Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025
Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 941 din 30.12.2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 46 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) şi e) din C. pen. şi art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din C. pen. şi art. 396 alin. (2) şi (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea coautoratului la infracţiunea de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie (faptă din 13.09.2014).
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 4 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.
În baza art. 335 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (2) şi (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 13.09.2014).
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 153/13.05.2015 a Judecătoriei Cornetu, definitivă prin decizia penală nr. 1739/17.12.2015 a Curţii de Apel Bucureşti.
În baza art. 44 alin. (2) din C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate cu pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 153/13.05.2015 a Judecătoriei Cornetu, definitivă prin decizia penală nr. 1739/17.12.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, (1/3 din 7 ani), inculpatul urmând a executa în final o pedeapsă de 8 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului A., arestat în baza M.A.P. nr. x emis de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la data de 14.12.2017, măsură preventivă confirmată prin încheierea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti din data de 20.09.2019.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii durata arestului preventiv şi a perioadei executate din sentinţa penală nr. 153/13.05.2015 a Judecătoriei Cornetu începând cu data de 19.09.2019 la zi.
În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., art. 1349 alin. (1) şi (2) din C. civ. şi art. 1357 din C. civ. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi a fost obligat inculpatul, în solidar cu numiţii C. şi D., la plata către partea civilă a sumelor de 303.000 RON, 620 euro şi 100 USD, la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune materiale.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 158/A din data de 04 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 941/30.12.2019 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia penală în dosarul nr. x/2019.
În esenţă, s-a constatat că prima instanţă, în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu declaraţia inculpatului de recunoaştere în integralitate a faptelor săvârşite, a reţinut în mod just situaţia de fapt, existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatului, individualizând în mod just pedepsele aplicate în raport de criteriile generale.
În concret, Curtea a reţinut că inculpatul a săvârşit o infracţiune de furt calificat de o gravitate ridicată, cu premeditare (prin pătrunderea fără drept în locuinţa persoanei vătămate, profitând de vârsta înaintată a acesteia a sustras 303.000 RON, 620 euro şi 100 USD) şi o altă infracţiune de conducere fără permis, conducând un autovehicul pe drumurile publice în scopul deplasării mai rapide către locuinţele victimelor. S-a constatat că inculpatul nu are ocupaţie, nici loc de muncă, iar cele două infracţiuni au fost săvârşite în stare de recidivă postexecutorie, fiind condamnat anterior tot pentru infracţiuni de furt calificat, una dintre fapte fiind similară cu cea judecată în prezentul dosar, respectiv intrare fără drept în locuinţa unei persoane vătămate, prin inducere în eroare şi sustragere de bani, ceea ce denotă o specializare a inculpatului în comiterea acestui tip de infracţiuni şi totodată şi un grad ridicat de incorigibilitate.
Instanţa de apel a mai constatat că inculpatul s-a sustras mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 356/2015 emis de Judecătoria Cornetu, fiind arestat abia la data de 19.09.2019, astfel că situaţia personală nu îl recomandă pentru aplicare unor pedepse mai blânde şi, chiar dacă concubina sa a avut o sarcină cu risc pe care a pierdut-o, faptele comise şi situaţia juridică justifică pedepsele aplicate, mai ales că acesta nu a achitat nici prejudiciul cauzat părţii civile.
Totodată, s-a constatat că faptele inculpatului sunt concurente şi cu cele pentru care a mai fost condamnat prin sentinţa penală nr. 153/13.05.2015 a Judecătoriei Cornetu, definitivă prin decizia penală nr. 1739/17.12.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, astfel că în mod corect instanţa de fond a dispus contopirea pedepsei de 6 ani închisoare cu cele din prezenta cauză, rezultând o pedeapsă spre executare de 8 ani şi 4 luni închisoare.
Împotriva deciziei penale nr. 1584/A din data de 04.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019 a formulat recurs în casaţie recurentul A..
Recurentul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Decizia CCR nr. 50/2025, menţionând că în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal, deşi la data de 12.09.2019, înainte de rămânerea definitivă a sentinţei penale de condamnare, termenul de prescripţie al răspunderii penale s-a împlinit. A mai arătat că recursul în casaţie declarat este în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., respectiv în mai puţin de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei CCR nr. 50/2025 (11.04.2025).
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 27.06.2025, când s-a stabilit termen la data de 23.09.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.
Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.
Din examinarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 440 alin. (1), (2) şi (4) din C. proc. pen. rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală, instanţa examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.
Cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. îndeplineşte cerinţa de formă prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., în sensul că hotărârea împotriva căreia s-a declarat prezenta cale extraordinară de atac face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, fiind o hotărâre prin care se soluţionează acţiunea penală, respectiv cea civilă alăturată acesteia.
Se observă că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1584/A din data de 04.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019, nu a fost declarată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., fiind introdusă după expirarea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.
În acest sens, se reţine că din actele dosarului rezultă că decizia instanţei de apel a fost comunicată recurentului A. la data de 24.03.2020 prin administraţia Penitenciarului Bacău. Astfel, în raport de data comunicării deciziei din apel, termenul de declarare a recursului în casaţie, prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., s-a împlinit la data de 23.04.2020.
Or, prezenta cerere de recurs în casaţie a fost introdusă de recurentul A. la data de 13.05.2025 (data poştei), cu depăşirea termenului de 30 de zile de la data comunicării către parte a deciziei instanţei de apel.
În consecinţă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurent nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 435 din C. proc. pen., ceea ce face inutilă analiza celorlalte condiţii de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie.
Procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, prevalează principiul explicit referitor la obligarea unei persoane la plata cheltuielilor judiciare către stat. Nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate de desfăşurarea procesului penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. Sunt cheltuieli efectuate de stat cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, sumele cuvenite martorilor, experţilor, interpreţilor, onorariile avocaţilor, precum şi orice alte cheltuieli necesare desfăşurării procesului penal. În speţă, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casaţie către parchet şi către celelalte părţi din dosar, la consumabilele folosite de instanţă (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum şi cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casaţie de la instanţa de apel la instanţa de recurs.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1584/A din data de 04.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1584/A din data de 04.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.
Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2025.