Şedinţa publică din data de 22 mai 2025
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1117A/06.09.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 577/15.02.2024 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Împotriva acestei decizii, A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.
În motivare, a susţinut că cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal de o lună, calculat de la data comunicării hotărârii atacate cu revizuire, context în care apreciază că sunt îndeplinite prevederile art. 186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., iar cu toate acestea, instanţa de revizuire a respins cererea ca tardiv formulată, reţinând ca unic impediment faptul că recurenta nu a denumit în mod formal solicitarea drept "cerere de repunere în termen".
Potrivit recurentei, o asemenea soluţie este rezultatul unei interpretări excesiv de formaliste şi lipsite de suport legal, în condiţiile în care a solicitat în mod explicit o extindere a termenului de revizuire, în spiritul şi litera art. 186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., oferind argumente obiective şi temeinice în acest sens.
Totodată, instanţa nu a motivat soluţia, contrar art. 22 alin. (4) C. proc. civ., omiţând să arate textele de lege încălcate şi raţiunile pentru care repunerea în termen nu ar fi incidentă.
Recurenta a mai arătat că a solicitat instanţei de revizuire să constate că termenul de revizuire pentru motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. curge de la data pronunţării hotărârii atacate doar în cazul în care încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor anterioare rezultă din însăşi dispozitivul acesteia, iar nu şi în situaţii precum cea din cauză, unde încălcarea autorităţii de lucru judecat se desprinde din considerente; în asemenea cazuri, dispoziţiile respective nu pot fi aplicate, termenul urmând a fi calculat de la data comunicării hotărârii întrucât de la această dată din urmă considerentele sunt aduse la cunoştinţa părţii.
În aceste condiţii, a subliniat că revine instanţei de judecată rolul de a identifica mecanismele prin care acest caz de revizuire să poată fi valorificat şi nicidecum să fie eliminat din beneficiul părţilor, printr-un mecanism de interpretare şi aplicare a normelor de procedură într-o modalitate excesiv de formală.
Totodată, a evidenţiat că potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte nu numai dispozitivul, ci şi considerentele pe care aceasta se sprijină, iar potrivit art. 426 alin. (5) hotărârea se redactează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării, cu posibilitatea de prelungire a termenului de redactare. În acest context, apreciază că, în considerarea normelor evocate, ar trebui să beneficieze de un termen de revizuire care să curgă de la momentul comunicării hotărârii, deoarece numai de la acest moment poate lua cunoştinţă despre considerentele care încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare.
Recurenta a mai afirmat că, în situaţia în care instanţa nu respectă termenul legal maxim de 30 de zile de la pronunţare pentru redactarea şi comunicarea hotărârii, termenul de o lună pentru formularea cererii de revizuire îşi găseşte raţiunea în a curge de la pronunţare, nu de la comunicare. În aceste condiţii, neîncadrarea părţii în termenul de o lună nu poate fi interpretată defavorabil, câtă vreme depăşirea termenului este consecinţa întârzierii instanţei, sub simplul refuz al instanţei de a califica situaţia ca atare într-o cerere legitimă de revizuire.
În susţinerea poziţiei sale, recurenta a arătat că în cauză nu poate fi incidentă tardivitatea, ca sancţiune de ordin procedural, întrucât nu există o pasivitate imputabilă titularului dreptului procesual, făcând trimitere, în acest sens, la deciziile nr. 2/31.01.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi nr. 747/16.05.2024 a Curţii de Apel Bucureşti şi concluzionând că data comunicării hotărârii - 15.03.2024 - este cea relevantă de la care curge termenul de revizuire.
În continuare, recurenta a dezvoltat argumente referitoare la admisibilitatea şi temeinicia cererii de revizuire.
În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.
La 21.05.2025, intimata B. S.A., prin lichidator judiciar C.. a depus la dosar întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte urmează să o respingă, deoarece din conţinutul memoriului de recurs se pot desprinde critici de nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu poate fi reţinută aplicabilitatea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând decizia atacată din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate de recurentă, Înalta Curte reţine următoarele:
O primă chestiune supusă analizei se referă la interpretarea excesiv de formalistă şi lipsită de suport legal în privinţa formulării unei cereri de repunere în termen; în acest sens, recurenta susţine că a solicitat în mod explicit o extindere a termenului de revizuire, în spiritul şi litera art. 186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., oferind argumente obiective şi temeinice în acest sens.
Articolul 186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. instituie posibilitatea repunerii în termen numai în condiţii expres şi limitativ prevăzute de lege, respectiv atunci când partea dovedeşte că a fost împiedicată, printr-un motiv temeinic justificat, să îndeplinească în termen un act de procedură. În acest caz, partea interesată trebuie să formuleze o cerere de repunere în termen, care va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.
În speţă, recurenta nu a formulat o astfel de cerere, ci doar se prevalează de faptul că argumentele prezentate în cuprinsul cererii sale ar fi echivalat cu o astfel de solicitare. Or, o asemenea susţinere nu poate fi primită, deoarece instanţa nu poate suplini voinţa părţii şi nici de a transforma afirmaţii sau justificări într-o cerere de repunere în termen, în lipsa unei manifestări de voinţă clare şi a unei încadrări juridice corespunzătoare.
În aceste condiţii, nu se poate reţine critica potrivit căreia instanţa ar fi făcut o interpretare "excesiv de formalistă", instanţa fiind ţinută să respecte principiul disponibilităţii, care impune ca obiectul şi limitele cererilor să fie stabilite exclusiv de parte.
De altfel, în considerarea celor arătate anterior, susţinerea recurentei referitoare la nemotivarea soluţiei, ca urmarea a omisiunii instanţei de a arăta textele de lege încălcate şi raţiunile pentru care repunerea în termen nu ar fi incidentă, este nefondată. Aceasta deoarece curtea de apel nu putea fi ţinută să dezvolte un raţionament juridic cu privire la aplicabilitatea art. 186 C. proc. civ., în lipsa unei veritabile cereri de repunere în termen, care aşa cum s-a arătat anterior nu a fost formulată.
Cea de-a doua chestiune pusă în discuţie se referă la termenul de revizuire, prin care recurenta afirmă că art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar trebui interpretat în funcţie de particularităţile cauzei, în sensul că termenul de o lună ar curge de la data comunicării hotărârii şi nu de la data pronunţării, întrucât autoritatea de lucru judecat pe care a invocat-o vizează considerentele hotărârii, iar acestea devin cunoscute părţii abia după redactarea şi comunicarea acesteia.
Critica nu poate fi primită.
Dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. stabilesc că termenul de revizuire este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Norma are caracter imperativ şi nu lasă loc unor interpretări derogatorii.
De altfel, aceste dispoziţii au fost, în mod repetat, supuse controlului de constituţionalitate prin numeroase sesizări adresate Curţii Constituţionale, care, prin decizia nr. 530/2023, la paragraful 15, a statuat că "(...) pentru a beneficia de remediul prevăzut de calea extraordinară de atac a revizuirii în situaţia în care se ajunge la încălcarea autorităţii de lucru judecat prin pronunţarea a două hotărâri potrivnice, este necesar ca această contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri. Soluţia ce s-ar putea pronunţa în urma revizuirii în acest context este aceea a anulării celei de-a doua hotărâri, iar nu o reanalizare a acestei din urmă hotărâri şi, implicit, a considerentelor ce au fundamentat cele două hotărâri în discuţie sau o schimbare în tot sau în parte a hotărârii atacate. Chiar dacă prin prevederile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. se statuează că autoritatea de lucru judecat are aplicabilitate şi în ceea ce priveşte considerentele pe care dispozitivul se sprijină, aceste din urmă prevederi se referă la considerentele care au fundamentat şi au condus la soluţiile celor două hotărâri contrare/potrivnice".
Aşadar, în speţă, nu se poate da curs solicitării recurentei de a se considera că termenul de o lună curge de la data comunicării hotărârii, întrucât acceptarea unei astfel de ipoteze ar echivala cu o modificare a normei procedurale.
Obligaţia părţilor este aceea de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege, fapt ce reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.
Nerespectarea unui termen procedural legal implică întotdeauna anumite consecinţe procedurale, astfel că instanţa de revizuire în mod corect a reţinut că termenul de introducere al cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., context în care s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiei tardivităţii cererii.
Aşadar, întrucât decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1117A/06.09.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. S.A., prin lichidator judiciar C..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2025.