Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2/P pronunţată la data de 23 ianuarie 2025 de Tribunalul Bihor, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat A. pentru comiterea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., i s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii au fost săvârşite în concurs real, astfel că în baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., art. 45 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) din C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioada de 2 ani, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., cu pedeapsa de 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. în pedeapsa mai grea de 2 ani, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 2 luni închisoare, reprezentând 1/3 din pedeapsa de 6 luni închisoare, inculpatul A. urmând a executa, pedeapsa rezultantă de 2 ani 2 luni închisoare, ce se va executa in regim de detenţie;
- interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., respectiv după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate;
- interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) si g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, cu titlu de pedeapsă accesorie, ce se va executa conform dispoziţiilor art. 65 alin. (3) şi art. 45 alin. (4) din C. pen., respectiv din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1400 RON (suma de 500 RON reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală şi suma de 1000 RON reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente procedurii de cameră preliminară şi fazei de judecată).
Împotriva sentinţei penale, în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 161/A din data de 10 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 2/P/2025 pronunţată la data de 23 ianuarie 2025 de Tribunalul Bihor.
A fost desfiinţată în parte sentinţa atacată şi, rejudecând cauza:
A fost înlăturată pedeapsa accesorie rezultantă aplicată inculpatului A., conform art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. g) din C. pen.
S-a constatat că acţiunea civilă formulată în procesul penal de persoana vătămată B., împotriva inculpatului A., nu a fost soluţionată de prima instanţă şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, respectiv Tribunalul Bihor, în vederea soluţionării acţiunii civile.
În baza art. 424 alin. (4) din C. proc. pen., judecarea acţiunii civile va avea loc din etapa cercetării judecătoreşti, cu respectarea nemijlocirii şi contradictorialităţii judecăţii cu privire la toate aspectele incidente în cauză.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpat şi Parchet, au rămas în sarcina statului.
În baza art. 272 alin. (1) din C. proc. pen., suma de 998 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat C., urmează a fi plătită din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Bihor, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 449/11.02.2025, urmând ca, în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., această sumă să rămână în sarcina statului.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 19.03.2025 (dată plic), cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.
Inculpatul A., neindicând niciun motiv de casare, în esenţă, a susţinut că persoana vătămată B. i-a transferat de bunăvoie în cont suma de bani în raport de care a fost acuzat de cele două infracţiuni de acces ilegal la un sistem informatic şi de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
În acest sens a depus la dosar mai multe înscrisuri (55 de capturi de ecran), care, în opinia inculpatului, probează faptul că a convins-o pe persoana vătămată să îi transfere suma de bani despre care a făcut vorbire anterior.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 05.06.2025, sub nr. x/2022, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilităţii în principiu la data de 17.09.2025.
Procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost îndeplinită la înaintarea dosarului în calea de atac.
Până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen. nu au fost depuse concluzii scrise.
La data de 18.08.2025 a fost depus la dosarul cauzei raportul întocmit de magistratul-asistent raportor, acesta apreciind că cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând, în raport cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., constată că este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac care are ca scop asigurarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept în cazurile şi condiţiile limitativ prevăzute de lege.
Însă, pentru a proceda efectiv la analiza pe fond a chestiunilor de drept invocate, este necesar ca cererea de recurs în casaţie să îndeplinească condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.
Examinând aceste condiţii în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termen, însă nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de formă prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., referitoare la cerinţele prevăzute de lege pentru admiterea în principiu.
În ceea ce priveşte decizia penală recurată, aceasta se încadrează în categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, în sensul dispoziţiilor art. 434 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., întrucât a fost pronunţată de o curte de apel, ca instanţă de apel.
În raport cu actele dosarului, se constată că cererea de recurs în casaţie a fost formulată cu respectarea termenului legal de 30 zile, întrucât hotărârea atacată a fost comunicată inculpatului A. la penitenciar la data de 20.03.2025, iar acesta a declarat recurs în casaţie la data de 19.03.2025 (dată plic), cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.
În cauză au fost respectate dispoziţiile art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., apelantul-inculpat având calitatea procesuală prevăzută de lege pentru a declara recurs în casaţie şi nu sunt incidente prevederile alin. (6) ale aceluiaşi articol.
Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele, domiciliul inculpatului, semnătura acestuia şi hotărârea atacată.
Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
Potrivit art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.: Cererea de recurs în casaţie se formulează în scris şi va cuprinde: (…) c) indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora.
Totodată, conform art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.: Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.
Aşadar, se constată că legiuitorul a instituit în sarcina titularului cererii de recurs în casaţie obligaţia de a indica cazul de casare pe care se întemeiază cererea şi motivele de recurs în casaţie (motivarea în fapt şi în drept) prin însăşi cererea de recurs în casaţie, sub sancţiunea respingerii cererii ca inadmisibilă, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.
Or, Înalta Curte constată că inculpatul nu a indicat niciun caz de casare, iar motivele invocate nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile expres prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate.
Din conţinutul cererii de recurs în casaţie rezultă că în realitate inculpatul critică situaţia de fapt, în sensul că persoana vătămată i-ar fi transferat suma de bani, iar el nu se face vinovat de cele două infracţiuni de care este acuzat, aspecte ce nu pot forma obiectul recursului în casaţie.
Totodată, acesta a solicitat interpretarea înscrisurile ataşate cererii de recurs în casaţie (55 de capturi de ecran), care, în opinia sa, probează faptul că a convins-o pe persoana vătămată să îi transfere respectiva sumă de bani
Or, Înalta Curte subliniază că, pe calea recursului în casaţie, nu se poate proceda la reinterpretarea materialului probator aflat la dosar cu consecinţa stabilirii unei alte baze factuale, care să conducă la achitarea inculpatului pentru infracţiunile de care este acuzat, şi cu atât mai mult nu pot fi avute în vedere probele ataşate de inculpat în susţinerea cererii de recurs în casaţie, aşa cum acesta a solicitat, evaluarea materialului probator fiind un atribut ce aparţine exclusiv instanţei de fond şi, respectiv, instanţei de apel.
Totodată, Înalta Curte reaminteşte că recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Pe de altă parte, nu este suficient ca, din cuprinsul cererii, să reiasă doar voinţa de a recura, fiind necesar să rezulte şi limitele acestei voinţe prin indicarea cazurilor de casare, întrucât numai în aceste limite poate opera controlul instanţei de casaţie, care nu are posibilitatea legală de a lua în considerare, din oficiu, unele cazuri de casare.
Prin această cale extraordinară de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile şi vizează exclusiv legalitatea hotărârilor definitive pronunţate de curţile de apel sau de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, fără a se da posibilitatea instanţei că examineze situaţia de fapt şi să dea o nouă apreciere materialului probator administrat în cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 161/A din data de 10 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRUACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 161/A din data de 10 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2025.