Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025
Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 179 din data de 07 aprilie 2022 pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. e) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, în stare de recidivă postcondamnatorie, faptă prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.
În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea aceloraşi drepturi, cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) din C. pen.
În temeiul art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 43 alin. (1) din C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită în cauză, restul rămas neexecutat la data de 02.03.2018, din pedeapsa de 8 ani şi 1.286 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1519/F din data de 17.06.2016 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2016, modificată şi definitivă la data de 26.10.2016, prin decizia penală nr. 1606/A/26.10.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, respectiv 3.279 de zile, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3.279 de zile închisoare.
În temeiul art. 60 din C. pen., a dispus ca pedeapsa să fie executată în regim de detenţie.
În temeiul art. 45 alin. (2) şi (3) lit. b) din C. pen. raportat la art. 67 din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), h), n), o) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme; dreptul de a comunica şi de a se apropia cu/de persoana vătămată B. şi membrii familiei acesteia; dreptul de a se apropia de locuinţa, şcoala, locul de muncă şi locurile unde aceeaşi persoană vătămată desfăşoară activităţi sociale), pentru o perioadă de 5 ani şi, respectiv, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. e) din C. pen. (drepturile părinteşti), pe o perioadă de 4 ani, 9 luni şi 27 zile, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante principale.
În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 45 alin. (2) şi (3) lit. b) din C. pen., a fost aplicată inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3.279 de zile închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării tuturor drepturilor anterior menţionate, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.
În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, respectiv de la 22.12.2015 până la 25.10.2016 inclusiv (conform sentinţei penale nr. 1519/F din data de 17.06.2016 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2016, modificată şi definitivă la data de 26.10.2016, prin decizia penală nr. 1606/A/26.10.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală), precum şi durata executării efective de la 26.10.2016 la zi.
S-au menţinut zilele compensatorii prin raportare la perioadele deduse anterior, respectiv 126 zile compensatorii acordate de la data de 02.03.2018 şi până la data de 26.11.2019, conform adresei nr. x/19.01.2022 a Penitenciarului Tulcea (ataşată la dosarul instanţei).
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 4276/31.10.2016 emis de Tribunalul Bucureşti şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei aplicate în speţă, la data rămânerii definitive a sentinţei.
În temeiul art. 397 alin. (1) cu referire la art. 19 şi art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 şi următoarele din C. civ. şi art. 320 din Legea nr. 95/2006, a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni şi a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2.335,4675 RON, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate persoanei vătămate C., precum şi la plata dobânzii legale la această sumă, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data achitării efective.
S-a luat act că persoana vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
S-a luat act că persoana vătămată Spitalul Penitenciar Jilava nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu şi inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 1184/A din data de 06 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu împotriva sentinţei penale nr. 179 din data de 07 aprilie 2022 pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. x/2020.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:
În temeiul art. 424 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 2 ani şi 3.279 de zile închisoare, aplicată inculpatului A., perioada deja executată începând cu data comiterii faptei, respectiv de la 02.03.2018 până la zi.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţe penale apelate.
În temeiul art. 421 pct. 1lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În esenţă, s-a constatat că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt conformă probatoriului administrat în cauză, pe care l-a evaluat în mod just, complet şi obiectiv, inclusiv prin raportare la apărările inculpatului A., care nu a înţeles să-şi asume responsabilitatea faptei comise, stabilind în mod corect că analiza coroborată a acestui probatoriu dovedeşte, mai presus de orice îndoială rezonabilă, atât existenţa faptei, în materialitatea sa, cât şi săvârşirea acesteia, de către inculpat, cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru ca fapta respectivă să constituie infracţiune, astfel că soluţia de condamnare dispusă prin sentinţa apelată, de altfel necontestată în mod explicit în actualul stadiu procesual, este legală şi temeinică, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din C. proc. pen.
Referitor la critica de nelegalitate invocată prin apelul declarat de parchet, Curtea a constatat că, într-adevăr, în mod greşit instanţa de fond a dispus ca din pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 3279 de zile închisoare dată spre executare inculpatului A. în urma aplicării tratamentului juridic sancţionator al recidivei postcondamnatorii, prevăzut de art. 43 alin. (1) din C. pen., să se deducă întreaga perioadă pe care inculpatul a executat-o sub forma reţinerii, a arestului preventiv şi a detenţiei efective din pedeapsa anterioară de 8 ani şi 1286 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1519/F din data de 17.06.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1606/A din data de 26.10.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, care constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, respectiv de la 22.12.2015 la zi.
Sub acest aspect, Curtea a reamintit că perioada de prevenţie şi detenţie pe care inculpatul A. o executase din pedeapsa anterioară de 8 ani şi 1286 zile închisoare, până la data săvârşirii noii infracţiuni ce constituie cel de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, respectiv perioada cuprinsă între 22.12.2015 şi 02.03.2018, a fost luată în considerare la stabilirea restului rămas neexecutat, care potrivit art. 43 alin. (1) din C. pen., a fost adăugat la pedeapsa aplicată pentru fapta săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie şi care, în cazul în speţă, astfel cum rezultă din adresa nr. x/19.01.2022 a Penitenciarului Tulcea, a fost de 3.279 zile închisoare, fără a se ţine cont de cele 126 de zile compensatorii, considerate executate suplimentar ca urmare a cazării inculpatului în condiţii de detenţie necorespunzătoare în perioada 02.03.2018 - 26.11.2019.
Ori în aceste condiţii, Curtea a constatat că perioadei de timp în care inculpatul a fost privat de libertate în cauza în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 1519/F din data de 17.06.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1606/A din data de 26.10.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, până la data săvârşirii infracţiunii deduse judecăţii în cauza pendinte nu-i poate fi atribuită o dublă eficienţă juridică, în sensul de a servi pe de o parte la determinarea restului rămas neexecutat din pedeapsa în executarea căreia a fost săvârşită noua infracţiune, iar pe de altă parte de a fi şi scăzută din pedeapsa rezultantă stabilită prin cumulul aritmetic dintre restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa anterioară şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, întrucât într-o asemenea ipoteză, s-ar ajunge la situaţia inadmisibilă în care efectele tratamentului juridic sancţionator al recidivei postcondamnatorii ar fi practic anihilate, prin înlăturarea efectivă a executării unei părţi importante din pedeapsa finală.
De altfel, s-a observat că această deducere eronată pe care instanţa de fond a dispus-o prin sentinţa apelată, a fost sesizată şi de către administraţia Penitenciarului Bucureşti Jilava, care prin adresa din 04.07.2022, a solicitat să se constate că perioada corectă ce trebuie dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. ar trebui să fie de la 02.03.2018 la zi.
Astfel, la calculul perioadei executate din pedeapsa rezultantă stabilită în cauză au fost avute în vedere şi cele 126 de zile compensatorii acordate inculpatului pentru cazarea în condiţii de detenţie necorespunzătoare în perioada 02.03.2018 şi până la data de 26.11.2019, conform adresei nr. x/19.01.2022 a Penitenciarului Tulcea.
Împotriva deciziei penale nr. 1184/A din data de 06.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020 a formulat recurs în casaţie recurentul A..
Recurentul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale recurate şi în rejudecare aplicarea unei pedepse legale, cu respectarea art. 44 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) din C. pen., motivat de faptul că din restul rămas neexecutat de 3279 de zile se scădeau cele 126 de zile conform Legii nr. 169/2017 şi 1/3 din cei 2 ani, rezultând o pedeapsă finală de 8 luni şi 3153 de zile, care începea la data de 02.03.2018 şi se finaliza la data de 25.10.2026.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 16.06.2025, când s-a stabilit termen la data de 23.09.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.
Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.
Din examinarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 440 alin. (1), (2) şi (4) din C. proc. pen. rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală, instanţa examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.
Cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. îndeplineşte cerinţa de formă prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., în sensul că hotărârea împotriva căreia s-a declarat prezenta cale extraordinară de atac face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, fiind o hotărâre prin care se soluţionează acţiunea penală, respectiv cea civilă alăturată acesteia.
Se observă că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1184/A din data de 06.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020, nu a fost declarată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., fiind introdusă după expirarea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.
În acest sens, se reţine că din actele dosarului rezultă că decizia instanţei de apel a fost comunicată recurentului A. la data de 14.10.2022 prin administraţia Penitenciarului Jilava. Astfel, în raport de data comunicării deciziei din apel, termenul de declarare a recursului în casaţie, prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., s-a împlinit la data de 11.11.2022.
Or, prezenta cerere de recurs în casaţie a fost introdusă de recurentul A. la data de 19.04.2024 (data poştei), cu depăşirea termenului de 30 de zile de la data comunicării către parte a deciziei instanţei de apel.
În consecinţă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurent nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 435 din C. proc. pen., ceea ce face inutilă analiza celorlalte condiţii de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie.
Procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, prevalează principiul explicit referitor la obligarea unei persoane la plata cheltuielilor judiciare către stat. Nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate de desfăşurarea procesului penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. Sunt cheltuieli efectuate de stat cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, sumele cuvenite martorilor, experţilor, interpreţilor, onorariile avocaţilor, precum şi orice alte cheltuieli necesare desfăşurării procesului penal. În speţă, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casaţie către parchet şi către celelalte părţi din dosar, la consumabilele folosite de instanţă (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum şi cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casaţie de la instanţa de apel la instanţa de recurs.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1184/A din data de 06.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1184/A din data de 06.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.
Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2025.