Şedinţa publică din data de 11 septembrie 2025
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 50/PI/2025 din data de 11 august 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 166 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind cererea formulată de autorităţile judiciare daneze de transferare a persoanei condamnate A. pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România şi, în consecinţă:
În temeiul art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 1-2047/2025 - 1 - 2053/2025 din data de 30 mai 2025 pronunţată de Tribunalul Nykobing Falster, definitivă la data de 30 mai 2025, prin care s-a dispus condamnarea numitului A., la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare (echivalentul a 488 zile închisoare), în regim de detenţie - pentru încălcarea dispoziţiilor art. 59b alin. (2) din Legea privind statutul străinilor, realizând conţinutul infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută şi pedepsită de art. 262 alin. (2) lit. b) din C. pen. român.
În temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a admis cererea de transfer a persoanei condamnate A., în vederea continuării executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare (echivalentul a 488 zile închisoare), în regim de detenţie şi s-a dispus transferarea acesteia într-un penitenciar din România.
S-a constatat că persoana condamnată A. se află deţinută în Penitenciarul Storstrom.
S-a dedus din pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare (echivalentul a 488 zile închisoare), în regim de detenţie, perioada executată de 48 zile, calculată de către autorităţile judiciare din Danermarca, la data de 16 iulie 2025.
S-a dedus în continuare perioada executată de la data de 16 iulie 2025 la zi.
În temeiul prevederilor art. 555 din C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatului de executare pentru pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare (echivalentul a 488 zile închisoare), în regim de detenţie pe numele persoanei condamnate A., la data rămânerii definitive a sentinţei.
Pentru a se pronunţa în acest sens, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin adresa nr. x/22.07.2025, Ministerul Justiţiei din România - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în conformitate cu dispoziţiile art. 165 alin. (1) raportat la art. 164 din Legea nr. 302/2004, republicată, documentele înaintate de către autorităţile judiciare daneze în legătură cu persoana condamnată A..
Obiectul procedurii de faţă îl constituie, potrivit art. 166 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, verificarea condiţiilor privitoare la art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, referitoare la condiţiile de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine.
Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.
Dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.
Conform alin. (4) al aceluiaşi articol, în cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiilor se face pentru fiecare infracţiune în parte. Atunci când condiţiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracţiuni, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a hotărârii judecătoreşti. În acest caz, anterior pronunţării sentinţei prevăzute la alin. (6), instanţa solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei, să precizeze dacă şi în ce condiţii este de acord cu recunoaşterea parţială, precum şi dacă îşi retrage certificatul.
Potrivit art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la lit. a)-e) din lege.
În conformitate cu prevederile art. 167 alin. (1) lit. a), b), c), d) şi e) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: hotărârea este definitivă şi executorie; fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte; persoana condamnată are cetăţenie română; persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România.
Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România.
Dacă este necesar, în raport, cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.
Conform prevederilor art. 163 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167, atunci când:
a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;
b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României;
c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală;
d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române;
e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate;
f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei;
g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislaţia sa:
(i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la consecinţele legale în caz de neprezentare; sau (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi a fost încunoştinţată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, şi că, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată, persoana condamnată, fie a renunţat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.
Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei, precum şi în orice alte cazuri prevăzute de lege.
Curtea a constatat că din înscrisurile aflate la dosar, respectiv din certificatul emis de autorităţile judiciare daneze la data de 16 iulie 2025, în baza Deciziei Cadru 208/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, precum şi din cuprinsul hotărârii judecătoreşti transmise de către autorităţile judiciare străine rezultă că A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1-2047/2025 - 1 - 2053/2025 din data de 30 mai 2025 pronunţată de Tribunalul Nykobing Falster, definitivă la data de 30 mai 2025, la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare (echivalentul a 488 zile închisoare), în regim de detenţie - pentru încălcarea dispoziţiilor art. 59b alin. (2) din Legea privind statutul străinilor.
În fapt, s-a reţinut în sarcina persoanei condamnate A. faptul că, în data de 29 mai 2025, în jurul orei 14:00, a intrat în Danemarca, încălcând astfel o interdicţie de a pătrunde care i s-a impus pentru o perioadă de 6 ani printr-o sentinţă pronunţată de Tribunalul Frederiksberg în data de 02 iulie 2024.
Curtea a reţinut că, potrivit legii penale române, fapta reţinută în sarcina persoanei condamnate A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 262 alin. (2) lit. b) din C. pen.
Aşadar, a constatat că pedeapsa stabilită prin hotărârea judecătorească străină a cărei recunoaştere se solicită corespunde ca natură şi cuantum cu pedeapsa reglementată de legea penală română.
Conform menţiunilor privind durata pedepsei inserate în cuprinsul certificatului emis în baza Deciziei - cadru 2008/909/JAI A Consiliului din 27 noiembrie 2008, durata totală a pedepsei este de 1 an şi 4 luni închisoare (488 zile) în regim de detenţie, din care persoana condamnată a executat 48 zile închisoare până la data de 16 iulie 2024, pedeapsa conform dreptului intern al statului emitent urmând să fie executată complet până la data de 29 septembrie 2026, în prezent, persoana condamnată aflându-se în stare de detenţie în executarea pedepsei în Penitenciarul Storstrom, conform înscrisurilor de la dosar.
Astfel, potrivit înscrisurilor de la dosar, a considerat că sunt realizate condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru transferarea persoanei condamnate.
Hotărârea de condamnare este definitivă şi executorie (lit. a), fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa constituie infracţiune în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României şi autorul ar fi fost sancţionabil (lit. b), condamnatul este cetăţean român cu domiciliul în România (lit. c), nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 (lit. e).
De asemenea, a arătat că executarea în România a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent nu este contrară principiului non bis in idem, respectiv, persoana condamnată nu este cercetată penal în România pentru aceeaşi infracţiune pentru care a fost pronunţată hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent.
S-a mai reţinut că persoana condamnată a fost prezentă la procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia.
Ca atare, a constatat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile legale privind transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.
Împotriva acestei sentinţe penale, persoana condamnată A. a formulat apel, solicitând, în esenţă, admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind cererea formulată de autorităţile judiciare daneze de transferare a persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 2 septembrie 2025, fiind repartizată aleatoriu pentru termenul din data de 11 septembrie 2025.
Examinând actele dosarului şi hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 din C. proc. pen. raportat la art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată apelul nefondat, în considerarea următoarelor argumente:
Înalta Curte reţine că transferarea persoanelor condamnate, deţinute în alte state ale Uniunii europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, se face cu respectarea procedurii prevăzute de art. 165 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Obiectul procedurii de faţă îl constituie, potrivit prevederilor art. 166 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, verificarea condiţiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, referitoare la recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti străine de condamnare.
Conform prevederilor art. 167 alin. (1) lit. a), b), c), d) şi e) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţele române recunosc şi pun în executare hotărârile judecătoreşti de condamnare străine dacă sunt îndeplinite următoarele cerinţe: hotărârea de condamnare este definitivă şi executorie; fapta pentru care a intervenit condamnarea constituie infracţiune potrivit legii penale române, iar autorul ei este sancţionabil; persoana condamnată este cetăţean român şi este de acord să execute pedeapsa în România şi nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată. În cazul condamnării pentru mai multe infracţiuni verificările menţionate anterior se fac în mod distinct pentru fiecare infracţiune în parte.
În temeiul prevederilor art. 163 din Legea 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească de condamnare străină, aparţinând unui alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, atunci când persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceeaşi faptă penală.
În situaţia în care hotărârea de condamnare străină se referă şi la alte fapte penale se poate face o recunoaştere parţială a acesteia dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii; respectiv persoana nu a fost condamnată în alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea de condamnare străină nu a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României; persoana condamnată nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie penală în România; pedeapsa a fost aplicată unei persoane care răspunde penal potrivit legii penale române; pedeapsa constă într-o măsură constând în asistenţă psihiatrică sau medicală ce poate fi executată în România sau prevede un tratament medical sau terapeutic care poate fi supravegheat în România în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate; nu a intervenit prescripţia executării pedepsei; atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă la judecată, însă a fost încunoştinţată, în timp util, cu privire la ziua, luna, anul si locul de înfăţişare precum şi la consecinţele legale în caz de neprezentare; persoana având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare a fost reprezentată efectiv în faţa instanţei de judecată de avocatul ales sau cel desemnat din oficiu sau când înmânându-i-se hotărârea de condamnare personal şi aducându-i-se la cunoştinţă că aceasta poate fi supusă unei căi de atac persoana condamnată, fie a renunţat expres la calea de atac, fie nu a declarat în termenul legal respectiva cale de atac.
Aplicând aceste dispoziţii legale prezentei cauze, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Aşadar, Înalta Curte constată că sentinţa penală nr. 1-2047/2025 - 1 - 2053/2025 din data de 30 mai 2025 pronunţată de Tribunalul Nykobing Falster, prin care persoana condamnată A. a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru încălcarea dispoziţiilor art. 59b alin. (2) din Legea privind statutul străinilor a Danemarcei, a rămasă definitivă la data de 30 mai 2025 şi este executorie.
În ceea ce priveşte condiţia dublei incriminări, instanţa de control judiciar reţine că şi aceasta este îndeplinită, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate prin hotărârea de condamnare mai sus menţionată au corespondent în legislaţia penală română, în sensul că întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 262 alin. (2) lit. b) din C. pen.
Cu ocazia recunoaşterii hotărârii străine în ordinea juridică internă, s-a verificat şi s-a constatat, în mod explicit, că pedepsele anterior menţionate sunt compatibile cu legea penală română, atât ca natură, cât şi ca durată, acestea putând fi aplicate condamnatului, ca atare, şi în cazul în care ar fi fost judecat de către o instanţă română, conform principiului personalităţii, astfel că nu există temei pentru adaptarea acelei pedepse.
Înalta Curte reţine, pe de-o parte, că persoana condamnată nu a fost de acord să fie transferată în România în vederea executării restului de pedeapsă, iar pe de altă parte, că aceasta este cetăţean român şi are domiciliul în România, astfel că nu este necesar consimţământul acesteia.
De asemenea, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzut la art. 163 din Legea nr. 302/2004, persoana condamnată nu a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale, răspunde penal, nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie, nu a intervenit prescripţia executării pedepsei, amnistia sau graţierea, neconturându-se existenţa niciunui motiv de nerecunoaştere şi neexecutare a sentinţei penale nr. 1-2047/2025 - 1 - 2053/2025 din data de 30 mai 2025 pronunţată de Tribunalul Nykobing Falster.
Înalta Curte reţine că prin sentinţa penală atacată s-a dedus din pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare (echivalentul a 488 zile închisoare), în regim de detenţie, perioada executată de 48 zile, calculată de către autorităţile judiciare din Danermarca, la data de 16 iulie 2025.
Pentru aceste considerente, constatând hotărârea atacată temeinică şi legală, iar criticile formulate în apel - neîntemeiate, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, coroborat cu art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 50/PI/2025 din data de 11 august 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 50/PI/2025 din data de 11 august 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2025.