentele încheierii s-a reţinut că prin decizia curţii de apel a fost schimbată în tot hotărârea primei instanţe, în sensul că a fost admisă acţiunea prin care, potrivit recurentului, s-a solicitat dobânda de referinţă plus 8 p.p., instanţa a apreciat că nu sunt necesare lămuriri în privinţa considerentelor deciziei prin care s-a reţinut aplicabilitatea art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, care reglementează dobânda de referinţă plus 4 p.p.

A considerat că lipsa de claritate a dispozitivului deciziei curţii de apel necesita a fi lămurit în privinţa modului de executare a hotărârii şi rezulta din contradicţia existentă între dispozitiv, prin care s-a admis acţiunea integral, şi considerente, prin care s-a reţinut aplicabilitatea art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011.

La 21 august 2024 intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, justificat de neîncadrarea motivelor de recurs invocate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Asupra excepţiei nulităţii recursului Înalta Curte s-a pronunţat în sensul respingerii acesteia pentru motivele expuse în partea introductivă a deciziei.

Analizând hotărârea atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Critica circumstanţiată motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la existenţa unei contradicţii între considerentele încheierii prin care s-a reţinut că prin decizia curţii de apel s-a admis acţiunea reclamantei, recurentă în această fază procesuală, şi dispozitivul hotărârii prin care s-a respins cererea de lămurire. Aceasta, în contextul în care prin dispozitivul hotărârii s-a admis acţiunea prin care s-a solicitat dobânda prevăzută de art. 3 alin. (21 ) din O.G. nr. 13/2011, iar în considerentele hotărârii s-a reţinut incidenţa art. 3 alin. (2 ) din acelaşi act normativ.

Pentru a răspunde exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., contradicţia la care se referă textul de lege trebuie să se regăsească fie între considerente şi dispozitiv, fie să se manifeste în cadrul considerentelor, însă de o asemenea manieră încât hotărârea să poată fi apreciată ca fiind, practic, nemotivată ori să cuprindă contradicţii în termeni.

Contrar susţinerilor recurentului, încheierea recurată nu reflectă ipoteza de nelegalitate sesizată.

Curtea de apel a constatat că nu sunt necesare lămuriri în privinţa dispozitivului acestuia, deoarece considerentele sunt cele care explicitează dispozitivul, iar considerentele deciziei relevau cu claritate modul de calcul al daunelor moratorii stabilite de instanţă în sarcina intimatei şi temeiul de drept al soluţiei date. A mai reţinut că menţionarea în mod expres în dispozitiv a temeiului legal avut în vedere la stabilirea daunelor moratorii nu era necesară.

Raţionamentul logico-juridic al instanţei învestite cu cererea formulată în condiţiile art. 443 C. proc. civ. este clar şi susţine dispozitivul hotărârii recurate.

Referirile instanţei la dispozitivul deciziei a cărei lămurire se solicită sunt premergătoare considerentelor decisive ce au stat la baza pronunţării hotărârii recurate, nefiind de natură să contrazică dispoziţia instanţei de respingere a cererii de lămurire.

Ipoteza motivelor contradictorii devine incidentă când se constată contrarietate între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată sau contrarietate între dispozitiv şi considerente, chestiune neincidentă în cauză.

Sub pretextul reţinerii unor motive contradictorii de către instanţa de apel, recurenta-reclamantă pune în discuţie, în realitate, fondul cauzei în ceea ce priveşte pretenţiile accesorii debitului principal.

Or, după cum rezultă din însuşi conţinutul lor, prevederile art. 443 C. proc. civ. permit parcurgerea procedurii specifice pe care o reglementează numai atunci când sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului unei hotărâri sau când acesta cuprinde dispoziţii contradictorii.

Sunt incluse în sfera de aplicabilitate a textului evocat numai situaţiile în care contradicţia apare în cadrul unor dispoziţii regăsite în dispozitiv, nu între considerente şi dispozitiv, pentru care legea recunoaşte doar posibilitatea atacării hotărârii, nu şi cea a lămuririi ei.

Procedura reglementată de textul de lege enunţat nu îngăduie remedierea contradicţiei care stă la baza cererii de lămurire formulată de recurent, ci poate fi utilizată doar pentru situaţiile în care dispozitivul este contradictoriu ori atunci când sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului.

Astfel de situaţii nu sunt incidente în speţă, de vreme ce dispozitivul nu cuprinde măsuri contradictorii şi este lipsit de echivoc, sub aspectul înţelesului, întinderii sau aplicării lui.

De aceea, nu se poate reţine că decizia atacată nu este afectată de vreun viciu de nelegalitate, aşa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva încheierii din 16 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2025.