Cameră de consiliu
Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025
Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 382/A din data de 17.12.2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 39 din 27 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală în dosarul nr. x/2016, printre altele, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 a fost condamnată inculpata A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor, cu aplicarea art. 91 C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitată inculpata A. pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel, printre alţii, parchetul şi inculpata A..
Prin decizia penală nr. 382/A din data de 17.12.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, printre altele, în apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi de părţile civile Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA, Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, a fost înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 91-93 C. pen. şi art. 404 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 96 C. pen., în ceea ce o priveşte pe inculpata A..
În temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1), art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov).
În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei A., de 3 ani închisoare şi de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpata să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
Totodată a fost respins apelul declarat de inculpata A..
Decizia a fost comunicată inculpatei A. la data de 25.05.2021, astfel, că data până la care inculpata avea posibilitatea să declare recurs în casaţie este 25.06.2021, inclusiv.
Împotriva acestei decizii penale inculpata A., a declarat recurs în casaţie la data de 05.05.2025, prin apărător ales, avocat B. (conform împuternicirii avocaţiale aflate în dosarul de recurs în casaţie, fila x) invocând cazul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în sensul că în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Recurenta inculpată, faţă de decizia Curţii Constituţionale nr. 50/2025, a considerat că astfel i s-a născut dreptul de a promova recurs în casaţie în sensul arătat mai sus, termenul de 30 de zile începând sa curgă de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.
De asemenea, a solicitat şi suspendarea executării hotărârii.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată tuturor participanţilor, iar până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., au fost depuse concluzii scrise de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Judiciar, de Ministerul Finanţelor Publice, de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 17.07.2025, procedura de comunicare a recursului în casaţie fiind îndeplinită, astfel că la data de 08.09.2025 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.
Examinând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurenta inculpată A., conform dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:
În această etapă procesuală, instanţa examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.
Astfel, se constată că recursul în casaţie este promovat de recurenta inculpată A. împotriva unei hotărâri care este susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, respectiv decizia penală nr. 382/A din data de 17.12.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016.
Cu toate acestea, aspectul care conduce la inadmisibilitatea căii de atac priveşte faptul că recurenta inculpată a mai formulat un recurs în casaţie împotriva aceleiaşi decizii penale, fiind respins prin decizia penală nr. 534/RC din 23.11.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, fiind incidente dispoziţiile art. 438 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora în cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea care a declarat recursul în casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.
Este adevărat că, prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că este neconstituţională soluţia legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în ipoteza în care în mod greşit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, însă acest aspect nu echivalează cu posibilitatea de a declara un nou recurs în casaţie invocând un alt caz de casaţie ori cu repunerea în termenul de recurs în casaţie.
Instanţa supremă reţine că Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curţii Constituţionale nu este de natură să schimbe această constatare, atâta timp cât în considerentele acesteia nu sunt prevăzute dispoziţii în sensul solicitat de recurenta inculpată (naşterea unui nou drept de a formula recurs în casaţie), având în vedere că deciziile instanţei de contencios constituţional produc efecte general obligatorii pentru viitor, începând cu data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, după cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa acesteia.
În acest sens, prin Decizia nr. 656 din 17 octombrie 2019 (paragraful 20), Curtea Constituţională, referitor la o excepţie de neconstituţionalitate a prevederilor art. 435 C. proc. pen., a statuat că "declararea, în mod condiţionat, a recursului în casaţie, cale extraordinară de atac, prin respectarea unui termen de introducere a acestuia, are ca finalitate buna administrare a justiţiei, ocrotirea, pe de o parte, a garanţiilor procesuale ale părţilor, iar, pe de altă parte, a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. Cu alte cuvinte, instituirea unui termen pentru formularea recursului în casaţie, este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori şi discipline procesuale, în vederea soluţionării într-un termen rezonabil a procesului penal, şi o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părţilor interesate de a înlătura, oricând, efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive...".
De asemenea, deosebit de importante sunt considerentele Deciziei nr. 220/2019, prin care Curtea Constituţională a statuat că "în ceea ce priveşte efectele prezentei decizii, Curtea constată că aceasta nu produce efecte pentru trecut, ci numai pentru viitor, deoarece, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, se aplică de la data publicării sale atât situaţiilor pendinte, respectiv în cauzele de recurs în casaţie aflate în curs de judecată, adică celor de pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi celor în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căii de atac extraordinare corespunzătoare, cât şi situaţiilor viitoare, precum şi în toate cauzele în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect până la data publicării în Monitorul oficial al României a prezentei decizii". (paragraful 53).
În egală măsură, sunt avute în vedere Decizia nr. 68/27.02.2017 (paragraful 124), prin care Curtea Constituţională a reţinut că "potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Efectul ex nunc al actelor Curţii constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autorităţile publice implicate în conflictul juridic de natură constituţională", şi Decizia nr. 126/2016 (paragraful 27), prin care s-a statuat de instanţa de contencios constituţională că "în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie având ca obiect o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă declarată neconstituţională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv şi irevocabil soluţionată. Curtea reţine că, din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul. Aşa încât Curtea constată că incidenţa deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive".
În ceea ce priveşte tardivitatea cererii de recurs în casaţie, este evident că actuala cerere a fost formulată cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 435 C. proc. pen., lucru acceptat inclusiv de către recurenta inculpată, care însă a avut în vedere, în esenţă, o repunere în termenul de recurs în casaţie, instituţie care nu este prevăzută de legislaţia procesual penală similar apelului ori contestaţiei.
În raport cu soluţia care urmează a fi dispusă, instanţa supremă constată că cererea de suspendare a executării hotărârii rămâne fără obiect.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte nu va mai proceda la analiza celorlalte condiţii de formă prevăzute de lege, motiv pentru care, apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 382/A din data de 17.12.2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 382/A din data de 17.12.2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2025.